Imbracati in Christos - Paul Washer

Divertismentul - o erezie evanghelică

Inchinarea nu este distractie. "Oamenii vor sa vina la biserică şi vor să aibă parte de distracţie in timp ce sunt zidiţi. Distrează-mă şi zideşte-mă, dar fără să mă doară". pag. 89

În zilele noastre vrem să facem spectacol din toate. Nu vrem ca Dumnezeu să lucreze ceva decât dacă poate face din lucrul respectiv o producţie teatrală. Vrem ca El să vină îmbrăcat în vestimentaţie actoricească, cu barbă şi baston. Vrem să joace un rol după propriile noastre idei. Unii dintre noi chiar pretind ca El să aranjeze şi un decor pitoresc şi jocuri de artificii! Sunt apoi unii în aceste zile care depind de camioane întregi de accesorii care să le susţină mersul religios, iar eu sunt tentat să întreb: Ce vor face ei când nu vor mai beneficia de ajutorul ornamentelor inutile şi a diverselor accesorii? Camionul nu poate merge oriunde se duc ei... O biserică hrănită cu senzaţii nu este deloc o biserică nou-testamentală. Dorinţa după stimulente de suprafaţă este un semn sigur al naturii decăzute şi Hristos a murit ca să ne elibereze tocmai de acest lucru. O mulţime curioasă de oameni lumeşti botezaţi, care aşteaptă în fiecare duminică o doză de stimulent quasi-religios care să le ridice moralul, nu are nici o legătură cu o adevărată adunare de creştini. Iar faptul că membrii ei îşi declară solemn credinţa lor nepieritoare în Biblie, nu schimbă cu nimic lucrurile. ”Nu orişicine îmi zice ‘Doamne, Doamne’ va intra în Împărăţia cerului, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în cer”.

Schleiermacher a susţinut că sentimentul de dependenţă se află la rădăcina oricărei închinări religioase şi că, indiferent la ce înălţime ar ajunge viaţa spirituală a cuiva, ea trebuie să pornească întotdeauna de la sentimentul profund al unei mari nevoi pe care numai Dumnezeu o poate împlini. Dacă acest sentiment al nevoii şi al dependenţei se află la rădăcina religiei omeneşti, nu este greu de înţeles de ce aşa de mulţi oameni se închină cu multă ardoare marelui zeu numit DIVERTISMENT. Căci sunt milioane de oameni care nu pot trăi fără divertisment; pentru ei, viaţa lipsită de distracţie este pur şi simplu intolerabilă. Ei aşteaptă cu nerăbdare binecuvântata uşurare oferită de profesionişti ai divertismentului şi de alte forme de narcotice psihologice, aşa cum un toxicoman aşteaptă să-şi ia doza zilnică de heroină. Fără aşa ceva, ei nu găsesc curajul necesar de a se confrunta cu viaţa.

Aceasta este cauza unei prăbuşiri foarte serioase în cercurile evanghelice. Ideea cultivării şi a exerciţiului, atât de scumpă sfinţilor de odinioară, nu mai are astăzi loc în peisajul general al religiei noastre. E ceva prea greoi, prea obişnuit. Vrem acum fascinaţie şi acţiuni pline de dramatism alert. O generaţie de creştini crescuţi printre butoane şi maşini automate, nu are răbdare să folosească metode mai lente şi mai puţin directe de a-şi atinge scopurile. Încercăm să aplicăm în relaţia noastră cu Dumnezeu metodele acestui secol al tehnicii. Ne citim capitolul, avem un timp devoţional scurt şi apoi alergăm la treburile noastre, sperând să compensăm adânca noastră ruină spirituală participând la o întâlnire evanghelică sau ascultând o povestire palpitantă spusă de vreun aventurier religios, întors curând din depărtări.

Rezultatele tragice ale unei astfel de atitudini se văd peste tot în jurul nostru. Afecţiuni superficiale, folosofii religioase găunoase, preponderenţa elementului de divertisment în reuniunile evanghelice, glorificarea oamenilor, încrederea în lucrurile religioase exterioare, părtăşii quasi-spirituale, metode comerciale şi confundarea unui caracter dinamic cu puterea Duhului Sfânt. Acestea şi altele asemănătoare sunt simptomele unei afecţiuni maligne, ale unei maladii sufleteşti profunde şi grave.

Pastorii şi bisericile din vremea noastră agitată sunt obsedaţi de ispita de a urmări creşterea cu orice preţ şi de a asigura, prin inflaţie, ceea ce nu pot obţine printr-o creştere legitimă. Mulţimea amestecată cere cantitate şi nu îl iartă pe slujitorul care insistă asupra valorilor sănătoase şi permanente. Mulţi dintre slujitorii lui Dumnezeu sunt supuşi unei presiuni nemiloase din partea membrilor prost învăţaţi ai turmei lor, care dispreţuiesc metodele lor încete şi pretind rezultate rapide şi o recunoaştere populară, indiferent de calitate. Aceşti copii cântă în pieţe şi nu ne pot trece cu vederea afrontul pe care li-l facem refuzând să dansăm când fluieră ei sau să plângem când ei, în funcţie de capriciul lor, cântă o melodie tristă. Ei sunt avizi după senzaţii tari şi, întrucât nu mai îndrăznesc să le caute în teatru, pretind să le fie aduse în biserică...

Să ne rugăm ca Dumnezeu să trimită pocăinţă peste lume. Să ne rugăm ca El să trimită înapoi judecata de sine. Astăzi religia a devenit atât de populară, încât este prezentată la teatre, este cântată la radio şi în dansuri populare. E pur şi simplu încă o formă de divertisment. Noi, creştinii fundamentalişti şi evanghelici, nu vrem să credem adevărul despre noi înşine şi despre ce fel de oameni suntem. De aceea, avem o religie populară dar foarte puţină putere, deoarece există foarte puţină judecată de sine, foarte puţină pocăinţă şi foarte puţină părere de rău.

Scriitorii de odinioară vorbeau despre noaptea întunecată a sufletului. O vreme de pustiire. Un timp când pretutindeni în jurul nostru este întuneric. Dar noi azi suntem prea carnali pentru a lăsa inimile noastre să ajungă în întuneric dintr-o dorinţă puternică după Dumnezeu. Suntem atât de porniţi să fim fericiţi, încât, dacă nu putem fi fericiţi prin Duhul Sfânt, vom căuta să fim pe căile noastre. ”Rock and Rollers” religioşi! Vom ajunge cumva să fim fericiţi, dacă vom căuta asta cu tot dinadinsul. Poţi avea o astfel de fericire dacă o vrei, dar dacă nu o vrei, ba chiar eşti nemulţumit cu ea şi doreşti acea bucurie care vine din mormântul nou al lui Iosif, deschis acum pentru totdeauna, dacă vrei doar bucuria care vine de la Duhul Sfânt – un izvor de apă care să ţâşnească necurmat înăuntrul tău -

atunci e mai mult ca sigur că vei trece prin singurătate, prin întuneric interior şi printr-o disperare cu privire la tine însuţi şi te vei întreba ce s-a întâmplat cu tine, spunându-ţi: ”Oare m-am abătut de pe cale?” Nu, nu te-ai abătut, ci tu mergi înainte cu Dumnezeu!

Este o cruce pentru mine şi una pentru tine, o cruce pentru fiecare dintre noi.(relativismul- fiecare işi creează şi construieşte ce fel de model de Dumnezeu işi doreste, prin ce conceptii si definiţii ii plac, ce atribute le găseşte mai atrăgătore la Dumnezeu , acelea şi le insuşeşte şi propovăduieşte)
Iar acea cruce este subiectivă, interioară şi practică. Acea cruce este ceea ce ne luăm de bună voie – e grea, amară şi neplăcută; e ceea ce facem de dragul lui Hristos, suferind consecinţele şi dispre-ţuind ruşinea... Însă mişcarea evanghelică din care facem şi noi parte, spune:

”Lăsaţi crucea să-L omoare pe Isus; cât despre noi, vom continua să trăim, să fim fericiţi şi să ne simţim bine”.

Dar crucea de pe deal este transformată prin harul miraculos al Duhului Sfânt în crucea din inimă şi ea va deveni pentru noi crucea puterii.

Avem creştini superficiali, aroganţi, plini de cunoştinţe, laici, încrezători în sine, cu puţină afinitate faţă de Hristos şi de crucea Lui. Avem nişte persoane numai zâmbet, care se mişcă cu foarte multă dezinvoltură şi arată ca nişte amfitrioni ai unui spectacol. Şi totuşi, ei fac asta pentru Isus? Ipocriţii! ( bine că Tozer a murit...de el nu se mai ia nimeni). Nu fac asta deloc pentru Isus, ci acţionează din carnea lor, folosind biserica drept teatru, pentru că nu au ajuns încă în punctul în care un teatru adevărat să îi angajeze.

Motivul pentru care creştinii evanghelici apelează la aşa multe artificii, spectacole, scenete,filme şi dispozitive amuzante, precum şi la oameni renumiţi ca să-i însufleţească este faptul că le lipseşte bucuria Domnului. Un om fericit nu are nevoie de prea multe lucruri. Nu avem bucurie şi de aceea încercăm să ne-o producem singuri. Şi cred că Dumnezeu, în cerul Lui, este probabil mult mai bun şi mai răbdător în legătură cu acest lucru, decât sunt eu. Totuşi, cred că chiar şi lui Dumnezeu trebuie să-I fie foarte silă de ceea ce vede, şi anume, toate micile artificii pe care le folosim în încercarea de a fi fericiţi, când, de fapt, ne lipseşte izvorul fericirii care ar trebui să ţâşnească din interiorul nostru. Când izvorul bucuriei nu curge, noi încercăm să pictăm pompa pentru a obţine puţină veselie sau să fixăm clopoţei la mânerul vechii pompe, dar asta nu face nicidecum să ţâşnească apa.

Pentru că nu suntem închinători, risipim îngrozitor banii altor oameni. Batem pasul pe loc, învârtim roţile cu osiile pe butuci, consumând benzină şi făcând zgomot, dar nu ajungem nicăieri. Dumnezeu ne cheamă la închinare şi eu constat că aceasta lipseşte în Biserica Domnului Isus Hristos de astăzi. În loc de a fi închinători, noi suntem azi pe al doilea loc, după teatru, în oferirea de distracţii. Vreau să vă spun ceva:

Dacă doresc să văd un spectacol, ştiu unde pot vedea unul bun, realizat de personalităţi de primă mână, care îşi cunosc meseria. Dacă am poftă de un spectacol, mă îmbrac elegant şi merg la un teatru pentru a vedea un spectacol reuşit la Hollywood sau Londra, făcut de adevăraţi artişti.

Nu mă duc la biserică pentru a vedea o mulţime de cabotini punând în scenă un spectacol lipsit de valoare. Şi totuşi, aici am ajuns noi, cei din cercurile evanghelice. Este mai mult spectacol în cercurile evanghelice decât oriunde în altă parte...

Noi am incercat sa fim simpli, dar, in loc sa fim simpli, am simplificat doar lucrurile- nu am devenit noi simpli. Suntem sofisticati in teorii si exagerat de complecşi. pag. 90
....
Eu nu pot preciza cand voi muri. Dar sper că nu voi mai trăi atâta incât să văd cum Dumnezeu va fi nevoit să-şi intoarcă faţa de la bărbaţi şi femei care au auzit adevărul Lui sfânt, dar l-au tratat cu uşurătate, cu nechibzuinţă şi l-au privit ca pe ceva amuzant, distractiv, ca pe un nonsens religios.

Biserica nu este pur si simplu o institutie religioasă. Nu este un teatru unde actorii sunt plătiţi pentru a amuza publicul. Ea este o adunare a păcătoşilor răscumpăraţi - oameni chemaţi la Christos şi insărcinaţi să răspândească fiecare! Evanghelia până la marginile pământului.

Autor:
A.W.Tozer - fragmente selective din cartea "Inchinare si distractie"

Teen Challenge in Romania

Am primit de la Claus Dorobantu, acest film cu mărturii şi prezentarea lucrării din România. Doresc să vă las adresa lor din Romania. Domnul lucrează, schimbă vieţi, şi transformă destine spre Slava Sa, prin Cuvântul Său ,eliberează şi vindecă prin Puterea Supranaturală a Domnului Isus care a afirmat " Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" Ioan 14:6 şi

"Veţi cunoaşte Adevărul şi Adevarul vă va face liberi" Ioan 8:32.

Dar pentru ca El să lucreze este nevoie slujire, de compasiunea şi dragostea celor implicaţi in această lucrare. Mă bucur pentru simţul lor practic, şi braţele deschise oferite celor in nevoie. Sunt mulţi Preoţi şi leviţi, "desăvârsiţi şi sfinţi in teorie" spunea Tozer ..lipsesc azi sfinţii geniali, samaritenii care au inima atinsă de Isus şi pun mâna.

Domnul să binecuvânteze lucrarea lor in Romania şi câţi mai multi tineri să fie salvaţi din dominaţia lui Satan şi cuceriţi de Mesajul Puternic al Evangheliei lui Dumnezeu, prin Persoana Fiului Său, Domnul ISus Christos.

"Iti vine sa crezi sau nu, una din marile probleme ale secolului XXI este dependenta.

Traim intr-o lume invadata de zeci de reclame ce-ti iau ochii, dar nici una nu-ti garanteaza satisfactia totala a nevoilor.

Acum aproximativ 50 de ani primul om din oraganizatia „Teen Challenge” in persoana lui David Wilkerson a realizat ca America se confrunta cu o problema ce ruina multe familii, distrugea vieti si va schimba destine: drogurile.

La ora actuala, prezente sub o forma sau alta, drogurile, sunt intalnite in toate tarile lumii, iar cu ceva timp in urma au ajuns, din pacate, si in Romania, fiind cunoscute sub numele de: opium, heroina, cocaina, extazy, LSD, crack, amfetamine, marijuana sau alte denumiri. Desi fiecare drog iti ofera alta stare, alta senzatie, rezultatul final este acelasi: dependenta durere, goliciune, disperare. La un moment dat nici o doza obisnuita nu isi mai face efectul , facandu-te sa maresti doza din ce in ce mai mult pana in punctul in care organismul nu mai rezista (supradoza) avand ca urmare decesul persoanei respective.

In Romania in lupta impotriva dependentei s-a alaturat si „Teen Challenge”, acea organizatie aparuta din dorinta unui predicator de a-i salva pe aceia ce cred ca nu mai au nici o sansa. Teen Challenge s-a dezvoltat in peste 120 de centre în SUA şi in peste 100 de centre în 94 de ţări. In Europa există 60 de centre de reabilitare în 32 de ţări, din Rusia până în Islanda şi începând din Finlanda până în Portugalia.

Fiind saptamanal pe strada alaturi de echipa „Teen Challenge” am realizat ca drogul are un efect mult mai mare decat am crezut vreodata. Pentru nevoia disperata de a-si face inca o doza, un om aflat sub o asemenea patima ajunge sa decurga la fapte ingrozitoare.

Ti s-a intamplat vreodata sa-ti smulga cineva telefonul din mana sau lantul de la gat, sa ramai fara portofel in autobuz sau sa vezi un hot actionand intr-un magazin si sa te miri de curajul si nebunia pe care o are acea persoana sa faca astfel de lucruri ?!

Aceastea pot fi de multe ori rezultatele nevoii disperate de drog.

Am intalnit zeci de oameni care sa spuna: „sunt dependent, nu mai am nici o sansa”, dar spre uimirea lor exista o sansa si o parte din ei au aflat de ea: Isus Cristos, El este singurul in stare sa te scape de dependenta ta, de poftele tale si de orice alt lucru care te desparte de El.

Misiunea echipei „Teen Challenge” este aceea de a prezenta Cuvantul lui Dumnezeu si pe Isus ca fiind singurul in stare sa vina in ajutorul celui disperat, iar faptul ca „Teen Challenge” lucreaza impreuna cu Dumnezeu se vede in rezultatele pe care le are acest program: 87% din cei ce intra in programul „Teen Challenge” scapa de dependenta. Este unul dintre cel mai vechi si cel mai de sucess program de acest fel din lume, iar cercetatorii au indicat ca rolul cheie in rata mare de succes a organizatiei o detine componenta spirituala a programului.

In centrul din Romania sunt oameni la care Cuvantul lui Dumnezeu le-a schimbat radical viata, tineri fosti dependenti de droguri, care acum sunt dovada ca si in Romania Dumnezeu salveaza vietile oamenilor si distruge lanturile dependentei.

Cazul unui tanar C ne-a impresionat, un tanar trecut de 20 de ani dependent de 7 ani de heroina, fuma 2 pachete de tigari pe zi si era fara nici o speranta. Dupa ce a fost la clinica de dezintoxicare C a intrat in programul Teen Challenge cu frica, necrezand ca poate scapa, dar faptul ca ne-am rugat pentru el zilnic intr-un mod special, structura programului, puterea Cuvantului lui Dumnezeu, atmosfera din program, dragostea cu care a fost inconjurat, incurajarile, a facut ca C sa scape de dependenta psihica si fizica atat de droguri cat si de tutun. El este acum in ultimele faze ale programului si un exemplu pentru multi.

Problema cu care se confrunta drogatii este mai ales dependenta psihica, nu fizica. De dependenta fizica poti scapa apeland la o clinica de dezintoxicare, dar dependenta psihica este cea care te face sa iei inca o doza iar si iar, ajungand sa fi mai rau ca inainte sa intri in clinica.

Cazuri ca si a lui C ne fac pe noi cei de la Teen Challenge sa luptam cu toate puterile; desi pericolul este intalnit la tot pasul atunci cand esti pe strada intre drogati si copii ai strazii, Dumnezeu ne intareste si ne protejaza.

In urma cu 2 luni C si alti doi tineri au incheiat legamant cu Domnul in apa botezului, fiind o mare bucurie pentru noi cei din Teen Challenge, cat si pentru biserica din care ei fac parte acum.

Daca esti sau sti pe cineva care se lupta cu orice fel de dependenta nu ezita sa ne contactezi."

Persoana de contact: Catalin Baciu, Tel: 0722.508.201 www.teenchallenge.ro