Solidaritatea colectivă română are o lacrimă şi pentru cei 684?

...

"Pentru creştinismul biblic, tragedia de la Colectiv a adus o întristare dublă şi lacrimi de multe ori mai amare decât pentru cei ce aderă la alte sisteme de valori morale. De ce? Pentru că, aşa cum am afirmat mai sus, potrivit Scripturii, viaţa omului nu se încheie aici, pe pământ. Lacrimile unui ateu pentru cei pierduţi pot să se verse mult, şi pe bună dreptate, dar va veni cândva, mai devreme sau mai târziu, vremea conştientizării că, potrivit gândirii atee, totul s-a încheiat aici, iar expresii de genul “odihneşte-te în pace, înger blând” nu mai rămân decât un balsam pentru durerea celor ce încă trăiesc. Ceilalţi, cred ei, deja nu mai simt durere. Cei ce sunt creştini plâng şi se alătură acestei dureri, mângâind-o, dar nu cu zgomot, nici în mass-media, ci pe genunchi, în cămăruţa lor, sau, acolo unde se poate, cu o mână practică de ajutor întinsă către cel împovărat de durere, adeseori neştiind stânga ce face dreapta.

Cine vorbeşte cu adevărat în numele creştinismului biblic?

E adevărat, sunt mulţi ce s-au ridicat să vorbească în numele a ceea ce ei numesc creştinism şi să judece astfel tragedia de la Colectiv. Unii profesori de şcoală, alţii preoţi, alţii preafericiţi. Fiecare cum s-a priceput, deseori dând pe faţă autenticitatea sau falsitatea pretenţiei lor de creştini.

Ceea ce am observat însă, în majoritatea covârşitoare a situaţiilor, este că aceştia vorbesc în numele a orice altceva, dar numai în numele creştinismului biblic nu. Da, creştinii greşesc în multe feluri, ei o ştiu prea bine, alţii o ştiu mai puţin şi atunci când o află, caută să se erijeze în judecătorii lor. Dar creştinismul biblic nu-şi freacă niciodată mâinile bucuros, când un astfel de eveniment se întâmplă, ca şi cum “iată, Dumnezeu S-a răzbunat pe acei tineri satanişti, care se închinau Fiarei în acel club”. Dimpotrivă, creştinismul biblic deplânge tragedia aşa cum Hristos a deplâns, acum aproape 2000 de ani, cetăţile Israelului din vechime, care aveau pe Dumnezeu întrupat printre ei, şi totuşi L-au respins, L-au batjocorit, L-au dispreţuit, deşi nu le făcuse decât bine. Oh, da, acelaşi Dumnezeu întrupat îi şi avertiza, în egală măsură, cu privire la judecata viitoare, le dădea pe faţă păcătoşenia din inimi, le vorbea despre faptul că a urî şi a dispreţui aproapele este echivalent crimei, că a privi cu poftă sexuală la aproapele este echivalent curviei, sau că a dispreţui şi neglija relaţia cu Creatorul şi Binefăcătorul lor îi va costa o veşnicie în Iad.

Ops, am rostit cuvântul interzis. Să mai vorbeşti azi de Iad? Nu sună a Evul Mediu? Nu, deloc! Sună a secolul 1!!! Atunci a trăit Hristos, şi atunci El a vorbit mai mult despre Iad decât despre Rai, mai mult despre judecată decât despre păşunile cu verdeaţă. Cui nu-i place acest creştinism, în care Dumnezeu vrea binele veşnic al omului, poate să nu subscrie la el. Nu-l obligă nimeni.

Creştinismul biblic vede tragedia de la Colectiv în primul rând ca pe eşecul propriu, înfrângerea proprie. Da, au fost mulţi inconştienţi, incompetenţi şi lacomi, de la autorităţi la patroni, de la părinţi la copii, dar nu asta e problema bisericii. Adică a bisericii adevărate. Ea este mai preocupată să plângă pe cei pierduţi, să mângâie pe cei îndureraţi, să panseze rănile celor loviţi şi, poate mai important decât orice, să îşi vadă propria vină cu cea mai mare asprime. În tăcere. Bătătorind genunchii. Scăldând ochii. Muşcându-şi buzele. Implorând iertare cu adâncă pocăinţă. Pentru ce? Pentru că s-a propovăduit pe sine, nu pe Hristos. Pentru că s-a preocupat de sine, nu de oile rătăcite. Pentru că a ratat mandatul de a fi lumina lumii şi sarea pământului. Pentru că vorbeşte în numele unui Dumnezeu pe care, din nefericire, nu Îl cunoaşte mai mult decât pretinde că L-au cunoscut cei ce au pierit în groaznicele flăcări. Pentru că, într-o ţară cu 95% creştini “din moşi-strămoşi”, regula e şpaga, furtul, evaziunea, nepotismul, aroganţa, şi pentru că, în loc de succesiune apostolică în caracterul apostolilor, experimentăm continuu o succesiune a corupţiei, lăcomiei şi nelegiuirii. Nu trebuie să fiţi creştini ca să recunoaşteţi aceste adevăruri şi nici nu vă face creştini a le conştientiza, însă vă poate trezi la realitatea cu privire la contribuţia proprie la acestea.

Iată de ce lacrimile bisericii adevărate nu se varsă, sau nu ar trebui să se verse doar pentru cei 32, 43, 48, 50 sau 53 de tineri morţi în tragedia de la Colectiv. Da, este foarte tragic să moară atât de mulţi oameni într-un singur accident, într-o singură zi. Este peste măsură de dureros. Dar aş vrea să vă vorbesc despre cei … 684 de români care mor zilnic, şi pe care nu-i plânge nimeni, cu atât mai puţin mass-media. Pentru banalul motiv că ei nu participă cu nimic la ratingurile televiziunilor, pe ei nu-i vizitează Raed Arafat, nici preşedintele Iohannis, pentru ei nu se pune în mişcare nimeni, nu se alocă fonduri din rezerva primului ministru pentru transfer la clinici din străinătate, nu rulează niciodată bannerele galbene de “breaking news” la televizor, şi pe care este foarte...(citeşte articolul integral aici)

Prin curtoazia Coresi Weebly