Necesitatea rugaciunii

"Atata timp cat Biserica Domnului Isus Christos se afla pe pamant, ea este condusa de oameni care nu sunt desavarsiti". John Piper

"Rugaciunea poate fi cea mai buna investitie pe care o poti face vreodata." John Piper

Asta mi-a placut mult.
L-ai intrebat pe Domnul Isus care este parerea Lui?
- inainte de a lua o decizie, inainte de a lua o hotarare

Ti-a vorbit El sa faci asa, sa vorbesti asa?

Aparenta omului de "succes"

"Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta". Nicolae Iorga

Cum sa nu fi sobru ? (2)

In prima parte am vorbit despre "Pune pret pe caracter" , acum doresc sa cititi un articol al lui Andrei.

"Zilele acestea am trăit încă una din multele mele dezamăgiri. Dezamăgirea mea se trage dintr-o discuţie purtată cu un frate de la care mi-am cerut iertare pentru o greşeală pe care am făcut-o faţă de el.

Reacţia lui mi-a amărât sufletul pentru că mă aşteptam la altceva, măcar în această situaţie, însă mi-am stăpânit sentimentele după o zi de frământare disecând atitudinea lui:

1. A vorbit mult despre el. Mi-a spus cât de sincer a fost el totdeauna, mi-a dat exemple nenumărate de cazuri în care el a confruntat oamenii în faţă şi cum i-a dovedit mincinoşi indiferent de vârstele acelor oameni şi jumătate din cuvintele sale erau “eu.., am.., mie.., meu..”.

2. S-a abătut de la subiect. Un om rănit nu are nevoie să-i ţii teorii ci are nevoie să audă că l-ai acceptat sau apreciat – asta în cazul în care îţi dai seama că nu e într-o stare extraordinară. Ce folos îmi aduce mie doctorul dacă îmi povesteşte despre reuşitele lui şi nu se ocupă de mine?

3. Şi-a dat frustrările pe faţă. Profitând de faptul că eram într-un fel într-un stadiu de inferioritate – eu eram cel care aşteptam “sentinţa”, mi-a povestit tot felul de bazaconii pe care el le credea şi pe care alţii nu le acceptau, teorii care nu mă interesau absolut deloc şi mai ales în acele momente.

4. A desconsiderat pe alţii. Poate sunt suspicios degeaba dar cred că declaraţiile lui faţă de păstorii care nu înţeleg atât de bine Scriptura ca el, care nu sunt atât de pocăiţi cum ar trebui să fie şi alte comparaţii de acest gen au fost folosite într-un mod manipulator faţă de mine. Mi-a pus sare pe rană.

Acestea sunt câteva din lucrurile pe care nu ar trebui niciodată să le spui cuiva care aşteaptă de la tine un cuvânt de iertare, de acceptare şi de încurajare. Nu învârti cuţitul în rană."

Divertismentul - o erezie evanghelica

Inchinarea nu este distractie. "Oamenii vor sa vina la biserică şi vor să aibă parte de distracţie in timp ce sunt zidiţi. Distrează-mă şi zideşte-mă, dar fără să mă doară". pag. 89

În zilele noastre vrem să facem spectacol din toate. Nu vrem ca Dumnezeu să lucreze ceva decât dacă poate face din lucrul respectiv o producţie teatrală. Vrem ca El să vină îmbrăcat în vestimentaţie actoricească, cu barbă şi baston. Vrem să joace un rol după propriile noastre idei. Unii dintre noi chiar pretind ca El să aranjeze şi un decor pitoresc şi jocuri de artificii! Sunt apoi unii în aceste zile care depind de camioane întregi de accesorii care să le susţină mersul religios, iar eu sunt tentat să întreb: Ce vor face ei când nu vor mai beneficia de ajutorul ornamentelor inutile şi a diverselor accesorii? Camionul nu poate merge oriunde se duc ei... O biserică hrănită cu senzaţii nu este deloc o biserică nou-testamentală. Dorinţa după stimulente de suprafaţă este un semn sigur al naturii decăzute şi Hristos a murit ca să ne elibereze tocmai de acest lucru. O mulţime curioasă de oameni lumeşti botezaţi, care aşteaptă în fiecare duminică o doză de stimulent quasi-religios care să le ridice moralul, nu are nici o legătură cu o adevărată adunare de creştini. Iar faptul că membrii ei îşi declară solemn credinţa lor nepieritoare în Biblie, nu schimbă cu nimic lucrurile. ”Nu orişicine îmi zice ‘Doamne, Doamne’ va intra în Împărăţia cerului, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în cer”.

Schleiermacher a susţinut că sentimentul de dependenţă se află la rădăcina oricărei închinări religioase şi că, indiferent la ce înălţime ar ajunge viaţa spirituală a cuiva, ea trebuie să pornească întotdeauna de la sentimentul profund al unei mari nevoi pe care numai Dumnezeu o poate împlini. Dacă acest sentiment al nevoii şi al dependenţei se află la rădăcina religiei omeneşti, nu este greu de înţeles de ce aşa de mulţi oameni se închină cu multă ardoare marelui zeu numit DIVERTISMENT. Căci sunt milioane de oameni care nu pot trăi fără divertisment; pentru ei, viaţa lipsită de distracţie este pur şi simplu intolerabilă. Ei aşteaptă cu nerăbdare binecuvântata uşurare oferită de profesionişti ai divertismentului şi de alte forme de narcotice psihologice, aşa cum un toxicoman aşteaptă să-şi ia doza zilnică de heroină. Fără aşa ceva, ei nu găsesc curajul necesar de a se confrunta cu viaţa.

Aceasta este cauza unei prăbuşiri foarte serioase în cercurile evanghelice. Ideea cultivării şi a exerciţiului, atât de scumpă sfinţilor de odinioară, nu mai are astăzi loc în peisajul general al religiei noastre. E ceva prea greoi, prea obişnuit. Vrem acum fascinaţie şi acţiuni pline de dramatism alert. O generaţie de creştini crescuţi printre butoane şi maşini automate, nu are răbdare să folosească metode mai lente şi mai puţin directe de a-şi atinge scopurile. Încercăm să aplicăm în relaţia noastră cu Dumnezeu metodele acestui secol al tehnicii. Ne citim capitolul, avem un timp devoţional scurt şi apoi alergăm la treburile noastre, sperând să compensăm adânca noastră ruină spirituală participând la o întâlnire evanghelică sau ascultând o povestire palpitantă spusă de vreun aventurier religios, întors curând din depărtări.

Rezultatele tragice ale unei astfel de atitudini se văd peste tot în jurul nostru. Afecţiuni superficiale, folosofii religioase găunoase, preponderenţa elementului de divertisment în reuniunile evanghelice, glorificarea oamenilor, încrederea în lucrurile religioase exterioare, părtăşii quasi-spirituale, metode comerciale şi confundarea unui caracter dinamic cu puterea Duhului Sfânt. Acestea şi altele asemănătoare sunt simptomele unei afecţiuni maligne, ale unei maladii sufleteşti profunde şi grave.

Pastorii şi bisericile din vremea noastră agitată sunt obsedaţi de ispita de a urmări creşterea cu orice preţ şi de a asigura, prin inflaţie, ceea ce nu pot obţine printr-o creştere legitimă. Mulţimea amestecată cere cantitate şi nu îl iartă pe slujitorul care insistă asupra valorilor sănătoase şi permanente. Mulţi dintre slujitorii lui Dumnezeu sunt supuşi unei presiuni nemiloase din partea membrilor prost învăţaţi ai turmei lor, care dispreţuiesc metodele lor încete şi pretind rezultate rapide şi o recunoaştere populară, indiferent de calitate. Aceşti copii cântă în pieţe şi nu ne pot trece cu vederea afrontul pe care li-l facem refuzând să dansăm când fluieră ei sau să plângem când ei, în funcţie de capriciul lor, cântă o melodie tristă. Ei sunt avizi după senzaţii tari şi, întrucât nu mai îndrăznesc să le caute în teatru, pretind să le fie aduse în biserică...

Să ne rugăm ca Dumnezeu să trimită pocăinţă peste lume. Să ne rugăm ca El să trimită înapoi judecata de sine. Astăzi religia a devenit atât de populară, încât este prezentată la teatre, este cântată la radio şi în dansuri populare. E pur şi simplu încă o formă de divertisment. Noi, creştinii fundamentalişti şi evanghelici, nu vrem să credem adevărul despre noi înşine şi despre ce fel de oameni suntem. De aceea, avem o religie populară dar foarte puţină putere, deoarece există foarte puţină judecată de sine, foarte puţină pocăinţă şi foarte puţină părere de rău.

Scriitorii de odinioară vorbeau despre noaptea întunecată a sufletului. O vreme de pustiire. Un timp când pretutindeni în jurul nostru este întuneric. Dar noi azi suntem prea carnali pentru a lăsa inimile noastre să ajungă în întuneric dintr-o dorinţă puternică după Dumnezeu. Suntem atât de porniţi să fim fericiţi, încât, dacă nu putem fi fericiţi prin Duhul Sfânt, vom căuta să fim pe căile noastre. ”Rock and Rollers” religioşi! Vom ajunge cumva să fim fericiţi, dacă vom căuta asta cu tot dinadinsul. Poţi avea o astfel de fericire dacă o vrei, dar dacă nu o vrei, ba chiar eşti nemulţumit cu ea şi doreşti acea bucurie care vine din mormântul nou al lui Iosif, deschis acum pentru totdeauna, dacă vrei doar bucuria care vine de la Duhul Sfânt – un izvor de apă care să ţâşnească necurmat înăuntrul tău -

atunci e mai mult ca sigur că vei trece prin singurătate, prin întuneric interior şi printr-o disperare cu privire la tine însuţi şi te vei întreba ce s-a întâmplat cu tine, spunându-ţi: ”Oare m-am abătut de pe cale?” Nu, nu te-ai abătut, ci tu mergi înainte cu Dumnezeu!

Este o cruce pentru mine şi una pentru tine, o cruce pentru fiecare dintre noi.(relativismul- fiecare işi creează şi construieşte ce fel de model de Dumnezeu işi doreste, prin ce conceptii si definiţii ii plac, ce atribute le găseşte mai atrăgătore la Dumnezeu , acelea şi le insuşeşte şi propovăduieşte)
Iar acea cruce este subiectivă, interioară şi practică. Acea cruce este ceea ce ne luăm de bună voie – e grea, amară şi neplăcută; e ceea ce facem de dragul lui Hristos, suferind consecinţele şi dispre-ţuind ruşinea... Însă mişcarea evanghelică din care facem şi noi parte, spune:

”Lăsaţi crucea să-L omoare pe Isus; cât despre noi, vom continua să trăim, să fim fericiţi şi să ne simţim bine”.

Dar crucea de pe deal este transformată prin harul miraculos al Duhului Sfânt în crucea din inimă şi ea va deveni pentru noi crucea puterii.

Avem creştini superficiali, aroganţi, plini de cunoştinţe, laici, încrezători în sine, cu puţină afinitate faţă de Hristos şi de crucea Lui. Avem nişte persoane numai zâmbet, care se mişcă cu foarte multă dezinvoltură şi arată ca nişte amfitrioni ai unui spectacol. Şi totuşi, ei fac asta pentru Isus? Ipocriţii! ( bine că Tozer a murit...de el nu se mai ia nimeni). Nu fac asta deloc pentru Isus, ci acţionează din carnea lor, folosind biserica drept teatru, pentru că nu au ajuns încă în punctul în care un teatru adevărat să îi angajeze.

Motivul pentru care creştinii evanghelici apelează la aşa multe artificii, spectacole, scenete,filme şi dispozitive amuzante, precum şi la oameni renumiţi ca să-i însufleţească este faptul că le lipseşte bucuria Domnului. Un om fericit nu are nevoie de prea multe lucruri. Nu avem bucurie şi de aceea încercăm să ne-o producem singuri. Şi cred că Dumnezeu, în cerul Lui, este probabil mult mai bun şi mai răbdător în legătură cu acest lucru, decât sunt eu. Totuşi, cred că chiar şi lui Dumnezeu trebuie să-I fie foarte silă de ceea ce vede, şi anume, toate micile artificii pe care le folosim în încercarea de a fi fericiţi, când, de fapt, ne lipseşte izvorul fericirii care ar trebui să ţâşnească din interiorul nostru. Când izvorul bucuriei nu curge, noi încercăm să pictăm pompa pentru a obţine puţină veselie sau să fixăm clopoţei la mânerul vechii pompe, dar asta nu face nicidecum să ţâşnească apa.

Pentru că nu suntem închinători, risipim îngrozitor banii altor oameni. Batem pasul pe loc, învârtim roţile cu osiile pe butuci, consumând benzină şi făcând zgomot, dar nu ajungem nicăieri. Dumnezeu ne cheamă la închinare şi eu constat că aceasta lipseşte în Biserica Domnului Isus Hristos de astăzi. În loc de a fi închinători, noi suntem azi pe al doilea loc, după teatru, în oferirea de distracţii. Vreau să vă spun ceva:

Dacă doresc să văd un spectacol, ştiu unde pot vedea unul bun, realizat de personalităţi de primă mână, care îşi cunosc meseria. Dacă am poftă de un spectacol, mă îmbrac elegant şi merg la un teatru pentru a vedea un spectacol reuşit la Hollywood sau Londra, făcut de adevăraţi artişti.

Nu mă duc la biserică pentru a vedea o mulţime de cabotini punând în scenă un spectacol lipsit de valoare. Şi totuşi, aici am ajuns noi, cei din cercurile evanghelice. Este mai mult spectacol în cercurile evanghelice decât oriunde în altă parte...

Noi am incercat sa fim simpli, dar, in loc sa fim simpli, am simplificat doar lucrurile- nu am devenit noi simpli. Suntem sofisticati in teorii si exagerat de complecşi. pag. 90
....
Eu nu pot preciza cand voi muri. Dar sper că nu voi mai trăi atâta incât să văd cum Dumnezeu va fi nevoit să-şi intoarcă faţa de la bărbaţi şi femei care au auzit adevărul Lui sfânt, dar l-au tratat cu uşurătate, cu nechibzuinţă şi l-au privit ca pe ceva amuzant, distractiv, ca pe un nonsens religios.

Biserica nu este pur si simplu o institutie religioasă. Nu este un teatru unde actorii sunt plătiţi pentru a amuza publicul. Ea este o adunare a păcătoşilor răscumpăraţi - oameni chemaţi la Christos şi insărcinaţi să răspândească fiecare! Evanghelia până la marginile pământului.

Autor:
A.W.Tozer - fragmente selective din cartea "Inchinare si distractie"

Cum sa investesti 2 ani bani in ceva ce sti ca este oricum FALS

Nor de etichete:
"Ritualuri, ceremonii, sfanta traditie, Ecumenism, New Age, psihologie seculară, ocultism,procesiuni, indulgente, apa "sfintita", purgatoriu, pomana, idoli, infailibitate papala, religia auto-mantuirii, sincretism religios, toleranta, relativism, cultul moastelor, cultul mortilor, inchinarea la sfinti, inchinarea la fecioara Maria, inchinarea la icoane, statui, paganism, botezul copilui nou nascut, sincretism religios, Evangheliile gnostice, miscarile homosexuale, umanismul, avortul legal, erezie, sacramente, gandirea pozitiva, pluralism religios."

Alegerea partenerului de viata - Pastor Nelu Brie

Nelu Brie -un om care A trait ( a experimentat in tinerete) ceea ce predica si care AZI este o lumina si binecuvantare pentru tinerii din generatia noastra. Domnul sa il binecuvanteze in continuare cu putere si dragoste in lucrarea din Biserica, familie si cu cei tineri.

Asculta cele doua mesaje:
Alegerea partenerului de viata - partea I.
Alegerea partenerului de viata - partea a-II-a.

Ganduri din depozitar

Caracterul se construieste in momente nesemnificative ale vietii.

Criza, ne este benefica?

” În crize, Dumnezeu nu vorbește mai tare, ci noi auzim mai bine!”

Daca ma incred in mine ..sunt un nebun

Azi citeam un gand pe Twitter la fr. pastor Marius Cruceru si anume:
"The men who really believe in themselves are all in lunatic asylums." - G. K. Chesterton si imediat am cautat si eu cateva ganduri oferite de el.
Este foarte adevarat, ca omul centrat pe sine, se crede un axis mundis, un buric al pamantului, un om unidirectional.

Scriptura insa ( care pentru multi este doar o sursa de "informare" nu si de transformare) proclama:

Psalmul 37:5. "Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El, si El va lucra,"

Proverbe 3:5. "Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta!

6. Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile.

7. Nu te socoti singur intelept; teme-te de Domnul si abate-te de la rau!"

Sa ne punem toata increderea noastra in Dumnezeu, nu in capacitatiile si fortele noastre.
Sa ne incredem deplin in EL si nu vom fi dati de rusine.
Sa nu traim centrati pe personalitatea noastra ci sa fim oameni centrati in Evanghelie. Domnul Isus Christos sa fie centrul vietii noastre. Orice facem pe acest pamant sa facem constienti de realitatea ca El este prezent langa noi, ne vede, ne supravegheaza, ne motiveaza, ne ridica atunci cand cadem, ne intareste inima si pasii spre a ajunge la El in cer.

"Oamenii care cred cu adevarat in ei insisi se afla toti in azile de nebuni".

"Omul cu adevarat maret, ii face pe toti oamenii sa se simta importanti".

"In Biblie ni se spune sa ne iubim semenii si de asemenea sa ne iubim dusmanii, probabil pentru ca in general sunt unii si aceiasi".

"Toleranta este virtutea omului fara convingeri".

Gandite bine de Gilbert Keith Chesterton

1 Corinteni 13 pe limba casniciei

(1) Chiar dacă m-aş ruga în public, astfel încât să-i fac pe toţi să se simtă umiliţi în faţa evlaviei mele, şi chiar dacă aş vorbi în faţa altora cu cuvinte pompoase, încât să-i duc de nas pe toţi cu elocinţa mea, şi chiar de aş avea o voce încât să storc în biserică lacrimi din ochii bătrânilor şi aplauze din partea tinerilor, dacă nu-mi iubesc soţia, sunt egal cu zero.

(2) Şi chiar dacă aş predica în biserică sau aş da învăţătură la întâlnirile tinerilor şi aş fi tobă de Biblie şi teologie, şi chiar dacă aş fi nelipsit de la toate repetiţiile de cor şi fanfară şi din toate misiunile, ba chiar şi la înmormântări, dacă nu-mi iubesc soţia pe care mi-a dat-o Dumnezeu, sunt egal cu zero.

(3) Şi chiar dacă m-aş scula cu noaptea în cap şi aş pleca la lucru şi aş avea chiar două sau trei slujbe, ca să aduc bani în casă, şi chiar dacă m-aş duce să lucrez în Spania sau Italia, şi chiar dacă mi-aş face casă mare şi mi-aş putea schimba maşina tot la doi-trei ani, şi am avea toate lucrurile necesare în casă, şi am mânca măcar săptămânal la restaurant, dacă nu-mi iubesc soţia, e totul egal cu zero!

(4) Dragostea rabdă multe critici şi refuzuri, multe oboseli ale partenerului, încăpăţânări şi schimbări de planuri.
Dragostea iartă de fiecare dată, ştie să şteargă lacrimi şi să îmbrăţişeze, să îmbărbăteze şi să restaureze. Dragostea ştie să jertfească din timpul şi activităţile ei plăcute, chiar şi atunci când ceea ce face nu trezeşte în ea entuziasmul pe care l-ar fi trezit activitatea ce şi-a propus-o.
Dragostea nu e invidioasă când partenera lui e considerată o soţie mai bună decât e el un soţ bun.
Dragostea nu îl consideră pe celălalt mai prejos ca valoare, daruri, aptitudini, sau ca fiind cel bun să asculte, nu să vorbească.

(5) Dragostea se spală pe dinţi, chiar şi pe picioare; nu-şi bate joc de tine şi nu te critică, nici nu te ia peste picior de faţă cu alţii.
Dragostea nu-l consideră pe celălalt un sclav care să slujească şi să-i împlinească toate poftele şi dorinţele.
Dragostei nu-i sare ţandăra de fiecare dată când celălalt nu îi face pe plac şi nu consideră că e buricul pământului, sau cel puţin al căsniciei.
Dragostea nu e răzbunătoare şi nici nu-i dă celuilalt de înţeles zilnic că „aşa cum faci tu, aşa o să-ţi fac şi eu”.

(6) Dragostea nu se bucură de necazul celuilalt, nici măcar atunci când acesta a dat cu capul în mod meritat; dragostea nu aşteaptă cu nerăbdare să păţească ceva partenerul, ca să-i poată arunca: „ţi-am spus eu că aşa va fi”.
Dragostea apreciază adevărul oriunde îl găseşte, chiar pe buzele partenerului care-i spune că a greşit.

(7) Dragostea nu trâmbiţează în public, nici celui mai bun prieten, greşelile partenerului.
Dragostea îl crede pe celălalt pe cuvânt şi nu ia atitudinea de agent FBI, de a-i urmări fiecare pas, doar se vor adeveri bănuielile lui.
Dragostea va nădăjdui în fiecare zi că celălalt va deveni mai blând, mai smerit, mai evlavios, mai iertător, mai înţelept, mai iubitor, şi nu îi va zice: „Tu niciodată nu o să…”
Dragostea suferă chiar şi nedreptăţile pe care i le face celălalt şi nu se transformă în ură, ci aşteaptă smerirea, împăcarea şi îndreptarea lucrurilor, înaintea lui Dumnezeu.

(8) Dragostea de felul acesta nu poate fi ucisă de nimeni şi nimic.
Căci aprecierile celor din biserică se pot duce; averea se poate pierde, iar realizările uita. Dar în căsnicie, ceea ce va însemna, va fi dragostea.

(9) Suntem chemaţi să ne implicăm în lucruri în parte şi să strângem bunuri în parte, dar să iubim pe de-a-ntregul.

(13) Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa că Dumnezeu ne va călăuzi în căsnicia noastră, speranţa că vom avea o viaţă fericită împreună, şi dragostea de azi, tare ca moartea şi ca locuinţa morţilor.
Şi, ziceţi şi voi dacă nu, asta contează cel mai mult

Sursa : Predici Reformate