mediocritatea din fotoliile iernii...

passivity on Christmas.....

...ok, now I am done with the decoration,
the old man said,
the only thing remaining is the Christmas dinner....

Un cercetător, pe nume Pavlov, a făcut un experiment cu un câine pe care l-a pus într-o încăpere şi a dat dispoziţie celor care trebuiau să îi dea să mănânce, ca de fiecare dată când îi vor duce hrana să aprindă lumina în încăpere, indiferent dacă era ziuă sau noapte. După câteva zile în care a fost hrănit la ore regulate, respectându-se detaliul cu aprinderea luminii, Pavlov a intrat în încăpere la o oră diferită de orele regulate de masă, a aprins lumina şi a observat căţelul: acesta saliva; îşi aştepta osul. Pavlov a numit aceasta reflex condiţionat.

Reacţia omului la anumite evenimente ciclice din viaţă nu este, de cele mai multe ori, diferită de cea a căţeluşului din experiment. Asociem, fără să ne gândim prea mult, plăcerile noastre, confortul pe care ni-l dorim, stările sufleteşti de care avem nevoie de evenimente, de sărbători, de serviciu, de cumpărături, de mersul la biserică, de orice se întîmplă periodic şi invariabil în vieţile noastre şi am ajuns de mult timp, nici nu mai ştim de cât timp, am ajuns să trăim un creştinism din reflex fără reflecţie. Mare nenorocire! Ne-am născut în popor creştinizat cu vreo două mii de ani în urmă, aşa că toţi ne considerăm creştini, dar prezenţa la biserica mamă este doar un reflex condiţionat de o sărbătoare oarecare. O şi mai mare nenorocire este că te-ai născut într-o familie de adevăraţi credincioşi, dar exemplul de credinţă aplicată a părinţilor tăi, în loc să declanşeze în inima ta setea după Hristos, nu a făcut decât să-ţi condiţioneze un reflex de a merge şi tu la biserică. Mai grav, însă, este faptul că într-o zi, tu personal, te-ai întâlnit cu Isus, într-o zi, El s-a născut în inima ta şi viaţa ta a fost înnobilată strălucitor, dumnezeiesc de strălucitor, dar timpul a trecut, uitarea s-a aşternut peste momentul acela, iar în viaţa ta de creştin, banalitatea şi mediocritatea s-au instalat regeşte în fotolii largi garnisite de comoditate şi reflex condiţionat.

Te trezeşti că încă o dată e duminică aşa că, din reflex, mergi la biserică, din reflex paşii te duc la biserica la care te-ai obişnuit chiar dacă, odată ajuns acolo nu găseşti nimic altceva decât reflex. Îl vezi pe Păstorescu Reflexivici la anvon şi deja ştii că o să vorbească de batic, televizor, cravată sau bătutul din palme la programul tinerilor pentru că el însuşi urcă la anvon doar din reflex şi nu-i capabil să-ţi zdruncine deloc închinarea fără de cuget, de frică să nu piardă contribuţia ta reflexivă la colecta duminicală, aşa că îţi cântă pe struna conştiinţei adormite şi în mod tragic tu continui să te rogi din reflex, cânţi din reflex, te închini din reflex şi trăieşti drama unui creştinism purtat pe drugii pasivităţii şi ai lipsei de acţiune pentru că nu te interesează să scormoneşti în profunzimea lucrurilor, să ajungi la esenţă, ci te mulţumeşti să netezeşti scoarţa comodităţii groasă cât banchiza polară.

Crusta tradiţiei creştine s-a îngroşat milenar şi peste sărbătoarea naşterii Mântuitorului nostru. Cârnaţi afumaţi, sarmale cu smântână, prăjituri pline de colesterol, colinzi tradiţionale cântate lăutăreşte cu sticla de murfatlar bine ridicată, vizite îmbuibătoare, urmate de spitalizări de urgenţă şi evident groaza în şeptelul de porcine, iată, în mare, atmosfera declanşată de sărbătoarea celei mai importante naşteri din istoria omenirii.

Ştefan Hruşcă are în repertoriul lui o colindă ce spune: „Scoală gazdă din pătuţ...” şi de fiecare dată când o aud îmi imaginez un om foarte plictisit, tolănit într-un fotoliu în faţa unui foc îmbietor la trândăveală şi foarte deranjat de tulburarea pe care i-o face sosirea colindătorilor, care vestesc naşterea lui Cristos. Acum când se apropie vremea colinzilor ar fi bine să te scuturi puţin de obişnuinţa cu care întâmpini această sărbătoare şi să te laşi tulburat de întrebarea: ce trebuie să însemne, în mod concret, naşterea lui Isus?

Dacă ai intrat în sfera banalului şi a reflexului condiţionat, fie ca această întrebare să te motiveze ca să te ridici din „pătuţul” în care te-a încleştat nepăsarea şi să laşi ca Isus să renască în inima ta. Te aşteaptă, cu El, o viaţă adevărată, ieşită din obişnuit, o închinare plină de conţinut, un creştinism incisiv şi contagios.