Artificialitatea predicatorilor de A.W.Tozer

"Este adevarat ca Biserica a avut de suferit din partea oamenilor agresivi, care mai degraba s-ar fi batut decat sa se roage, dar a suferit mai mult din cauza predicatorilor timizi, care preferau sa fie amabili decat sa actioneze drept. Acestia din urma au produs mai mult rau, chiar si numai pentru motivul ca sunt asa de multi.

Poate ca scolile noastre teologice gresesc aici. Ele se lupta sa formeze predicatori care sa fie totul pentru toti oamenii, dar intr-un sens la care Pavel nu s-a gandit niciodata. Vor cu orice pret ca studentii lor sa fie cultivati si fac asta extragand din acestia toata sarea si lasand numai o dulceata si o lumina care, unora dintre noi, nu ne pare deloc a fi nici dulceata, nici lumina. Tot ce este natural, autentic,original este indepartat cat se poate de mult. Orice sunet strident e eliminat din vorbire, orice exprimare colturoasa este data la o parte cu grija.

Tanarul este invatat sa gesticuleze cu gratie, sa zambeasca imperceptibil si sa para cat mai cult. Limbajul direct pe care oamenii il folosesc in mod natural cand vorbesc unii cu altii, este inlaturat, fiind inlocuit cu un jargon confuz, ambiguu si bombastic. Rezultatul final este artificialitate si ineficienta ( lipsa de autenticitate).

Orice om care se ridica sa vesteasca Cuvantul trebuie sa vorbeasca cu ceva din autoritatea cutezatoare a Cuvantului insusi. Biblia este cartea dragostei supreme, dar, in acelasi timp , ea spune lucrurilor pe nume, cu toata franchetea. Scriitorii ei nu sunt niciodata neciopliti sau neamabili, dar sunt, in mod constant onesti si pe deplin deschisi. Tot ce scriu ei este marcat de un mare sentiment al urgentei. Ei sunt profund preocupati de decizii morale. Pe ei ii intereseaza mult mai mult gloria lui Dumnezeu si binele oamenilor decat protocolul.

Pentru a scapa de capcana artificialitatii, este necesar ca omul sa aiba o experienta personala si profunda cu Dumnezeu. El trebuie sa-I fie total consacrat lui Christos si sa aiba ungerea puternica a Duhului Sfant. Mai mult, el trebuie sa fie eliberat de frica de om."

Citeste intreg articolul aici

"Eu si feţele mele" de Verne Becker

Are we happy plastic people
Under shiny plastic steeples
With walls around our weakness
And smiles to hide our pain
-Casting Crowns "Stained Glass Masquerade"

Eu şi feţele mele
de Verne Becker


DE FAPT EU NU SUNT EU.
Ci ALTCINEVA.
Când ceilalţi mă privesc şi îmi vorbesc, ei se adreseaza unui strain, nu MIE.
Eu sunt ascuns la loc sigur, departe de orice descoperire sau atac,
în spatele cortinei măştilor mele,
în fiecare zi.
Câteodată ştiind, alteori nu.
Când îmi cercetez dulapul şi îmi aleg hainele pe care le voi purta,
caut de asemenea prin menajeria măştilor mele mentale
selecţionând cu grija imaginea ce doresc să o proiectez.


Asemenea unui actor am învaţat să joc multe roluri,
multe feţe,
multe stări.
Şi folosesc măşti diferite pentru fiecare.
Fiecare mască reprezintă ceva despre mine,
despre ceea ce AŞ DORI SĂ FIU.
Îmi pun masca unui om de societate pentru că îmi doresc prieteni cu care să mă distrez.
Masca autosuficienţei pentru că în mod real vreau să-mi iau viaţa în stăpânire.
ŞTIU că aceste ţeluri merită atinse.
Şi văd măştile ca pe un mijloc care mă poate ajuta
Să realizez păşind cu dreptul.

TOTUŞI se întâmplă ceva ciudat:
Pentru că eu continui să port aceste măşti, ele încep
Să devină prea comode.
Naturale.
Necesare.
Pot trăi săptămâni întregi fară să le scot.
Ca şi cum ar fi lentile de contact care necesită doar o curăţire ocazională.
Obişnuindu-mă cu măştile mele, încep să CRED că
ele sunt cu adevarat EU, nu doar o faţadă.
În acelaşi timp ADEVĂRATUL SINE dormitează în mine.
Izolat.
Uitat.


AŞA CĂ
In loc să mă apropie de ţelurile mele, măştile mă ÎNSTRĂINEAZĂ de ele.
Ca un zid de carămidă ele mă îngrădesc.
Mă izolează.
Mă ascund de alţi oameni.
Nu trece mult timp şi realizez că nu sunt ceea ce măştile spun că sunt ci exact CONTRARIUL.
Când îmbrac masca conformismului, identificându-mă cu un anumit grup, transmit de fapt propria mea lipsa de identitate, incertitudinea a cine sunt;
sau
Când port masca încrederii refuzând să-mi admit greselile, slăbiciunile sau rănile, telegrafiez propria mea nesiguranţă.


Posed şi alte măşti pe care le păstrez pentru a le folosi la momentul potrivit:
Masca SUPERIORITĂŢII
pentru a privi de sus sentimentele de inferioritate pe care le detectez în alţii
şi în mine;
Masca APARENŢEI
pentru a-mi spori atractivitatea faţă de alţii – astfel încât să uit ce urât cred de fapt că sunt;

Măştile de CLOVN sau SCANDALAGIU
pentru a câştiga atenţia pe care altfel nu aş primi-o;
Masca de PERSOANA INTEGRA
pentru a-mi ascunde brutalitatea;
masca DRAGOSTEI
pentru a acoperi o relaţie egoistă;
ba chiar masca SPIRITUALITAŢII
pentru a reduce la tăcere toate întrebările despre
statutul meu în faţa lui Dumnezeu.

CE SĂ MĂ FAC CU TOATE ACESTE MĂŞTI ???
Admit că m-am izolat nu numai de alţii
ci şi de mine.
Dacă întradevăr vreau să fiu eu însumi,nu altcineva,
trebuie să-mi scot măştile,
să le decojesc,
să le înlătur ca pe un plasture vechi.
Voi zdrobi unele din măştile fără valoare.
Altele le voi expune pe peretele dormitorului pentru
a-mi aminti de CEL care-mi doresc să ajung dar nu sunt înca.

Mă pot îndrepta deschis spre ţelurile pe care le reprezintă aceste măşti,
deoarece
A FI NATURAL nu înseamna a renunţa la domeniile
în care trebuie să mă schimb.
Nici că sunt mulţumit de mine însumi.
Ci pur şi simplu înseamnă că ACCEPT felul meu de acum,
şi recunosc în mod cinstit că mă străduiesc să-mi rezolv problemele.


ÎN FINAL NU VOI MAI AVEA NEVOIE DE MĂŞTI
ci,
voi arăta celorlalti OMUL VIU din spatele lor.
Nu un strain, ci
O FIINŢA SPECIALĂ, UNICĂ,
AUTENTICĂ -
cineva care nu este perfect, dar vrea să crească.
Doar când mă voi deschide altor oameni mă voi vedea limpede.
Şi doar când îmi voi scoate măştile voi fi cu adevarat liber.

Recomand si articolul primit " Cu masca sau fara masca"

Si crestinii sunt ipocriti, deasemenea, tu stii...

Poza asta mi-a placut mult. Intr-una din predicile robului Sau Vladimir Pustan , spunea
"Cand din gura iti iese o cioara, sau un porumbel". Ai grija caci prin vorbirea ta ..poti lansa grenade...intr-o discutie, intr-o casa, intr-o familie...tu vei pleca ..dar efectele si consecintele ( vor exploda) ramane. Vor aduce rana, zdrobire, vei darama, distruge, produce amaraciune prin vorbirea ta, sau poti sa o lasi sa o foloseasca Dumnezeu gura si inima ta prin Puterea Duhului Sau, sa zidesti, incurajezi si mangai, sa ridici, sa vindeci, sa alini si sa edifici pe altii.

Interesanta si aceasta poza....putem ....avea vorbe mari ,unul fata de altul , cuvinte "alese "si totusi in interiorul nostru sarpele vicleniei sa isi faca tot mai mult acces catre inima noastra, pentru pierzarea si distrugerea noastra vesnica.

Va invit cu mare drag ..sa ne verificam nivelul de ipocrizie.
Daca mai este ..dati-l la moarte de cruce. ISus a murit pentru orice fel de pacat.
Sa il cunoastem tot mai mult pe ISus Domnul Adevarului si sa experimentam si manifestam unii fata de altii, libertatea si adevarata slobozenie
Ca sa fii un ucenic real al lui Christos vei constientiza zilnic ca trebui sa fii provocat, in situatii de criza, critice sau dificile, (examene, conflicte, stress, lupta) sa arati adevaratul tau "suflet" , "duhul de care esti insufletit", caracter si adevarata ta personalitate. Atunci va iesi la iveala ..adevaratul sine. Ceea ce dormiteaza in tine insuti. Atunci vor vedea toti inima si gandirea ta. Cand esti pus in teascul si valtoarea deciziilor, de a nu fi cumparat, a copia sau a face compromisuri directe cu Satan.

Mi-a placut extrem de mult ..si incheierea ...acestui articol :
(the opposite of hypocrisy) is to maintain personal authenticity.

....

Ouch! I know that stings a bit! But before you start thinking that I've turned on my own and loaded my bow with the arrow of cynicism out of my quiver of bitterness that hangs on my back, read on.

I am a hypocrite at times. You are a hypocrite at times. It's not that we intend to be this way. In fact most people, regardless of their faith, try to live their life with the utmost of integrity. But what is interesting about Christians (not all) and the church (not every) is that there really is this underlying knowledge of a truth that nobody wants to talk about. We are all hypocrites.

So what is a hypocrite? It's a person who pretends to have virtues, moral or religious beliefs, principles, etc, that he/she does not actually possess. One whose private life, opinions, or statements contradicts his/her public statements.

So why do most Christians deny their hypocrisy when others (both non-Christians and Christians) can see it so clearly? I think it is has a lot to do with a lie. A lie that the church has perpetuated for centuries. It's the lie that you have to have all your shit together. Look, act and smell perfect. It's a distortion of a Christian's goal "to be like Jesus." So a strong sense of denial of our own sin that is bubbling beneath the surface is formed.

I believe this happens because we have not truly learned to die to ourselves.

We have no clue what it means to "be like Jesus." So we act with a predisposed notion that in order to "be a Christian" I need to behave a certain way. We stop being real with ourselves and with others.

Think about it. When a Christian sees the first hint of another Christian "judging" us we pull out the old trusty Matthew 7:1-4 verse and justify our passiveness to the issue and set up a road block that will not allow our fellow believer to call us on our B.S. (sin). Meanwhile Satan is slowly derailing us from the mission of Jesus. Why do succumb to this un-biblical approach and stop short of calling out each others B.S.? Because the haunting truth is we all know we have that log in our eye so we don't feel "comfortable" calling someone out on their little old speck of dust. In fact, as a result of my thoughts on this very blog I have had this passage quoted to me.

Here is what is fascinating about the quiver and the Matthew 7 arrow that we all carry....the next verse! If you read the very next verse it says this:

"You hypocrite, first take the log out of your own eye, and then you will see clearly to take the speck out of your brother's eye."

Sadly this part of the arrow is conveniently trimmed off when it is pulled from the quiver and loaded into the bow and shot in a defensive mode. However, this was clear instruction from Jesus on how to appropriately judge someone who is a "brother (or sister)." Obviously this is not our biological family he is speaking of, but the new family that is found in the community of the followers of The Way of Christ.

Is their more to this than personal responsibility though? Is there a global responsibility of how the shared-organism of Jesus ought to behave and consciously be aware of hypocrisy? Naturally your consciousness to the Holy Spirit tells you, "Yes, of course." But can we live consciously incompetent (I am aware of what I don't know) lives as individuals and participate in an unconsciously incompetent (I am not aware of what I don't know) practice of Jesus' commission? In other words can we live in isolation with our sin and truly be a community of believers who are being Jesus to others?

Jesus showed disdain toward religious hypocrisy by ransacking the market that was set up in the temple, and on several occasions calling the religious leaders (pastors) hypocrites for the way they operated "the church" and their lives at that time. What is interesting is the reaction of those that Jesus chastised. They were

stunned, shocked, perplexed and down right indignant

that he would dare say such things, after all I'm sure they were all being consciously aware of "how they were living their own lives" in light of worshiping God. Does this sound familiar? But their reaction is predictable of anyone who knows that they are living in a perpetuated lie of denying their sin. They have to act shocked. They have to act sunned. They have to act perplexed. The only alternative is acceptance.

Only a humble person, that is dead to themselves and alive in Christ Jesus, would be accepting and become consciously competent (I am aware of what I know) of their hypocrisy. If one can get to this point then their is hope that they can become a true disciple of Christ and their life, their sin, their desire, their hypocrisy disolves into the life of Jesus to they point that they become unconsciously competent (I am not aware of what I know) of who they are. In other words a Christian that acts out of true instinct of who Jesus is and how his spirit manifests in his/her life.

Maybe this isn't a fair comparison since Jesus was ultimately rejected by "the church" and put to death for such heretical teaching. Maybe it's not fair because ultimately his own people rejected him as the King, as the Redeemer, as God and ultimately rejected his mission. Or maybe it IS fair because that is the point. Jesus came to point people back to God, through himself, and not through the religious system that had been established and had become a stumbling block for those in pursuit of God.

So let's be honest, admit our hypocrisy, remove the log and get to helping those in our tribe with the specks (and logs) in their lives so we can get back to the mission that Jesus gave us. After all the mission did come first did it not!?!?

So..the challenge to maintain personal authenticity (the opposite of hypocrisy) is, I find, the greatest challenge to living out my relationship with Christ .