Meditând la Romani 12

1. De ce-ar trebui să slujim lui Dumnezeu?


„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”. (Romani 12:1)


Pentru că am primit milă. Celelalte religii slujesc dumnezeilor lor pentru a primi milă. Dumnezeul nostru lucrează în avans.
„Vă îndemn”, zice Pavel, adică slujirea trebuie să fie voluntară şi asta a înţeles-o cel mai bine Ghedeon când a rămas cu o mână de oameni cu care să se ducă la luptă. Ceilalţi s-au dus la neveste şi la meci.
Tinerii cântă cu mâinile pe sus „Doamne-ţi dau inima”. Sigur, pentru că nu costă nimic. Pavel zice să facem un pas mai departe, adică să ne dăm şi trupurile. Isaac a fost jertfa vie a Vechiului Testament pentru că în inima mamei era deja mort în dimineaţa aceea friguroasă.
Isus e jertfa vie a Noului Testament pentru că umbra crucii i-a fost alături încă de la naşterea-i miraculoasă.
Simbolul creştinismului n-ar trebui să fie numai crucea, ci şi ştergarul. Isus a slujit, lăsând o pildă.
Când privesc ochii bulbucaţi de somn a cucernicilor fraţi în biserică, duminică dimineaţa, sunt ispitit să le spun să-şi aducă şi pijamalele ca să le fie mai comod. Am devenit cu acte în regulă „iubiţi ascultători” care n-avem altă treabă decât să trecem din când în când pe la biserică ca pe la supermarket să vedem dacă n-a apărut ceva nou şi ieftin.
Mântuirea voastră nu s-a realizat cu un Dumnezeu stând tolănit pe un nor pufos, ci cu un Hristos ce dormea puţin, mânca rar, slujea fără orar, predica neîntrerupt, plângea cu cei ce plâng, era acolo prezent, la vamă şi la pescuit, pe munte noaptea singur în agonie.
Şi tot în agonie s-a pus pe cruce cu barba smulsă, cu pielea fâşii, cu coasta străpunsă.
De aia să slujeşti. De dragul Lui...

autor:
V l a d i m i r _ P u s t an

sursa:

www.ciresarii.ro

Darurile zidirii

"Fiti buni unii cu altii"

Inchipuiti-va ca ati avea un copil caruia ii place sa se joace cu un catel favorit si ca intr-o buna zi, catelusul sare pe strada si este calcat de un camion. Imaginati-va baietelul stand langa trupul cainelui zdrobit si alaturi de el imaginati-vi-l pe soferul camionului, care a oprit masina sa vada ce s-a intamplat. Imaginati-va ca-l auziti pe sofer spunand: "Bine ca a fost doar cianele acesta nebun. Mi-era teama de altceva mai rau. Alta data sa-ti tii ciinele in curte." si tragand o injuratura a plecat mai departe cu camionul lui. In urma lui, copilul a ramas cu lacrimi in ochi. Langa catelul zdrobit s-a asezat intre timp si inimioara lui zdrobita.

In fata acestui tablou tragic se opreste inca un trecator. Este un om cu inima buna. El ridica trupul cainelui de pe carosabil si-l aseaza cu grija pe iarba. Desi, grabit, el gaseste suficient timp ca sa stea de vorba cu copilul si sa-i spuna citeva vorbe de mangaiere. Inainte de a pleca, intreaba: "Este tatal tau acasa?" Cuvintele lui au ceva din caldura unei mangaieri duioase.

Imaginati-va acum ca sunteti pe drum cu masina si v-a explodat un cauciuc. Din pacate nu aveti nici unul de rezerva. Din goana traficului, un alt sofer lasa geamul jos si va striga ironic: "Norocosule!". Un altul se opreste si se apropie spunand: "Va pot ajuta cu ceva?" Cuvintele celui dintai apasa cu nesimtire pe o rana deja facuta, in timp ce vorbele celui de al doilea sunt ca un balsam alinator.

De mult, un om a cazut intre talhari in timp ce calatorea intre doua orase. Talharii l-au batut bine si l-au jefuit de tot ce avea, lasandu-l aproape mort la marginea drumului. Fara ajutor, omul acesta ar fi murit. Mi-l imaginez cum statea asa, zdrobit in trup si in suflet si se intreba singur: "Mor sau vine cineva sa ma scape?" Mi-l imaginez auzind cu bucurie pasii cuiva care se apropia pe drum si parca simt ca tresare de bucurie distangind in silueta trecatorului persoana unui preot. Cu siguranta ca acest trimis al cerului ii va sari in ajutor, dar ... preotul a trecut speriat si grabit pe alaturi ... si omul nostru a mai primit in inima lui inca o rana ...

Dar stai! Se aud iarasi pasi ... Numai sa nu fie iarasi hotii! Nu-s ei, e un Levit! Omul acesta obisnuit cu slujirea la Templu se va grabi sa-l ajute! Vai, nu! Levitul si-a strans si el haina infiorat de grozava priveliste si s-a furisat pe drum mai departe. Imaginati-va cat de trist trebuie sa fi fost omul nostru vazand ca cei doi reprezentanti ai religiei l-au lasat sa moara si si-au vazut egoisti de drum.

Dupa un timp, un alt om s-a coborat pe acelasi drum. Era un Samaritean, unul dintr-aceia dispretuiti de evrei. Probabil ca nici prin cap nu-i va trece sa ajute un evreu aflat pe moarte. Dar nu! ... Iata cum acest Samaritean se opreste, se apleaca cu mila, il ridica pe cel cazut si-l aseaza pe asinul sau. Amandoi ajung la primul han, unde Samariteanul ii unge atent ranile si-l lasa hangiului spre ingrijire, promitand ca va suporta toate cheltuielile la intoarcere.

Toata credinta muribundului in bunatatea omeneasca, crunt zdruncinata de atitudinea Preotului si Levitului, a fost acum restaurata de fapta de omenie a Samariteanului milostiv. Rautatea, indiferenta, egoismul, cruzimea darama. Numai bunatatea zideste si vindeca ranile sufletului. Nu-i de mirare ca Biblia ne spune:

"Fiti buni unii cu altii" (Efes. 4:32).