Nu stim sa ne rugam

De multe ori răspunsurile la rugăciunile noastre sunt cele care produc multe dificultăţi în viaţa creştină. Ne rugăm pentru răbdare, şi Tatăl nostru trimite oameni solicitanţi în calea noastră pentru a ne testa la limită, „căci ... necazul aduce răbdare" (Romani 5:3).

Ne rugăm pentru un duh supus, şi Dumnezeu trimite din nou suferinţă, ca să învăţăm să fim ascultători în acelaşi fel în care Hristos „a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit" (Evrei 5:8).

Ne rugăm să fim altruişti, şi Dumnezeu ne dă ocazii să facem sacrificii punând pe primul loc nevoile altora şi punându-ne viaţa la dispoziţia altor credincioşi. Ne rugăm pentru putere şi smerenie, şi „un sol al Satanei" (2 Cor. 12:7) vine să ne chinuiască până cădem la pământ cerând să ne fie luat.

Ne rugăm Domnului, cum s-au rugat apostolii Lui, zicând: „Măreşte-ne credinţa!" (Luca 17:5). Atunci banii noştri parcă fac aripi şi zboară; copiii noştri se îmbolnăvesc grav; un angajat devine neglijent, încet şi risipitor; sau alte încercări noi se abat asupra noastră, solicitând mai multă credinţă decât am experimentat înainte.

Ne rugăm pentru o viaţă ca a lui Hristos care să arate smerenia unui miel. Atunci ni se cere să facem o lucrare umilă, sau suntem acuzaţi pe nedrept, fără a ni se da ocazia să ne explicăm, pentru că El „când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie" (Isaia 53:7).

Ne rugăm pentru blândeţe şi imediat înfruntăm o furtună de ispite de a fi aspri şi irascibili.

Ne rugăm pentru linişte, şi deodată fiecare nerv ne este stresat la maximum cu o tensiune imensă pentru a învăţa că atunci când El ne trimite pacea Sa, nimeni nu ne-o poate tulbura.

Ne rugăm pentru dragoste faţă de alţii, şi Dumnezeu ne trimite o suferinţă deosebită, aducând în calea noastră oameni greu de iubit şi care spun lucruri care ne calcă pe nervi şi ne sfâşie inima. El face aceasta pentru că „dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate ... nu se poartă necuviincios, ... nu se mânie ... acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată" (1 Cor. 13:4-5, 7-8).

Da, ne rugăm să fim ca Domnul Isus, şi răspunsul lui Dumnezeu este: „Iată, te-am pus în cuptor" (Isaia 48:10); „Îţi va suferi inima şi-ţi vor fi mâinile destul de tari?" (Ezechiel 22:14); „Puteţi voi să beţi paharul?" (Matei 20:22).Drumul spre pace şi victorie este să acceptăm orice situaţie şi orice încercare ca venind direct din mâna Tatălui nostru iubitor; să trăim „împreună [cu El] în locurile cereşti" (Efeseni 2:6), deasupra norilor, în prezenţa tronului Său; şi să privim în jos din glorie la împrejurările noastre ca fiind rânduite de Domnul cu dragoste.

M-am rugat pentru putere, şi apoi am pierdut pentru un timp

Orice simţ al apropierii, umane şi divine;

Dragostea pe care mă bazam s-a stins şi mi-a zdrobit inima,

Mâinile de care mă ţineam s-au desprins de ale mele;

Dar pe când mă clătinam, slăbit, tremurând şi singur,

Braţele veşnice le-au susţinut pe ale mele.

M-am rugat pentru lumină; soarele a dispărut după nori,

Luna s-a întunecat de ceaţa îndoielii,

Stelele cerului au fost înnegurate de temeri pământeşti,

Şi flacăra slabă a candelei mele s-a stins;

Dar cum stăteam în umbră, învăluit în noapte,

Faţa lui Hristos a transformat tot întunericul în lumină.

M-am rugat pentru pace, şi-am visat liniştea odihnitoare,

Un somn fără dureri, o pauză liniştită;

Deasupra capului meu cerul era înnegrit de furtună,

Şi asaltul furios al vrăjmaşilor mei creştea şi mai mult;

Dar când bătălia se dezlănţuia, şi vânturile sălbatice suflau,

Am auzit glasul Lui şi-am cunoscut pacea perfectă.

Îţi mulţumesc,Doamne, că Tu ai fost prea înţelept ca să iei în seamă

Rugăciunile mele slabe şi să răspunzi cum credeam eu,

De când aceste daruri scumpe bunătatea

Ta le-a oferitMi-au adus mai mult decât tot ce am cerut sau gândit;

Dătător de bunuri, aşa răspunde-mi la fiecare cerere,

În felul Tău de a da, mult mai bun decât al meu.

Annie Johnson Flint

Priviti tinta la Isus

Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Evrei 12:2.

Atunci când autorul Epistolei către Evrei ne îndeamnă să privim la Isus (Evrei 12,2), el foloseşte cuvântul grec "aforontes", care înseamnă să ne fixăm privirea asupra lui Cristos, fără să mai ţinem cont de nimic altceva dimprejurul nostru.

Cea mai bună metodă pentru a depăşi păcatul este să ne mutăm privirea de pe ceea ce ne ispiteşte şi să ne-o aţintim asupra lui Cristos prin rugăciune. "Cu ochii aţintiţi asupra lui Isus" (Evrei 12,2). Trebuie să nu ne concentrăm atenţia asupra obstacolelor pe care le întâlnim în viaţă. Cu cât privim mai mult la obstacole, cu atât ele ne ameţesc mai mult şi ne copleşesc. Doar atunci când Petru a privit spre obstacole, adică spre vânt şi spre valuri, doar atunci a început să se scufunde. Cât timp şi-a aţintit privirea asupra lui Cristos, el a umblat pe ape ca pe pământ. Cu cât este sarcina noastră mai dificilă, cu cât ispitele din jurul nostru sunt mai mari, cu atât mai important este să privim la Isus.

Cinci băieţi, care se jucau la ţară într-o zi de iarnă, s-au hotărât să vadă care dintre ei poate face cele mai drepte urme prin zăpadă. Băieţii îşi puneau cu grijă pe rând tălpile una în faţa celeilalte, cât mai drept posibil, dar ajungând la capătul drumul şi privind înapoi nu mică le-a fost dezamăgirea: în locul unei linii drepte era una şerpuindă. Unul dintre ei lăsase însă în urmă o linie dreaptă. Au sărit pe el să afle cum a reuşit.

"Nu m-am uitat la picioarele mele. Am ales un copac din faţă şi am mers direct spre el." Dacă dorim să lăsăm urme drepte în urma mersului nostru din fiecare zi, pentru ca alţii să vină după noi, trebuie să avem minţile centrate pe Cristos, nu pe noi. Trebuie să "alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Isus" (Evrei 12,1-2). Aşa după cum marinarii menţin cursul spre destinaţia lor privind la stele, aşa şi noi creştinii trebuie să menţinem cursul spre destinaţia noastră privind la Domnul Isus.

Să ne întoarcem pentru un moment la lecţia Evangheliei. Când Isus l-a văzut pe Petru scufundându-se, El "îndată" a întins mâna şi l-a prins. Nu l-a lăsat pe Petru să meargă la fund, ca să îl înveţe minte, ci l-a prins de îndată. Isus este acolo unde este nevoie de El. A fost şi va fi mereu acolo, până la sfârşitul timpurilor. El este ajutorul nostru mereu prezent. Alergând în cursa vieţii, să privim mereu la El cu credinţă.

Închei cu cuvintele lui Annie Johnson Flint:

"Nu mă uit înapoi; Dumnezeu cunoaşte eforturile nerodnice, orele pierdute, păcatele, regretele; i le las toate Lui, care milostiv iartă şi apoi uită. Nu mă uit înapoi; Dumnezeu vede întreg viitorul, drumul care, lung sau scurt, mă va conduce acasă, iar El va trece împreună cu mine prin orice încercare şi va duce pentru mine greutăţile care vor veni. Nu mă uit în jurul meu când teama mă asaltează, oricât de sălbatic ar fi tumultul al mărilor agitate ale pământului; oricât de întunecată ar fi lumea, plină de rele şi nenorociri. Nu privesc la ele; căci atunci m-aş simţi mizerabil; nu am în mine nimic în care să îmi pun încrederea, nimic nu e ferit de eşecuri şi lipsuri, şi de strădanii neputincioase care se prefac în praf. Ci privesc sus - la chipul lui Isus, pentru că acolo inima mea se poate odihni, temerile mele sunt potolite; şi acolo este bucurie, şi iubire, şi lumină în întuneric, şi pace perfectă, şi fiecare speranţă e împlinită."

Chibzuind asupra Harului

Astfel, Dumnezeu ne dă o măsură de har măsurată perfect pentru a împlini nevoile celor duhovniceşti. Pentru nevoi zilnice există har zilnic; pentru nevoie copleşitoare, har copleşitor. Harul lui Dumnezeu este dat în mod minunat, dar nu este risipit; dat liber, dar nu în mod prostesc; din plin dar nu orbeşte. John Blanchard

"El dă mai mult har când creşte-ncercarea;
El trimite mai mult har când creşte lucrarea;
La dureri adăugate El adaugă milă;
La încercări mărite, măreşte pacea Sa.
Când am risipit rezerva de rezistenţă,
Când puterea ne lasă la mijlocul zilei;
Când atingem sfârşitul resurselor strânse,
Dăruirea deplină a Tatălui abia-ncepe.
Iubirea Lui n-are limite, harul Său e fără măsură,
Puterea Lui nu are limite cunoscute omului;
Pentru că din bogăţiile infinite ale lui Isus,
El dă, şi dă, şi iarăşi ne dă."

Annie Johnson Flint

Indoiala vs. necredinta ...

Henry Drummond a spus despre indoiala urmatoarele: "Hristos a deosebit indoiala de necredinta. Indoiala spune, "Nu pot sa cred ". Pe cand necredinta spune, "Nu vreau sa cred ". Indoiala inseamna sinceritate, pe cand necredinta inseamna incapatanare".

Atributele lui Dumnezeu - 1.Bunătatea

"Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci"

(Psalmul 52:1).

"Bunătatea" lui Dumnezeu se referă la perfecţiunea naturii Sale: "Dumnezeu este lumină, şi în El nu este întuneric" (1 Ioan 1:5). Există aşa o perfecţiune absolută în natura şi fiinţa lui Dumnezeu încât nimic nu este de dorit ori defect în ele, şi nimic nu poate fi adăugat ca să devină mai bun.

El este bun la origine, bun în Sine Însuşi , aşa cum nimic altceva nu este; pentru că toate creaturile sunt bune doar cu participarea şi comunicarea lui Dumnezeu. El este bun în esenţă, nu doar bun, ci bunătatea însăşi; bun în creatură este doar cât un strop, dar în Dumnezeu există un ocean infinit de bunătate, toată bunătatea adunată la un loc. El este veşnic şi imuabil bun, pentru că El nu poate fi mai puţin bun decât este; nu I se poate face nici o adăugire şi nici o scădere. (Thos. Manton).

Dumnezeu este summum bonum , bunul cel mai înalt.

Înţelesul saxon originar al cuvântului în engleză "Dumnezeu" (God) este "Bunul" (The Good). Dumnezeu nu este doar Cel mai mare dintre toate fiinţele ci este şi Cel mai bun. Toată bunătatea care există în orice creatură a fost împărţită de la Dumnezeu, dar bunătatea lui Dumnezeu este nederivată, pentru că este esenţa naturii Sale eterne. Aşa cum Dumnezeu este infinit în putere din veşnicie, înainte de a fi existat orice manifestare a acestui lucru sau s-a fi arătat orice act al omnipotenţei; tot aşa El a fost veşnic bun înainte de a fi fost orice arătare a darului Său, ori vreo creatură căreia să-i fie împărtăşit sau asupra căreia să fie exercitat.

Astfel, prima manifestare a acestei virtuţi divine a fost în a da viaţă tuturor lucrurilor.

"Tu eşti bun şi binefăcător" (Psalmul 119:68).

Dumnezeu are în El însuşi o infinită şi inepuizabilă comoară a tuturor fericirilor suficientă să umple toate lucrurile.
Tot ce provine din Dumnezeu—hotărârile Sale, creaţia Sa, legile Sale, înţelepciunea Sa—nu poate fi altfel decât bun: aşa cum este scris. "Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune ." (Geneza 1:31). Astfel, "bunătatea" lui Dumnezeu este văzută , mai întâi , în creaţie. Cu cât mai amănunţit este studiată creatura cu atât mai mult bunătatea Creatorului se vede mai bine. Să luăm în considerare cea mai importantă creatură pământească a lui Dumnezeu, omul. Un motiv întemeiat are el să spună împreună cu psalmistul,

"Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!" (139:14).

Totul în structura organismului nostru atestă bunătatea Făcătorului lui. Cât de potrivite sunt mâinile să-şi facă treaba! Câtă bunătate din partea Domnului să înfiinţeze somnul pentru a revigora trupul ostenit! Cât de binevoitoare hotărârea de a da ochilor pleoape şi gene pentru a fi protejaţi! Şi putem continua aşa la nesfârşit.
Bunătatea Creatorului nu este limitată doar asupra omului, ci este exercitată faţă de toate creaturile Sale.

"Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine, şi Tu le dai hrana la vreme. Îţi deschizi mâna, şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă" (Psalmul 145: 15,16).

Volume întregi ar trebui scrise, mai mult decât atât au fost, ca să dezvolte în amănunt acest lucru. Provizii din belşug au fost făcute pentru păsările cerului, şi fiarele pădurii, şi peştii din mare, care să alimenteze oricare din nevoile lor. Dumnezeu "dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui" (Psalmul 136:25). Cu adevărat "bunătatea Domnului umple pământul" (Psalmul 33:5).
Bunătatea lui Dumnezeu se vede în varietatea plăcerilor naturale pe care El le-a pregătit pentru creaturile Lui. Dumnezeu putea să fi fost mulţumit să satisfacă foamea noastră fără ca mâncarea să fie plăcută cerului gurii—cum este arătată bunăvoinţa Lui în varietatea aromelor pe care El ni le-a dat în carne, legume şi fructe! Dumnezeu nu numai că ne-a dat simţuri, dar ne-a dat şi acele lucruri care le satisfac; şi aceasta pentru a-Şi dovedi Bunătatea. Pământul ar putea fi la fel de roditor fără ca suprafaţa lui să fie variată în mod atât de frumos. Vieţile noastre fizice ar putea fi întreţinute fără frumoasele flori care ne bucură ochii şi răspândesc parfumuri dulci. Puteam traversa câmpurile fără ca urechile noastre să fie salutate de muzica păsărilor. De unde, atunci, această frumuseţe, acest farmec, răspândite cu atâta generozitate peste faţa pământului? Cu adevărat, " Îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui." (Psalmul 145:9).

Bunătatea lui Dumnezeu este văzută deoarece când omul a încălcat legea Creatorului Său puterea deplină a mâniei Lui nu s-a aprins în acel moment. Foarte uşor Dumnezeu ar fi putut lipsi creaturile Sale căzute de orice binecuvântare, orice mângâiere, orice plăcere. În schimb, El a adus o orânduire amestecată de milă şi judecată. Acest lucru este extraordinar dacă ar fi apreciat cum se cuvine şi cu cât mai amănunţit ar fi studiat acest regim cu atât mai mult va reieşi că...

"mila biruieşte judecata" (Iacov 2:13).

În ciuda tuturor relelor care însoţesc starea noastră de creaturi căzute, binele predomină de departe. Cu rare excepţii, bărbaţi şi femei trăiesc, de departe, un număr mult mai mare de zile ca persoane sănătoase, decât în boală şi durere. Există mai multă fericire decât nefericire pentru creaturi în lume. Chiar suferinţele noastre permit alinări considerabile, iar Dumnezeu a dat minţii omeneşti o flexibilitate care se adaptează singură circumstanţelor şi scoate ce este bun din ele.
Bunăvoinţa lui Dumnezeu nu poate fi adusă, pe bună dreptate, în discuţie, pentru că există suferinţă şi necazuri în lume. Dacă omul păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu, dacă el dispreţuieşte "bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări", şi cu împietrirea şi nepocăinţa inimii sale adună o comoară de mânie pentru ziua mâniei (Romani 2: 4,5), cine altul este de vină dacă nu el însuşi?

Ar fi Dumnezeu "bun" dacă nu ar pedepsi pe aceia care folosesc în mod incorect binecuvântările Sale, abuză de bunăvoinţa Sa şi calcă în picioare îndurările Sale? Nu va dezonora bunătatea lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, va fi cea mai strălucitoare exemplificare a ei, când Dumnezeu va curăţa pământul de acei care I-au încălcat legile, dispreţuit autoritatea, batjocorit mesagerii, L-au batjocorit pe Fiul Său şi i-au persecutat pe acei pentru care El a murit.
Bunătatea lui Dumnezeu a fost arătată în cel mai ilustru mod când El L-a trimis pe Fiul Său "născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea" (Galateni 4:4,5). Atunci o mulţime de oaste cerească a lăudat pe Dumnezeu şi a spus: "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui" (Luca 2:14). Da, în Evanghelie " harul ( gr. bunăvoinţă sau bunătate ) lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat" (Tit 2:11). Nici nu se poate pune problema că Dumnezeu, în bunătatea Lui, nu a făcut ca oricare fiinţă păcătoasă să fie un obiect al harului Său răscumpărător. N-a făcut pe îngerii căzuţi să fie aşa. Dacă Dumnezeu i-ar fi lăsat pe toţi să piară, aceasta nu ar fi adus nici o dezonoare asupra bunătăţii Sale. Tuturor acelora care ar pune sub semnul întrebării această afirmaţie le vom reaminti privilegiul suveran al Domnului nostru:"Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?" (Matei 20:15).

"O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile faţă de fii oamenilor!" (Psalmul 107:8).

Recunoştinţă este răspunsul necesar, pe drept, de la cei care beneficiază de bunătatea Lui; totuşi este des oprită faţă de marele nostru Binefăcător pur şi simplu pentru că bunătatea Sa este atât de abundentă şi constantă. Este nesocotită pentru că este exercitată asupra noastră în cursul normal al evenimentelor. Nu se simte pentru că noi o experimentăm zilnic. "Dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii Lui?" (Romani 2:4). Bunătatea Lui este "dispreţuită" când nu se foloseşte de către oamenii ca mijloc care îi duce la pocăinţă, dar, dimpotrivă, serveşte la împietrirea lor presupunând că Dumnezeu scapă din vedere toate păcatele lor.
Bunătatea lui Dumnezeu este esenţa speranţei credinciosului. Această excelenţă a lui Dumnezeu este aceea care place cel mai mult inimii noastre. Pentru că bunătatea Lui ţine în veci, ar trebui ca niciodată să nu ne lăsăm descurajaţi : "Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El." (Naum 1:7)

Când alţii se poartă urât cu noi, ar trebui să fim provocaţi şi mai mult să aducem mulţumiri Domnului din toată inima, pentru că El este bun; iar când noi înşine suntem conştienţi că suntem departe de a fi buni, ar trebui doar să-L binecuvântăm, şi mai mult, reverenţios pentru că este El bun. Niciodată nu trebuie să tolerăm un moment de necredinţă faţă de bunătatea Domnului; orice altceva poate fi pus sub semnul întrebării, dar acest lucru este absolut sigur: Iehova este bun; felurile în care lucrează s-ar putea să varieze, dar natura Sa este întotdeauna aceeaşi. (C.H. Spurgeon)

Dumnezeu nu apare la stiri...

18. Mania lui Dumnezeu se descopere din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuri a oamenilor, care inaduse adevarul in nelegiuirea lor.19. Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu.20. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vecinica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot desvinovati;21. fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multamit; ci s-au dedat la gandiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat.22. S-au falit ca sunt intelepti, si au inebunit;23. si au schimbat slava Dumnezelui nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare.24. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile;25. caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu, si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin.26. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase; caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor intr-una care este impotriva firii;27. tot astfel si barbatii, au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase, si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor.28. Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.29. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase; sunt soptitori,30. barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti,31. fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neanduplecati, fara mila.32. Si, macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totus, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac. Romani 1:18-32

De ce se descopera Mania lui Dumnezeu?
1. Suprimarea Adevarului Romani 1:18,25-27
2. Au ignorat revelatia generala
3. Eliminarea lui Dumnezeu din constiinta.

L-au scos din intrebuintarea vietii, au innabusit adevarul. Cand scoti Adevarul nu ai decat o singura varianta, aceeea de a pune altceva in loc : Minciuna.
Cum?
Cu toate ca au cunoscut pe Dumnezeu !..
- nu L-au proslavit pe Dumnezeu
- nu I-au multumit
- s-au dedat la ganduri desarte
- inima lor fara pricepere s-a intunecat
- s-au falit ca sunt intelepti
...
si au innebunit!.

Dumnezeu lasa pe oameni sa-si urmeze poftele inimii lor.
Dumnezeu te lasa in voia unor patimi scarboase.
Dumnezeu ii lasa pe oameni in voia mintii lor blestemate.



Strofa spune " Dumnezeu ne-a lasat /Ne-a lasat, sa ne facem de cap"
Adevarul este ca nu Dumnezeu ne-a lasat. Noi oamenii suntem cei care l-am parasit, abandonat si ne-am indepartat de Prezenta Sa si Inima Lui.

Dumnezeu nu apare la Stiri
Dumnezeu nu omoara Delfini
Dumnezeu nu topeste Ghetari
Dumnezeu n-are Vis Nuclear

Dumnezeu nu voteaza-n Senat
Dumnezeu n-a luptat in Irak
Prea ocupati cu distrugerea lumii oamenii sunt
Pe Dumnezeu nu-l ia nimeni in seama aici pe Pamant

Ref:Dumnezeu ne-a lasat...
Ne-a lasat sa ne facem de cap

Pe Iisus l-au facut Superstar
Pe Dumnezeu l-au tiparit pe dolar
Religia e marketing de razboi
Oamenii-si fac cruce dar privesc in gol

Ref:Dumnezeu ne-a lasat...
Ne-a lasat sa ne facem de cap

Fara Credinta corabia Umana rataceste prin spatiu se apropie furtuna,
Se-ntuneca lumea
Totul se vinde se cumpara totul banii sunt calea adevarul si viata Isus nu mai vine....
Dumnezeu se mai uita o data spre lume nu e nimeni sa vada ca-ntinde o mana nu e nimeni s-auda ca soapta iubirii El inca ne-o spune?

Dumnezeu ne-a lasat...
Ne-a lasat sa ne facem de cap

Tudor Chirila spune in blogul sau...

"Mai sus sunt versurile celui mai nou cantec VAMA. Il vom canta in aceasta seara la Becker Brau.M-am apropiat cu frica de mesajul acestor versuri. Cu frica de a nu gresi, de a nu fi interpretat gresit.
Ceea ce vreau sa spun ca sa nu existe urma de echivoc este ca omul incepe sa traiasca din ce in ce mai mult in absenta lui Dumnezeu.
Puterea "progresului" il face pe Om sa se detaseze sa uite de vreo subordonare sa se "elibereze" si sa devina propriul lui stapin. Omul risca sa uite Creatia primordiala si pe Dumnezeu ca izvor al tuturor lucrurilor.
Puterea banilor, a tehnologiei, puterea progresului ne imbata si ne vinde iluzia libertatii absolute.

Negarea providentei, a vointei divine nu este altceva decat o caramida la temelia unui nou turn Babel.Omisiunea voita a lui Dumnezeu din vietile noastre ne va indrepta spre ratacire si auto-distrugere.
Acest cantec se vreau un semnal de alarma.Nimic mai mult."

Scrisoare catre liceeni - Tudor Chirila

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice "rahat" Iar mizeria pe care o veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!

Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?
Tudor Chirila

Ce parere aveti despre aceasta scrisoare?
Rezolva ea cu adevarat cauza depravarii umane de azi?
Trateaza "adevarata problema" cea legata de substanta si esenta?
Care este alternativa si solutia biblica pentru "liceeni"?
Care mai sunt pentru tine, "adevaratele valori" ?

Cautarea dupa Dumnezeu

„Dacã existã undeva un om mai incompetent ca mine, dar care-L cautã pe Dumnezeu mai sincer decât mine, pe acela îl va folosi Dumnezeu înaintea mea."

Poem -Maica Teresa 1910-1997

...La urma urmei, este intre tine si Dumnezeu!
Nu a fost niciodata intre tine si ei, oricum!

Evanghelia scandaloasa de Paul David Washer

By Paul David Washer

“For I am not ashamed of the Gospel for it is the power of God for salvation to everyone who believes, to the Jew first and also to the Greek.” Romans 1:16

Paul’s flesh had every reason to be ashamed of the Gospel he preached because it contradicted absolutely everything that was held to be true and sacred among his contemporaries.

To the Jew, the Gospel was the worst sort of blasphemy because it claimed that the Nazarene who died accursed on Calvary was the Messiah. To the Greeks, it was the worst sort of absurdity because it claimed that this Jewish Messiah was God in the flesh.

Thus Paul knew that whenever he opened his mouth to speak the Gospel he would be utterly rejected and ridiculed to scorn unless the Holy Spirit intervened and moved upon the hearts and minds of his hearers. In our day, the primitive Gospel is no less offensive, for it still contradicts every tenet or “ism” of contemporary culture - relativism, pluralism, and humanism.

It’s Not All Relative

We live in an age of Relativism- a belief system based upon the absolute certainty that there are no absolutes. We hypocritically applaud men for seeking the truth, but call for the public execution of anyone arrogant enough to believe he has found it.We live in a self-imposed Dark Age, the reason for which is clear. Natural man is a fallen creature, morally corrupt, and hellbent on autonomy (i.e. self-government). He hates God because He is righteous and hates His laws because they censure and restrict his of pretending that no such thing exists or that if it does exist, it cannot be known or have any bearing on our lives. It is never the case of a hiding God but a hiding man. The problem is not the intellect but the will. Like a man who hides his head in the sand to avoid a charging rhino, modern man denies the truth of a righteous God and His moral absolutes in hopes of quieting his conscience and putting out of mind the judgment he knows to be inevitable.
The Christian Gospel is a scandal to man and his culture because it does the one thing he most wants to avoid -

It awakens him from his self-imposed slumber to the reality of his fallenness and rebellion, and calls for him to reject autonomy and submit to God through repentance and faith in Jesus Christ.

Everyone’s Not Right

We live in an age of Pluralism – a belief system that puts an end to truth by declaring everything to be true, especially with regard to religion. It may be difficult for the contemporary Christian to comprehend, but the Christians living in the first few centuries of the faith were actually marked and persecuted as atheists. The culture surrounding them was immersed in theism. The world was filled with images of deities, and religion was a booming business. Men not only tolerated one another’s deities but also swapped and shared them. The entire religious world was going along just fine SCANDALOUS extent to suppress the truth; even to the point evil. He hates the truth because it exposes him for what he is and troubles what still remains of his conscience. Therefore, fallen man seeks to push truth, especially the truth about God, as far from him as possible. He will go to any until the Christians showed up and declared that, “gods made with hands are no gods at all.” They denied the Caesars the homage they demanded, refused to bend the knee to all other so-called gods, and confessed Jesus alone as Lord of all. The entire world looked on such jaw-dropping arrogance and reacted with fury against the Christian’s intolerable intolerance to tolerance.
This same scenario abounds in our world today. Against all logic, we are told that all views regarding religion and morality are true, no matter how radically different and contradictory they may be. The most overwhelming aspect of all this is that through the tireless efforts of the media and the academic world, this has quickly become the majority view. Nevertheless, pluralism does not address the issue or cure the malady. It only anesthetizes the patient so that he no longer feels or thinks. The Gospel is a scandal because it awakens man from his slumber and refuses to let him rest on such an illogical footing. It forces him to come to some conclusion –

“How long will you hesitate between two opinions? If the LORD is God, follow Him; but if Baal, follow him.” The true Gospel is radically exclusive. Jesus is not “a” way, but “the” way, and all other ways are no way at all.

If Christianity would only move one small step toward a more tolerant ecumenicalism and change the definite article “the” for the indefinite article “a”, the scandal would be removed, and the world and Christianity could become friends. However,whenever this occurs, Christianity ceases to be Christianity, Christ is denied, and the world is without a Savior.

Man Is Not The Measure

We live in an age of Humanism. Over the last several decades, man has fought to purge God from his conscience and culture. He has torn down every visible altar to the “One True God” and has erected monuments to himself with the zeal of a religious fanatic. He has managed to make Himself the center, measure, and end of all things. He praises his inherent worth, demands homage to his self-esteem, and promotes his own self-fulfillment or selfrealization as the greatest good. He explains away his gnawing conscience as the remnants of an antiquated religion of guilt, and he excuses himself from any responsibility for the moral chaos surrounding him by blaming society, or at least that part of society that has not yet attained to his enlightenment. Any suggestion that his conscience might be right in its testimony against him or that he might be responsible for the almost infinite variations of maladies in the world is unthinkable. For this reason, the Gospel is a scandal to fallen man because it exposes his delusion about himself and convicts him of his fallenness and guilt.
This is the essential “first work” of the Gospel,and this is why the world so loathes true Gospel preaching. It ruins man’s party, rains on his parade, exposes his make-believe, and points out that the emperor has no clothes.

The Scriptures recognize that the Gospel of Jesus Christ is a “stumbling block” and “foolishness” to all men of every age and culture.

However, to seek to remove the scandal from the message is to make void the cross of Christ and its saving power. We must understand that the Gospel is not only scandalous, but it is supposed to be! Through the foolishness of the Gospel, God has ordained to destroy the wisdom of the wise, frustrate the intelligence of the greatest minds, and humble the pride of all men. To the end that no flesh may boast in His presence, but just as it is written, “Let him who boasts, boast in the Lord.”
Paul’s Gospel not only contradicted the religion, philosophy, and culture of the day, but it declared war on them. It refused truce or treaty with the world and would settle for nothing less than culture’s absolute surrender to the Lordship of Jesus Christ. We would do well to follow Paul’s example. We must be careful to shun every temptation to conform our Gospel to the trends of the day or the desires of carnal men. We have no right to water down its offense or civilize its radical demands in order to make it more appealing to a fallen world or carnal church members.

Our churches are filled with strategies to make them more seeker-friendly by repackaging the Gospel, removing the stumbling block, and taking the edge off the blade, so that it might be more acceptable to carnal men.

We ought to be seeker-friendly, but we ought to realize this - there is only One seeker and He is God.

If we are striving to make our church and message accommodating, let us make them accommodating to Him.

If we are striving to build a church or ministry, let us build it upon a passion to glorify God, and a desire not to offend His majesty. To the wind with what the world thinks about us.

We are not to seek the honors of earth,
but the honor of heaven should be our desire.

Apel la post si rugaciune

Iubiţi fraţi şi surori,

Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă la o trăire a vieţii de credinţă în părtăşie unii cu alţii. Având în vedere oportunităţile dar şi provocările care stau înaintea mărturiei creştine într-o lume din ce în ce mai secularizată precum şi din dorinţa de a întări unitatea frăţească dintre noi chemăm la o zi de post şi rugăciune pe toţi cei ce au pe inimă lucrarea Evangheliei în ţara noastră.
Propunerea mea este ca această zi de post şi rugăciune să aibă loc luni, 23 martie 2009. Motivele pentru rugăciune pe care le propun sunt următoarele:
- Ne rugăm ca Dumnezeu să ne călăuzească spre întărirea unităţii şi a colaborării în cadrul Uniunii Baptiste pornind de la învăţăturile Sfintelor Scripturi care ne cheamă la unitate în credinţă şi în slujire.
- Ne rugăm ca Dumnezeu să învioreze bisericile baptiste din România spre lărgirea Împărăţiei Sale prin: predicarea Evangheliei, Evanghelizare şi Misiune
- Ne rugăm ca Dumnezeu să întărească Conducerea Uniunii Baptiste din România cu călăuzire şi înţelepciune pentru a conduce bisericile în mărturie şi slujire.
- Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze slujirile dezvoltate la nivelul Uniunii pentru ca prin ele să se întărească viaţa bisericilor baptiste din România: calendarul de studiu biblic, calendarul de rugăciune, programul de mentorare, misiunea în Serbia, misiunea în Asia Centrală, sprijinirea bisericilor din diaspora, lucrarea cu tineretul, lucrarea cu surorile, lucrarea cu copiii.
- Ne rugăm ca Dumnezeu să înlăture orice dezbinare între cei care slujesc în bisericile baptiste din România pentru ca Împărăţia să nu fie împărţită ci unită în trăire şi mărturie.
Pentru ca Dumnezeu să reverse binecuvântarea Sa asupra rugăciunilor noastre venim să ne cercetăm înaintea lui Dumnezeu şi ne rugăm ca El să ne ierte pentru greşelile noastre şi să ne întărească mărturia şi umblarea pe calea credinţei pentru a trăi o viaţă creştină autentică, în ascultare de Domnul Isus Hristos.


Prof. Univ.Dr. Otniel Ioan Bunaciu - Decanul FTB-UB
Presedintele Cultului Baptist din Romania

Vezi Uniunea Baptista