Trăind cum a trăit ISUS (2)

Măreţia lui Dumnezeu este văzută de lume in minunăţiile creaţiei Sale (Psalmul 19:1). Universul este atât de vast, incât mintea omenească nu-l poate cuprinde. Galaxii de stele sunt imprăştiate prin spaţiu, având distanţe de miliarde de ani-lumină intre ele. in acelaşi timp, orice fărâmă de materie in acest Univers este compusă din atomi atât de mici, incât nu pot fi văzuţi cu ochiul liber. Aceşti atomi, la rândul lor, conţin sute de electroni care se rotesc in interiorul lor. Cât de mare e Dumnezeul nostru!

Pentru ucenicul lui Isus Cristos, insă, măreţia lui Dumnezeu, in primul rând, nu este văzută, in aceste minunăţii ale Universului, ci, mai curând, in umilinţa care L-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu să se dezbrace pe Sine insuşi, să vină in trupul nostru uman şi să Se identifice cu rasa noastră decăzută.
"Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui" a spus apostolul Ioan (Ioan 1:14), iar noi putem adăuga: “ o astfel de slavă, a cărei strălucire intrece cu mult strălucirea văzută in creaţie”.
Marele Impărat al Cerului a venit şi a locuit ca unul dintre noi, intr-un trup uman ca al nostru.

El a venit, nu plin de Sine, nu având un aer de superioritate, ci cu umilinţă neprefăcută, făcându-Se una cu noi in toate privinţele.

In umilinţa Lui noi vedem gloria Domnului Isus intr-un mod mult mai clar chiar decât in minunatele miracole săvârşite de El.
Aceasta este calea smereniei pe care Duhul Sfânt doreşte să ne-o arate, inainte de toate, pentru ca noi să putem invăţa cum să umblăm pe ea in toate zilele vieţii noastre. Trebuie să-L urmăm pe Isus, in mod prioritar, in smerenia Lui.
Inainte ca Isus să trăiască pe Pământ această viaţă de om, pură şi plină de dragoste, El S-a umilit. Acesta a fost primul pas, şi acesta este primul pas şi pentru noi.
Cu multe mii de ani inainte de a veni Isus pe pământ, Dumnezeu a creat un inger numit Lucifer care era desăvârşit in inţelepciune şi frumuseţe. Lucifer a fost desemnat de Dumnezeu pentru a fi capul ordinului angelic, dar, ridicându-se cu mândrie şi fiind nemulţumit de poziţia lui, el a căutat să se inalţe pe sine (Ezechiel 28:11-17; Isaia 14:12-15), astfel, el a adus păcat in creaţia lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a lepădat indată, iar el a devenit Satan.
Mândria este, aşadar, rădăcina oricărui păcat şi rău din acest univers.
Când Adam a păcătuit a fost infestat şi el de această mândrie satanică.
Acum, fiecare copil al lui Adam este născut cu această plagă.
Pentru a elibera pe om de efectul acestui “venin” Isus S-a smerit pe Sine.

Aşa cum păcatul işi are originea in mândria lui Lucifer, tot aşa răscumpărarea noastră işi are originea in umilinţa lui Isus. Avem parte de gândirea lui Cristos in măsura in care avem parte de smerenia Lui. Iată instrumentul care măsoară, fără greşeală, creşterea spirituală.

In insuşi faptul că Isus a venit pe Pământ, din gloria Cerului, este o dovadă uimitoare a umilinţei Lui, dar ni se spune, mai departe, că, şi atunci când "a devenit om, S-a smerit" (Filipeni 2:8). El Şi-a luat locul inaintea lui Dumnezeu ca unul dintre toţi ceilalţi oameni, "făcându-se asemenea fraţilor Săi, in toate lucrurile," (Evrei 2:17). El a devenit nimic pentru ca Dumnezeu să poată fi totul. Aceasta e umilinţă adevărată.
Slava şi măreţia lumească a unei persoane se măsoară in statutul social, averea, realizările, situaţia familială şi altele acest fel, insă cât de diferită este slava lui Dumnezeu văzută in Isus Cristos!

Isus a fost singura persoană născută vreodată care a avut prilejul de a-şi alege familia in care să se nască.

Niciunul dintre noi nu am avut această posibilitate. Ce familie a ales Isus? Familia unui dulgher necunoscut dintr-un loc numit Nazaret, despre care orăşenii spuneau: "Poate ieşi ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1:46). Iosif şi Maria au fost atât de săraci, incât nu şi-au putut permite nici măcar să ofere lui Dumnezeu un miel ca jertfă (vedeţi Luca 2:22-24 şi Levitic 12:8).
Mai mult, Isus a fost singura persoană născută vreodată care a putut alege exact locul unde să se nască. Având posibilitatea de a-Şi determina locul naşterii, ce loc a ales? O iesle a vitelor, intr-un staul umil!
Atenţie la ceva mai mult decât atât, şi anume, la linia genealogică pe care Isus a ales-o pentru Sine. In arborele genealogic al lui Isus sunt menţionate, in Matei 1:3-6, patru femei. Prima, Tamar, avuse un fiu prin comiterea de adulter cu socrul ei, Iuda. Cea de-a doua, Rahav, a fost o prostituată notorie in Ierihon. Cea de-a treia, Rut, a fost o descendentă a lui Moab, care s-a născut ca rezultat al adulterului comis de Lot, cu propria lui fiică. Cea de-a patra a fost soţia lui Urie, Batşeba, cu care a comis adulter David. De ce a ales Isus să se tragă dintr-o linie genealogică atât de ruşinoasă? Pentru a Se putea identifica in totalitate cu rasa decăzută a lui Adam. Aici vedem umilinţa Lui. El nu a vrut să se mândrească cu familia sau neamul Lui.
Isus S-a identificat in intregime cu omul. El a crezut in egalitatea absolută a tuturor fiinţelor omeneşti, indiferent de rasă, familie, poziţie socială, etc., şi a coborât la starea cea mai de jos, pentru a putea fi slujitorul tuturor.

Numai acela care se coboară sub alţii, este in stare să-i ridice, şi astfel a venit Isus.

Duhul Sfânt ne transformă prin innoirea minţii noastre (Romani 12:2). Sămânţa adevăratei umilinţe a lui Cristos este semănată in gândurile noastre. In această privinţă, putem să ne convingem dacă suntem sau nu transformaţi in asemănarea lui Hristos, analizând, nu acţiunile noastre sau comportamentul nostru in faţa altora, ci, mai degrabă, analizând gândurile pe care le avem (in locul tainic al inimii noastre), in legătură cu noi inşine şi cu felul in care ne comparăm cu alţii.
Numai când suntem cu adevărat mici in gândirea noastră cu privire la propria persoană, putem, cu adevărat, să "privim pe alţii mai presus de noi inşine" (Filipeni 2:3), şi să ne considerăm "cei mai neinsemnaţi dintre toţi sfinţii" (Efeseni 3:8).

Isus S-a apreciat pe Sine insuşi intotdeauna ca pe un om neinsemnat inaintea Tatălui Său, de aceea slava Tatălui a fost manifestată prin El in toată plinătatea ei.

Pentru că Isus a luat această poziţie a unui om neinsemnat inaintea Tatălui, El a putut să se supună, cu bucurie, la tot ce Tatăl a hotărât pentru viaţa Lui şi să asculte, din toată inima, toate poruncile Lui.
"S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte" (Filipeni 2:8).
Ascultarea totală de Dumnezeu este semnul clar al umilinţei adevărate. Nu există alt test mai clar.
Timp de 30 de ani, Isus S-a supus unui tată vitreg şi unei mame care erau imperfecţi, pentru că aceasta era voia Tatălui Său. El a ştiut mult mai multe decât Iosif şi Maria, dar, spre deosebire de ei, a fost fără păcat, şi totuşi S-a supus lor.
Nu este uşor pentru om să se supună acelora ce ii sunt inferiori intelectual sau spiritual, dar adevărata umilinţă nu are nicio problemă in acest caz, fiindcă cel care cu-adevărat se vede neinsemnat in ochii lui Dumnezeu, nu are nicio dificultate in a se supune oricărui om pe care Dumnezeu Îl pune peste el.
Isus a ales o profesie destul de modestă, aceea de dulgher, iar când a intrat in slujba Sa publică nu avea titluri ataşate Numelui Său. El n-a fost: “Pastorul Isus”; ce să mai vorbim: “Doctorul Reverend Isus”! El nu a căutat, nici n-a dorit vreodată vreo poziţie pământească, ori vreun titlu care L-ar fi ridicat deasupra oamenilor obişnuiţi cărora venise să le slujească. Cine are urechi de auzit, să audă.

Alte articole :
Zac Poonen -surse
Zac Poonen - predica "Ultimele zile- (Marea Amagire)"
Traind cum a trait Isus ( cap.1)

Trăind cum a trăit ISUS

Capitolul 1

SCOPUL LUI DUMNEZEU PENTRU OM

Dumnezeu nu a creat omul pentru că a avut nevoie de un slujitor. El avea deja milioane de îngeri care să-L slujească. El l-a creat pe om pentru că a vrut pe cineva în care să se manifeste caracterul şi natura Sa.
Dacă uităm acest adevăr alunecăm cu uşurinţă înspre ideea că slujirea lui Dumnezeu este scopul primordial al salvării noastre în Cristos. Această greşeală au făcut-o mulţi credincioşi.
Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Genesa 1:26).
Când Adam a păcătuit, Dumnezeu, în omniscienţa Sa, a pregătit dinainte calea pentru ridicarea omului din groapa păcatului în care căzuse.

Întruparea lui Cristos şi moartea Sa pe cruce erau deja în planul lui Dumnezeu, înainte ca Adam să fi fost creat.

Intenţia lui Dumnezeu în răscumpărarea pe care ne-a asigurat-o în Cristos este ca noi să putem fi readuşi în postura în care putem împlini scopul originar al lui Dumnezeu pentru om, şi anume de a manifesta natura Lui.
Salvarea noastră e prin credinţa în Cristos dar credinţa se poate baza numai pe o descoperire divină a Persoanei lui Cristos. Numai o astfel de credinţă va permite Duhului Sfânt să ne transforme în asemănare cu Cristos.
O cunoaştere intelectuală sau parţială a lui Cristos, care nu ţine seama de revelaţia divină, ne poate lăsa la fel de orbi cum erau învăţătorii Bibliei din vremea lui Isus. Modul în care au înţeles ei Scriptura i-a călăuzit spre aşteptarea unui alt Cristos, cu trăsături caracteristice diferite faţă de Isus din Nazaret.
Isus cel găsit în paginile Bibliei este Unul care: „cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2:6-7).
Trebuie să insistăm asupra acestui adevăr până când suntem siguri că l-am înţeles bine. Când a venit Isus în natura noastră umană, ca Persoană, a fost tot Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poate înceta să fie Dumnezeu. Cea mai clară dovadă a dumnezeirii lui Isus este văzută în faptul că a primit închinarea. În Evanghelii ni se relatează de şapte ori faptul că El a acceptat închinarea pe care I-au oferit-o oamenii (Matei 8:2; 9:18; 14:33; 15:25; 20:20; Marcu 5:6; Ioan 9:38). Îngerii şi oamenii temători de Dumnezeu nu admit ca cineva să li se închine (Fapte 10:25,26; Apocalipsa 22:8,9), dar Isus a acceptat închinarea pentru că El era Fiul lui Dumnezeu.
Atunci care sunt lucrurile de care S-a dezbrăcat pe Sine însuşi? De privilegiile Lui ca Dumnezeu.
Gândiţi-vă la două exemple. Noi ştim că "Dumnezeu nu poate fi ispitit" (Iacov 1:13). Totuşi Scriptura afirmă că Isus a fost ispitit (Matei 4:1-11).
Ştim şi faptul că Dumnezeu este omniscient (cunoscând toate lucrurile), totuşi Scriptura spune că Isus a trebuit să se apropie de un smochin pentru a constata dacă acesta are vreun rod (Marcu 11:13). Odată Isus a spus că nu ştia nici data celei de-a doua Lui veniri pe Pământ (Marcu 13:32), deci, este limpede faptul că atunci când Isus umbla pe acest Pământ, în natura noastră umană, se dezbrăcase pe Sine însuşi de privilegiile dumnezeirii.
“Cuvântul era Dumnezeu … şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1:1,14).
Ambele adevăruri privind Persoana lui Cristos, atât dumnezeirea Lui, cât şi umanitatea Lui, trebuie crezute în egală măsură, dacă vrem să ne ferim de erezie.
Niciun adevăr din Scriptură nu poate fi ignorat fără a suferi pierdere spirituală, şi, deci, dacă nu se acordă o importanţă egală dumnezeirii şi umanităţii lui Cristos, atunci în înţelegerea noastră şi în slujirea noastră vom ajunge să credem într-un Cristos incomplet, adică într-un "alt Isus", decât Acela care este revelat în Scriptură. Aceasta va cauza o pierdere pe măsura acestui fapt în viaţa noastră creştină şi în slujirea noastră.Noi suntem chemaţi nu numai să ne închinăm lui Cristos ca Dumnezeu, dar şi să-L urmăm ca Om.
Isus nu doar ne-a răscumpărat prin moartea Lui, dar ne-a şi arătat, prin viaţa Sa trăită pe Pământ, cum doreşte Dumnezeu să trăiască omul.
El nu este numai Salvatorul nostru, ci şi “Înaintemergător” al nostru (Evrei 6:20).

El ne-a oferit un exemplu: cum să trăim în ascultare deplină de Dumnezeu, în orice vreme şi-n orice situaţie.

Iertarea păcatelor, plinătatea Duhului şi toate resursele harului pregătite de Dumnezeu, au, toate, menirea de a ne conduce la

unicul scop final – să putem fi potriviţi chipului Fiului Său.

De fapt, fiecare învăţătură din Cuvântul lui Dumnezeu poate fi înţeleasă în perspectiva ei corectă numai fiind privită în lumina scopului veşnic al lui Dumnezeu pentru om, şi anume acela ca omul să fie făcut ca Isus.
Principala lucrare a Duhului Sfânt priveşte două planuri, şi este descrisă astfel:

„Noi toţi privim, cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi, în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).

Duhul Sfânt caută tot timpul să ne arate slava Domnului Isus în Scripturi (oglinda), iar după aceea caută să ne transforme în acea asemănare.
Dumnezeu Tatăl, în suveranitatea Lui, pregăteşte, de asemenea, toate împrejurările vieţii noastre pentru aceeaşi finalitate.

“De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu ... căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:28,29).

Fiecare din evenimentele şi împrejurările vieţii noastre sunt menite de Dumnezeu să ne prelucreze şi să ne transforme tot mai mult în asemănarea cu Isus.
Astfel vedem că amândoi, atât Tatăl nostru în ceruri cât şi Duhul Sfânt în inima noastră, lucrează în vederea aceluiaşi scop - ca noi să putem deveni ca Isus.
Cu cât suntem mai mult părtaşi naturii Domnului nostru, cu atât mai mult vom trăi aşa cum a trăit El pe Pământ. Aceasta e viaţa plină de Duhul Sfânt.
Isus n-a venit pe pământ ca un înger, ci într-un trup asemănător cu al nostru. Biblia spune că: “A trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile” (Evrei 2:17) (Fraţii Lui sunt ucenicii Săi - Matei 12:50). Dacă El n-ar fi fost făcut ca noi (fraţii Lui) "în toate lucrurile", nu ar fi putut deveni Exemplul nostru, nici nu ne-ar fi putut da porunca "Urmează-Mă", pentru că, în mod evident, noi nu am putea urma pe Unul care n-a avut limitările noastre, la fel cum un înger nu ne poate învăţa să înotăm, de vreme ce el nu experimentează, ca noi, scufundarea datorită greutăţii.
Dacă Pavel n-ar fi putut trăi cum a trăit Isus, atunci şi îndemnul lui din 1 Corinteni 11:1, de a-l urma, aşa cum L-a urmat şi el pe Cristos, ar fi devenit fără sens. În acest fel, viaţa lui Cristos devine o viaţă pe care o putem doar admira, dar niciodată n-o putem urma.
Slăvit să fie Dumnezeu însă, că Cristos a venit într-un trup uman ca al nostru, şi, acceptând limitele firii noastre pământeşti, ne-a dat un exemplu de urmat.
Din moment ce Isus a trăit ca om o viaţă sfântă, curată, acum nu este niciun motiv pentru care să nu putem

„să trăim şi noi cum a trăit El” (1Ioan 2:6).

Fiindcă noi, ca fiinţe omeneşti, suntem slabi, Dumnezeu ne oferă aceeaşi putere a Duhului care i-a fost dată lui Isus când a trăit pe Pământ ca om.
Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Isus va face bucuros şi pentru noi, fiindcă „ne-a iubit cum L-a iubit pe El” (Ioan 17:23), însă puterea Lui este pusă numai la dispoziţia celor „care cred” (Efeseni 1:19). Tocmai datorită lipsei de credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu, credincioşii de azi sunt neroditori şi fără putere împotriva păcatului şi al lui Satan.
Scuza pe care Diavolul ne-o oferă, când ni se porunceşte: „să călcăm pe urmele Aceluia care n-a păcătuit” (1 Petru 2:21-22), este că, fiind oameni, nu putem să nu păcătuim din când în când; dar conştientizând că Isus a venit în trupul nostru uman şi n-a păcătuit, se întâmplă DOUĂ lucruri:
(1) Nu mai avem nicio scuză să păcătuim;
(2) Avem credinţa că şi noi putem trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului, aşa cum a trăit Isus.
Crestinii mai pacatuiesc - dar nu traiesc in acel pacat. Nu stau constant in aceeasi slabiciune, nu raman intr-o viata permanenta de pacat.
Astfel rugăciunea lui Pavel e şi a mea, ca, pe măsură ce citiţi adevărurile Scripturii în această carte „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (Efeseni 1:17; 3:16).
Numai prin cunoaşterea deplină a lui Cristos putem cunoaşte puterea Duhului Sfânt. Isus este exemplul perfect al omului plin de Duhul Sfânt.
Uitându-ne la viaţa Lui şi văzând cum a trăit El pe acest Pământ, putem înţelege în mod inconfundabil care sunt caracteristicile unei vieţi pline cu Duhul Sfânt.

Multumiri aduse Lui Dumnezeu prin Fiul Sau Isus Christos
Multumim si uneltei sale , Zac Poonen.