Trăind cum a trăit ISUS (3)

"Când mulţimea s-a îngrămădit în urma Lui, vrând să-L proclame rege peste ei, S-a strecurat, în linişte, afară dintre ei (Ioan 6:15). El a dorit să fie cunoscut numai ca „Fiul omului”.
El nu a căutat, nici n-a arătat vreun interes pentru onoarea dată de oameni. El a trăit numai înaintea feţei Tatălui Său, şi a fost pe deplin mulţumit să treacă prin viaţă nebăgat în seamă şi dispreţuit de oameni. ( Era placut Tatalui si era placut celor neprihaniti).

Pentru El a contat numai aprobarea Tatălui.

Când Isus vindeca pe cineva sau făcea vreo minune, cerea insistent ca nimeni să nu ştie despre acel miracol, pentru că minunile Lui erau fapte de îndurare faţă de anumite persoane aflate în nevoie, şi nu isprăvi publicitare. Chiar şi atunci când a înviat pe fiica lui Iair din morţi, El a dat instrucţiuni stricte aparţinătorilor fetiţei să nu spună nimănui despre acest miracol (Marcu 5:43). Numai după ce Isus a părăsit acest Pământ, apostolii I-au făcut publică biografia vieţii.
Când a luat un lighean de apă şi a spălat picioarele ucenicilor Săi, în ultima noapte dinaintea crucificării Sale, această faptă a fost reprezentativă pentru întreaga Lui viaţă. El a fost un slujitor al tuturor oamenilor. El a observat de-ndată că picioarele ucenicilor erau murdare şi tot de-ndată a luat ligheanul pentru a face ceea ce era necesar, în loc să aştepte pentru a vedea dacă altcineva ar fi făcut acest lucru. Acea acţiune a simbolizat o viaţă dedicată slujirii altora. Isus nu a aşteptat să fie rugat să facă ceva.

El a văzut nevoia şi a făcut ce trebuia.

Isus a fost tovarăş apropiat cu cei din pătura cea mai de jos a societăţii şi a trăit printre ei ca egalul lor, şi totuşi, chiar dacă El a fost fără păcat şi desăvârşit, El niciodată nu i-a făcut pe alţii să se simtă jenant din cauza imperfecţiunilor lor. El nu-şi dădea aere de superioritate când mergea din loc în loc cu ucenicii Săi. De fapt, relaţia Lui cu ucenicii era atât de degajată, încât aceştia se simţeau liberi să-L dojenească şi chiar să-I dea sfaturi (Matei 16:22, Marcu 4:38; 9:5).
Umilinţa Lui Isus o vedem şi în faptul că a căutat părtăşia cu ucenicii Săi, în rugăciune. În grădina Ghetsimani El a cerut lui Petru, Iacov şi Ioan să se roage cu El, pentru că sufletul Lui era „cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38). Isus a fost conştient de cumplita slăbiciune a trupului pe care-L primise; de aceea, El a căutat părtăşia lor în rugăciune.
Tocmai datorită faptului că noi nu suntem destul de sinceri în a recunoaşte lipsa noastră de însemnătate, manifestarea puterii lui Dumnezeu prin noi este limitată. Isus ne-a arătat calea umilinţei. Ea este calea prin care ne recunoaştem slăbiciunea trupului şi lipsa noastră de însemnătate ca fiinţe omeneşti.
Tocmai pentru că Isus S-a smerit, de aceea Dumnezeu L-a ridicat la cea mai înaltă poziţie din Univers (Filipeni 2:9). Aceia care merg cel mai departe pe calea smereniei vor sta împreună cu Isus în slavă, la dreapta şi la stânga Lui.
Pe toată durata vieţii Lui, Isus a continuat să Se coboare. Coborând din Cer, a continuat să meargă în jos, jos, jos tot timpul, până la cruce. Niciodată nu a luat-o în sens invers, căutând să meargă în sus.
Astăzi există numai două duhuri care lucrează pe Pământ. Unul, duhul lui Satan (Lucifer), îi zoreşte pe oameni să meargă în sus, fie în ierarhia lumii, fie în cea a creştinătăţii. Celălalt, Duhul lui Hristos, îi conduce pe oameni să meargă în jos, asemenea Stăpânului lor. La fel ca bobul de grâu, Isus S-a îndreptat în jos, şi toţi ucenicii Lui adevăraţi pot fi identificaţi inconfundabil prin această caracteristică.
Umilinţa lui Isus este văzută, în toată splendoarea ei, în moartea Lui. Nu a fost vreodată o judecată mai nedreaptă ca aceea prin care a trecut Isus.

Totuşi, El s-a supus în tăcere la răniri, insulte, nedreptăţi, înjosiri şi batjocuri. El nu i-a blestemat pe duşmanii Săi, nici nu i-a ameninţat cu răzbunare şi nici n-a chemat în ajutor pe îngerii Săi. El a renunţat la toate drepturile Lui de Fiu al lui Dumnezeu.

"Pumnul strâns” este un simbol specific rasei umane, semnificând, atât dorinţa acesteia de a ţine morţiş la propriile drepturi, puteri şi posesiuni, cât şi ameninţarea contraofensivei în cazul în care este atacată.Isus, însă, în loc să strângă pumnul, a deschis palmele Sale de bunăvoie pentru a fi străpunse de piroane pe cruce. Palmele Lui au fost deschise întotdeauna, dăruind, dăruind şi iarăşi dăruind. În final Şi-a dăruit propriaviaţă. Aceasta este umilinţă adevărată. Şi aceasta este adevărata “bărbăţie”, aşa cum Dumnezeu a intenţionat să fie.Ucenicul lui Isus, care vrea să manifeste natura divină,

trebuie să fie dispus să sufere nedreptatea fără să se plângă.

Biblia spune că: "Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui ... când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător" (1 Petru 2:20-23).Umilinţa lui Isus nu I-a permis să judece pe nimeni. Singur, Dumnezeu este Judecător al tuturor oamenilor; şi orice om care judecă pe altul, ocupă, prin aceasta, locul pe care singur Dumnezeu este autorizat să-l ocupe. Ca om pe pământ, Isus a spus, "Eu nu judec pe nimeni" (Ioan 8:15). El a încredinţat toată judecata Tatălui Său, iar noi vedem şi aici frumuseţea umilinţei Lui.Isus S-a supus, de bună voie, morţii umilitoare pe care Tatăl Său a hotărât-o pentru El. Dincolo de instrumentele umane care au plănuit şi executat crucificarea Lui, El a putut desluşi mâna Tatălui şi a băut de bunăvoie paharul pe care I "L-a dat Tatăl" (Ioan 18:11).

"S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce" (Filipeni 2:8).Acesta este adevăratul Isus al Scripturilor

Spre deosebire de evangheliştii moderni, El nu a fost onorat ca o celebritate sau ca un star de cinema. Din contră, El a fost dispreţuit şi respins de oameni; şi lumea din vremea Lui s-a debarasat de El, pironindu-l pe o cruce. Lumea de astăzi nu este diferită; şi ucenicul nu este mai presus decât Domnul lui. Un creştinism care este popular şi atrage onoarea lumii este o falsificare a adevăratei credinţe. Întreaga viaţă a lui Isus, de la naştere până la moarte, a demonstrat faptul că "ceea ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu." (Luca 16:15)."Învăţaţi de la Mine”, a spus Isus, „căci Eu sunt blând şi smerit cu inima" (Matei 11:29). Umilinţa a fost principalul lucru pe care Isus l-a cerut ucenicilor Săi, să-l înveţe de la El. Tot aceasta este ceea ce trebuie să învăţăm şi noi de la El."

Zac Poonen - predica" Ultimele zile"- Marea Amagire

Zac Poonen - Traind cum a trait Isus -1-

Zac Poonen - Traind cum a trait Isus -2-

Zac Poonen - Articole si carti

Poate un om să fie drept inaintea Lui?

Vă recomand o carte foarte bună.

Gânduri din cartea "Justificare şi Regenerare" de Charles Leiter.
Această carte va apărea tradusă in limba română in luna martie a acestui an.
PĂCATUL : Ultima problemă profundă spirituală a omului.


“To justify” means “to declare righteous”; it does not mean “to make righteous.” . . . Christian, when God justifies you, He does not “let you of the hook” with your sins still hanging in midair. He does not pretend that your sins have been paid for. Rather, He sees that your sins really have been paid for by Christ, and He makes a declaration based on that fact. . . . Beloved Christian, you may have some terrible memories in your sinful past, but you can be certain of this: those sins are not still hanging in midair. They’ve come down . . . on the Lord Jesus Christ! And He actually paid for them! He bore your sins in His own body on the cross.

“In practical terms . . . Christians are not laboring to achieve a life that they do not yet have or to obtain a victory that has not yet been won. They are participants in the very life of Christ and in the victory He has already won. Christian, you are a partaker of the resurrection life of Christ, and He has already defeated and broken the power of the sin that you are facing right now – by His death, burial, resurrection, and ascension! As a participant in His life, your calling is not to try to achieve something for yourself that He has not achieved, but to believe what He has already done for you and to walk in it. In this way you will be enabled to fight “the good fight of faith” instead of the miserable struggle of unbelief!

One of the most fearful things about sin is its power to harden the one who practices it. The deeper a man goes in sin, the less sin bothers him. . . . Every sinner finds himself now committing sins that he once despised, and the sins that he now despises, he will someday find himself committing. It should shock us to remember that Adolph Hitler was once a little boy playing with toys just like other little boys. Man knows the beginning of sin, but no man has ever known the end of sin.

There is nothing in a man that causes God to justify him, including his repentance and faith. Repentance does not pay for sin. A criminal’s remorse for his crime does not satisfy the just demands of the law. Neither does faith pay for sin! Only the blood of Jesus can pay for sin! Justification [...]

How can God ever “justify the ungodly” without becoming an abomination to Himself? “He who says to the wicked, ‘You are righteous,’ peoples will curse him, nations will abhor him [Proverbs 24:24]. How can God say to sinners like us, “You are righteous,” without violating His own character? How can God ever save us from Himself and His own righteousness and justice? . . . Repentant sinners know that they deserve to be punished, and that it would not be right for them not to be. They know that God cannot just “sweep their sins under the rug” and forget about them. Hence, the cry of their hearts is, “How can a just God ever smile upon me? How can this burden of guilt be removed? How can God pronounce a blessing upon me? How can a man like me be in the right before God!” There is only one answer to this dilemma. Someone has to pay for the sinner’s sins. Justice must be satisfied. Either it will be satisfied by the sinner’s own suffering forever in Hell, or it must be satisfied by someone else on the sinner’s behalf.

The world is not the way it is because it has a few bad people like Hitler; the world is the way it is because it is made up of multitudes of people just like us! There is deep wickedness in each of us.

One of the most fearful things about sin is its power to harden the one who practices it. The deeper a man goes in sin, the less sin bothers him. . . . Every sinner finds himself now committing sins that he once despised, and the sins that he now despises, he will someday [...]

The emotions are disturbed and perverted. Some hearts smolder with constant anger and hatred; others are tormented day and night by senseless fears. Multitudes laugh at things that ought to make them weep, while others burst into tears for no apparent reason. Such are the deep and all-pervasive disturbances to the human personality caused, [...]

Every non-Christian is—in his person—more repulsive to a holy God than he can ever begin to imagine.

The first baby ever born grew up to murder his own brother. And human history ever since has been one long stream of constant warfare, lust, hate, torture, rape, perversion, abuse, and brutality. It is a blessed thing that we do not know in detail the sins that were committed just last night in [...]

Race and nationality likewise offer no immunity from sin; the most cultured of nations are just as capable of genocide as the most barbaric. The gas chambers of the “civilized” are merely sophisticated forms of the machetes wielded by the “uncivilized.”

You and I may not have met each other, but of one thing we can be certain even before our introduction—both of us are sinners. Every man, woman, and child on the face of the earth, no matter how old or how young, is a sinner. Even small children, when allowed to go to [...]

Sin is not a trifle; it is not “cute”; sin is not funny. Sin is exceedingly wicked and perverse; it is “utterly sinful.” All sin is twisted and ugly and vile. We should be shocked at how wicked men are and how callous we have become to that wickedness.

God’s wrath is not a temporary loss of self-control or a selfish fit of emotion. It is His holy, white-hot hatred of sin, the reaction and revulsion of His holy nature against all that is evil. God’s wrath is tied in directly with His justice. It has to do with His righteous determination to [...]


"Justification and Regeneration"

Foreword by Paul Washer
Preface
Chapter 1 - Sin: Man's Ultimate Problem
Chapter 2 - Can a Man Be Right Before God
Chapter 3 - Justification: Its Characteristics
Chapter 4 - Regeneration: All Things New
Chapter 5 - A New Creation
Chapter 6 - A New Man
Chapter 7 - A New Heart
Chapter 8 - A New Birth
Chapter 9 - A New Nature
Chapter 10 - Crucifixion & Resurrection
Chapter 11 - A Change of Realms: Flesh to Spirit
Chapter 12 - A Change of Realms: Earth to Heaven
Chapter 13 - A Change of Realms: Sin to Righteousness
Chapter 14 - A Change of Realms: Law to Grace
Chapter 15 - A Change of Realms: Adam to Christ
Appendices:
A - Regeneration: A Summary
B - "Cannot Sin"
C - Romans 7
D - All Blessings in Christ

Trăind cum a trăit ISUS

Capitolul 1

SCOPUL LUI DUMNEZEU PENTRU OM

Dumnezeu nu a creat omul pentru că a avut nevoie de un slujitor. El avea deja milioane de îngeri care să-L slujească. El l-a creat pe om pentru că a vrut pe cineva în care să se manifeste caracterul şi natura Sa.
Dacă uităm acest adevăr alunecăm cu uşurinţă înspre ideea că slujirea lui Dumnezeu este scopul primordial al salvării noastre în Cristos. Această greşeală au făcut-o mulţi credincioşi.
Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Genesa 1:26).
Când Adam a păcătuit, Dumnezeu, în omniscienţa Sa, a pregătit dinainte calea pentru ridicarea omului din groapa păcatului în care căzuse.

Întruparea lui Cristos şi moartea Sa pe cruce erau deja în planul lui Dumnezeu, înainte ca Adam să fi fost creat.

Intenţia lui Dumnezeu în răscumpărarea pe care ne-a asigurat-o în Cristos este ca noi să putem fi readuşi în postura în care putem împlini scopul originar al lui Dumnezeu pentru om, şi anume de a manifesta natura Lui.
Salvarea noastră e prin credinţa în Cristos dar credinţa se poate baza numai pe o descoperire divină a Persoanei lui Cristos. Numai o astfel de credinţă va permite Duhului Sfânt să ne transforme în asemănare cu Cristos.
O cunoaştere intelectuală sau parţială a lui Cristos, care nu ţine seama de revelaţia divină, ne poate lăsa la fel de orbi cum erau învăţătorii Bibliei din vremea lui Isus. Modul în care au înţeles ei Scriptura i-a călăuzit spre aşteptarea unui alt Cristos, cu trăsături caracteristice diferite faţă de Isus din Nazaret.
Isus cel găsit în paginile Bibliei este Unul care: „cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2:6-7).
Trebuie să insistăm asupra acestui adevăr până când suntem siguri că l-am înţeles bine. Când a venit Isus în natura noastră umană, ca Persoană, a fost tot Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poate înceta să fie Dumnezeu. Cea mai clară dovadă a dumnezeirii lui Isus este văzută în faptul că a primit închinarea. În Evanghelii ni se relatează de şapte ori faptul că El a acceptat închinarea pe care I-au oferit-o oamenii (Matei 8:2; 9:18; 14:33; 15:25; 20:20; Marcu 5:6; Ioan 9:38). Îngerii şi oamenii temători de Dumnezeu nu admit ca cineva să li se închine (Fapte 10:25,26; Apocalipsa 22:8,9), dar Isus a acceptat închinarea pentru că El era Fiul lui Dumnezeu.
Atunci care sunt lucrurile de care S-a dezbrăcat pe Sine însuşi? De privilegiile Lui ca Dumnezeu.
Gândiţi-vă la două exemple. Noi ştim că "Dumnezeu nu poate fi ispitit" (Iacov 1:13). Totuşi Scriptura afirmă că Isus a fost ispitit (Matei 4:1-11).
Ştim şi faptul că Dumnezeu este omniscient (cunoscând toate lucrurile), totuşi Scriptura spune că Isus a trebuit să se apropie de un smochin pentru a constata dacă acesta are vreun rod (Marcu 11:13). Odată Isus a spus că nu ştia nici data celei de-a doua Lui veniri pe Pământ (Marcu 13:32), deci, este limpede faptul că atunci când Isus umbla pe acest Pământ, în natura noastră umană, se dezbrăcase pe Sine însuşi de privilegiile dumnezeirii.
“Cuvântul era Dumnezeu … şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1:1,14).
Ambele adevăruri privind Persoana lui Cristos, atât dumnezeirea Lui, cât şi umanitatea Lui, trebuie crezute în egală măsură, dacă vrem să ne ferim de erezie.
Niciun adevăr din Scriptură nu poate fi ignorat fără a suferi pierdere spirituală, şi, deci, dacă nu se acordă o importanţă egală dumnezeirii şi umanităţii lui Cristos, atunci în înţelegerea noastră şi în slujirea noastră vom ajunge să credem într-un Cristos incomplet, adică într-un "alt Isus", decât Acela care este revelat în Scriptură. Aceasta va cauza o pierdere pe măsura acestui fapt în viaţa noastră creştină şi în slujirea noastră.Noi suntem chemaţi nu numai să ne închinăm lui Cristos ca Dumnezeu, dar şi să-L urmăm ca Om.
Isus nu doar ne-a răscumpărat prin moartea Lui, dar ne-a şi arătat, prin viaţa Sa trăită pe Pământ, cum doreşte Dumnezeu să trăiască omul.
El nu este numai Salvatorul nostru, ci şi “Înaintemergător” al nostru (Evrei 6:20).

El ne-a oferit un exemplu: cum să trăim în ascultare deplină de Dumnezeu, în orice vreme şi-n orice situaţie.

Iertarea păcatelor, plinătatea Duhului şi toate resursele harului pregătite de Dumnezeu, au, toate, menirea de a ne conduce la

unicul scop final – să putem fi potriviţi chipului Fiului Său.

De fapt, fiecare învăţătură din Cuvântul lui Dumnezeu poate fi înţeleasă în perspectiva ei corectă numai fiind privită în lumina scopului veşnic al lui Dumnezeu pentru om, şi anume acela ca omul să fie făcut ca Isus.
Principala lucrare a Duhului Sfânt priveşte două planuri, şi este descrisă astfel:

„Noi toţi privim, cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi, în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).

Duhul Sfânt caută tot timpul să ne arate slava Domnului Isus în Scripturi (oglinda), iar după aceea caută să ne transforme în acea asemănare.
Dumnezeu Tatăl, în suveranitatea Lui, pregăteşte, de asemenea, toate împrejurările vieţii noastre pentru aceeaşi finalitate.

“De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu ... căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:28,29).

Fiecare din evenimentele şi împrejurările vieţii noastre sunt menite de Dumnezeu să ne prelucreze şi să ne transforme tot mai mult în asemănarea cu Isus.
Astfel vedem că amândoi, atât Tatăl nostru în ceruri cât şi Duhul Sfânt în inima noastră, lucrează în vederea aceluiaşi scop - ca noi să putem deveni ca Isus.
Cu cât suntem mai mult părtaşi naturii Domnului nostru, cu atât mai mult vom trăi aşa cum a trăit El pe Pământ. Aceasta e viaţa plină de Duhul Sfânt.
Isus n-a venit pe pământ ca un înger, ci într-un trup asemănător cu al nostru. Biblia spune că: “A trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile” (Evrei 2:17) (Fraţii Lui sunt ucenicii Săi - Matei 12:50). Dacă El n-ar fi fost făcut ca noi (fraţii Lui) "în toate lucrurile", nu ar fi putut deveni Exemplul nostru, nici nu ne-ar fi putut da porunca "Urmează-Mă", pentru că, în mod evident, noi nu am putea urma pe Unul care n-a avut limitările noastre, la fel cum un înger nu ne poate învăţa să înotăm, de vreme ce el nu experimentează, ca noi, scufundarea datorită greutăţii.
Dacă Pavel n-ar fi putut trăi cum a trăit Isus, atunci şi îndemnul lui din 1 Corinteni 11:1, de a-l urma, aşa cum L-a urmat şi el pe Cristos, ar fi devenit fără sens. În acest fel, viaţa lui Cristos devine o viaţă pe care o putem doar admira, dar niciodată n-o putem urma.
Slăvit să fie Dumnezeu însă, că Cristos a venit într-un trup uman ca al nostru, şi, acceptând limitele firii noastre pământeşti, ne-a dat un exemplu de urmat.
Din moment ce Isus a trăit ca om o viaţă sfântă, curată, acum nu este niciun motiv pentru care să nu putem

„să trăim şi noi cum a trăit El” (1Ioan 2:6).

Fiindcă noi, ca fiinţe omeneşti, suntem slabi, Dumnezeu ne oferă aceeaşi putere a Duhului care i-a fost dată lui Isus când a trăit pe Pământ ca om.
Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Isus va face bucuros şi pentru noi, fiindcă „ne-a iubit cum L-a iubit pe El” (Ioan 17:23), însă puterea Lui este pusă numai la dispoziţia celor „care cred” (Efeseni 1:19). Tocmai datorită lipsei de credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu, credincioşii de azi sunt neroditori şi fără putere împotriva păcatului şi al lui Satan.
Scuza pe care Diavolul ne-o oferă, când ni se porunceşte: „să călcăm pe urmele Aceluia care n-a păcătuit” (1 Petru 2:21-22), este că, fiind oameni, nu putem să nu păcătuim din când în când; dar conştientizând că Isus a venit în trupul nostru uman şi n-a păcătuit, se întâmplă DOUĂ lucruri:
(1) Nu mai avem nicio scuză să păcătuim;
(2) Avem credinţa că şi noi putem trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului, aşa cum a trăit Isus.
Crestinii mai pacatuiesc - dar nu traiesc in acel pacat. Nu stau constant in aceeasi slabiciune, nu raman intr-o viata permanenta de pacat.
Astfel rugăciunea lui Pavel e şi a mea, ca, pe măsură ce citiţi adevărurile Scripturii în această carte „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (Efeseni 1:17; 3:16).
Numai prin cunoaşterea deplină a lui Cristos putem cunoaşte puterea Duhului Sfânt. Isus este exemplul perfect al omului plin de Duhul Sfânt.
Uitându-ne la viaţa Lui şi văzând cum a trăit El pe acest Pământ, putem înţelege în mod inconfundabil care sunt caracteristicile unei vieţi pline cu Duhul Sfânt.

Multumiri aduse Lui Dumnezeu prin Fiul Sau Isus Christos
Multumim si uneltei sale , Zac Poonen.

Empatia 2

VICTORY IN CHRIST..

"But we have this treasure in earthen vessels, that the excellence of the power may be of God and not of us. We are

• hard pressed on every side, yet not crushed...

• perplexed, but not in despair

• persecuted, but not forsaken;

• struck down, but not destroyed

— always carrying about in the body the dying of the Lord Jesus, that the life of Jesus also may be manifested in our body."

2 Corinthians 4:7-10

Consilierul - un instrument al lui Dumnezeu
" un vas folositor pentru o lucrare buna"

Daca veti merge prin muzeul satului din Sibiu ..veti vedea si mestesugari si mesteri in ale olaritului. Oameni simpli ce mai pastreaza traditiile si obiceiurile vechi stramosesti ale poporului roman. Un astfel de obiect rustic si pitoresc ..vazut azi doar pe la sate este "un ulcior de lut pentru apa". Acest ulcior a devenit pentru noi o puternica marturie a modului in care Dumnezeu vrea sa se foloseasca de fiecare crestin ca de un instrument in lucrarea SA, pentru a-l restaura pe om si a-i reda acestuia viata si valoarea.















A-L sluji pe Dumnezeu lucrand in mijlocul poporului Sau, a participa prin har la vindecarea ranilor oamenilor si la refacerea vietilor distruse este o misiune extraordinara. De aceea avem motive intemeiate sa spunem impreuna cu apostolul Pavel : " Multumesc Lui Christos ISUS, Domnul nostru, care m-a intarit, ca m-a socotit vrednic de incredere si m-a pus in slujba Lui" ( 1 Timotei 1:12).

1) ULCIORUL ARE UN MANER
Ca si slujitor am ales sa-L las pe Dumnezeu sa ma foloseasca. Mi-am asezat viat la adapostul Lui, inima mea i-am predat-0 si viata mea ii este supusa Lui. Acum i-am permis sa se foloseasca de viata mea. Eu sunt in slujba Domnului si-I ofer acces deplin in viata mea. Chemarea mea este sa-I permit CREATORULUI meu sa ma foloseasca, exact asa cum olarul foloseste ulciorul apucandu-l de maner.

"Deci, pacatul sa nu mai dommneasca in trupul vostru muritor si sa nu mai ascultati de poftele lui. Sa nu mai dati in stapanirea pacatului madularele voastre, ca niste unelte ale nelegiuirii; ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu,ca vii, din morti cum erati si dati lui Dumnezeu madularele voastre, ca pe niste unelte ale neprihanirii." ( Romani 6:12-13).

2)ULCIORUL EXISTA pentru a fi umplut cu apa Ca si slujitor este nevoie ca eu sa fiu umplut in mod constant de darurile lui Dumnezeu. Binecuvantarile si bogatiile pe care le are EL pentru mine imi inunda viata, la fel cum apa inunda ulciorul taranului. Este bine ca un slujitor sa stie asta. Fara ca eu insumi sa fiu umplut, nu voi putea niciodata sa slujesc altora. Dar avem o veste buna: CERUL este deschis deasupra vietii slujitorilor.

" Si Dumnezeul meu sa ingrijeasca de toate trebuintele voastre, dupa Bogatia Sa,
in slava, in ISUS Christos" scrie Pavel - ( Filipeni 4:19)


















3) ULCIORUL ARE UN ORIFICIU de scurgere sau chiar doua.

Intreaga ratiune de a fi a ulciorului este ca acest continut al lui sa treaca prin orificiul de scurgere, ca sa duca apa mai departe spre cei insetati. Ca si slujitor, am ales sa las ca binecuvantarile pe care le-am primit sa fie dirijate spre altii. Viata mea are canale de scurgere ...
( FITi CONDUCTE.. nu galeti - spunea cineva) prin care pot sa dau mai departe, la altii, ceea ce mi-a dat Dumnezeu, sa astampar setea altora, la fel cum setea mea a fost stamparata de catre Domnul meu. Aceasta este marea binecuvantare si marele har al slujitorului .

" Fara plata ati primit, fara plata sa dati" i-a incurajat ISUS Pe ucenicii Sai ( matei 10:8b).

4) ULCIORUL ARE O GURA



















Olarul a lasat ulciorului o gura mica, prin care poate fi umplut cu apa. ASTFEL serpii si broastele sunt impiedicati sa intre in ulcior si sa tulbure apa in timpul zilei, cand acesta se afla afara pe camp la indemana lucratorilor. Ca si slujitor, eu am nevoie sa fiu protejat de cel rau. Exista foarte multe lucruri care pot sa ma raneasca si sa mi faca viata grea. Uneori, in viata de crestin am de purtat lupte spirituale grele. Deseori sunt in pericol si nu pot ramane in picioare fara protectia lui Dumnezeu. Dar nu trebuie sa-mi fie teama; prin harul mare al lui Dumnezeu eu am o protectie nemaipomenita.

" Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea
gata sa fie descoperita in vremurile de apoi!!" ( 1 petru 1:5).

5) ULCIORUL ARE IN EL O PIETRICICA, pusa acolo de olar, inca de cand l-a facut .Aceasta pietricica nu poate iesi niciodata afara pentru ca este mai mare decat gura sau orificiul de scurgere al ulciorului. Ea se afla intr-o continua miscare si a fost pusa acolo pentru a pastra ulciorul tot timpul CURAT!, indepartand algele si alte impuritati care ar incerca sa se depuna pe peretele interior al acestuia.
( Fiind un vas inchis, ulciorul nu poate fi spalat niciodata in mod obisnuit , ca alte vase) . Ca si slujitor, eu depind tot timpul de curatzarea facuta de Dumnezeu, de tot ce este necurat, care vrea sa se strecoare inauntru ca sa-mi polueze viata. Sunt dependent de continua curatare a lui Dumnezeu facuta prin Duhul Sfant. Prin har, eu primesc aceasta curatare la fel de natural ca si curatarea ulciorului de catre pietricica din interiorul lui.

" Daca ne marturisim pacatele , EL este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curate de orice nelegiuire" ( 1Ioan 1:9).

Imaginea ulciorului este sugestiva pentru descrierea vietilor noastre aflate in slujba lui Dumnezeu. Pavel chiar foloseste o astfel de ilustratie, cand ii scrie lui Timotei, prietenul si colaboratorul sau:"

"INTR-o casa mare nu sunt numai vase de aur si argint, ci si de lemn si de pamant. Unele sunt pentru o intrebuintare de cinste, iar altele pentru intrebuintare de ocara. Deci daca cineva se curata de acestea, va fi un vas de cinste, sfintit, folositor stapanului sau, destoinic pentru orice lucrare buna" ( Timotei 2:20-21).

Ca si slujitori, noi suntem asemenea ulciorului pentru apa, chemati sa fim vase folositoare, destoinice pentru orice lucrare buna, curate si pregatite pentru a fi folosite de DUmnezeu. Este mare har sa primesti aceasta onoare si chemare si sa indeplinesti aceasta insarcinare.

P.S ..Dumnezeu nu vrea VASE PERFECTE....
EL doreste VASE CURATE....

va doresc sa straluciti in mijlocul acestei generatii "ticaloase si stricate" si sa fiti lumini ( Filipeni 2:15). Sa fiti instrumentele si uneltele neprihanirii lui Dumnezeu , DEPOZITARUL a tot ce este bun si curat din Dumnezeu , a dragostei sale pentru altii , a bunatatii si rabdarii , a iertarii si umilintei.

Lasa-L pe Dumnezeu sa se foloseasca de tin...si viata ..ta..
abia asteapta....
deja Isi sufleca manecile sa te ia din raft.....;))














In His Service