joi, 30 aprilie 2009

„VIAŢA MEA NU ESTE ATÂT DE IMPORTANTĂ!” gandire negativa (7)



Suntem deja de o săptămână în post, iar formarea obiceiului de abţinere de la gândirea negativă este fără îndoială transformatoare pentru lumea ta — şi abia am început!
Înainte de a lua în considerare gândul pentru azi, dă-mi voie să te încurajez cu privire la ceva. În timp ce ne ocupăm de un anumit gând, este posibil ca acesta să revină în mintea ta. Dacă se întâmplă asta, reciteşte pagina corespunzătoare acelui gând. Credinţa vine în urma auzirii, a auzirii şi din nou a auzirii (Romani 10:17). Continuă să ataci acele gânduri până când nu mai revin deloc. Şi acum să mergem mai departe cu postul de gândire negativă.
Te-ai întrebat vreodată:

„Ce mare schimbare pot face eu? Sunt doar un om. Ce importanţă pot avea eu?”

Răspunsul este simplu: fiecare om poate şi trebuie să aibă impact asupra celor din jurul lui. Pentru a birui acest gând, trebuie să ajungi să îţi dai seama şi să crezi că tu ai importanţă înaintea lui Dumnezeu. Iată doar câteva dintre argumentele fundamentale care demonstrează cât de important eşti:
SCHIMBĂ GÂNDUL AZI
1. Tu eşti cununa creaţiei lui Dumnezeu.
Psalmul 8:5-8 spune: „L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui: oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor.” Ocupă-ţi locul de cunună a creaţiei lui Dumnezeu. Priveşte-te ca fiind sus, nu jos!
2. Dumnezeu Tatăl te preţuieşte la fel de mult cum Îl preţuieşte pe Domnul Isus. Valoarea unui lucru este dată de preţul pe care cineva este dispus să-l plătească pentru achiziţionarea acelui lucru. În mod normal, oamenii au grijă mai mare de maşina lor decât de tenişii din picioarele lor. De ce? Pentru că maşina costă mult mai mult! Dumnezeu te-a răscumpărat cu preţul Singurului Său Fiu — preţul suprem în Cosmos! Aceasta înseamnă că pentru El valorezi la fel de mult ca Domnul Isus!
3. Chiar dacă ai fi fost singurul păcătos din lume, Isus tot ar fi murit pentru tine. Acest gând este umilitor şi înălţător în acelaşi timp, dar este purul adevăr. Da, Isus a murit pentru păcatele întregii omeniri, dar şi dacă doar tu ai fi fost păcătos, El ar fi plătit acelaşi preţ. Acest fapt în sine îţi conferă o deosebită importanţă.
4. Tu eşti lucrarea Lui (Efeseni 2:10). Acest verset este uluitor. Termenul „lucrarea” se traduce cel mai bine „operă de artă.” Eşti un original ca nimeni altul. Nu eşti o copie. Tu eşti o operă de artă distinctă a lui Dumnezeu. Consideră-te capodopera lui Dumnezeu!
5. Tu creşti valoarea Trupului lui Cristos. Romani 12:4-5 spune: „Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Cristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.” Fără tine, fără contribuţia şi darurile tale, tot Trupul lui Cristos suferă. Noi Îi aparţinem lui Cristos şi în mod individual, fiecare dintre noi îi aparţine celuilalt.
GÂNDEŞTE ŞI ROSTEŞTE
Viaţa mea contează. Eu sporesc valoarea celor din jurul meu.
Eu am un rol distinct în Trupul lui Cristos. Viaţa mea contează. Îi influenţez în bine pe cei din jurul meu.
Eu sunt lucrarea mâinilor Tale, Doamne. Tu m-ai făcut o operă de artă. Sunt o făptură minunată (Psalmul 139:14).
Sunt cununa creaţiei Tale. Tu Te îngrijeşti de toate nevoile mele. Şi dacă aş fi fost singura persoană pe pământ, Tu tot L-ai fi trimis pe Fiul Tău să moară pe cruce pentru mine. Acest lucru demonstrează cât de important sunt pentru Tine.
Astăzi îi voi binecuvânta pe toţi cei cu care mă voi întâlni.

GÂNDUL ENERGIZANT PENTRU ZIUA DE AZI:
Eu sporesc valoarea celor din jurul meu şi viaţa mea contează!

Importanta smereniei




Sinele poate sta in calea binecuvantarilor (si rasetelor..bucuriei..satisfactiei...implinirii..bucuriei). Sentimentul superioritatii sau complexele de inferioritate te pot contamina cu:

- a) un sentiment supraevaluat al importantei
- b) unul subevaluat.

Concentreaza-te asupra identitatii tale in Christos. Acest lucru iti permite sa ramai smerit si totusi increzator.Adevarata ta valoare este determinata de identitatea ta in Christos, nu de contul din banca sau de titlul de pe cartea de vizita. NU deveni tot mai pretentios pe masura ce avensezi, fereste te sa-ti semeti privirea.Foloseste orice ocazie ( ce greu este si pentru mine aici)...pentru a-i da Glorie lui Dumnezeu si pentru a recunoaste meritele celorlalti.

David a stiut ca fusese ales pentru a deveni rege cu mult inainte de a primi coroana. Insa a trebuit sa astepte momentul ales de Dumnezeu,alegand sa nu fortzeze lucrurile. Iar in cele din urma a devenit rege, n-a uitat niciodata ca inaltarea sa la tron a reprezentat rezultatul binecuvantarii lui Dumnezeu si nu incununarea propriilor eforturi.

Daca nu iti sunt apreciate calitatile si nu esti rasplatit pentru ele, opreste-te si aminteste-ti
PENTRU CINE FACI TOATE LUCRURILE?
Increde-te in capacitatea lui Dumnezeu, de a alege momentul oportun pentru revarsarea bunatatilor Sale din abundenta.

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică