PRACTIC ce face Apostolul Pavel
in aceasta instruire (1 Timotei 6:11) pe care o ofera tânărului Timotei..este aceea de a il
incuraja si al identifica pe Timotei cu lunga lista istorică a oamenilor care
au fost purtătorii de Cuvânt ai lui Dumnezeu.
Vă amintiti că Timotei a fost
lăsat in Efes pentru a așeza lucrurile in Biserică, pentru a reduce la tăcere
pe învăţatorii falsi, pentru a clarifica scopurile unei biserici ce si-a
pierdut cursul si busola morală.
Doctrina falsă era deja
strecurata acolo. Conducerea falsă-liderii falşi erau deja instalați acolo.
Erau mulți impostori și oameni nedemni de rolurile de păstorire, sau cei care
slujeau in calitate de bătrâni nu mai dădeau dovadă de maturitate spirituală.
Deci lideri păcătoși,
erezii,necinstiri, toleranța păcatului, toate acestea se aflau in adunarea in
care Timotei a primit sarcina de a face lucrurile drepte, corecte.
Si pentru a-i aminti de
greutatea slujbei si a chemării sale –Pavel ii aduce aminte de chemarea lui Dumnezeu,
de a fi omul său. Timotei- tu esti acolo in Efes –reprezentantul Dumnezeului
celui viu.
Asta adăuga un imens sentiment
de responsabilitate. De fapt această scrisoare este intr-un fel strategic
scrisă iar Pavel subliniază de 3 ori cum trebuie Timotei să raspundă în fața
invățătorilor falși.Si de fiecare dată când Pavel face asta ii aduce aminte de
sfințenia chemării lui.
Să privim în Scriptură.
Intoarce-ți cu mine la cap.1Tim De 3 ori vorbește Ap.Pavel despre învățătorii
falși.
Pornind de la vs 3 vorbește despre cei care predică altă doctrină.
Pornind de la vs 3 vorbește despre cei care predică altă doctrină.
Vs 4-despre cei care invață pe
alții povești, basme,fabule- și genealogii interminabile, care dau naştere mai
mult la intrebări- mai degrabă decât răspunsuri,- si nu oferă lucruri care aduc
evlavie, care zidesc,care hrănesc, care edifică. ..Lucrurile acestea duc la
dezbinări vs 6 –iar motivația lor este că ei doresc să fie profesori, învățători-
dar n-au nici o idee despre ceea ce vor să vorbească. In conformitate cu
versetul 7.
A doua trimitere cu privire la învățătorii
falși o găsim in cap.4 Primele 4
versete aici, ne spun că unii se vor lepăda de credință, și se vor alipi unor
duhuri înșelătoare, învățăturilor dracilor, care sunt propagate de oameni
ipocriti..a căror minte,constiinta a fost inabusita.
Ei se ALIPESC DE SATANA SI IS
TRAG PUTEREA DIN EL..chiar se alimenteaza din Diavolul.
Cea de-3 referire vine
in cap 6 vs 3 unde vedem că cei
care invață altceva, nu sunt deacord cu cuvintele sănătoase, care nu adera la
învățătura care duce la evlavie, care sunt mândri și care nu cunosc nimic, care
sunt bolnavi de intrebări răutăcioase, dispute și dezbateri care produc numai
invidie, ceartă și suspiciune..care împrăștie
șovăieli..și care își imaginează că evlavia este un câștig real.
Și ajunge să vorbeasca despre
dragostea lor pentru bani pînă in vs 10.
Așadar in cap.1,4,6 Pavel introduce
problema invatatorilor falși. Ei aveau mare putere, influență.Si aveau poziții
de autoritate in biserică. Si de fiecare dată Pavel ii spune lui Timotei să
opună rezistență în fața lor.