Caleb - tânărul insufletit " de un alt duh"

Iar pentrucă robul Meu Caleb fost insufletit de un alt duh, si a urmat in totul calea Mea (imi place si varianta in limba engleza " and follows me wholeheartedly ), il voi face sa intre in ţara in care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni. Numeri 14:24

Caleb nu mergea după principiul "viaţa sigură". Ca tânăr, el s-a intors din tara promisă a stat cu minoritatea şi a anunţat: "Cu Dumnezeu de partea noastră o vom cuceri!". La 85 de ani, el incă injunghia uriaşi şi se mai căţăra pe munţi. Asta pentru că avea "un alt duh". El nu era tipul de om care "să fie dus de val şi să astepte ca lucrurile să se intâmple de la sine".

Richard Edler scrie: "O viaţă in siguranţă face loc regretelor de mai târziu. Cu toţii avem talente si vise. Uneori cele doua nu se potrivesc. Dar de obicei le compromitem pe amândouă inainte măcar de a afla. Mai târziu, ne trezim că privim in urmă cu nostalgie la acea vreme când ar fi trebuit să ne urmăm visele şi talentele la valoarea lor. Nu te lăsa impins să crezi că visele sau talentele tale nu sunt inţelepte. Ele nu au fost concepute sa fie prudente. Ele au fost menite să aducă bucurie si implinire in viaţa ta". Dacă omida refuza să intre in cocon, ea nu se va transforma niciodată şi va fi destinată să se târască, chiar daca avea potentialul de a zbura.

Care crezi că este lucrul la care te-a chemat Dumnezeu? Fă-l! Dumnezeu nu este limitat de coeficientul tău de inteligentă. El este limitat de voinţa ta. Poetul spunea: "Dacă te crezi infrânt, eşti infrânt. Dacă crezi că nu eşti indraznet, nu eşti. Dacă ai vrea să câştigi dar crezi că nu poţi, e aproape sigur că nu vei câştiga. Bătăliile vieţii nu se dau intotdeauna in viaţa celor mai puternici sau mai rapizi oameni, dar mai devreme sau mai tarziu cel care câştiga este omul care crede ca poate".
Duhul lui Caleb era turnat din Duhul lui Dumnezeu. Nu este bucurie mai mare in această lume decât să te laşi călăuzit de Glasul Blând al Domnului şi EL să se folosească de intreagă viaţa ta.
Duhul lui Caleb este duhul omului care poate! Ai şi tu duhul acesta?

Sondaj dă "specialisti"

You Scored as Evangelical Holiness/Wesleyan

Am gasit acest link unde iti poti face un test pentru a iti verifica sistemul de gandire si teologie. O orientare academica a propriei cunoasteri a lui Dumnezeu. Eu nu cred in el, dar am dorit sa mi-l fac. Click aici.

You are an evangelical in the Wesleyan tradition. You believe that God's grace enables you to choose to believe in him, even though you yourself are totally depraved. The gift of the Holy Spirit gives you assurance of your salvation, and he also enables you to live the life of obedience to which God has called us. You are influenced heavly by John Wesley and the Methodists.

Evangelical Holiness/Wesleyan

82%

Reformed Evangelical

71%

Emergent/Postmodern

64%

Fundamentalist

57%

Classical Liberal

50%

Charismatic/Pentecostal

46%

Neo orthodox

46%

Roman Catholic

29%

Modern Liberal

21%

Noi lovim in maretie

Nae Ionescu spunea odată că un bun român este acela ce respectă ce poate face altul şi nu poate face el.
Când creierul comandă unui mădular al trupului să facă ceva şi acesta îl trimite la plimbare înseamnă că acel mădular e paralizat. Dar când un mădular face lucrarea altuia (bunăoară să te scarpini în ureche cu degetul de la picior) e nebunie.
Petru a predicat şi trei mii de oameni s-au pocăit. Pavel a predicat şi el şi un tânăr a căzut de la fereastră şi a murit. Pavel trebuia să scrie scrisori, să înfiinţeze biserici, să ungă păstori. Petru trebuia să predice.
Avem înscris în genă maladia de a vrea să facem tot ce nu putem dar de asta ar trebui să scăpăm prin pocăinţă. Grecii spuneau că trebuie să te cunoşti şi pe tine însuţi nu numai pe Dumnezeu ca să poţi fi folositor societăţii.
A critica o persoană care face un lucru pe care tu nu-l poţi face aşa de bine e problemă clinică. Iorga zicea că lovim în măreţia care ne insultă. Eu cred că insultă şi lucrarea altuia pe cel ce nu face nimic sau doar hrăneşte câinii cu frunze.
De ce m-am apucat la vorbă cu ideile acestea? Îmi repugnă ideea profesionistului fără duh dar mă disperă la fel de tare şi a duhului fără ştiinţă; adică arta de a te afla în treabă.
Daţi Cezarului ce este al Cezarului. Ajutaţi-i pe cei ce au un talant să-l pună în lucrare. Nu mai puneţi dop celor ce vor să facă, să dreagă, dar faceţi orice lucru ca pentru Domnul. Trainic, bine, profesionist. Nu cântaţi după ureche, nu predicaţi din amintiri, nu slujiţi după simţăminte.
E vremea să înţelegem ce tragedie ar fi fost dacă apostolii se ocupau de ciorba săracilor şi diaconii ar fi dus Evanghelia la marginea pământului.
Fiecare la locul lui. La loc comanda şi înainte marş!

Autor: Vladimir Pustan

Copiii invata ceea ce traiesc

Copiii invata ceea ce traiesc,

Dorothy Law Nolte - Editura Humanitas

Daca traiesc in critica si cicaleala,

copiii invata sa condamne.

Daca traiesc in ostilitate,

copiii invata sa fie agresivi.

Daca traiesc in teama,

copiii invata sa fie anxiosi.

Daca traiesc inconjurati de mila,

copiii invata autocompatimirea.

Daca traiesc inconjurati de ridicol,

copiii invata sa fie timizi.

Daca traiesc in gelozie,

copiii invata sa simta invidia.

Daca traiesc in rusine,

copiii invata sa se simta vinovati.

Daca traiesc in incurajare,

copiii invata sa fie increzatori.

Daca traiesc in toleranta,

copiii invata rabdarea.

Daca traiesc in lauda,

copiii invata pretuirea.

Daca traiesc in acceptare,

copiii invata sa iubeasca.

Daca traiesc in aprobare,

copiii invata sa se placa pe sine.

Daca traiesc inconjurati de recunoastere,

copiii invata ca este bine sa ai un tel.

Daca traiesc impartind cu ceilalti,

copiii invata generozitatea.

Daca traiesc in onestitate,

copiii invata respectul pentru adevar.

Daca traiesc in corectitudine,

copiii invata sa fie drepti.

Daca traiesc in bunavointa si consideratie,

copiii invata respectul.

Daca traiesc in siguranta,

copiii invata sa aiba incredere in ei si ceilalti.

Daca traiesc in prietenie,

copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume.

Nu există Valentine's Day

Oamenii nu se iubesc in 14 februarie, in cinstea nu stiu cui sfant Valentin, ei se adună impreună pentru că sunt amândoi arătoşi si frumosi. Se iubesc pe un interes comun.Păstrarea frumuseţii. Iar barbatii şi astazi au ajuns niste limitati ciudati ce se conforma modelului lumii( din lume isi iau modelul de dragoste) de iubire. Au uitat ca poti iubi pe cineva 364 de zile din an - si nu doar sa fii mai "dragut" si să mai dai pe la o florărie odată cu turma masculină.

Cititi cu atentie aceasta poveste reală de dragoste. Este mult diferită de criteriul "mult important" al fetelor noastre senine. Este dragostea unei frumuseti irezistibile interioare. Un bărbat care a privit nu la calitatea exterioara a soţiei sale ci la virtutiile şi amprenta harului pus de Dumnezeu in ea.

______________________________________________

In cartea lui, Mortal Lessons', doctorul Richard Selzer scrie:

Stau langa patul unei tinere femei cu chipul brazdat de traumatisme postoperatorii si gura deformata intr-un rictus paralitic, ca de clovn. O artera terminala a nervului facial, cel atasat muschilor gurii, i-a fost sectionat. Afectiunea este ireversibila. Chirurgul i-a urmarit cu rigurozitate conturul organic; va asigur de asta. Cu toate acestea, pentru a-i indeparta tumoarea din obraz, am fost nevoit sa tai artera respectiva.

Tanarul ei sot se afla, de asemenea in camera. El sta de partea cealalta a patului si amandoi par cufundati in lumina slaba a lampii, izolati de mine, in intimitate. Cine sunt ei ma intreb, el si aceasta gura pe care o stalcisem in operatii, privindu-se si atingandu-se cu atata daruire si nesat?

Tanara intreaba :

- Gura mea va ramane asa pentru totdeauna?

-Da, ii raspund eu. Din cauza ca nervul a fost sectionat.

Da din cap si ramane in tacere. Insa tanarul zambeste.

-Mie imi place, spune el. E simpatica.

Dintr-o data imi dau seama cine e acest tanar.Inteleg si imi cobor privirea. Nu poti fi indraznet in prezenta unui zeu.Fara sa-i pese catusi de putin, se apleaca sa-i sarute gura stramba, iar eu sunt indeajuns de aproape cat sa vad cum isi schimonoseste buzele pentru a i le intalni pe ale ei, pentru a-i arata ca sarutul lor a ramas acelasi.

De cand am citit acest pasaj, imaginea sotului contorsionandu-si buzele pentru a-si saruta sotia paralizata a ajuns sa ma urmareasca.Ceva parea sa imi scape, insa pana cand intr-o zi rugandu-ma mi-as revenit in minte, ca o explozie, violenta petrecuta pe un deal langa zidul vechiului Ierusalim. Trupul schilodit al Fiului atarna expus in batjocura lumii.E considerat un blasfemiator al lui Dumnezeu si un amagitor de oameni.Sa moara asadar, in dizgratie!Prietenii i s-au facut nevazuti, onoarea ii este terfelita, numele i-a ajuns de rasul lumii. A fost parasit de Dumnezeul Sau. Lasat cu desavarsire singur. Scoateti-l din orasul sfant, inapoi pe cararile celor de teapa Lui.Hristosul vagabond este imbrancit, impins, lovit si scuipat, ucisi si ingropat printre cei de acelasi neam.

Pentru a-i dramatiza moartea, unii artisti crestini l-au portretizat pe Hristosul cel rastignit cu ochii dati pe spate si gura diforma; au folosit plumb inrosit pentru a-i zugravi cat mai realist picaturile de sange scurgandu-i-se din maini, picioare si coasta.

In 1963, un prieten mi-a daruit un crucifix scump. Un artist francez sculptase in lemn, cu infinita delicatete mainile lui ISUS pe cruce. In Vinerea Mare- artistii romani l-au ciopartit- o, Doamne cum l-au mai ciopartit ! pe fratele nostru si Domnul nostru ISUS, fara sa stea prea mult pe ganduri. N-au avut nevoie de simt artistic pentru a bate cuiele cu ciocanul, nici de plumb inrosit pentru a face ca sangele, tzasnindu-i din maini, picioare si coasta sa para cat mai real. Ii deformasera gura si-i schimonosisera buzele ridicandu-l, pur si simplu, pe lemnul crucii.

Am facut atata teologie in jurul patimilor si mortii acestui om sfant, incat nu mai vedem sfasierea lenta a carnii lui, intinderea cangrenei, setea lui crancena.

In monumentala sa lucrare, The Crucified God, Jurgen Moltmann scria " Am facut din amaraciunea crucii, din revelatia lui Dumnezeu prin crucea lui Isus Christos, un fapt suportabil cata vreme am invatat sa o concepem ca pe o necesitate in procesul mantuirii".

Ma plimb pe Royal Street in cartierul francez din New Orleans. Invecinata scandaloasei Bourbon Street, cu localurile ei de jazz, pravalii cu tricouri si sex-shopuri, Royal Street abunda in magazine de antichitati. " Vino si vezi asta", imi spune un oarecare negustor. "Statueta lui Venus costa mai mult, insa acesst crucifix de fildes e frumos in felul lui, mai ales daca este asezat pe un fundal de catifea neagra".

Cu cat il reproducem mai mult, cu atat uitam mai repede de El si de agonia celei de-a treia ore. Il transformam in aur, argint, fildes, marmura sau orice ne elibereaza de agonia si moartea Lui ca om.

"Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El L-a facut pacat penrtu noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El: ( 2 corinteni 5:21). Fiecare forma de pacat, laolalta cu consecintele acestuia, bolile si suferintele de tot felul, dependenta de droguri, alcoolismul, relatiile ruinate,nesiguranta, ura, pofta,mandria, invidia, gelozia, cancerul, bolile de oase, artrita si asa mai departe au fost traite si purtate de cel care "era asa de dispretuit ca iti INTORCEAI FATA de la El, si noi nu L-am bagat in seama" ( Isaia 53:3). si care a trait genunea agoniei dincolo de orice inchipuire:

" Adica Dumnezeu era in Christos , impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor, si ne-a incredintat noua propovaduirea acestei impacari" ( 2 corinteni 5;19). Isus Christos, tintuit pe lemn ne-a purtat durerea intru pacea Harului Sau. El a facut pace prin sangele Lui pe cruce. ( vezi Coloseni 1:20).

ISUS CHRISTOS - a ajuns pe culmile singuratatii. In trupul Sau frant ne-a purtat tuturor pacatele, despartirile si pierderile, inimile zdrobite, ranile duhului care refuza sa se mai inchida, toate experientele nefericite ale barbatilor, ale femeilor si ale copiilor din toate timpurile.

ISUS ESTE DUMNEZEU. Am fost creati, cu totii, din tzarana sarutata de Gura Sa. Ce vom spune in fata acestei revarsari de iubire? Cum vom raspunde? Iubirea lui Christos si Evanghelia Harului ne cheama, inainte de orice la a lua o hotarare personala, libera si neconventionala. A raspunde inseamna a recunoaste ca altul a luat initiativa si a facut invitatia. Deschiderea celuilalt a facut ca raspunsul sa devina necesar.

Prin rugaciune, ISUS ne domoleste, ne invata sa ne numaram bine putinul zilelor si ne daruieste Intelepciune. ne dezvaluieste faptul ca suntem atat de prinsi in ceea ce pare URGENT ( in loc sa facem ce este IMPORTANT) incat trecem cu vederea ce este esential. El ne vindeca de sovaiala si ne elibereaza de tirania falselor termene-limita si a propriei miopii.

RASPUNSUL nostru fata de dragostea lui ISUS reclama incredere. Ne bazam in viata pe autobiografia noastra plina de realizari ( religie, fapte bune, ritualuri,frecventarea bisericii) sau pe Evanghelia Harului?

Harul ne spune ca suntem acceptati asa cum suntem. S-ar putea sa nu fim genul de oameni care ne dorim sa fim,s-ar putea sa fim departe de scopurile pe care ni le-am propus, s-ar putea sa avem la activ mai multe esecuri decat succese, s-ar putea sa nu fim bogati sau puternici sau spirituali, s-ar putea sa nu fim nici macar fericiti INSA suntem acceptati de Dumnezeu, tintuti in mana Lui. Aceasta este fagaduinta Sa in ISUS Christos, o fagaduinta mai presus de orice indoiala".

Cei care isi spun ca vietile lor nu sunt decat o grava dezamagire in Ochii lui Dumnezeu au nevoie de o incredere enorma si de o convingere deplina, incrancenata, pentru a accepta faptul ca dragostea lui Christos nu cunoaste nici o umbra de schimbare sau subrezire.

Cand ISUS a spus : VENITI LA MINE, TOTI CEI TRUDITI SI IMPOVARATI", El a stiut dintr-unceput ca vom obosi, ca ne vom pierde curajul si vointa de a pasi mai departe pe cale. Aceste cuvinte sunt o marturie emotionanta in sprijinul naturii umane ale lui ISUS. El nu avea o viziune romantica asupra uceniciei. Stia ca A-L urma presupune o atitudine tot atat de putin sentimentala pe cat e necesitatea datoriei implinite si tot atat de solicitanta pe cat e iubirea. Stia ca durerea fizica, pierderea celor dragi, esecul, singuratatea, respingerea, abandonul si tradarea ne vor secatui sufletele; ca va veni ziua cand credinta nu ne va mai fi imbold, sprijin si mangaiere; ca rugaciunea va parea sa nu-si mai gaseasca ecoul in realitate si sa nu mai duca niciunde, ca vom striga, la un moment dat impreuna cu Teresa de Avila:

"Doamne, daca asa iti tratezi prietenii, nu e de mirare ca ai asa de putini"

Evrei 4:15-16- :"N-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat. Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si vom gasi har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie".

Un poet scria " Dorinta de a fi iubit este ultima iluzie; renunta la ea si vei fi liber" Asa cum rasaritul credintei necesita un apus al fostei credinte, la fel si zorii increderii necesita renuntarea la consolarile spirituale si la garantiile palpabile dupa care tanjim. Increderea aflata la mila reactiei pe care o starneste este o incredere falsa.Totul esueaza in incertitudine si neliniste. Cutremurat de nesiguranta, ucenicul staruie in a primi dovezi de la Domnul cum ca afectiunea lui este impartasita. Daca nu le primeste se simte frustrat si incepe sa aiba banuiala ca relatia lui cu ISUS s-a incheiat sau ca nu a existat niciodata.

Daca primeste consolare capata incredere -insa doar pentru o vreme. Cere alte si alte dovezi- fiecare mai putin convingatoare decat cea precedenta. In cele din urma nevoia de incredere moare fie si numai din pricina acestor asteptari inselate. CEEA CE UCENICUL nu a invatat este ca incurajarile palpabile oricat de valoroase ar fi nu pot genera incredere. Domnul ISUS ne cheama sa renuntam la sinele care-si cultiva autonomia printr-o increde in sine nezdruncinata. Atunci cand incetam sa mai tanjim, isi face aparitia si increderea.

Misterul inaltarii lui ISUS la ceruri ascunde o lectie importanta . El le-a spus ucenicilor: " Totusi, va spun adevarul:Va este de folos sa Ma duc"( Ioan 16:7). De ce? Cu ce le-ar fi de folos ucenicilor plecarea lui ISUS? Cu aceea ca, nemaifiind pe pamant, in mod vizibil, nu mai exista pericolul ca acestia sa se ataseze excesiv de vederea trupului Sau si sa renunte la certitudinea credintei pentru a se sprijini pe dovezile palpabile ale simturilor. A-l vedea pe ISUS in trup era un lucru bun, insa " ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut" (Ioan 20:29).

Complacandu-ne in vinovatie, remuscare si rusine din pricina pacatelor noastre din trecut, fie ele reale sau inchipuite desconsideram Darul Harului lui Dumnezeu.

Preocuparea pentru sine este intotdeauna o componenta majora a vinovatiei si a incriminarii nesanatoase. Ne tulbura viata afectiva , pe fondul unor tendinte autodistructive, ne fereca in citadela inexpugnabila a eului,ne aduce in pragul depresiei, al deznadejdii si substituie prezenta plina de compasiune a lui Dumnezeu. Limbajul vinovatiei nesanatoase este aspru. Este pretentios, critic, respingator, acuzator, dojenitor, reprobator. Crestinii sunt socati si oripilati atunci cand esueaza. Vinovatia nesanatoasa este absolut coplesitoare. Oamenilor curpinsi de vinovatie li se pare ca se prabuseste cerul pe ei.

DA! ne simtim VINOVATI pentru pacate, insa vinovatia nesanatoasa este una care, odata ce greseala savarsita a fost recunoscuta, cu toata parerea de rau, lasa locul libertatii de a accepta darul iertarii. Vinovatia sanatoasa se concentreaza pe intelegerea faptului ca totul a fost iertat, ca raul a fost rascumparat.

Cu totii avem umbre si secrete rusinoase. Sa nu uitam insa ca exista ceva mai mare decat noi in aceasta lume si ca aceasta realitate este plina de har si mila, rabdare si pricepere. Indata ce viata noastra cauta mai curand spre bunatatea acesteia si mai putin spre rautatea noastra, iar intrebarea "CE AM FACUT"? se transforma in " CE POATE FACE EL"?, putem fi eliberati de remuscari, minune a minunilor, te poti ierta pe tine insuti pentru ca esti iertat de Dumnezeu, te poti accepta pe tine insuti pentru ca esti acceptat si poti incepe sa reconstruiesti cu Dumnezeu acolo unde odata ai daramat. Exista har pentru orice necaz. Acest har este secretul capacitatii de a ne ierta pe noi insine. Ai incredere in Dumnezeu.

" Crestinismul ia fiinta atunci cand oamenii accepta cu o incredere nezdruncinata ca pacatele lor au fost nu doar iertate ci si uitate, spalate in sangele MIELULUI..." Un Crestin trist este un crestin fals, iar un crestin vinovat nu este deloc crestin".

Cum putem raspunde NOI AZI 14 FEBRUARIE La Dragostea lui Dumnezeu demonstrata si aratata prin Jertfa Fiului sau Drag ISUS?

Fiecare sa isi cante dupa partitura inimii " GRAZIE SIGNORE". Multumesc Doamne. Acest raspuns se afla in inima ta...da chiar si in inima ta. Trebuie doar sa fii cu inima plina de recunostinta si sa apreciezi HARUL, bunavointa plina de dragoste al lui Dumnezeu si Evanghelia Harului. ( nu sa traiesti o viata batandu-ti joc de har).

Grazie, Signore, pentru buzele Tale care s-au schimonosit pentru a se potrivi fiintei mele pacatoase; pentru ca nu m-ai judecat dupa saracacioasele mele fapte bune, ci dupa dragostea Ta, care este darul Tau pentru mine; pentru iertarea coplesitoare si penrtu rabdarea TA infinita fata de mine, pentru ca exista oameni care au daruri mai multe decat mine, si pentru onestitatea de-a recunoaste ca sunt un pacatos. Cand va cadea ultima cortina si ma vei chema acasa, as vrea ca ultimele cuvinte soptite pe pamant sa fie un strigat din toata inima: GRAZIE, SIGNORE!:) cap.6.

Restul daca doriti cartea integrala o puteti cumpara online.Ganduri culese din cartea "Evanghelia Vagabonzilor"scrisa de Brennan Manning.

Un Domn triumfător e Isus

Un adevărat test al dragostei

Gara Centrala din New York City, locotenentul John Blanchard se uita la ceasul mare. Era sase fara cinci. Inima ii batea nebuneste. Exact la ora sase avea sa o intalneasca pe fata de care credea ca este indragostit, dar pe care nu o intalnise niciodata. Iata ce se intamplase.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, John parcursese un stagiu de pregatire pentru pilotaj in Florida si, in timp ce se afla acolo, intr-o zi, a mers la biblioteca sa consulte o carte.Rasfoind cartea, a observat ca cineva facuse notite pe margini.Citind observatiile patrunzatoare facute cu un frumos scris de mana, si-a zis,”Mi-ar placea sa cunosc persoana care a scris notele acestea, oricine ar fi; dupa observatiile pe care le face , pare a fi atat de buna, de blanda si de inteleapta”.

S-a uitat la una din paginile de inceput ale cartii si a vazut pe ea un nume: Hollis Maynell, New York City. A decis sa incerce sa o gaseasca . Cu ajutorul cartii de telefoane a orasului New York, a gsit adresa ei si i-a scris o scrisoare. A doua zi dupa ce i-a scris, a fost imbarcat pentru a merge pe front.

Surprinzator, Hollis i-a raspuns la scrisoare.Curand cei 2 au inceput un schimb regulat de scrisori, care avea sa se intinda pe toata perioada razboiului. “Scrisorile ei erau asemanatoare notitzelor pe care le facuse pe marginile acelei carti”, avea sa-si aminteasca John mai tarziu. “Prin ceea ce-mi scria, Hollis ma mangaia si ma ajuta nespus de mult”.

Intr-una din scrisori, John ii marturisise ca fusese ingrozit de moarte cand intr-o noapte au zburat pe deasupra Germaniei.Hollis l-a incurajat, raspunzandu-i , “toti barbatii curajosi au momente in care le e frica. Data viitoare cand iti va fi frica, spune urmatoarele cuvinte,”Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei morii, nu ma tem de nici un rau, Caci tu esti cu mine”

Pe masura ce schimbau scrisori, John simtea ca incepuse sa se indragosteasca de Hollis. Intr-o zi i-a scris , “Te rog sa-mi trimiti o fotografie de-a ta”, dar ea i-a raspuns “NU, nu-ti trimit. Relatiile nu se zidesc pe felul cum arata oamenii”.

El insa se simtea tot mai atras de ea si dorea sa o cunoasca personal.In cele din urma a sosit si ziua cand urma sa revina in tara intr-o permisie. I-a scris lui Hollis ca se va intoarce acasa si ca ar dori sa ia pranzul cu ea. Au convenit sa se intalneasca in Gara Centrala din New York, la ora sase Dupa-amiaza, langa ceasul cel mare, “Ma vei recunoaste dupa trandafirul rosu pe care il voi purta “, i-a scris ea.

In cele din urma , a sosit si marea zi. John astepta emotionat sa o cunoasca in sfarsit pe fata pe care credea ca o iubea. Iata cum relateaza John prima intalnire cu Hollis Maynell:

O tanara venea spre mine; avea o fata placuta , cu o linie usor alungita, Parul Blond ii cadea in bucle peste urechile delicate.Ochii ii erau albastri ca cerul de mai. Buzele si barbia ei exprimau o feminitate blanda si, in costumul verde pal, arata ca primavara care s-ar fi trezit la viata!

Emotionat, am facut cativa pasi inspre ea, uitand cu desavarsire ca domnisoara pe care o asteptam trebuia sa poarte un trandafir rosu, ceea ce tanara care-mi furase privirea NU Avea. Vazand ca ii stateam oarecum in cale, domnisoara s-a oprit pret de cateva clipe. Un zambet usor, provocator, ii aparu pe buze.

“Imi dai voie , soldat?”, intreba ea timid. am mai facut un pas spre ea, si atunci am vazut-o…Pe Hollis Maynell cu trandafirul rosu prins la rever, exact in spatele fetei in verde. Inima parca mi s-a oprit in loc. Doamna cu trandafirul rosu era o femeie plinuta, trecuta bine de 40 de ani.Parul in buna parte carunt ii era strans sub o palarie cam uzata. Gleznele-i destul de groase erau varate in niste pantofi cu tocuri joase. Fata in costum verde se indeparta repede. Trebuia sa aleg . Sa o urmez pe frumoasa care tocmai imi vorbise, sau sa raman si sa o cunosc pe femeia aceea deloc atractiva care stiam acum ca e Hollis Maynell?

Am decis fara sa ezit. M-am intors spre femeie si i-am zambit. Incepand insa sa-i vorbesc , ma simteam sufocat de o dezamagire amara.

“Trebuie sa fiti domnisoara Maynell “am zis, intinzandu-i mana. “sunt foarte bucuros ca ati acceptat sa ne intalnim. Va invit sa luam pranzul impreuna.”

Pe fata femeii aparu atunci un zambet larg. “Nu stiu ce vrei sa spui, tinere” raspunse ea “dar cred ca ai vazut-o pe domnisoara aceea in costum verde, care tocmai a trecut, nu? am intalnit-o in tren. Ea m-a rugat sa port trandafirul asta la rever . Mi-a spus ca daca ma vei invita sa luam pranzul impreuna, sa-ti spun ca te asteapta la restaurantul acela mare de peste drum. Spunea ca e un fel de test”.

Uimitoarea si romantica poveste a lui John Blanchard si hollis Maynell este exemplul extraordinar al unei tinere care a fost dispusa sa astepte un barbat integru(foarte greu de gasit in lume, uneori si in biserica, baietii care poarta bratari cu w.w.j.d. (what would jesus do?) nu se ridica la standardele lui Hristos)ca si al unui barbat care a fost rasplatit pentru ca nu si-a urmat dorintele carnale, ci a raspuns potrivit caracterului lui Hristos.

Morala acestei istorisirii este urmatoarea: Fetelor, daca veti astepta cu rabdare si incredere ca Dumnezeu sa aduca in viata voastra un barbat cu un caracter ca al lui Hristos, nu veti fi dezamagaite. Iar voi baieti, invatati sa le tratati pe femei cum le-ar trata Gentlemanul Perfect, Isus Hristos. Daca veti face asa, nu numai ca nu veti mai fi niste “profitori” , dar veti fi si vrednici de o frumoasa printesa pura, care se va fi pastrat pentru voi.

capitol scris din
(Eric&Leslie Ludy-Cand povestea de dragoste ti-o scrie Dumnezeu, Kerigma,pag:158-160)
Povestea aceasta m-a incurajat cel mai mult din aceasta carte.
Se poate trai "diferit".
Poti fi un om "diferit".
Caci ai un Altfel de Dumnezeu.

Fii diferit, dar fa ce este drept!

The Power of God or Modern Apologetics

Puterea lui Dumnezeu sau Apologetica Modernă

1 Cât despre mine, fratilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau inţelepciune strălucită.
2 Căci n-am avut de gând să ştiu intre voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.
3 Eu insumi, când am venit in mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.
4 şi invăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau in vorbirile induplecătoare ale inţelepciunii, ci intr-o dovadă dată de Duhul şi de putere,
5 pentruca credinţa voastră să fie intemeiată nu pe inţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 2:1-5 (intelepciunea oamenilor vs Puterea lui Dumnezeu).

Un alt frate Pavel...al vremurilor noastre.
Aici puteti asculta acest mesaj : The Power of God or Modern Apologetics
TEORIA FARA PRACTICA E ø (barat, nul,degeaba)

"In starea actuala, lumea si viata intreaga sunt bolnave. Daca as fi medic si as fi intrebat ce sfaturi as putea sa dau , as raspunde:
“Faceti liniste , faceti pe oameni sa taca, in aceste conditii Cuvantul lui Dumnezeu nu poate fi auzit. Si daca folosind mijloace zgomotoase striga destul de puternic ca sa fi auzit chiar si in zgomot, acesta nu mai este cuvantul lui Dumnezeu. Deci faceti liniste”.Søren Kierkegaard

Nu ştiu cât de legal este să mă folosesc de un citat dintr-o carte a lui Kierkegaard, dar nu cred că pot exprima in cuvinte puţine ceea ce a surprins marele gânditor ( care avea supranumele de " Spionul lui Dumnezeu" ) in legătură cu SUPRASATURAŢIA la care s-a ajuns in ce priveşte PREDICAREA, FILOSOFAREA SI EXPLICAREA, mai nou APĂRAREA (apologetica) CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU.

Subiectul este foarte vast! Suprasaturaţia este pentru mulţi creştini ca o compensare a lipsei trăirii unei vieţi practice. Insă este o falsă inţelegere ( sau încredere) că a deţine informaţii despre Dumnezeu iţi asigură un statut privilegiat.

A.W.Tozer afirma :

"nu există nimic mai des intâlnit decât suflete care sunt desăvârşite şi sfinte in teorie"

Si aşa este. Oamenii care se considera in ochii lor foarte "dotaţi" aceştia strică cel mai mult in economia Impărătiei şi Lucrării lui Dumnezeu. "Specialiştii in Lege, in Dogmă, in Hermeneutică care nu mai văd nimic mai presus de ei inşişi". Care se văd pe ei, şi doar ATÂT, viaţa lor nu este nimic mai mult decât EI INŞIŞI! Sunt excitaţi la auzirea propriilor lor voci la anvoane, sunt uimiţi de propriile lor descoperiri şi argumente, şi teologii ...dar uită Numele, Caracterul, Persoana si Inima lui Dumnezeu, nu se mai bazeaza pe puterea Transformatoare A Duhului sfant. Au inceput să iubească lucrarea şi au uitat în alergarea lor intimitatea şi părtăşia cu Insuşi Domnul Dumnezeu.

Ooo, cât tupeu, câtă aroganţă şi mândrie, câtă nechibzuinţă şi neputinţă spirituală. "Pui de năpârci" ar spune Ioan Botezatorul ,dacă ar veni azi printre noi. Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul şi explicaţiile noastre ştiinţifice, noi insă avem nevoie disperată de Dumnezeu in vieţile noastre. EL se descurcă şi fără noi. Noi trăim pentru El, nu El pentru noi. Noi suntem dependenţi de El, nu El de noi. Evanghelia a fost creata pentru Slava lui Dumnezeu, prima dată, nu pentru nevoile umane. Pentru că Domnul meu nu işi imparte Slava, Priceperea, Inţelepciunea cu nimeni. Evanghelia nu a fost creată pentru plata păcatelor oamenilor, ci ea(intâi) a fost Creată pentru Gloria lui Dumnezeu. Apoi ..:) noi am beneficiat de Mila şi Indurarea Tatălui Iubitor.

Este o mare inşelare.

De fapt Biserica ( prezbiterii, păstorii, invăţătorii, preotii, apologeţii) sunt depăşiţi de succesiunea evenimentelor, de ştiinţă, de viteza de circulaţie a informaţiei, de schimbarea rapidă de mentalitate a societătii materialiste-carnale.

In loc să ne oprim să facem o analiză REALĂ a stării creştinilor şi chiar a noastră inşine, ne blindăm casa şi mintea cu teorii, cu arhive, cu concepţii despre lume, cu dovezi imbatabile, cu materiale creştine scrise, audio, video, cărţi, cd despre DUMNEZEU trăind marea amăgire că dacă le avem şi le ştim (insuşim versetele,informaţia) e destul pentru a ne mântui ( sau pentru a fi mântuiti).

" ,,Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu "

Intre " a şti" şi "a cunoaste" este mare diferenţă.
Pentru a şti nu e nevoie decât să dai dublu-click.
Pentru a cunoaşte e nevoie să te opreşti !

Lucru aproape imposibil în ritmul de azi. Uneori El ne trage de mână să ne oprim. Să invăţăm acest mijloc de comunicare mai puţin placut...ne va fi de folos."

Să nu cunoaştem doar Invăţătura Domnului ci pe Domnul Invăţăturii, nu doar să avem in posesie( cunoştinţe, versete, principii, dogme, teorii, dovezi, doctrine, invăţături, concepte, paradigme, definiţii biblice,) ci să il cunoaştem personal pe Cel care este Pâinea şi Cuvântul vieţii. Inceputul şi sfârşitul . Autorul mântuirii noastre. Fiul lui Dumnezeu, ISUS CHRISTOS Domnul şi Stăpânul nostru.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune :"Dar Cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte"
1 Corinteni 8:2.
Să citim Scriptura noi inşine. Dumnezeu nu a intenţionat să ofere omului un Cuvânt greoi, inaccesibil, de nedescrifat, incriptat, tainic, dificil. Dimpotrivă a scris-o aşa de simplu incât orice om poate ajunge la Ascultarea Credinţei, dacă primeşte Duh de sus în descoperirea Voii şi Gândului lui Dumnezeu.
Vă indemn să il descoperiţi pe Cristosul original din Scriptură, nu din personalitatea şi dorinţele oamenilor, din imaginaţia şi inchipuirea lor, după gândirea lor condusă de pofte, interese, după viaţa păcătoasă, după modul de trai al oamenilor influenţat de societatea materialistă şi plină de păcat.

Multă apologetică care nu valorează nimic.Paul Washer

Spune in acest video.
La vedere e"fancy",drăguţă, impresionează, dar nu are substantă, viaţă, putere, dragoste din El.
Nu transformă şi nu schimbă viaţa unui om. Doar Puterea Transformătoare a lui Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Christos poate produce o viata regenerată spiritual, cu ajutorul Duhului Sfânt.

The Bible is all we need for life - it is completely sufficient! .

Scriptura este suficientă pentru a ne învăţa cum să trăim în familie,in Biserică, in societate. Sociologia, Antropologia, Apologetica, Psihologia, Etica au inceput să fie influenţate de "experţii sociali", care sunt conduşi şi călăuziţi de duhul lumii şi nu de "duhul lui Christos".
Ştiinţele sociale au fost inventate pentru a lupta impotriva Cuvântului lui Dumnezeu.
Avem nevoie de barbaţi care să-şi deschidă Biblia şi să spună " Care este Voia ta Doamne?".
Oameni care să raspundă oricărui gând care nu este rob ascultarii de Christos prin cuvântul "este scris".
Doamne ajută-ne să păstrăm dragostea pentru Tine, in toate lucrurile pe care le facem.
Pentru Onoarea, Numele si Slava Ta.

Bărbaţii, o specie pe cale de dispariţie 1

În cartea Judecători, capitolul 16, Cuvântul lui Dumnezeu prezintă un mesaj care este adresat în special bărbaţilor.

Samson a plecat la Gaza. Acolo a văzut o curvă şi a intrat la ea. S-a spus oamenilor din Gaza: „Samson a venit aici.” Şi l-au înconjurat şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea şi au zis: „Când se va lumina de ziuă îl vom omorî”. Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii s-a sculat şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului. După aceea a iubit o femeie în Valea Sorec. Ea se numea Dalila. Domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi i-au zis: „Înduplecă-l şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint.” Dalila i-a zis lui Samson: „Spune-mi, te rog, de unde îţi vine puterea ta cea mare şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit?” Samson i-a zis: „Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca oricare alt om.” Domnitorii filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă. Şi ea l-a legat cu funiile acestea. Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el a rupt funiile cum se rupe o aţă de câlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea. Dalila i-a zis lui Samson: „Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat!” El i-a zis: „Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.” Dalila a luat nişte funii noi şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Iar nişte oameni stăteau la pândă într-o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă. Dalila i-a zis lui Samson: „Până acum, ţi-ai bătut joc de mine şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi, cu ce trebuie să fii legat?” El i-a zis: „N-ai decât să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţesăturii.” Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pământ. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn şi a smuls cuiul de lemn din pământ cu urzeală cu tot. Ea i-a zis: „Cum poţi spune: «Te iubesc», când inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.” Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte, şi-a deschis toată inima faţă de ea şi i-a zis: „Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi şi aş fi ca oricare alt om.” Dalila, văzând că-şi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să cheme pe domnitorii filistenilor şi a pus să le spună: „Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui.” Şi domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi au adus argintul în mâini. Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson şi a început astfel să slăbească. El şi-a pierdut puterea. Atunci ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn, şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.” Nu ştia că Domnul Se depărtase de el. Filistenii l-au apucat şi i-au scos ochii, l-au pogorât la Gaza şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă (Judecători 16:1-21).

Afirmam anterior că Charles Swindoll relatează cum un psiholog îl întreabă pe nepoţelul lui de şapte ani: „Michael Jackson este femeie sau bărbat?” Iar după o clipă de gândire, copilul i-a răspuns: „Amândouă.” În mintea copilului era confuzie pentru că e greu să faci deosebire între bărbat şi femeie după modul cum se prezintă lucrurile în exterior. Cineva a împărţit bărbaţii în două categorii: vertebrate şi nevertebrate. Diferenţa dintre vertebrate şi nevertebrate este mare, dar una dintre aceste deosebiri este că nevertebratele se târăsc, iar vertebratele umblă. Nevertebratele, adică moluştele, viermii, se târăsc. În schimb, vertebratele pot umbla, iar cele mai multe se pot ridica.

Altcineva a spus că la poarta raiului erau două intrări pentru bărbaţi. Pe o poartă scria: Bărbaţii care au fost sub papucul nevestei, iar pe cealaltă poartă scria: Bărbaţii care au fost capi de familie. Şi când s-au îndreptat bărbaţii spre intrare, cu toţii s-au dus la poarta pe care scria: Bărbaţi care au fost sub papucul nevestei. Numai unul singur s-a dus la poarta cealaltă, şi când a ieşit un înger să-l întrebe: „Tu ce cauţi aici?”, bărbatul a răspuns: „Nu ştiu, dar aici m-a trimis nevastă-mea.” Trăim într-o vreme în care bărbaţii nu ştiu exact ce este un bărbat, cum ar trebui să arate şi ce ar trebui să facă el. Charles Swindoll comentează:

Îţi aminteşti de vremea când bărbaţii erau bărbaţi? Îţi aminteşti când puteai să spui cine este bărbat după înfăţişare? Îţi aduci aminte de vremea când bărbaţii ştiau cine sunt, erau mulţumiţi de identitatea lor şi nu voiau sa fie nimic altceva decât ceea ce erau? …

Din pricina acestei confuzii, au apărut două extreme în rândul fiinţelor de sex masculin. La o extremă se află brutele, genul de bărbat care apare ca macho, Rambo, cu pistol în mână, care omoară o armată întreagă, aruncă flăcări, distruge, zdrobeşte, calcă peste toate, acel bărbat care vrea să pară un superman. Foarte mulţi băieţi îmbrăţişează modelul acesta, crezând că aşa trebuie să se poarte un bărbat. De aceea, adoptă această înfăţişare prin care să dea impresia unui superman, a unei făpturi dure, care deţine autoritate, putere, a unui bărbat pe care nu-l mai poate controla nimeni şi nu-l poate opri nimic. Tinerii îşi însuşesc acest model.

La extrema cealaltă se află bărbaţii efeminaţi, care au abandonat tot ce-i masculin în ei. Aceştia sunt ca nişte cocote de sex masculin. Dacă vă uitaţi la ei, veţi vedea că poartă îmbrăcăminte asemănătoare cu cea a femeilor: cerceluşi, mărgele, cu tot felul de farduri, pudră pe faţă şi ruj pe buze. Aceşti oameni n-au nimic bărbătesc în ei şi parcă sunt nişte făpturi căzute de pe o altă planetă. Foarte mulţi tineri îmbrăţişează acest model. În prezent, în societatea noastră se observă tendinţa de a şterge diferenţele dintre bărbaţi şi femei. Au apărut magazine unisex. În toată civilizaţia aceasta, ţinta atacului este bărbăţia, modelul bărbătesc. Autorul american Hans Sebald a făcut următoarea constatare:

Adesea, toată educaţia băieţilor este lăsată în seama femeilor: mama, educatoarea de la grădiniţă, învăţătoarea de Şcoală Duminicală, învăţătoarea de la şcoală. (Incep sa inteleg acest fenomen tot mai mult si in Sibiu, la grupurile de studenti, de misiune, de rugaciune, "Alege Viata", lipsesc barbatii ce se trezesc dimineata la rugaciune, ce poarta sarcinile si greul studierii Cuvantului lui Dumnezeu si care isi asuma responsabilitatea in Lucrarea Sa, uneori fetele sunt demne de apreciat insa aceasta nu acopera lipsa acuta a acestor barbati ce nu isi mai reprezinta Dumnezeul prin viata si trairea lor).Băieţii sunt expuşi în permanenţă influenţei unor fiinţe pe care nu trebuie şi nici nu pot să le imite, dar ale căror idei şi preferinţe trebuie să le accepte şi să le pună în practică.

Absenţa taţilor din familie şi societate are repercusiuni negative asupra educaţiei băieţilor care este, în cea mai mare măsură, lăsată în sarcina femeilor. Nu că n-ar avea femeile ce să-i înveţe sau că n-ar avea rolul lor în educaţie. Problema care apare însă este următoarea: un băiat care nu are un model bărbătesc nu ştie cum trebuie să crească, în ce direcţie să se îndrepte, cum trebuie să arate el când va ajunge mare, cum arată un bărbat şi care este rolul lui. În acest sens, Stu Weber afirmă:

Lucrul de care au cea mai mare nevoie este o viziune. Pentru ca băieţii să ajungă bărbaţi, au nevoie de o ţintă clară, o vizualizare a ceea ce este bărbatul … De aceea este important pentru băieţi să fie în preajma bărbaţilor … Lucrul important este viziunea masculinităţii. Să ştie ce are să devină şi apoi să se dedice atingerii ţelului de a deveni un tânăr bărbat.

Alvin Toffler este de părere că într-o societate din care dispare modelul bărbătesc, apar copii dezorientaţi, dezechilibraţi, şi de fapt întreaga civilizaţie se dezechilibrează. Majoritatea femeilor nevrotice sunt femei care nu au un bărbat pe care să se poată bizui. Nu pentru că n-ar fi măritate, ci pentru că soţul nu e acasă sau dacă este acasă este absent din viaţa familiei. Din pricina aceasta, femeile intră într-o criză psihologică, iar această criză duce la nevroză. Trăim într-o lume plină de copii dezechilibraţi şi de femei nevrozate. Aceasta este concluzia psihologilor şi sociologilor.

Dat fiind faptul că a dispărut modelul bărbătesc din societate şi din familie, traversăm o perioadă în care se întâmplă ceea ce spune Psalmul 11 în versetul 3: „Şi când se surpă temeliile ce ar putea să mai facă cel neprihănit?” Când se surpă temeliile şi dispar bărbaţii, ce ar mai putea să facă cel neprihănit? Dar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este legitimă şi logică: Cine are interesul să distrugă modelul bărbătesc din familie? Şi ce scop urmăreşte acela care distruge modelul bărbătesc din familie?

Ca să înţelegem aceste aspecte, este important să vedem ce spune Scriptura cu privire la planul lui Dumnezeu pentru om, pentru bărbat şi pentru familie. Acest plan ne este dezvăluit încă de la început în Scriptură, în cartea Geneza, capitolul 1, versetul 27: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” Prin creaţie, Dumnezeu a creat fiinţe distincte, parte bărbătească şi parte femeiască cu identitate sexuală şi roluri distincte.

Continuând această idee, în capitolul 2, versetul 24, Dumnezeu spune: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.” Aşadar, Dumnezeu a creat parte bărbătească şi parte femeiască. În capitolul 2 din Geneza ne este dezvăluită istoria extraordinară a creării femeii, momentul când Dumnezeu a creat-o pe Eva şi a adus-o la Adam. Vedem bucuria lui Adam când şi-a găsit partenera potrivită pentru viaţă, şi concluzia lui Dumnezeu este următoarea: „De aceea va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa” şi cei doi vor alcătui o familie.

Autor: Paul Negrut

Paradoxuri ce iti dau de gândit