"Fratilor, chiar daca un om ar cadea deodata in vreo greseala, voi, care sunteti duhovnicesti, sa-l ridicati cu duhul blandetii. Si ia seama la tine insuti, ca sa nu fii ispitit si tu" (Galateni 6:1).Astăzi un adolescent in drum spre casă imi spunea ca noi ca tineri si biserica nu stim cum sa ne comportam fata de o persoana care a cazut de la credinta, sau care a pacatuit si acum are o relatie stricata cu Dumnezeu, iar pacatul a creeat un zid de despartire intre el si Dumnezeu. Nu stim sa ii aratam dragostea si harul lui Dumnezeu, sa ii intindem o mana, sa ne doara pentru el, sa il ridicam sa ne rugam pentru el deoarece am devenit legalisti, insensibili, fara mila.
Observ si eu acelasi lucru, de aceea imi propun sa raspund la intrebarea din titlu:
- poate pentru ca noi nu avem dragoste destula pentru cel pe care vrem sa-l indreptam;
- pentru ca noi insine nu suntem ceea ce spunem ca suntem;
-pentru ca ne temem ca nu cumva spunand cuiva adevarul despre el, si celalalt sa ne reproseze un lucru pentru care nu suntem pregatiti sa-l schimbam;
-poate nu avem intelepciune suficienta ca sa spunem adevarul fara a ofensa persoana in cauza;
-poate este mai mult un fel de razbunare, o incercare de a-l umili decat de a-l indrepta;
-poate nu sunt persoana aleasa de Dumnezeu pentru slujba aceasta;
- nu stim cum sa ne apropiem de cel pacatos pentru ca noi il subestimam, dispretuim si avem un aer de superioritate fata de el prin imaginea noastra protejata de 'sfant'.
- nu am gustat niciodata iertarea, reabilitarea, regenerarea inimii, acceptarea neconditionata, Harul si bunatatea lui Dumnezeu si nu stim cum sa o acordam si semenului nostru;
-poate nu ne doare destul pentru un suflet care se pierde.
Voi ce cauze mai stiti, recunoasteti,experimentati, traiti si vreti sa impartasiti?
