Pierderea integritatii (I)

In aceasta perioada in care omenirea este fascinata de discursurile teologice si nemaipomenite ale Papei Francisc I, acum mai mult ca niciodata Diavolul doreste, tanjeste sa fie o sursa paralela de luminare si interpretare a Scripturii. Iar atunci cand o persoana interpreteaza Cuvantul lui Dumnezeu fara a lasa mai intai Cuvantul sa opereze in inima sa atunci intreg mesajul duce spre ruina.

Un discurs biblic este mereu anulat la ZERO de un comportament nebiblic. Priviti la mesajul "extraordinar", extraordinar:) pe care il are imparatul Irod cu privire la fiul lui Dumnezeu- Isus Christos.(Matei 2:8:"Apoi i-a trimis la Betleem si le-a zis " Duceti-va de cercetati cu deamanuntul despre Prunc; si cand il veti gasi, dati-mi si mie de stire, ca sa vin si eu sa ma inchin Lui". Wau! Multi azi daca l-ar auzi pe Irod ar spune ce intentii frumoase, nobile. Dar noi stim care era adevarata motivatie din inima lui.

Nu este o garantie faptul ca cineva stie sa jongleze cu 3-4 atribute ale lui Dumnezeu, ca are un vocabular biblic si ceva cunostinte teologice ca sa il asculti ca fiind o persoana vrednica de incredere.

La ce folos sa avem o doctrina corecta daca nu avem si o traire corecta?

Integritatea unei persoane este constituita atat din valorile pe care le afirma, crede le verbalizeaza cat si din comportamentul sau. Cand cele doua (abilitatile, convingerile, calitatile unei persoane coincid cu purtarea sa atunci putem vorbi de o congruenta) sunt egale atunci ele formeaza un intreg, o persoana integra. 

Paguba societatii si chiar a spatiului evanghelic este ca alege sa selecteze, sa recruteze in lucrare si sa caute slujitori care mai degraba prezinta cateva daruri stralucitoare, oratorice, bun organizator, excelent manager in detrimentul unei purtari integre, evlavioase. Azi promovam talente si construim scene pentru performeri spirituali pentru cei care ametesc masele de oameni in loc sa investim in oamenii cu caracter. 

In Scriptura exista un principiu pe care Dumnezeu nu l-a negociat niciodata si anume "CARACTERUL sprijina talentul" vezi Romani 15:18, Faptele Apostolilor 1:1 si 2 Timotei 2:2.

Plasam in posturi de conducere, de influenta si de invatare oameni care detin doar cunostinte biblice, informatii dar nu dau dovada si de traire biblica.

Si atunci ne miram de ce stau lucrurile cum stau, de ce este starea bisericii sa devina un cadavru eclesiastic "Stiu faptele tale: ca iti merge numele ca traiesti, dar esti mort"(Apocalipsa 3:1).

Asadar e simplu incat si un tanar de 16 ani intelege astazi lipsa de congruenta si nu mai poate fi dus de nas sau pacalit de un impostor. 

Putem avea cele mai frumoase si bune programe spirituale, sa avem cei mai dinamici si cei mai pregatiti predicatori, cei mai pasionati inchinatori si cei mai talentati cantareti, dar cand lipseste integritatea practic nu mai avem nimic.

Avem si astazi atatea seminarii, si totusi nu mai avem nici un efect in lume. Cu atatea resurse: carti-literatura, evanghelizari, conferinte, biserici noi, radio crestin, bloguri, predicatori si pastori nimeni nu mai contesta realitatea ca biserica este tot mai ineficienta! 

Majoritatea tinerilor isi pierd credinta in Dumnezeu, isi pierd marturia nu din cauza predicilor monotone si plicticoase nici din cauza lipsei argumentelor intelectuale, nici din cauza lipsei de pasiune a parintilor pentru Dumnezeu sau pentru ca nu li se ofera o alternativa de calitate aici in adunare- majoritatea tinerilor se pierd din cauza imoralitatii!

Biserica lui Christos este chemata sa fie in lume precum o corabie ce pluteste in ocean! Dar cand oceanul incepe sa intre in corabie si incepi sa iti consumi tot timpul doar scotand apa ( ne luptam doar ca sa existam ca institutie a bisericii, sau sa bifam anumite activitati spirituale, sau impunem la toti reguli omenesti pe care nici noi nu le aplicam) afara din corabie atunci e foarte greu sa mai fi si intr-o MISIUNE DE SALVARE DE SUFLETE!.

Mantuitorul se adreseaza Bisericii din Sardes " Stiu faptele tale" .Da in Centru esti tu, activitatile tale, implicarea ta, zelul tau, departamentele unde slujesti, ca esti o biserica care bifeaza la toate departamentele ( Misiune, invatatura, scoala duminicala, tineret, donatii, vizite, inchinare, rugaciune, studiu)..Dar eu vreau sa iti vad inima.

Dam semne de putrefactie si moarte spirituala atunci cand:

a) Umblam dupa lucrurile firii pamantesti (Romani 8:6) Si umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este moarte, pe cand umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace

b) Nu iubim pe frati (1 Ioan 3:14) Noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe frati. Cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte

c) Nu ramanem in El ( Ioan 15:4) Cine ramane in Mine si in cine raman Eu aduce mult rod; caci despartiti de Mine nu puteti face nimic.

d) Cand faptele noastre le traim doar inaintea oamenilor ( Luca 16:14-15) Voi cautati sa va aratati neprihaniti inaintea oamenilor, dar Dumnezeu va cunoaste inimile,pentru ca ce este inaltat intre oameni este o uraciune inaintea lui Dumnezeu.

Sa nu uitam :daca crestinii nu sunt cunoscuti pentru integritatea lor atunci nici pentru ALTCEVA nu vor fi cunoscuti!

Te provoc sa te gandesti la un aspect practic la care ma lupt si eu :

Cum imbin in viata mea ceea ce invat, ceea ce stiu si cunosc cu ceea ce aplic, traiesc? 

Din mesajul "O biserica bună este o biserică realistă- Apocalipsa 3 Biserica Sardes". 

10.03.2013- Sibiu 

Generatia sclavilor orbiti de patimi

Se pot identifica, privind retrospectiv ultimii cincizeci de ani, câteva generaţii cu caracteristici specifice, care s-au perindat istoric şi sociologic, pe scena istoriei contemporane: generaţia “baby boomers”, generaţia “rock-ului”, generaţia “Vietnamului”, generaţia X...

În cazul României: generaţia Colectivizării, generaţia Canalului, generaţia “Decreţeilor”, generaţia “epoca de aur”, apoi generaţia Revoluţiei. Oricum, dacă le-am aduna şi pune pe toate într-o singură generaţie, cea a părinţilor şi bunicilor noştri, am putea-o numi “generaţia de sacrificiu”. Este generaţia celor care au trăit improvizat, într-o aşteptare permanentă a “eliberării”. Ascultând Europa Liberă, spunând bancuri gen “un român, un rus şi un american vorbeau despre…”, aplaudând când era de aşteptat să se aplaude, mergând la biserică din când în când pentru a face frondă şi aşteptând cu anii o excursie în Bulgaria, să mai schimbe peisajul...

Da, a fost generaţia părinţilor noştri, generaţia de sacrificiu care s-a adaptat comunismului model chinezesc Mao-ist şi nord-corean, Kim-Ir-Sen-ist. Iar după atâţia ani de la dispariţia lui ca sistem oficial, dragii noştri taţi şi mame nu reuşesc să iasă din tiparele lui deformante. Pe atunci priveau cu jind la societatea de consum. Acum privesc nostalgic înapoi, trăind în trecut, incapabili de a accepta faptul că nici un model social nu este perfect şi că sistemul capitalist, departe de a fi raiul pe pământ, are şi el, oho, destule limitări şi neajunsuri.

Apoi am venit noi, generaţia celor care le pleacă, cum ne-a numit H.R. Patapievici. Le-am preluat frustrările şi visurile deopotrivă, şi am plecat de acasă care pe unde ne-am descurcat. Mai întâi nu prea departe, în Yugoslavia, pe la începutul anilor 90, ca să săpăm porumbul sârbilor, să le vindem farfurii de Alba Iulia, şi să venim înapoi cu dinari şi mărci, cu trenul de noapte la sfârşit de săptămână din gară de la Zemun. Apoi Germania, Franţa, Belgia… Europa lor, acum şi a noastră cumva, câte trei luni. Târând geamantane găsite la floch-market, netunşi (costă!), muncind în construcţii, cu gând să venim acasă după trei luni într-un Golf Diesel sau să ne cumpărăm Dacie nouă şi să plecăm înapoi. Apoi mai departe, Spania, Irlanda, ţările nordice… Trăind veşnic improvizat, înghesuiţi câte cin’şpe în mansarde ieftine, amânând fericirea până ce găsim un serviciu permanent, sau un statut sigur.

Bani grămadă, familie vraişte.

Dar încă un an şi gata, las-că ne întoarcem. Pe bune… Şi apoi încă unul. Ba nu, doi, ca să am de-ajuns să deschid o afacere şi să mai respir şi eu puţin...

Fac şi eu parte din generaţia aceasta jumi-juma. Cu trupul aici, dar sufletul dincolo… Dezamăgiţi de prezent, visăm la un viitor în care ne reîntoarcem acasă, eventual, cu suficienţi bani să ne luăm o căsuţă a noastră, să o mobilăm şi să o dotăm cum aveam dincoace unde plătim rate peste rate, bobânzi peste dobânzi.

Suntem generaţia care pune de-o parte pentru departe. Care vorbeşte cu părinţii prin Messenger PC-to-phone. Generaţia care scrie emailuri prietenilor, trimite poze pe Facebook sau Hi5 şi ţine bloguri pentru că nu vrea să se înstrăineze cu totul. Aşa, provizoriu. Doar aşa, până la pensie, când poate vor veni înapoi. Poate...

Suntem generaţia din afară care ţine de fapt economia dinăuntru, prin miliardele de euro/dolari trimişi acasă, investiţi acasă, visaţi acasă, că doar-doar, într-o bună zi… or să vină şi ei, fizic, acasă. Vorba cântecului celor de la Phoenix: ”Lasă-lasă, lasă-lasă/ C-om ajunge noi acasă”...

Suntem generaţia celor care vrem cumva să ne întoarcem şi nu mai putem. Să ne întoarcem la telemea, la mălai grizat, la sarmale, la cozonac cu stafide şi esenţă de rom. La terenul de baschet din curtea liceului. La colindele de Crăciun. La cireşul din spatele grădinii bunicilor. La copilarie... La predicile entuziaste despre revenirea lui Isus. La România pe care ne-o amintim nostalgic. O Românie dispărută. Pentru totdeauna. Până şi spiritualitatea acestei generaţii este una ”provizorie”.

Ce faci? Cum adică ”deocamdată bine”? Adică provizorat permanent… Tot planuri pentru pensie şi nimic mai mult? Generaţia de-afară o să rămână pe dinafară. O să rateze a fi generaţia mileniului care va pune capăt tuturor generaţiilor de la A la Z ale acestui pământ. Apocalipsa 20:6 “Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani”.

Hei, trezeşte-te! Deşteaptă-te române! Trezeşte-te aşteptătorule! Generatia X