miercuri, 29 octombrie 2008

Paul Washer 10 acuzatii - impotriva Crestinismului contemporan

Aceste doua ore de mesaj sumarizeaza modul in care Dumnezeu a transformat inima lui Paul Washer si cum vede este -"crestinismul contemporan-modern" din mediul evanghelic american prin filtrul sfânt al Cuvantului Adevarului.

In cadrul "Conferinţei de Trezire" din Atlanta, Georgia, mesajul lui Paul Washer din 22 Octombrie a fost impotriva trendului bisericii moderne a secolului 21 din SUA. Cum vremurile sunt globalizatoare, nu putem sa limitam mesajul doar la NordAmerica. El este bun peste tot…sa nu uitam, păcatul a fost primul element globalizator…

Multi vor spune că aşa este contextul american si că nu se pliază, mulează asupra contextului autohton, local-romanesc. Căt se poate de fals. Păcatul este peste tot la fel.

Precum cei din fotbal cand iau bataie, se lamentează si se plâng, se vaicaresc ca nu au reusit sa castige- ziaristii spun "mingea este rotunda". Asa este si influenta pacatului.-peste tot in lume are acelasi efect.

Paul Washer a enuntat 10 capete de acuzare fata de un crestinism contemporan, care pornesc de la o falsa evanghelie pana la o neadevarata perceptie a ceea ce inseamna mântuirea sufletului.

"Daca i-ai dat inima lui Isus- demonstreaza asta prin trupul tau".- Daca i-ai dat inima lui Isus arata-mi cu trupul tau.!

Sunt curios daca te vei plictisi, satura, daca iti vei face timp sa asculti acest mesaj.

1. A PRACTICAL DENIAL OF THE SUFFICIENCY OF SCRIPTURE

2 Timothy 3:15-17
"There's been a battle for the Bible...but there's only one problem. When you come to believe as a people that the Bibie is inspired, you've only fought half the battle. Because the question is not only is the Bible inspired or is it innerant. The major question following that that must be answered: Is the Bible sufficient? Or do we have to bring in every social science and cultural study in order to know how to run a church?

Why is it that evangelism and missions and so-called church growth is more shaped by the anthropologist, the sociologist, and the wall street student who is up on all cultural trends? All the activity in our church must be based on the Word Of God! Everything we do ought to flow from the theologian and the exegete. The man who opens his Bible and only has one question: "What is Thy will oh God?"

A church ought to be seeker-friendly but a church ought to recognize there is only one Seeker: His name is God. And if you want to be friendly to someone, if you want to accomodate someone, accomodate Him and His glory!

Isaiah 8:19

2. AN IGNORANCE OF GOD

Jeremiah 9:23-24
Psalm 50:21-22 "
"Many of you think talking about the attributes of God and theology is all high ivory tower stuff that has no practical application. Listen to yourself speak!...Do you know why all your Christian bookstores are filled with self-help books and five way to do that and six way to be godly and ten ways not to fall? Because people don't know God! So they have to be given all sorts of trivial little devices of the flesh to keep them walking..."
"When was the last time you attended a conference on the attributes of God? When was the last time as a pastor you taught for a solid year on who God is? How much of all the teaching that goes on in America has anything to do with who God is?"

3.A failure to address man’s malady.
4.An ignorance of the gospel of Jesus Christ.
5.An unbiblical gospel invitation.
6.Ignorance regarding the nature of the Church.
7.A lack of loving and compassionate Church discipline.
8. A silence on separation.
-
Aici puteti citi si salva intregul mesaj publicat PDF:
Paul Washer 10 acuzatii - impotriva Crestinismului contemporan





Erori in relatii



Cand vine vorba de relatiile cu oamenii si, mai ales, cu ai nostri prieteni, facem adesea urmatoarele greseli:
1. Asteptarile sunt prea mari: am dori ca ai nostri prieteni sa fie neincetat la dispozitia noastra. Mai mult, sa gandeasca mereu asemeni noua, sa actioneze in situatii similare,etc.
2.Suntem intotdeauna aceiasi: sa nu uitam ca omul este un mare iubitor de diversitate. Atunci cand al nostru prieten ne intuieste cele mai mici reactii, expresia acelorasi plicticoase si fundamentaliste tipare de gandire, e semn ca nu am prea evoluat din punct de vedere uman.
3. Sufocarea celuilalt : e drept ca un anumit grad de interdependenta e binevenit in relatiile dinre prieteni . Dar nimanui nu-i plac telefoanele in noapte tarzie, fara ca ele sa reprezinte urgente, sau vizitele inoportune.
4. Interpretativitatea: va suna cunoscut: " Ce vrei sa spui cu asta?", " ce a insemnat gestul asta?", "de ce nu ai venit la intalnire?". Ale noastre remarci ar putea sa le creasca si mai mult celorlalti doza de autoculpabilitate, motiv pentru care s-ar putea sa ne evite prezenta.
5.Autovictimizarea: discutiile noastre decurg dupa un scenariu tipic: " ce rau imi este!", "cat de multe probleme am" , " cat ma supara scoala, oamenii, catelul, pisica vecinului, gazda"!
6.Dragostea conditionata: " tin la tine daca " ..Oamenii trebuie iubiti asa cum sunt, cu ale lor pacate si virtuti, asa cum suntem iubiti cu totii de Dumnezeu prin Isus.
Scris de Andrei Patrinca - in pliantul Vox Dei -

Isus tu esti cel mai minunat



N-am cuvinte ca sa-ti spun
Cat esti Tu Doamne de bun
Te-ai plecat spre mine m-ai mantuit
Mi-ai luat povara grea
Ai dus-o la Golgota
Si mi-ai dat in schimb pacea Ta

Ref: Tu esti cel mai minunat
Esti al lumii imparat
De aceea eu Iti cant
Slava neincetat
Dai lumina zorilor
Stralucire stelelor
Nimeni in lume nu-i ca Tine
Puternic Dumnezeu

Fericit eu am sa-Ti cant
Cat voi trai pe pamant
De iubirea ce mi-ai aratat
Niciodata singur nu-s
Sunt pe bratul Tau Isus
M-ai luat pe veci in mana Ta


Isuse inaintea Ta
Imi aduc azi inima
Fa de-acum ce vrei Doamne cu ea
Esti izbavitorul meu
Unic fiu de Dumnezeu
Tie vreau sa-Ti cant Doamne pe veci

luni, 27 octombrie 2008

Mircea Badea - Disperatii Dau Navala La Moaste



Inchinarea la bucati de cruci, acuarele pe pereti, sticle aurite, si panzeturi scumpe si la icoane este un pacat.
ASTA ESTE O OFENSA ADUSA INAINTEA LUI DUMNEZEU.
Dumnezeu ne-a inzestrat cu ratiune si credinta si El nu doreste sa isi imparta Slava cu nimeni.

Mersul pe jos, in genunchi inconjurand biserici- reprezinta din nou o ofensa adusa lui Dumnezeu -ratiunii si mintii cu care te-a creat si inzestrat.


Mircea....
Daca Domnul te-ar schimba si transforma in predicator ai face o trezire in randul "oaselor traditionale-conservative-legaliste-autosuficiente-truisme-pocaite", ce poate doar sufera de un limbaj pocaism-fanatic dar nu implineste Voia lui Dumnezeu.

Oricum modul lui de exprimare este prea vulgar si chiar nemilos.
Cand comunici un mesaj e important sa fie real - dar sa nu fi crud. " badaran de pipera".
Insa realitatea din material este o lectie de luat in considerare.


"Nu oricine-Mi zice:
" Doamne, Doamne va intra in Imparatia Cerurilor
Ci cel care face voia Tatalui meu care este in ceruri"
Matei 7:21

Ai fi bun.


TRUÍSM, truisme, s.n. (Livr.) Adevăr evident, banal; loc comun. – Din fr. truisme.
banalitate, loc comun, platitudine, prozaism.


De cautat in google : disperati. Mircea Badea, moaste, oase, borcane, sfinti de lemn, sfinti de sticla, sfinti inghetati, statuete, naivitate, penibilitate, control de mase, manipulare, abuz spiritual, conspiratie, minciuna, pseudo-sarbatoare, superstitie, oribil, groaznic, calcari in picioare, despre credinciosii fanatici...


P.S. Nu se arunca noroi in credinta ortodoxa, catolica - sau alta biserica institutionala- istorica.
Este un pamflet ( ironie, satira, sarcasm de bun simt- umor natural si de calitate, rafinat si de bun gust).

SI Isus a avut asa ceva:).


" prietene esti credincios sau superstitios" ?

Aici este momentul de climax al emisiunii, in care fiecare dintre noi ne putem cerceta viata.
Dumnezeu poate descoperi orice taina , secret , nelegiuire ascunsa a inimii si gandurilor noastre.
Fie suntem credinciosi- il credem pe Dumnezeu pe Cuvant si ne Incredem deplin in Persoana Lui si Caracterul sau de nestramutat - fie avem o credinta fara putere, o evlavie fara experiente cu Dumnezeul adevarat, o sfintenie fara rugaciuni ascultate.


Intrebarea asta o voi dezvolta in alt articol.
Excelenta interogatia din emisiune.

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Neverending Story 2008




Scopul cu care Dumnezeu a instituit casatoria a fost mai degraba de a ne face sfinti decat a ne face fericiti. Iar daca vom fi sfinti vom si fi fericiti alaturi de El.
Pe Domnul sa il pastrati in Centrul casatoriei voastre.

Sa te casatoresti este usor.
Sa iti pastrezi casnicia este o provocare.

Prietenia, nu romantismul sustine unitatea in familie.

Un barbat poate face cadou sotiei o haina de blana, dar un nume bun este cel mai bun dar.

Daruind din timpul tau familiei arati respectul pe care-l ai pentru ea.

Cand frumusetea trece, nu mai ramane decat caracterul.

Dragostea noastra pentru Christos este tot atat de reala cat este dragostea pentru semenul nostru.

Cel mai mare lucru pe care un tata il poate face pentru copiii lui este sa o iubeasca pe mama lor.

Dumnezeu nu se va razgndi in a transforma barbati spre asemanarea cu Christos.

Cand Dumnezeu masoara un om, ii masoara inima nu statura.

Oamenii isi distrug sanatatea pentru a se imbogati, apoi vor cheltui ceea ce au castigat pentru a-si recapata sanatatea.

Un prieten adevarat nu-ti sta niciodata in cale, decat daca o iei in jos.

Dumnezeu este cunoscut ca foloseste lucrurile nesemnificative pentru a realiza lucruri imposibile.

"asteptarea celor neprihaniti nu va fi decat bucurie"

vineri, 24 octombrie 2008

gand fericit



Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod. Nicolae Steinhardt " Jurnalul Fericirii".

Dragoste de tata


Pentru a intelege mai bine cum poate fi pazit mostenitorul ca sa capete mostenirea doresc sa ma folosesc de o ilustratie reala si profund emotionanta. Rick este un tanar de 37 de ani, paralizat si imobilizat intr-un carucior cu rotile. El nu poate vorbi dar comunica cu tatal sau Dick de 59 de ani prin dispozitive performante, prin atingeri. Intr-o zi Rick ii spune tatalui sau Dick faptul ca vrea sa castige o cursa iar banii sa-i doneze nevoiasilor. In 1999 tatal se inscrie cu fiul sau intr-o cursa in cadrul careia isi asuma responsabilitatea de a-l purta pe fiul sau prin apa, de a alerga cu el in brate si apoi cu bicicleta pentru ca intr-un final, dupa 16h si 18 min sa ajunga sa treaca linia de final- fiul trece primul.

Unele imagini parca vin dintr-o alta lume, din lumea lui Dumnezeu: un tata care impinge caruciorul cu fiul sau paralitic iar inainte de linia de sosire tatal aproape extenuat fizic dupa atata efort, pedaleaza o bicicleta iar fiul sau este purtat in fata astfel incat fiul trece primul linia de sosire.

Realitatea insa este mult mai coplesitoare- Dumnezeu este Tatal tau Caruia nu-I pasa ce handicap ai dar vrea sa alerge cu tine ca sa ajugi la linia de sosire. El, Dumnezeu este Tatal din spatele caruciorului tau. El S-a jurat pe Sine ca te va pazi si vei fi incununat cu succes doar prin credinta in El. El vrea ca tu sa termini cursa. El te va ajuta si te va duce dincolo de linia de sosire.

Dick de 59 si fiul Rick de 37 de ani


Gandul si versetul zilei


Maturitatea nu vine odata cu varsta,

ci incepe cu acceptarea responsabilitatii.

Maturity does not come with age, but begins with the acceptance of responsability.


Iov 32:6-10
"Eu sunt tanar, si voi sunteti batrani : de aceea m-am temut, si m-am ferit sa va arat gandul meu. Eu imi ziceam : Sa vorbeasca batranetea, marele numar de ani sa invete pe altii intelepciunea. Dar de fapt, in om duhul, suflarea Celui Atotputernic, da priceperea . Nu varsta aduce intelepciunea, nu batranetea te face in stare sa judeci. Iata de ce zic: Ascultati-ma! Imi voi spune si eu parerea."

joi, 23 octombrie 2008

E minunat sa fii singur



Asculta si dezvolta-ti o teologie buna si corecta despre Singurate.
Ea vine de la Dumnezeu.
E minunat sa fii singur. Atunci cand iti studiezi singur Scriptura si lasi pe Dumnezeu sa iti vorbeasca inimii tale.
( personal si o asculti prin Duhul sfant si o oferi tie insuti)
Scriptura foloseste "singuratea" ca privilegiu. Altiii vad singuratatea ca ceva critic. Este o binecuvantare. Este o oportunitate . Este un dar direct de la Dumnezeu sa fii singur . Sa fii vesel, bucuros si fericit ca il ai pe EL. Sa poti fi singur si sa te bucuri in curatie de asteptarea Credinciosiei Lui.

Am dezvoltat mai demult un gand in blog, cine nu stie sa fie implinit si satisfacut acum cu Dumnezeu si ( ce sa spun cuvinte mari teologice ..mai simplu ) cine nu experimenteaza o relatie Intima cu Dumnezeu si dinamica in traire ( acum in singuratate) ...chiar nu va fi implinit dupa o relatie de prietenie.

Sa reflectam un pic la ce spune A.W.Tozer -despre asta.
Inainte de toate vreau sa ma asigur ca ai parte de toate promisiunile lui DUmnezeu din Cuvantul sau Biblia. Promisiunile lui sunt si pentru tine...cu o conditie....

TREBUIE DOAR SA VREI SA CREZI! in ele.

si apoi pratic deschide-ti Biblia!
asta mi-o spun si mie zilnic.
Sa imi impun o disciplina a citirii Scripturii.
Acum incepem......

I am a choice treasure posesion of Christ.
you?
"Omul este un diamant cu multe fatete menit a recepta si reflecta slava singurului Dumnezeu.
Aceasta adaptabilitate din natura omului il face in stare sa se bucure atat de singuratate, cat si de prezenta altora si in jurul lui. Daca o fiinta umana este normala, ea va avea nevoie si se va bucura de ambele stari. ( Extremele nu sunt bune - ci chiar nocive) va ofer aici exemplul cu lumina care nu trebuie sa fie ascunsa ! * ( nu exista crestinism solitar, izolat)
Domnul ISUS a spus ( si spune si azi) : " INTRA IN CAMARUTA TA" - aceasta e singuratate.
Apostolul Pavel a spus :" Sa nu parasim adunarea noastra" Exista RELATII. desigur aceste cuvinte au fost adresate credinciosilor si este adevarat ca fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie sa fie in stare sa inteleaga si sa aprecieze atat singuratatea , cat si partasia cu altii si sa se bucure de amandoua. ( aici si eu mizez asupra unui echilibru dinamic, nu static...cel static este foarte periculos). De regula apare sub forma ..." mie doar asa imi place ....."eu doar asa am invatat" un static..fixist...capos si incapatanat.care nu mai este flexibil si adaptabil..!( TOt ce face Dumnezeu este creativ . Caci El este Creatorul. Dumnezeu este ingenios...este instantaneu ..Este imprevizbil ...este natural...este original ..este spontan....cred ca ii iau discursul lui tozer..dar sa continuam cu ce spunea dansul)...
"

ORICE OM normal trebuie sa isi faca timp sa fie singur. Trebuie sa aiba timpul si inclinatia de a se cunoaste pe sine insusi. Trebuie sa se poata orienta in universul in care traieste. Trebuie sa aiba binecuvantarea linistii pentru a-si trimite gandurile, ca pe niste stoluri de pasari ascultatoare, in exploararea minunilor universului. Trebuie sa-L cunoasca pe Dumnezeu si pe sine insusi in singuratea intimitatii camerei lui.


Dar retineti ca trebuie avute intotdeauna in vedere ambele fete ale monedei. Asa cum luna descreste intotdeauna dupa ce a crescut si fluxul este urmat intotdeauna de reflux, la fel si omul trebuie sa aiba parte de tovarasia altora, cat si de singuratate.

Dupa o perioada de singuratate, de cercetare a inimii si de comuniune cu Dumnezeu prin Duhul sfant, crestinul trebuie sa caute din nou fata oamenilor.Asa a randuit Dumnezeu lucrurile. El doreste ca noi sa fim impreuna, in partasie.Adevarul este ca Dumnezeu ne-a facut unii pentru altii; dorinta Lui este ca noi, credinciosii , sa ne intelegem si sa ne apreciem unii pe altii.
In aceasta societate binecuvantata ne vom aprecia cu adevarat unii pe altii si vom fi recunoscuti pentru ceea ce suntem in Christos.
In ordinea actuala de pe pamant, se pare ca cel care se bucura de atentie si apreciere este cel " zgomotos" sau cel "agresiv". "simpatic". Multe persoane valoroase si exceptionale nu au niciodata prilejul de a imbogati vietile si prietenia altora , deoarece sunt linistite,, retrase si nu cauta sa iasa in evidenta.
Unii sunt dezavantajati de niste particularitati care , poate, nu sunt considerate atragatoare, in timp ce altii nu au o personalitate "cuceritoare". OARE cand vom invata noi, oamenii, ca ne privam de bogatiile multor personalitati deosebite, deoarece nu suntem mai intelepti si nu avem mai mult discernamant?

Dar in acea etapa finala, cand CETATEA lui Dumnezeu va cobori din cer, vom fi cu adevarat capabili sa ne apreciem unii pe altii. Daca nu ar exista efectele intunecate si corosive ale pacatului, sufletul omenesc ar capta si ar reflecta lumina lui Dumnezeu asa cum diamantele capteaza si reflecta lumina soarelui, si ne-am cunoaste unii pe altii, caci fiecare ar vedea in celalalt ceva din natura si frumusetea lui Dumnezeu. Prin puterea Lui Dumnezeu am putea ajunge sa ne cunoastem unii pe altii fara a avea mereu acelasi sentiment : " M-am saturat de el" sau "M-am plictisit de el".
In acele zile ii vom multumi lui Dumnezeu unii pentru altii . Il vom cunoaste pe Dumnezeu mai bine prin intermediul altora,intrucat vom descoperi ca suntem doar niste PRISME si LENTILE prin care STRALUCESTE DUMNEZEU. EL straluceste in multe feluri in UNIVERSUL Lui, dar sunt convins ca cel mai bine straluceste in vietile oamenilor pe care i-a creat si apoi i-a rascumparat. ( asta este intelegerea HARULUI).
Numai pacatul este cel care a spart lentilele si a distorsionat imaginea. Numai pacatul este cel care a distrus vederea si a deteriorat tabloul , astfel incat, atunci cand ne uitam unii la altii, nu vedem adevarata profunzime a potentialului Sau pus in noi.

Cand Domnul nostru s-a uitat la noi, a vazut nu numai ce eram--- ci EL a fost fidel in a vedea ceea ce putem deveni. A indepartat blestemul a ceea ce eram si ne-a dat glorioasa binecuvantare a ceea ce vom deveni.
-------------------------taiem un pic din mesaj -----------------------
"Este imposibil sa vorbesti oamenilor despre binecuvantare, sfintenie si cer fara a vorbi despre PUTEREA Lui Dumnezeu de a realiza o transformare spirituala. Stim cu totii ca exista in intreaga lume forte care accentueaza intr-atata nationalismul, incat individul este complet ignorat. !Dar singura regenerare cunoscuta in lume este regenerarea individului! Se pare ca multe grupari religioase s-au alaturat fortelor reformatoare politice si sociale cu iluzia ca modalitatea eficienta de a realiza o societate perfecta este aceea de aa reforma si rascumpara societatea insasi, cand in realitate e nevoie de rascumpararea fiintelor individuale care alcatuiesc asa - numita societate.
Spusele lui Augustin au devenit clasice " O, Dumnezeule, Tu ne-ai facut pentru TIne si inimile noastre nu sunt satisfacute pana ce nu isi gasesc odihna in TINE" Aceasta expresie a fost preluata ca un ecou si scrisa in cartile de cantari, deoarece este adevarata!


OMUL - se plictiseste pentru ca este prea mare ca sa fie fericit cu ceea ce ii ofera pacatul.

Ramaneti aproape de inima lui Dumnezeu.
SI nimeni sa nu va insele pacea singuratatii.
SI asteptati cu credinciosie binecuvantarea Lui.
Astfel de asteptare in singuratate ii place Domnului
( 1 imparati 22:5).
" Intreaba acum, te rog cuvantul Domnului"

Tarie si onoare Lui ISUS.

miercuri, 22 octombrie 2008

Meditând la Romani 12



1. De ce-ar trebui să slujim lui Dumnezeu?


„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”. (Romani 12:1)


Pentru că am primit milă. Celelalte religii slujesc dumnezeilor lor pentru a primi milă. Dumnezeul nostru lucrează în avans.
„Vă îndemn”, zice Pavel, adică slujirea trebuie să fie voluntară şi asta a înţeles-o cel mai bine Ghedeon când a rămas cu o mână de oameni cu care să se ducă la luptă. Ceilalţi s-au dus la neveste şi la meci.
Tinerii cântă cu mâinile pe sus „Doamne-ţi dau inima”. Sigur, pentru că nu costă nimic. Pavel zice să facem un pas mai departe, adică să ne dăm şi trupurile. Isaac a fost jertfa vie a Vechiului Testament pentru că în inima mamei era deja mort în dimineaţa aceea friguroasă.
Isus e jertfa vie a Noului Testament pentru că umbra crucii i-a fost alături încă de la naşterea-i miraculoasă.
Simbolul creştinismului n-ar trebui să fie numai crucea, ci şi ştergarul. Isus a slujit, lăsând o pildă.
Când privesc ochii bulbucaţi de somn a cucernicilor fraţi în biserică, duminică dimineaţa, sunt ispitit să le spun să-şi aducă şi pijamalele ca să le fie mai comod. Am devenit cu acte în regulă „iubiţi ascultători” care n-avem altă treabă decât să trecem din când în când pe la biserică ca pe la supermarket să vedem dacă n-a apărut ceva nou şi ieftin.
Mântuirea voastră nu s-a realizat cu un Dumnezeu stând tolănit pe un nor pufos, ci cu un Hristos ce dormea puţin, mânca rar, slujea fără orar, predica neîntrerupt, plângea cu cei ce plâng, era acolo prezent, la vamă şi la pescuit, pe munte noaptea singur în agonie.
Şi tot în agonie s-a pus pe cruce cu barba smulsă, cu pielea fâşii, cu coasta străpunsă.
De aia să slujeşti. De dragul Lui...

autor:
V l a d i m i r _ P u s t an
sursa:

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică