marți, 28 septembrie 2010

Am cerut...

"I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi indeparteze obisnuinta.
Dumnezeu a spun NU.
Nu eu trebuie sa ti-o indepartez ci tu trebuie sa renunti la ea.
I-am cerut lui Dumnezeu sa-l vindece pe copilul meu handicapat
Dumnezeu a spus NU.
Spiritul sau este intreg, iar corpul sau este trecator.
I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare.
Dumnezeu a spus NU.
Rabdarea este un derivat al durerilor; ea nu se acorda, ea se invata.
I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea fericire.
Dumnezeu a spus NU.
Eu iti dau binecuvantare; fericirea este in tine.
I-am cerut lui Dumnezeu sa ma scape de durere,
Dumnezeu a spus NU.
Suferinta te face sa lasi la o parte grijile lumesti si te aduce aproape de mine.
I-am cerut lui Dumnezeu sa creasca spiritul meu
Dumnezeu a spus NU.
Tu trebuie sa te cresti pe tine insuti dar ma voi ingriji ca sa fii roditor.
I-am cerut lui Dumnezeu toate lucrurile care ar putea sa-mi incante viata
Dumnezeu mi-a spus NU
Eu ti-am dat viata, asa ca poti sa te bucuri de toate lucrurile.
I-am cerut lui Dumnezeu sa ma ajute sa-i IUBESC pe ceilalti, asa de mult cat ma iubeste El pe mine.
Dumnezeu a spus…Ahhhhhhhhhhhhhhhhhh, in sfarsit ti-a venit ideea cea buna."
Adevarul ne e la-ndemana, Dumnezeu e gata sa dea un raspuns pozitiv ... trebuie doar "sa ne vina ideea cea buna". 
"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu ... si pe aproapele tau ca pe tine insuti ..."

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Nici un om nu poate sluji la 2 stapani

 
„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţinea la unul şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona" (Matei 6:19-24).
 
"Evanghelia succesului nu numai ca prezinta o imagine deformata a lui Dumnezeu, dar perverteste doctrina biblica despre Persoana si lucrarea Domnului Isus Christos. Domnul Isus n-a murit ca sa ne faca sanatosi, bogati si fericiti; El a murit ca sa ne faca sfinti si sa ne mantuiasca. Sa transformi Calvarul intr-o carte de credit sfintita, care sa ne dea ocazia sa risipim in placeri, inseamna sa ieftinesti cel mai costisitor lucru pe care L-a facut Dumnezeu vreodata.
Moderna "evanghelie a succesului" se potriveste perfect unei societati ca a noastra, care se inchina la sanatate, bogatie si fericire.
Dumnezeu are dreptul sa judece pe cei care predica o evanghelie falsa, fiindca mesajul Evangheliei L-a costat enorm. Pretul platit a fost insasi viata Fiului Sau. Domnul Isus Si-a varsat sangele pentru ca sa satisfaca Legea si Dreptatea Sfanta a lui Dumnezeu. asa ca pacatosii pierduti sa poata fi iertati si impacati cu Dumnezeu.
Daca Domnul Isus ar fi astazi pe pamant, ar condamna stilul de viata extravagant si impopotonat al acestor pastori ai "prosperitatii" si evangheliei succesului..si ai adeptilor lor. In viata si lucrarea Sa, in invataturile Sale si in special in moartea Sa, Isus Christos a respins evanghelia succesului.
Predicatorii succesului ne dau o imagine deformata a lui Dumnezeu, a Mantuitorului, a vietii crestine si de asemenea a Bisericii. Dupa ei, Biserica lui Isus Christos este o adunare de oameni fericiti, care se bucura de viata. Conform Bibliei mele, Biserica este o adunare de oameni care urmaresc sfintirea inaintea lui Dumnezeu si cauta sa fie de ajutor unei lumi aflate in nevoi.
Da, trebuie sa fie sarbatoare si bucurie cand Biserica se strange la inchinare, dar de asemenea se cer a fi impartasite poverile si spalate ranile, trebuie vindecate inimile zdrobite. Conform Evangheliei succesului insa crestinii n-ar trebui sa aiba deloc rani.
Dar predicatorii succesului nu vad in asemanarea cu Christos scopul vietii crestine. Desigur trebuie sa-i stinghereasca atunci cand sunt pusi fata in fata cu faptul ca potrivit cu mesajul lor, Domnul Isus n-a fost un succes. El n-a fost bogat si Si-a petrecut viata identificandu-Se cu saracii si cu proscrisii.
El a fost un " Om al durerii si obisnuit cu suferinta" ( Isaia 53:3), nu o celebritate care sa se bucure de o viata extravaganta.
La biserica ne strangem nu ca sa scapam de viata, ci pentru a fi echipati si incurajati sa mergem inapoi in viata, cu sarcinile si bataliile ei. Da, avem bucuriile noastre, dar nu acestea sunt scopul principal. Scopurile noastre sunt sfintirea si ajutorarea; fericirea este doar un rezultat aditional.
Cand biserica predica un mesaj gresit, sfasie lucrurile si slujirea isi pierde integritatea.
Dupa ce ai citit aceste randuri, intreaba-te sincer:
" Cum arata modelul tau Isus Christos pentru tine?",
"Ce fel de Dumnezeu si Evanghelie iti este prezentata si transmisa in biserica ta?
Pe curand
Cu credinciosie si respect pentru Christos
Domnul Slavei si neprihanirii.
pag 56-57, din Criza Integritatii de Warren W. Wiersbe, Editura Stephanus.

miercuri, 22 septembrie 2010

Ten Commandments on Money by Zac Poonen



A list from Zac Poonen which he calls the “Ten Commandments” on money for Christian workers:
1. Never make your financial needs known to anyone but God (Phil.4:19).
2. Never accept money from unbelievers (3 John 7).
3. Never expect any gifts from anyone (Psa.62:5).
4. Never allow anyone to control you or influence your ministry by giving you money.
5. Never accept money from those who don’t receive your ministry.
6. Never accept money for your personal or family needs, from anyone poorer than you.
7. Never be dependent on any man for your financial needs.
8. Never handle God’s money in a way that would cause others to suspect mishandling (2 Cor.8:20,21).
9. Never be excited when you receive money.
10. Never be depressed when you lose money.

vineri, 17 septembrie 2010

Care sunt motivele pentru care mergi la biserica?

Această întrebare se face din ce în ce mai auzită şi izvorăşte din frământarea şi de pe buzele a tot mai mulţi oameni care se pare că Îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu. Dacă această întrebare ar veni din partea celor mai lumeşti, a celor mai iubitori de bani, a celor mai bogaţi, a celor mai lacomi, a celor mai certăreţi participanţi, nu m-aş obosi să scriu; dar tocmai pentru că aceasta este frământarea acelora care s-au scârbit de viaţa duplicitară pe care o duc, de căderea permanentă în păcat, de lipsa de roade din viaţa lor şi de puţinele progrese pe care le-au făcut, de aceea, doresc să împărtăşesc aceste gânduri.

Această întrebare îmi aduce aminte de o altă întrebare care se ridica frecvent cu ceva timp în urmă (mai puţin astăzi) de către un alt grup de participanţi la întâlnirile bisericilor: „Este bine să mergem la teatru?” Desigur, nu creştinii zeloşi, evlavioşi puneau această întrebare, ci aceia care şchiopătau de ambele picioare. Dar îndrăznesc să spun că se poate da acelaşi răspuns la ambele întrebări, deoarece astăzi „mersul la biserică” are aceeaşi motivaţie şi aduce aceleaşi efecte pentru cei mai mulţi participanţi ca şi mersul la teatru.

Înainte de a mă împroşca cu pietre, dă-mi voie să mă apăr; şi te rog înaintea Celui ce este gata să vină să judece vii şi morţii (Isus Hristos) cercetează-ţi motivaţia cu care mergi la biserică şi ia aminte la efectele pe care le aduce în viaţa ta această practică ca să vezi dacă nu cumva eşti un om nelipsit de la teatru şi nu de la templu.

Cu câteva decenii în urmă Dr. A.W. Tozer spunea: „Mi se pare semnificativ; dacă nu chiar ameninţător, faptul că în limbajul bisericesc de astăzi apar atât de frecvent cuvintele program şi programare." Într-adevăr ceea ce a observat Dr. Tozer este semnificafiv (plin de semnificaţie), dar ceea ce a fost o ameninţare atunci, acum este o realitate tragică pe care o experimentăm. Adoptarea cuvântului program pentru a descrie întâlnirile de biserică, a fost o ameninţare pentru viitorul apropiat al bisericilor, ameninţare care suna aşa: în curând veţi fi teatre. Dar cel ce ne-a ameninţat odinioară, ne a prins acum: aţi devenit teatre. Pentru că cuvântul program a fost preluat din teatru şi era foarte bun acolo pentru că teatrul este un loc de privit pentru cei ce ocupă un loc în sală şi un loc de oferit spectacole pentru cei ce urcă pe podium; şi cine neagă faptul că este necesară o programare pentru susţinătorii de spectacole pentru ca apoi să fie anunţaţi şi privitorii?

Conducătorii bisericilor din trecut nu s-au cutremurat când au văzut că cuvântul program li se potriveşte şi lor, că ceea ce trebuia să fie părtăşia sfinţilor a devenit un program, ci – lipsindu-le discernământul ca să vadă ameninţarea – l-au adoptat şi l-au sfinţit în loc să se pocăiască şi să se întroarcă la dragostea primilor creştini. Ne-au dat aurul părtăşiei sfinte pe arama sclipitoare a programului. Această practică L-a scos afară pe Domnul Isus Hristos din adunările noastre, şi în loc să ne adunăm în jurul Omului , ne strângem în jurul unui om, locul în care Isus Hristos trebuia să fie prezent în mijlocul mădularelor Sale, a devenit un loc în care unii ţin spectacole şi alţii le privesc. Va trebui să decidem acum dacă vom păşi pe urmele înaintaşilor noştri adoptând şi sfinţind cuvântul teatru pentru bisericile noastre, sau vom deschide prin pocăinţă Celui ce bate la uşa bisericilor???
Problema nu este în cuvintele pe care le folosim, ci în faptul că aceste cuvinte descriu cel mai bine lucrurile care se petrec între noi – că ceea ce trebuia să fie un loc unde slava lui Dumnezeu să se pogoare, Domnul Isus să fie în mijlocul sfinţilor Lui, fiecăruia să i se dea arătarea Duhului spre folosul altuia, a devenit un loc în care unii se programează să îşi joace rolul (piesa) de creştini, iar alţii vin să privească spectacolul prost pregătit. Cei mai mulţi slujitori de astăzi sunt actori. Ei nu trăiesc ceea ce pretind în faţa publicului. Predicatorul se pregăteşte să predice ca Spurgeon şi măcar că încearcă de sute de ori şi vede că nu poate, continuă. Coriştii sunt învăţaţi că cânte ca unii care au bucurie, să încerce să exprime pe faţă ceea ce, de fapt, nu au în inimă. Vin la biserică, îşi joacă rolul, dacă au reuşit să-l joace bine şi unii îi felicită, atunci pleacă bucuroşi acasă, dacă nu, nu-i nimic, încearcă duminica viitoare. Doamne ai milă de noi! Avem şi filme "creştine" care ne învaţă cum să ne comportăm ca Ieremia sau ca unul din proroci fără să depunem efort, doar privindu-le... Şi nimeni nu-şi dă seama că noi nu devenim ca unul din acei proroci, ci devenim ca aceia care au jucat rolul acelui proroc, devenim actori!? Încă puţină vreme, foarte puţină vreme şi actorii vor fi descoperiţi! Aceia care au pretins că sunt şi nu sunt vor fi arătaţi ca mincinoşi înaintea oştirilor cereşti şi înaintea tuturor oamenilor.
Nu mai e timpul să nu ne mai jucăm de-a creştinul; e timpul să fim creştini!

Nu mai e timpul să nu ne mai jucăm de-a mersul la biserică; e timpul să căutăm părtăşia cu sfinţii!

Nu mai e timpul să nu mai vorbim despre rugăciune; e timpul să ne rugăm!

Nu mai este timp de pierdut în controverse cu privire la „botezul cu Duhul Sfânt”; trebuie să fim plini de Duh!

Nu mai e timpul să nu mai vorbim despre credinţă; e timpul să credem!

Nu mai e timpul să intrăm în polemici cu privire la cea de-a doua venire a Domnului Isus; e timpul să-L aşteptăm şi să iubim venirea Lui!

„De acum vremea s-a scurtat.”

„Se apropie ziua!”

Părtăşia creştină este esenţială pentru sănătatea spirituală a credinciosului şi el nu poate trăi o viaţă de biruinţă constantă fără ea, dar participarea la spectacole nu numai că nu este folositoare, dar este chiar dăunătoare!

Eram orb şi acum văd

Librăria New Life, de pe Str Morilor Nr 47, va găzdui vineri 17 septembrie, lansarea cărţii autobiografice "Eram orb şi acum văd", de Vasile Tofan. Evenimentul este programat să înceapă de la orele 18:00.

Cartea "Eram orb şi acum văd" a apărut la Editura Emanuel din Galaţi. "Cu un fizic impresionant, Vasile Tofan a fost timp de 8 ani boxer de performanţă având succese pe plan intern şi internaţional. A căutat drumul Occidentului pentru a se afirma în boxul profesionist. A fost uşor racolat de durii lumii interlope care i-au promis lansarea. Totul s-a spulberat pentru că a fost corupt să spargă vitrinele a două mari magazine de bijuterii din Germania. A fost prins, arestat de către poliţia germană, stând doi ani în închisoare.

Lansarea, realizată în colaborare cu Radio Vocea Evangheliei Sibiu, va fi urmată de o mărturie a autorului şi de o sesiune de autografe.

miercuri, 1 septembrie 2010

Valori rasturnate


“It always seemed strange to me that the things we admire in men, kindness and generosity, openness, honesty, understanding and feeling are the concomitants of failure in our system. And those traits we detest, sharpness, greed, aquisitiveness, meanness, egotism and selfinterest are the traits of sucess. And while men admire the quality of the first, they love the produce of the second.”

John Steinbeck

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică