Flamand dupa Dumnezeu- John Piper

Subtitlul cartii: "Dorindu-L pe Dumnezeu prin post si rugaciune"

CUPRINS
Prefaţă
Introducere: Dorul de Dumnezeu
1. Este postul creştin?
Un post nou pentru un vin nou
2. Omul nu trăieşte numai cu pâine
Ospăţul deşert al postului
3. Postind pentru răsplata Tatălui
Orientarea dumnezeiască, radicală a lui Isus referitoare la post
4. Postind pentru venirea Sa
Cât de mult ne este dor de El?
5. Postul şi cursul istoriei
Chemarea la discernământ şi dorinţă
6. Găsindu-L pe Dumnezeu în grădina suferinţei
Un altfel de post pentru cei săraci
7. Postind pentru cei micuţi
Avortul şi supremaţia lui Dumnezeu asupra punctelor false de vedere
Concluzii: De ce răsplăteşte Dumnezeu postul?
Anexă: Citate şi experienţe

FRAGMENTE DIN CARTE

Există o dorinţă după Dumnezeu, şi ea poate fi trezită. Te invit să te îndepărtezi de efectele obtuze ale bucatelor, de la pericolele idolatriei şi, prin post, să rosteşti:
„Aşa de mult Te doresc, Doamne!”
Plăcerile ne dictează direcţia în viaţă; ele pot fi dorinţele după care tânjeşte stomacul nostru, dorinţa arzătoare după posesiuni sau putere, sau dorul sufletului după Dumnezeu. Pentru un creştin, foamea de orice altceva în afară de Dumnezeu poate fi cel mai mare duşman.
Foamea de Dumnezeu- şi numai de El- e singurul lucru care aduce victorie. Doreşti să ai această foame? Aşa cum spune John Piper: „Dacă nu doreşti atât de puternic arătarea slavei lui Dumnezeu, nu e pentru că ai băut îndeajuns şi nu mai eşti însetat. E pentru că ai cules firmiturile de la masa lumii. Sufletul ţi-e încărcat cu lucruri mărunte, şi nu mai există loc pentru ceva mai mare.” Dacă suntem sătui de ceea ce lumea ne oferă, poate că postul ar exprima, sau ar creşte apetitul sufletului nostru pentru Dumnezeu.
Între pericolele renunţării la sine şi ale indulgenţei faţă de sine, e calea unei dureri plăcute, numită post. E calea pe care John Piper te invită să mergi în această carte. Atunci când Dumnezeu reprezintă foamea supremă a sufletului tău, El va fi suprem în orice lucru. Când vei fi pe deplin satisfăcut în El, el va fi pe deplin glorificat în tine.
Lipsa postului este un indiciu al faptului că ne simţim confortabil în starea actuală. Nimeni nu posteşte ca să exprime mulţumirea pe care o simte. Oamenii postesc doar atunci când sunt nemulţumiţi. „Se pot jeli nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile, când mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti”. Absenţa postului arată cât de mulţumiţi suntem de absenţa lui Hristos.
Să tânjim şi să Îl aşteptăm cu mai multă intensitate decât Simeon şi Ana! Să avem noi mai puţină dedicare decât aceşti sfinţi predecesori creştinilor? Noi I-am văzut gloria. Gloria, ca singurul Fiu al lui Dumnezeu şi totuşi să fim mai puţin flămânzi după venirea Sa? Nu cumva suntem atât de legaţi de confortul acestei lumi încât gândul de a posti pentru sfârşitul ei pare de neconceput? Ce spuneţi voi, cei mai în vârstă decât noi? Puteţi gusta mai bine din gloria prezenţei Regelui pentru că este mai aproape? Transformaţi acest sentiment în post pentru venirea Regelui? Dar voi tinerilor? Îl iubiţi pe Isus atât de mult încât venirea Sa să reprezinte cel mai măreţ lucru la care vă puteţi gândi? Sau El este subiectul unei discuţii religioase de sfârşit de săptămână, care îţi ajută câteodată conştiinţa încărcată, dar nu este persoana pe care ţi-ai dori-o să îţi întrerupă viaţa? Dar cei de vârstă mijlocie? Ce simţiţi atunci când vi se spune că postul pentru revenirea Regelui poate reflecta intensitatea dorinţei voastre ca Mirele să vină? Nu cumva planurile voastre pentru mult aşteptata pensionare vă umplu cu dorinţe mai puternice decât perspectiva venirii lui Hristos? Pasiunea Anei pentru Mesia trezeşte ceva în noi? Dorim venirea lui Hristos mai mult decât încheierea carierei sau îndeplinirea planurilor familiale? Sau terminarea următoarei cine? Să nu postim noi pentru întoarcerea Regelui? Nu este o practică devoţională nouă sau străină. Este pur şi simplu o exprimare a cât de mult suntem flămânzi după Dumnezeu: Doamne, atât de mult dorim ca lucrarea Ta să fie terminată şi ca Împărăţia Ta să vină! Atât de mult dorim, Doamne, să te întorci!

Va recomand pe langa alte situri, un site preferat de mine, cartea poate fi procurata si din alte surse, dar recomand cu incredere si placere editura Perla Suferintei

Ravna Evangheliei Pacii

EFESENI 6:15

"Avand picioarele încălţate cu ravna Evangheliei păcii."

Textul acesta însemnează fără doar şi poate: "Să fiţi pregătiţi ca nişte mesageri gata să ducă vestea bună a păcii." Prin aceasta apostolul ne spune să fim totdeauna în alertă, avand răspuns imediat la orice întrebare şi dand fără ezitare o mărturie bună şi corectă. Lui Timotei, de pildă, îi spune: "Vesteşte Cuvîntul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blandeţea şi învăţătura." (2Tim.4:2). Şi desigur nu este neapărat vorba de a vesti Cuvantul de la catedră sau de a face o lucrare de felul acesta fără să fi fost trimis şi înzestrat de Duhul Sfînt cu darul de evanghelist, învăţător, de episcop sau orice altă lucrare în adunare. Aici este vorba de lucrarea de mesager sau de purtător al veştii bune la care suntem cu toţii chemaţi, fără excepţie, bărbat sau femeie. Ceea ce ni se cere este ravnă si dragoste pentru suflete.

Să ne gîndim la tăcerile noastre care au dezonorat pe Domnul şi care s-au datorat lipsei de curaj, sau ruşinii sau comodităţii noastre. Putem să fim plini de teorii frumoase, buni cunoscători ai Cuvantului, dar cand este vorba să spunem oamenilor despre Domnul Isus şi lucrarea Lui de la cruce, atunci tăcem! Şi cand, vai, cinstea şi slava lui Dumnezeu şi a Cuvantului Lui sunt zeflemisite, nu numai că nu protestăm dar ne arătăm chiar indiferenţi. Trec poate zile, săptămani şi luni fără să spunem un cuvant cuiva despre vestea cea bună a păcii. Şi de fiecare dată cand nu am luat poziţia de mesager, cand nu am ridicat drapelul Evangheliei, nu am făcut decat să întărim poziţia vrăjmaşului. Dumnezeu să ne dea supleţe şi atitudine de permanentă alertă care să prindă orice prilej pentru a aduce un suflet la Domnul Isus, pentru a sprijini pe cineva în suferinţă sau pentru a da mărturie despre adevărul lui Dumnezeu. Să nu spunem că nu avem ocazii de a mărturisi, căci ziua este plină de astfel de prilejuri. Lipsa de roadă în viaţa noastpu nu este din pricina lipsei de oportunităţi de tot felul de a face ceva pentru Domnul nostru ci pentru că n-avem dragoste pentru Domnul Isus şi pentru sufletele oamenilor. Da, ne lipseşte ravna de care vorbeşte textul nostru.

Să-I cerem lui Dumnezeu să ne trezească la realitate şi să ne izbăvească de somnul nostru, de egoism şi de comoditate. Să aducem întreaga noastră fiinţă ca o jertfă vie, plăcută lui Dumnezeu şi de folos pentru o lume ruinată în păcat. Să stăm în picioare pentru Domnul nostru, fiind încălţaţi cu ravna Evangheliei păcii ştiind că am ajuns la "sfîrşitul vremurilor" şi să nu ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu ca acela care a ascuns talantul în pământ.

Priviti Mielul

Furtuna te inalta

"Stii ca..furtunile care se dezlantuie adesea,spulbera doar praful,risipesc gunoaiele si arunca pasarile la pamant,dar pe vulturi ii inalta.De asemenea,si focul se hraneste din chiar piedicile pe care le intalneste in cale,iar apele ce curg tumultoase,daca nu-si pot largi albia din cauza muntilor potrivnici,atunci si-o vor adanci..."
Zaharia Bica- " Scrisori fara adresa"

Incinsi cu Adevarul

EFESENI 6:14

"Avand mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii..."

Aceste două părţi ale armăturii celui credincios se completează una pe alta. Dacă nu suntem încinşi cu adevărul, atunci platoşa noastră, capătă fisuri. Lupătătorul Domnului care vrea să biruiască, chiar dacă se găseşte sub noul legămînt al harului, are totuşi nevoie să se îmbrace cu ce îi porunceşte Dumnezeu.

El trebuie să vegheze ca întreaga lui fiinţă să fie strînsă cu centura adevărului; el nu numai că trebuie să fie legat de adevărul biblic, dar întreaga sa viaţă trebuie să exprime dreptatea. Lipsa de sinceritate în viaţa creştină este deja o fisură: toate celelalte arme ale sale sunt atunci fără eficacitate. O fisură cat de mică în fuselajul unui avion în zbor poate duce la prăbuşirea lui.

Braul la o haină lungă - în orient - libera mişcările, permitea un mers uşor şi liber. Această "centură a adevărului" însemnează că atitudinile noastre, viaţa noastră, umbletul nostru sunt caracterizate de sinceritate, de lipsa oricărei duplicităţi sau prefăcătorii. Ea îi dă celui credincios o ţinută demnă care reflectă credincioşia lui faţă de Domnul Isus, mai întai şi apoi faţă de oamenii care îl înconjoară. De altfel, noi care suntem chemaţi să reflectăm chipul Modelului nostru desăvarşit, trebuie să-L arătăm în primul rînd ca ceea ce este El însuşi "Cel Adevărat". "îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii" este propriu zis protejarea inimii. Pe campul de luptă inima luptătorului credincios este ameninţată de tot felul de săgeţi arzătoare ale celui rău: viclenia, atracţiile lumeşti, porniri lăuntrice,frustrariile, poftele, egoismul, felurite glasuri, care uneori împrumută chiar limbajul Scripturii, pot pătrunde în inimă dacă nu este protejată de platoşa neprihănirii care este Domnul Isus însuşi. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi neprihănire. Să ne îmbrăcăm deci cu El, care a fost dat pentru păcatele noastre şi a fost înviat pentru neprihănirea noastră. A ne îmbrăca în Domnul Hristos este a trăi viaţa Lui de înviere. A ne îmbrăca deci cu platoşa aceasta a neprihănirii nu înseamnă nicidecum a îmbrăca o neprihănire a noastră: "să faci şi să nu faci" cutare sau cutare lucru, ci printr-o credinţă simplă, nefilozofată, să realizăm că de fapt noi suntem îmbrăcaţi în Domnul Isus pentru că suntem în El după cum a spus-o

El însuşi: "în ziua aceea veţi cunoaşte că......voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi." (Ioan 14:20).

Batalia pe care nu o putem "vedea"

EFESENI 6:13

"De aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti sa va impotriviti in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare dupa ce veti fi biruit toate."

Stefan, inainte de a muri ca martir, a vazut pe Domnul Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu, gata sa-1 primeasca in slava. Domnul nostru este in picioare si noi soldatii Lui trebuie sa fim in picioare. Aceasta este pozitia credinciosului luptator, desi suntem "asezati in locurile ceresti, in Hristos."

Cand vrajmasul se arunca asupra noastra, cand lupta este grea, sa ramanem in picioare in Domnul Hristos, sa nu ne clatinam, sa nu ne temem de nimic si sa nu ne rotim privirile in jurul nostru cu ingrijorare! (Isa. 41:10) Dumnezeu vrea sa ne vada in picioare in duh, fermi in Domnul Isus, intariti de puterea Lui biruitoare si imbracati cu armatura Lui, infruntand pe vrajmas si ducand lupta dupa poruncile date.

Cand in rugaciune, Dumnezeu ne pune pe inima un suflet incercat, obiect al asalturilor vrajmasului, sa ne tinem in picioare pentru el si intariti in Domnul, in numele Biruitorului, sa rezistam vrajmasului, luptand pentru acel suflet; "Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile Diavolului." (1 loan 3:8); sa invocam aceasta fagaduinta! Ca si Moise alta data, sa ne ridicam mainile inaintea tronului, sa respingem orice infrangere si prin rugaciunile noastre sa inconjuram cu un zid protector pe aceia care lupta.

Pentru ca Domnul ne spune: "impotriviti-va!", s-o facem. Domnul Hristos vrea sa intensifice lupta noastra impotriva vrajmasului, caci "ziua cea rea" este aproape. in ciuda oboselii luptei si desi suntem tinta vrajmasului, vom ramine in picioare, neatinsi si biruind totul datorita armaturii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Fara-ndoiala insa ca lupta noastra, lupta credintei este in permanenta insotita de harul lui Dumnezeu si biruinta este deci datorita aceluias HAR. Sa nu uitam ca Omul Isus Hristos a avut o lupta mult mai grea decat noi, tot timpul vietii Lui pe pamant si a biruit totul fiind intr-o permanenta si neintrerupta legatura cu Tatal Sau, izvorul nesecat al oricarui har. Numai un credincios devotat poate sa spuna cat este de grea lupta pe care o are de dus: impotriva lui Satan si a hoardelor lui, impotriva lumii si impotriva lui insusi. Unui astfel de credincios Cuvintul ii spune ca avem un Mare Preot care a fost ispitit in toate, ca si noi, dar fara pacat... : "Sa ne apropiem,dar de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa aflam har ca sa fim ajutati la vreme de nevoie." (Evr. 5:16)

Paul Wilbur - Praise Adonai

Isus, Tu bucuria inimilor iubitoare

Tu, fantana a vietii, Tu, lumina a oamenilor!

Chiar de la cea mai mare binecuvantare data pe pamant

Neimpliniti ne intoarcem din nou spre Tine.

Bernard de Clairvaux

1 aprilie a murit Sabin Balasa

Sabin Bălaşa (n.17 iunie 1932, Dobriceni, Olt. d 1 aprilie 2008, Bucuresti) a fost un pictor român, autor şi regizor de filme de pictură animată, cât şi scriitor.

Mediul şi fundalul picturilor sale amintesc simultan de fundul unui ocean şi de imaginile posibile de pe suprafeţele altor planete luminate de sori emiţând în domeniul albastrului.

Trupul neînsufleţit al pictorului Sabin Bălaşa va fi transportat la Iaşi, unde artistul va fi înmormântat.
Sabian Bălaşa a trecut în nefiinţă marţi, în jurul prânzului, la Spitalui Sfânta Maria din Capitală, în urma unui cancer generalizat.

In varsta de 76 de ani, pictorul suferea de cancer la plamani, cu metastaze.

Potrivit Antena 3, decesul a survenit dupa ce pictorul a refuzat, astazi, sa isi mai puna masca de oxigen.

Indemn la simplitate

Omul a purtat in decursul vremurilor o lupta tragica pentru castigarea unui prisos de bine. In epoca moderna acest bine a fost vazut sub forma progresului si a civilizatiei. Singur, sau in mijlocul societatii, omul s-a straduit in acest sens. Socotit in roadele sale, astazi dupa trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit inselator. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat indeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator a lipsit. Lumea noua s-a increzut prea mult in civilizatie si progres, dar nimeni nu sta sa gandeasca ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituala a omului. Si atunci drumurile s-au deosebit, dupa cum deosebite erau idealurile.

Civilizatia acestei ultime epoci istorice a facut din om "o fiinta complexa". Gasim in aceasta tendinta si stare a sufletului contemporan o caracteristica a vietii moderne, dornica de progres. ce inseamna oare aceasta complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credinte vechi? O continua crestere a nevoilor materiale, o dezvoltare fara limita. Judecata interior, ea mai inseamna rafinament si ornamentatie. Aceste insusiri alcatuiesc tot atatea semne de distinctie.

Sa lamurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu inseamna ceea ce am putea crede ca inseamna, adica: distinctie in inteles de superioritate, complexitate in inteles de adancime si frumusete interioara. Complexitatea aceasta, care era si o sete de a se imbogati, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara fiintei noastre morale, din afara nevoilor acestei fiinte, l-a incarcat si l-a prefacut pana la naruire.

EDUCATIA - a fost facuta in raport cu unele valori la moda, de natura mai mult sociala si materiala. Omul a avut o sete de a progresa, de a creste chiar interior; omul a incercat sa depaseasca starea in care se afla, dar nu in raport cu anumite valori spirituale permanente, ci in raport cu oamenii.

ETICA MODERNA- a avut la temelie nu atat o dorinta sincera de proprie depasire, ci mai mult o de intrecere intre oamenii.

Cu cat omul si-a creat mai multe nevoi, semn al unei inalte trepte de civilizatie, cu atat el a devenit mai putin stapan pe sine, cu atat a fost mai putin liber. Sufletul sau, aparent inaltat, devenise lipsit de putere, se subtiase si se complicase. Cuprinzand ceea ce nu-i era firesc, renuntand la ceea ce ii era esential, pentru podoaba!!, si-a pierdut adevarata frumusete si tarie.

Viata interioara a omului a avut toate aparentele unei cresteri adevarate; in realitate, s-a petrecut o saracire, si anume din cauza ca aceasta crestere nu era organica, ci era o adunare, o adaugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile si gusturile nenumarate, tot rafinamentul intelectual si estetic l-au sedus si l-au indemnat catre o lume a decorativului si inutilului.
A fi o fiinta complexa nu este in sine o stare rea; dimpotriva. Trebuie insa sa fie rodul unei serioase si firesti cresteri interioare, cresteri a elementelor esentiale, a stalpilor vietii noastre morale. Trebuie sa fie o imbogatire a ceea ce apartine esential din Dumnezeu. Altfel ajungem la tipul omului modern, prezent inca intre noi si specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat in care viata este nefireasca si vointa lipsita de indrumare. Povara trufiei, povara propriilor creatii ale omului, povara combinatiilor si constructiilor asa-zisului progres cultural si civilizator apasa inca sufletul celor mai multi dintre noi.

Omul acesta a confundat complexitatea cu complicatia. Iata numele adevarat al starii noastre interioare. De aceea este atat de nenorocit, de aceea este atat de greu de inteles si de satisfacut. Omul de care vorbim este mereu nemultumit, mereu ridicat impotriva vietii si a conditiilor date. Omul complicat este o fiinta dificila si nenorocita.

In setea sa de progres si de civilizatie materiala omul s-a descentrat, adica a confundat esentialul cu secundarul, dand o atentie deosebita celor ce nu-l alcatuiau in fond. Omul cetatii de azi este un om facut, este o fiinta artificiala. S-a construit infruntand legile fiintei sale morale. Tot ceea ce a fost adaugat nefiresc si a impodobit sufletul sau mandru nu a facut decat sa-l scoata din fagasul destinului sau propriu, de om.

Pentru ca o innoire sa fie posibila, omul trebuie sa renunte la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reintoarce catre elementele originare ale fapturi sale create de catre Dumnezeu.Nu poate fi vorba de o renuntare la progres si nici de o reintoarcere la " starea naturala" a unui filosof francez, ci de mergerea inainte de la inceput pe calea cea noua, in dezvoltarea omeniei si a tuturor VIRTUTILOR ce o alcatuiesc. Ce inseamna pentru noi intoarcere? INSEAMNA RENUNTARE LA INUTIL, la rugina sufletului. Ce inseamna dezvoltare?Ce inseamna progres? Inseamna crestere din sfintenia lui Dumnezeu, inseamna crestere din samburele fiintei, in limitea superioara - Inflorire. Aceasta inseamna a fi cult, a fi om superior, a fi distins si complex: inflorire. Sa ajungi sa iti exprimi esenta. Nu imtoarcere, deci, nu oprire, ci crestere deplina si sfanta in El.















Aici se aseaza SIMPLITATEA. Simplitatea este starea morala a omului care se misca esential si sincer. Simplitatea in etica, intocmai ca si in estetica, inseamna linie mare. Liniile mari dau sensul fapturii, liniile mari construiesc.
Simplitatea ca stare morala este o stare originara, legata de inceputul fiintei. De aceea Evanghelia, cartea simplitatii si a permanentei vorbeste de simplitate in legatura cu copilul si profetul. Fiind originara, simplitatea este o stare a omului nou, o stare a celor care pastreaza legatura vie cu Dumnezeu.
Nefiind legata de poverile podoabelor inutile, simplitatea da omului un echilibru interior, o tarie si o mare stapanire de sine. Omul simplu ramane cu sine, curat si intreg, liber de elementele inutile, adaugate, exterioare. Omul simplu traieste viata din plin si natural, o traieste astfel pentru ca este in ea.
Simplitatea da o siguranta si o certitudine interioara adevarata, da putere de depasire a contingentelor si viciilor apasatoare. Pe calea simplitatii omul se implineste pentru ca traieste natural si esential.
Simplitatea este o stare spirituala si morala prin care o seama de taine ni se deschid. Naturalul si armonia ei o fac sa rodeasca si pe o alta dimensiune a vietii, aceea a orizontului deschis. Sensul vietii este prins mai usor si mai adevarat de omul simplu decat de omul complicat, pentru ca cel dintai pastreaza legatura directa cu viata, cu Dumnezeu si are totodata simtul realitatii aparente si tainice.

A fi simplu inseamna a fi in viata, a fi in viata inseamna a-i trai si cunoaste sensurile. Sensul vietii nu poate fi prins stand in afara ei, calcand un drum artificial. Omul simplu traieste cu ochii in distantele mari ale lumii.

Din aceste elemente si infatisari ale simplitatii intelegem cum acela care traieste cu adevarat simplitate ajunge sa traiasca si in lumina, in frumusete. Fiinta sa interioara, aparent mica, are dimensiuni foarte mari, neintelese de acei care judeca oamenii dupa criteriile civilizatiei burgheze. Omul simplu ajunge sa cunoasca adancurile si sa cuprinda lumea, sa se inradacineze in loc rodnic. Liber de orice povara morala sau materiala, el merge pe caile Adevarului Cuvantului lui Dumnezeu, cugetul si fapta sa nu sunt legate de lucruri si principii slabe, ci de tarii divine.

Bucuria trairii in simplitate poate fi inteleasa din libertatea si rodnicia pe care o castiga omul. Omul simplu este o faptura vie, este o faptura originara de mare plinatate si echilibru interior.El are ca exemplu de traire un Model Suprem de smerenie, dragoste, iertare si simplitate.

Ernest Bernea - Indemn la simplitate

1 Aprilie Ziua Domnului nu ziua Pacalelii

1 Aprilie 2001

O zi de sarbatoare. Am inteles ca la intalnirea cu Dumnezeu vi asa cum esti, insa la plecare dupa intalnirea cu Prezenta Sa sfanta pleci asa cum vrea Dumnezeu.

Duminica de 1 aprilie a fost data de botez in care am ascultat si implinit porunca si chemarea Domnului meu Dumnezeu.

Tin minte toate detaliile acelei zile, emotiile cu baietii din cabina de schimb, cantarile, mesajul care mi-a umplut inima de pace si armonie cu Cerul. Dar cea mai importanta este Lucrarea Indurarii lui Si Milei lui fata de mine un pacatos.

Am intrat in apa...

Mie la inceput mi s-a parut comica rugaciunea...dar a fost dorinta inimii mele simple si spalate de sangele lui ISus: " Doamne vreau ca azi sa fie cea mai mare realitate din viata mea , nu cea mai mare pacaleala ..botezul asta".

ma bucur ca pot depune marturie de cine este si ce face Christos in viata mea.

Cu El vreau sa ma aseman tot mai mult.

El este fratele meu mai mare si in cer Domnului ISus nu ii este rusine sa ma prezinte Tatalui Sau, aceeasi motivatie sa o avem si noi cu cei din jurul nostru, chiar daca uneori parem ciudati, Sa nu ne fie rusine sa il prezentam si aratam prin viata noastra pe Isus Christos ca fiind Fratele nostru mai mare, Domnul izbavirii noastre, Salvatorul si Imparatul harului si Dragostei.- cel care a rezolvat problema noastra profunda spirituala si anume pacatul si cel care ne-a redobandit adevarata masculinitate, care sa fie folosita pentru gloria Sa.

Psalmul 34:8

Gustati si vedeti ce BUUN este Domnul.