Extraordinara capacitate de nesimtire

1.Cum pot acei pastori infatuati si ingamfati sa predice impotriva mandriei si arogantei?
2.Cum poate un predicator mandru chiar el predica despre tendintele mandriei?
Mi-a explicat cu cateva zile in urma prieten in masina ceva asemanator dilemei mele, in adolescenta cand X nu era intors la Dumnezeu si fura lucruri de prin clasa mereu el sarea cu gura primul cu intrebarile, era cel mai saritor, cel mai grijuliu si induiosat cu victima. Suferea si plangea cu pagubitul, daca era nevoie.Ii dadea solutii si incerca sa il ajute sa caute obiectul pierdut. Mai statea si dupa ore cu cel in suferinta ca sa "il ajute". Folosea aceasta tactica si strategie pentru a se elimina si exclude pe el din ecuatia [potentialilor talhari].

Cu alte cuvinte exista in folclorul romanesc un proverb dur: "Hotul striga hotii".

Slava Domnului ca acum este un tanar devotat lui Christos.

E buna oare experienta asta?

Rezolva ea misterul intrebarii mele?

Ce spuneti la 1 si 2?

"Eu si feţele mele" de Verne Becker

Are we happy plastic people
Under shiny plastic steeples
With walls around our weakness
And smiles to hide our pain
-Casting Crowns "Stained Glass Masquerade"

Eu şi feţele mele
de Verne Becker


DE FAPT EU NU SUNT EU.
Ci ALTCINEVA.
Când ceilalţi mă privesc şi îmi vorbesc, ei se adreseaza unui strain, nu MIE.
Eu sunt ascuns la loc sigur, departe de orice descoperire sau atac,
în spatele cortinei măştilor mele,
în fiecare zi.
Câteodată ştiind, alteori nu.
Când îmi cercetez dulapul şi îmi aleg hainele pe care le voi purta,
caut de asemenea prin menajeria măştilor mele mentale
selecţionând cu grija imaginea ce doresc să o proiectez.


Asemenea unui actor am învaţat să joc multe roluri,
multe feţe,
multe stări.
Şi folosesc măşti diferite pentru fiecare.
Fiecare mască reprezintă ceva despre mine,
despre ceea ce AŞ DORI SĂ FIU.
Îmi pun masca unui om de societate pentru că îmi doresc prieteni cu care să mă distrez.
Masca autosuficienţei pentru că în mod real vreau să-mi iau viaţa în stăpânire.
ŞTIU că aceste ţeluri merită atinse.
Şi văd măştile ca pe un mijloc care mă poate ajuta
Să realizez păşind cu dreptul.

TOTUŞI se întâmplă ceva ciudat:
Pentru că eu continui să port aceste măşti, ele încep
Să devină prea comode.
Naturale.
Necesare.
Pot trăi săptămâni întregi fară să le scot.
Ca şi cum ar fi lentile de contact care necesită doar o curăţire ocazională.
Obişnuindu-mă cu măştile mele, încep să CRED că
ele sunt cu adevarat EU, nu doar o faţadă.
În acelaşi timp ADEVĂRATUL SINE dormitează în mine.
Izolat.
Uitat.


AŞA CĂ
In loc să mă apropie de ţelurile mele, măştile mă ÎNSTRĂINEAZĂ de ele.
Ca un zid de carămidă ele mă îngrădesc.
Mă izolează.
Mă ascund de alţi oameni.
Nu trece mult timp şi realizez că nu sunt ceea ce măştile spun că sunt ci exact CONTRARIUL.
Când îmbrac masca conformismului, identificându-mă cu un anumit grup, transmit de fapt propria mea lipsa de identitate, incertitudinea a cine sunt;
sau
Când port masca încrederii refuzând să-mi admit greselile, slăbiciunile sau rănile, telegrafiez propria mea nesiguranţă.


Posed şi alte măşti pe care le păstrez pentru a le folosi la momentul potrivit:
Masca SUPERIORITĂŢII
pentru a privi de sus sentimentele de inferioritate pe care le detectez în alţii
şi în mine;
Masca APARENŢEI
pentru a-mi spori atractivitatea faţă de alţii – astfel încât să uit ce urât cred de fapt că sunt;

Măştile de CLOVN sau SCANDALAGIU
pentru a câştiga atenţia pe care altfel nu aş primi-o;
Masca de PERSOANA INTEGRA
pentru a-mi ascunde brutalitatea;
masca DRAGOSTEI
pentru a acoperi o relaţie egoistă;
ba chiar masca SPIRITUALITAŢII
pentru a reduce la tăcere toate întrebările despre
statutul meu în faţa lui Dumnezeu.

CE SĂ MĂ FAC CU TOATE ACESTE MĂŞTI ???
Admit că m-am izolat nu numai de alţii
ci şi de mine.
Dacă întradevăr vreau să fiu eu însumi,nu altcineva,
trebuie să-mi scot măştile,
să le decojesc,
să le înlătur ca pe un plasture vechi.
Voi zdrobi unele din măştile fără valoare.
Altele le voi expune pe peretele dormitorului pentru
a-mi aminti de CEL care-mi doresc să ajung dar nu sunt înca.

Mă pot îndrepta deschis spre ţelurile pe care le reprezintă aceste măşti,
deoarece
A FI NATURAL nu înseamna a renunţa la domeniile
în care trebuie să mă schimb.
Nici că sunt mulţumit de mine însumi.
Ci pur şi simplu înseamnă că ACCEPT felul meu de acum,
şi recunosc în mod cinstit că mă străduiesc să-mi rezolv problemele.


ÎN FINAL NU VOI MAI AVEA NEVOIE DE MĂŞTI
ci,
voi arăta celorlalti OMUL VIU din spatele lor.
Nu un strain, ci
O FIINŢA SPECIALĂ, UNICĂ,
AUTENTICĂ -
cineva care nu este perfect, dar vrea să crească.
Doar când mă voi deschide altor oameni mă voi vedea limpede.
Şi doar când îmi voi scoate măştile voi fi cu adevarat liber.

Recomand si articolul primit " Cu masca sau fara masca"

Cum sa fii incantat de sine?

de Darius Cornean
"Fariseii erau oameni morali, oamenii lui Dumnezeu. Studiau Scripturile, le aplicau în fiecare aspect al vieţii lor şi erau preocupaţi cu interpretarea şi întipărirea lor în vieţiile oamenilor. Ca şi noi dealtfel. Doreau ca oamenii să umble cu Dumnezeu, nu doar să vorbească despre El. Erau recunoscuţi ca fiind cei mai religioşi oameni şi pe bună dreptate, erau foarte zeloşi pentru neprihănirea lor; un standard greu de atins, de dorit pentru orice evreu. Aveau un CV impresionant. Şi aici vine afirmaţia lui Isus despre aceşti oameni: „Căci vă spun că dacă neprihănirea voastră nu v-a întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Asta nu înseamnă că ceea ce făceau fariseii era rău. Acest lucru părea aproape imposibil pentru mintea iudeului! Lui i se părea greu de atins pragul fariseilor, mai sus nici nu concepea! Însă ei au pierdut esenţa cuvintelor lui Isus! Moralitatea nu generează dragoste pentru Dumnezeu sau pentru oameni, dar poate ajunge să ne facă să fim închinătorii propriei moralităţi."

"O religie bună nu este neapărat sursa prezenţei oamenilor buni aşa cum lipsa unei religii nu justifică prezenţa oamenilor răi. Deasemenea o doctrină sănătoasă nu produce dragoste pentru Dumnezeu şi compasiune pentru oameni. Creştini anchilozaţi în propriile ritualuri, concepţii şi interpretări despre Dumnezeu, prejudecăţi şi un morman de încredinţări devenite principii, după care măsurăm moralitatea sau valoarea unui creştin. Ajungem să devenim nişte caricaturişti, denaturând şi exagerând trăsături după propriile convingeri. Şi culmea e că, în mare parte, intenţiile noastre sunt bune. Dar întenţiile bune nu genereză neapărat faptele bune. Astfel ne construim propria moralitate pe care o elogiem şi care devine filtrul prin care îi analizăm pe cei din jurul nostru. Şi iată-ne falşi, lipsiţi de compasiune, gata să ridicăm primii piatra, cu o moralitate arogantă şi lipsiţi de esenţă: dragostea lui Hristos."

Pentru cei care doresc sa citeasca intreg articolul lui Darius Cornea o pot face aici:
" Inchinatori la propria moralitate".

Gand cutremurator

Este preferabil să ai mai puţini prieteni, dar buni, decât mai mulţi şi superficiali. Un oponent nobil va putea deveni un prieten adevărat, dar un prieten superficial va fi mereu o pierdere de timp şi energie.

Recunostinta ca mod de viata

Orice nerecunoştinţă este la bază nerecunoştinţă faţă de Dumnezeu. El ne binecu­vântează cu sănătate, fericire şi bucurie de copii, însă noi ne bosumflăm fiindcă nu suntem preşedintele Americii. Ne rugăm să primim un loc de muncă, dar după ce l‑am primit ne plângem de salariu. Sunt oameni, milioane de oameni, care ar da tot ce au pentru un loc de muncă, orice loc de muncă. O femeie se roagă pentru o casă nouă, după care comentează că trebuie să facă curăţenie în ea.

O femeie necăsătorită se roagă fără încetare să se căsătorească, apoi stă posacă şi deprimată, fiindcă mult aşteptatul soţ nu este soţul perfect. Rareori suntem noi recunoscători faţă de Dumnezeu pur şi simplu, fără comentarii. Dumnezeu ne dă desert de îngheţată cu căpşuni şi noi ne plângem că nu are frişcă. Ne dă frişcă, şi suspinăm după cireaşa din vârf. La un moment dat ar trebui să învingem spiritul de lipitoare şi să spunem, “Este destul. Sunt satisfăcut. Este mai mult decât merit.”
Recunoştinţa, la fel ca nerecunoştinţa, poate deveni un mod de viaţă sau un obicei de viaţă. Este bine să începem a percepe situaţiile vieţii ca oportunităţi de a-L lăuda pe Dumnezeu. Caracterul nostru trebuie îmbăgăţit cu recunoştinţa.

Leonard Ravenhill povestea despre vizita unui preot la un azil oribil de nebuni în Marea Britanie, demult în ultima parte a secolului al nouăsprezecelea. Pe când intra preotul, un bărbat de la etajul al doilea al clădirii şi-a scos capul printre zăbrelele ferestrei şi a strigat către vizitatorul de jos, “Ai mulţumit astăzi lui Dumnezeu?”
“I-am mulţumit,” a răspuns acesta.
“Da,” i-a răspuns cel internat, “dar I-ai mulţumit că nu eşti nebun?”
Trebuie să fim specifici cu Dumnezeu. În loc să te plângi de ploaie, mulţu­meşte-I că ai viaţă. În loc să te plângi de soţul tău, mulţumeşte-I că nu eşti singură. În loc să te plângi că trebuie să te îmbraci cu bluza aceasta sau aceea, mulţumeşte lui Dumnezeu că ai o bluză. Recunoştinţa este un mod de viaţă care se învaţă. Este o mână deschisă în loc de un pumn strâns. Este a spune, Al tău în loc de a spune Al meu. Este duhul lui Isus în loc de duhul lumii.

Caracterul nu se formează doar prin urmarea strictă, deşi cu ciudă, a unor
reguli. El se învaţă cel mai bine prin celebrarea bucuriei harului lui Dumnezeu.
Caracterul trăit sau provovăduit prin metoda regulilor, distruge bucuria.

Celebrarea dezvoltării caracteru­lui nu este o slujbă grea şi apăsătoare, nici nu este biciul în mâna unui supraveghetor. În slujirea lui Dumnezeu există bucurie şi împlinire; El ne-a dat mai mult decât am putea să-I plătim înapoi vreodată. Caracterul de a trăi sărbătoarea recunoştinţei este cheia înţelegerii fericirii.

Promotorii pacii cu orice pret ( 2)

Aici poti citi prima parte

Live like a Jesus Freak (1)

Imi imaginez ca unii dintre cei apropiati de farisei cand l-au auzit pe Isus adresandu-se atat de « bland » mai marilor lor mai sa faca infarct ; « cum, liderul nostru sa fie jignit in halul acesta, el este alesul lui Dumnezeu intre noi, Isus tu blasfemiezi biserica, cum iti permiti sa spui asemenea lucruri, adica Tu spui sa nu folosim cuvantul nebun si tocmai Tu te trezesti sa vorbesti asa? »

Pare o contradictie, nu ? Toata Biblia ne indeamna la pace, blandete si uite ca sunt unele scene de-a dreptul violente care Il au ca protagonist chiar pe Cel care ne indeamna la pace. Ce concluzie putem trage de aici ? Isus s-a comportat in felul acesta dur cu cei a caror stil de viata era fatarnicia, una predicau, alta traiau. Cunosti pe cineva in preajma ta care poarta haine de mare preot dar care este un blid murdar pe dinlauntru ? Crezi ca daca Isus ar trai acum pe pamant si ar vorbi cu persoana respectiva, i s-ar adresa altfel decat a facut-o cu fariseii ? Crezi ca vreodata Isus ar lauda, promova, mangaia, incuraja pacatul, fatarnicia, mandria, nedreptatea ?

Pe de alta parte gandeste-te cum s-a comportat Isus cu cei pacatosi, cu femeia prinsa in adulter, i-a inconjurat cu atata dragoste si ingaduinta incat ti se inmoaie inima cand citesti pasajele respective din Scriptura. Dupa logica noastra pacatosii ar fi trebuit sa si-o incaseze, ei ar fi trebuit sa primeasca apelative greu de ascultat si liderilor religosi sa li se faca plecaciuni, sa fie ridicati in slavi pentru ca ei sunt « alesii Domnului ».

Atat de mult imi place de Isus, El nu s-a pierdut in fata hainelor stralucitoare, nu a tratat cu respect lucrurile pieritoare, nu s-a temut sa numeasca pacatul pacat, e atat de linistitor sa vezi ca Isus nu s-a complicat, a spus adevarului adevar si minciunii si fatarniciei, minciuna si fatarnicie, fara sa se simta jenat. Ati vazut vreodata in Biblie ca Isus sa isi ceara scuze dupa ce a spus sau a facut ceva ? Nu, Isus nu si-a cerut scuze.

Noi de multe ori ne cerem scuze cand nu trebuie si nu ne cerem scuze cand trebuie. Am incurcat rau borcanele, asa multe lucruri par bune si nu sunt, par spirituale si nu sunt, atatea perceptii gresite avem despre Dumnezeu.

Isus nu si-a cerut scuze, cui nu i-a placut nu a avut decat sa mocneasca in el si sa ramana nemultumit pe veac dar scuze nu a vazut de la Isus. E socant, asa-i ?Isus nu si-a cerut scuze pentru ca nu a pacatuit cu nimic, deci spre marea noastra surpriza, adica a voastra celor care aparati spiritul pagan care a ajuns sa conduca biserica din Romania, a spune adevarul nu este un pacat. Aceasta inseamna ca noi ca si crestini trebuie sa traim in dragoste, pace, bucurie, bunatate, facere de bine dar in acelasi timp sa nu lingusim ce Isus a dezaprobat ci sa fim radicali in adevar.

Trandafirul din desert (click aici)

Biserica oamenilor inofensivi

Stiti cum arata ? Orice le-ai spune ei tac si aproba si nu ma refer aici la timiditate ci la nepasare fata de tot si toate. Chiar diavolul de le-ar vorbi ei raman inofensivi si nu schiteaza nici un gest de nervozitate, de revolta. Oamenii acestia sunt denumiti in poporul lui Dumnezeu « smeriti »

Doar ca de la smerenie la lasitate, duplicitate, nepasare este un drum foarte lung.

Acestia iti vor spune ca ei Il urmeaza pe Isus, ca au luat exemplul de la El, doar ca Isus nu a fost un Isus inofensiv, dragostea Lui a fost si este una ofensiva, mania Lui fata de diavol nu este una inofensiva. Nu in biserica crestina este locul oamenilor inofensivi, ci eventual in bisericile New Age unde totul este bine si frumos, pace, liniste, nu conteaza nimic ci doar pacea aceea nociva care ii face pe oameni sa se inchine diavolului la urma urmei, sunt inofensivi, muzica linistita, NO WAR.

Isus pe care Il cunosc eu din Biblie nu de la oameni ci din camera unde petrec timp cu El, ma instiga la a calca in picioare puterea intunerecului, la a fi un razboinic, la a lucra la daramarea intariturilor diavolului, la a spune adevarul, la a fi un om ofensiv atat in dragoste cat si in lupta impotriva domniilor si stapanirilor.

Acesta nu este un timp pentru crestinii inofensivi, acesta este un timp pentru cei care isi iau armatura si care renunta la sezlongul lor din biserica si sar la bataie, pentru a-si apara fratii de atacurile vrajmasului, care sar la bataie in rugaciune, acesta este timpul oamenilor care invata sa umble in autoritatea lui Hristos, acesta este un timp al celor care stiu sa se sacrifice, caci dragostea inseamna sacrificiu, slujirea iti va cere sacrificiu. Un om inofensiv nu va risca eventuale tensiuni implicandu-se, va face totul cu rezerve, sa fie sigur ca nu intra pe teritorii unde trebuie folosita sabia Duhului. El nu vrea sange, el vrea porumbei, panselute, sa se bata altii, el este urmasul lui Hristos cel pasnic, el merge la biserica, uneori predica, uneori canta si indiferent cum arata cei din jur, daca au sau nu nevoie de sprijinul lui, de slujirea lui, pe el il preocupa doar linistea proprie pentru care nu va sacrifica nimic.

Biserica oamenilor inofensivi……….este o adevarata cultura in directia aceasta, nu ne bagam, nu e treaba noastra, PEACE, porumbei albi, flori, cer albastru pe dinafara iar pe dinlauntru nepasare, ignoranta, lasitate, durere in cot ca sa nu vorbesc si mai direct de atat.

Inca o invatatura aparent biblica dar care nu are nimic de a face cu Biblia.

Biserica oamenilor inofensivi este locul in care demonii se simt la ei acasa, acolo chiar si lucrarea diavolului este pusa pe seama lui Dumnezeu, sucim Biblia ca sa se potriveasca cu situatiile in care traim si zicem : n-avem ce face, asta a fost voia lui Dumnezeu.(Cat de adevarat ).
Si nu conteaza ca a fost lucrarea diavolului pe care trebuia sa o desfintam in numele lui Isus, nu, nu conteaza ca trebuia sa spunem adevarul si sa ne spalam pe maini daca cei din jur nu ne baga in seama, preferam duplicitatea, si capra si varza. Pe langa Biserica « durerii in cot » , acum imi dau seama ca exista si Biserica « caprei si verzei », biserica oamenilor inofensivi. Se pare ca nu se poate face prea mult pentru a schimba acest tip de biserici, ele au fost, sunt si vor fi cat vom trai.

Prin curtoazia: roseinthedesert

Un articol matur si cu o intentie clara si limpede.
Suntem departe de Singurul Dumnezeu Adevarat si de Caracterul Minunat, Bland si Ferm, Iubitor si Iertator al Mirelui si Preaiubitului nostru Iubit - Domnul Isus Christos, care este si Suveranul si are Suprematia Inimilor noastre ...in aceasta lume....trecatoare.

Ghita amintea...inca doua exemple....

- Moise spărgând tablele Legii
- “Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.” (Numeri 12:3)

- Isus cu copilaşii în braţe
- Isus răsturnând mesele negustorilor din Templu.

Conduşi de Duhul Sfânt vom reacţiona conform situaţiei. Ofensiv sau nu.
Dar această “mânie” nu are ca izvor ura, ci tocmai iubirea pentru sufletele în pericol.

Eu am sa amintesc un altul cu Domnul Isus..Marcu 7:27“Isus i-a zis: ” Lasa sa se sature mai intai copiii, caci nu este bine sa iei painea copiilor, si s-o arunci la catei”..

Vai Isus..ce insensibil esti la nevoile altora…

( ar spune cei inofensivi de azi) ..
dar care nu vad ca duritatea lui ISus este pentru a da viata.
El este dur pentru a fiinta viata Lui in noi.
El zdrobeste pentru a vindeca.
El darama pentru a reconstrui cu blandetea si dragostea Sa.
Dar este ferm si iertator.
El rastoarna...pentru a te atinge cu tandrete.

Toate oximoroanele se intalnesc in Isus.
Pentru ca EL este Complex. Este Plenar. Este Totul.

ce este mai dureros azi..este cum aminteste si Rose…Fie nu ii cunoastem deloc caracterul..fie ..avem doar imagini, imitatii despre Isus…care nu sunt deloc conforme cu Realitatea lui..( ci vin doar din personalitatea, egoismul, dorintele sau gandirea noastra influentata de interesele oamenilor)…

Incheiere…

ISus are TOT din viata noastra sau…nu are NIMIC din noi.

NU exista jumatati de masura, fragmente, portiuni…
Ori Totul pentru El ….ori nimic…
Si nu prin declaratii - ci prin traire autentica.

Doamne fa-ma un "Isus" al vremii noastre!
Sa fiu supus si consacrat Voii Tale

Si crestinii sunt ipocriti, deasemenea, tu stii...

Poza asta mi-a placut mult. Intr-una din predicile robului Sau Vladimir Pustan , spunea
"Cand din gura iti iese o cioara, sau un porumbel". Ai grija caci prin vorbirea ta ..poti lansa grenade...intr-o discutie, intr-o casa, intr-o familie...tu vei pleca ..dar efectele si consecintele ( vor exploda) ramane. Vor aduce rana, zdrobire, vei darama, distruge, produce amaraciune prin vorbirea ta, sau poti sa o lasi sa o foloseasca Dumnezeu gura si inima ta prin Puterea Duhului Sau, sa zidesti, incurajezi si mangai, sa ridici, sa vindeci, sa alini si sa edifici pe altii.

Interesanta si aceasta poza....putem ....avea vorbe mari ,unul fata de altul , cuvinte "alese "si totusi in interiorul nostru sarpele vicleniei sa isi faca tot mai mult acces catre inima noastra, pentru pierzarea si distrugerea noastra vesnica.

Va invit cu mare drag ..sa ne verificam nivelul de ipocrizie.
Daca mai este ..dati-l la moarte de cruce. ISus a murit pentru orice fel de pacat.
Sa il cunoastem tot mai mult pe ISus Domnul Adevarului si sa experimentam si manifestam unii fata de altii, libertatea si adevarata slobozenie
Ca sa fii un ucenic real al lui Christos vei constientiza zilnic ca trebui sa fii provocat, in situatii de criza, critice sau dificile, (examene, conflicte, stress, lupta) sa arati adevaratul tau "suflet" , "duhul de care esti insufletit", caracter si adevarata ta personalitate. Atunci va iesi la iveala ..adevaratul sine. Ceea ce dormiteaza in tine insuti. Atunci vor vedea toti inima si gandirea ta. Cand esti pus in teascul si valtoarea deciziilor, de a nu fi cumparat, a copia sau a face compromisuri directe cu Satan.

Mi-a placut extrem de mult ..si incheierea ...acestui articol :
(the opposite of hypocrisy) is to maintain personal authenticity.

....

Ouch! I know that stings a bit! But before you start thinking that I've turned on my own and loaded my bow with the arrow of cynicism out of my quiver of bitterness that hangs on my back, read on.

I am a hypocrite at times. You are a hypocrite at times. It's not that we intend to be this way. In fact most people, regardless of their faith, try to live their life with the utmost of integrity. But what is interesting about Christians (not all) and the church (not every) is that there really is this underlying knowledge of a truth that nobody wants to talk about. We are all hypocrites.

So what is a hypocrite? It's a person who pretends to have virtues, moral or religious beliefs, principles, etc, that he/she does not actually possess. One whose private life, opinions, or statements contradicts his/her public statements.

So why do most Christians deny their hypocrisy when others (both non-Christians and Christians) can see it so clearly? I think it is has a lot to do with a lie. A lie that the church has perpetuated for centuries. It's the lie that you have to have all your shit together. Look, act and smell perfect. It's a distortion of a Christian's goal "to be like Jesus." So a strong sense of denial of our own sin that is bubbling beneath the surface is formed.

I believe this happens because we have not truly learned to die to ourselves.

We have no clue what it means to "be like Jesus." So we act with a predisposed notion that in order to "be a Christian" I need to behave a certain way. We stop being real with ourselves and with others.

Think about it. When a Christian sees the first hint of another Christian "judging" us we pull out the old trusty Matthew 7:1-4 verse and justify our passiveness to the issue and set up a road block that will not allow our fellow believer to call us on our B.S. (sin). Meanwhile Satan is slowly derailing us from the mission of Jesus. Why do succumb to this un-biblical approach and stop short of calling out each others B.S.? Because the haunting truth is we all know we have that log in our eye so we don't feel "comfortable" calling someone out on their little old speck of dust. In fact, as a result of my thoughts on this very blog I have had this passage quoted to me.

Here is what is fascinating about the quiver and the Matthew 7 arrow that we all carry....the next verse! If you read the very next verse it says this:

"You hypocrite, first take the log out of your own eye, and then you will see clearly to take the speck out of your brother's eye."

Sadly this part of the arrow is conveniently trimmed off when it is pulled from the quiver and loaded into the bow and shot in a defensive mode. However, this was clear instruction from Jesus on how to appropriately judge someone who is a "brother (or sister)." Obviously this is not our biological family he is speaking of, but the new family that is found in the community of the followers of The Way of Christ.

Is their more to this than personal responsibility though? Is there a global responsibility of how the shared-organism of Jesus ought to behave and consciously be aware of hypocrisy? Naturally your consciousness to the Holy Spirit tells you, "Yes, of course." But can we live consciously incompetent (I am aware of what I don't know) lives as individuals and participate in an unconsciously incompetent (I am not aware of what I don't know) practice of Jesus' commission? In other words can we live in isolation with our sin and truly be a community of believers who are being Jesus to others?

Jesus showed disdain toward religious hypocrisy by ransacking the market that was set up in the temple, and on several occasions calling the religious leaders (pastors) hypocrites for the way they operated "the church" and their lives at that time. What is interesting is the reaction of those that Jesus chastised. They were

stunned, shocked, perplexed and down right indignant

that he would dare say such things, after all I'm sure they were all being consciously aware of "how they were living their own lives" in light of worshiping God. Does this sound familiar? But their reaction is predictable of anyone who knows that they are living in a perpetuated lie of denying their sin. They have to act shocked. They have to act sunned. They have to act perplexed. The only alternative is acceptance.

Only a humble person, that is dead to themselves and alive in Christ Jesus, would be accepting and become consciously competent (I am aware of what I know) of their hypocrisy. If one can get to this point then their is hope that they can become a true disciple of Christ and their life, their sin, their desire, their hypocrisy disolves into the life of Jesus to they point that they become unconsciously competent (I am not aware of what I know) of who they are. In other words a Christian that acts out of true instinct of who Jesus is and how his spirit manifests in his/her life.

Maybe this isn't a fair comparison since Jesus was ultimately rejected by "the church" and put to death for such heretical teaching. Maybe it's not fair because ultimately his own people rejected him as the King, as the Redeemer, as God and ultimately rejected his mission. Or maybe it IS fair because that is the point. Jesus came to point people back to God, through himself, and not through the religious system that had been established and had become a stumbling block for those in pursuit of God.

So let's be honest, admit our hypocrisy, remove the log and get to helping those in our tribe with the specks (and logs) in their lives so we can get back to the mission that Jesus gave us. After all the mission did come first did it not!?!?

So..the challenge to maintain personal authenticity (the opposite of hypocrisy) is, I find, the greatest challenge to living out my relationship with Christ .

viata murdara pe dinauntru,spalata pe dinafara

Vai , Vai !

Vai de voi crestini ce-nchideti
Lumii poarta catre cer,
Inapoi cand va intoarceti ,
Pentru lucrurile care pier.
Sa intrati, nici nu ganditi,
Iar pe altii ii opriti !

Vai, cand voi jucati teatru,
Mincinosi, va umiliti.
Firul despicati in patru,
Farisei bine hraniti.
Plangeti, vai cand va rugati,
Sa va vad-ai vostri frati.

Vai, voi, colindati pamantul,
Pacatosi la rai chemati.
Ce culegeti, zboara vantul
Geaba-n graba-i botezati,
Pleaca-n lume si se fac
Mai bogati cu inc-un drac.

Vai, ce fel de calauze
Sunteti voi pentru popor?
Ca mesajul de pe buze
Rataceste-asa usor,
Cand va vad mandri-ingamfati,
Domnului cand va-nchinati.

Vai de-a voastra zeciuiala;
Ce de zarzavaturi dati!
N-aveti dragoste, nici mila!
Pe cei slabi ii judecati!
Dar povara nimanui
N-o purtati; sunteti satui.

Blid pahar, pe dinafara,
Slefuite, stralucesc.
Inauntru -s de ocara,
Sufletele otravesc.
Sunteti orbi, desi e zi...
Vulpile-au intrat in vii....

Ce podoabe, pe morminte,
Pentru frati ati inaltat
Dar fatzada-nsala, minte,
Ca'nauntru-i necurat!
Plangeti? Lacrimi false curg....
Vine vremea ..e amurg.

Cerul, zorile asteapta
Trambita cand va suna
Pentru Judecata dreapta,
Mortii toti vor invia.
Este vremea de apoi:
Spaima mare ! vai de noi!

Ion Nicoara

O poezie care mai intai mi-a brazdat fiinta mea.
Cerceteaza-te si tu singur!
Cat mai ai har de la Dumnezeu.
CA la sfarsitul vietii sa nu iti spuna :VAI , Domnul ci Bine ai venit.