sâmbătă, 12 iunie 2010

Tabara Poarta Oilor

Pentru 10 zile voi fi din nou plecat in lucrare la Poarta Oilor.
Va doresc tuturor o vara placuta in slujire pentru Imparatul nostru.

luni, 7 iunie 2010

Atentie slujitori!: " Dumnezeu nu se lasa batjocorit"


După ce a interpretat cu credincioşie visul, Daniel l-a îndemnat pe monarhul cel îngâmfat să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu ca printr-o viaţă curată să îndepărteze nenorocirea care-l ameninţa. “De aceea, împărate”, l-a rugat proorocul, “placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale, şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!”

Pentru o vreme impresia avertizării şi sfatul proorocului au fost puternice asupra lui Nebucadneţar; dar inima care nu este schimbată prin harul lui Dumnezeu pierde repede impresiile Duhului Sfânt. Îngăduinţa de sine şi ambiţia nu fuseseră eradicate din inima împăratului, iar mai târziu aceste trăsături au apărut iarăşi. În ciuda îndrumărilor date cu atâta îndurare şi a avertizărilor cu privire la experienţa trecută, Nebucadneţar a îngăduit iarăşi ca spiritul de invidie împotriva împărăţiilor care aveau să urmeze, să-l ia în stăpânire. Conducerea lui, care până atunci fusese într-o mare măsură dreaptă şi îngăduitoare, a devenit apăsătoare. Împietrindu-şi inima, a folosit capacităţile date de Dumnezeu pentru proslăvirea de sine înălţându-se mai presus de Dumnezeu care-i dăduse viaţa şi puterea.

Timp de luni de zile judecata lui Dumnezeu a întârziat. Dar în loc să fie condus la pocăinţă prin această îngăduinţă, împăratul a dat frâu liber mândriei până acolo încât a pierdut încrederea în interpretarea visului şi şi-a dispreţuit anii lui de mai înainte.

La un an după ce a primit avertizarea, Nebucadneţar, plimbându-se în palatul lui şi cugetând cu mândrie la puterea lui de conducător, cât şi la reuşitele lui de constructor, a exclamat: “Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?”

Chiar când trufia îngâmfată era încă pe buzele împăratului, un glas din cer a făcut cunoscut că timpul de judecată rânduit de Dumnezeu venise. În auzul lui s-a auzit hotărârea lui Iehova: “Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremi, până vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea”.

Într-o clipă raţiunea pe care Dumnezeu i-o dăduse i-a fost luată; judecata pe care împăratul o socotea desăvârşită, înţelepciunea cu care se mândrea i-au fost luate, iar acela care odinioară fusese un conducător puternic, a devenit un maniac. Mâna lui nu mai putea ţine sceptrul. Soliile de avertizare nu fuseseră luate în seamă; acum, lipsit de puterea pe care Creatorul i-o dăduse şi alungat dintre oameni, Nebucadneţar “a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat cu roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor”.

Timp de şapte ani, Nebucadneţar a fost o uimire pentru supuşii lui; timp de şapte ani a fost umilit înaintea lumii întregi. Apoi judecata i-a fost reabilitată, şi ridicându-şi ochii în umilinţă către Dumnezeul cerului a recunoscut mâna divină în pedepsirea lui. Într-o proclamaţie publică şi-a recunoscut vinovăţia şi mila cea mare a lui Dumnezeu în vindecarea lui. “După trecerea vremii sorocite”, a declarat el, “eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-l zică: 'Ce faci?'

În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; şi slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut”.

Monarhul atât de mândru odinioară a devenit copilul umil al lui Dumnezeu; conducătorul tiran şi arogant a devenit un împărat înţelept şi îndurător. Acela care sfidase şi hulise pe Dumnezeul cerului, a recunoscut acum puterea Celui Prea Înalt şi cu seriozitate a căutat să promoveze temerea de Iehova şi fericirea supuşilor lui. Sub mustrarea Aceluia care este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Nebucadneţar a învăţat în cele din urmă, lecţia pe care toţi conducătorii trebuie să o înveţe, şi anume că adevărata măreţie constă într-o bunătate adevărată. L-a recunoscut pe Iehova ca Dumnezeul cel viu, zicând: “Acum eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie”.

Planul lui Dumnezeu ca cea mai mare împărăţie a lumii să dea pe faţă lauda Sa a fost împlinit. Această proclamaţie publică în care Nebucadneţar a recunoscut mila, bunătatea şi autoritatea lui Dumnezeu a fost ultimul act al vieţii lui raportat în istoria sfântă.

miercuri, 2 iunie 2010

E timpul sa ne trezim !

Sergiu si Magda au plecat langa Domnul


Cu durere ne luam ramas bun de la Sergiu, student la Teologie in anul II. Nedespartit de Magda, sotia lui, cei doi se pregateau la Colegiul Biblic Est European pentru a merge misionari. In aceasta vara si-au planificat sa fie in Albania. Se pregateau intens pentru a fi misionari pe termen lung. Astazi, 31 mai Sergiu a venit la ultimul examen. Si-a predat lucrarea scrisa pe care o avea.

Aveau o motocicleta. In fiecare vineri mergeau la Botean ca sa lucreze cu copiii. Astazi, 31 mai, dupa examen, s-au dus la cumparaturi si apoi au pornit spre casa. Sergiu a ajuns acasa in ceruri. Ploaia, neatentia, masinile au creat un amalgan care i-au curmat viata. Avea doar 27 de ani.

Cu nici un an in urma s-a casatorit cu Magda. Sergiu a plecat acasa lasand in urma multa durere. A fost singurul copil al familiei sale, parintii lui l-au avut cu greu. Despartirea de el adanceste nevoia prezentei lui Dumnezeu aproape de noi. Ne rugam pentru familia lui greu incercata.

Astazi vorbim despre Magda la timpul trecut. Azi noapte dupa ora 2, ea a plecat sa fie cu Domnul. Acolo l-a intalnit si pe Sergiu. Familia ei este zdrobita de durere. De la aflarea vestii despre accident, tot drumul din Bicaz pana la Oradea au nadajduit ca se mai poate face ceva. Aseara cand au ajuns speranta le-a inghetat. Au realizat ca Magda, fiica lor, nu se va mai intoarce inapoi.

Segiu si Magda au fost un cuplu fericit. Astazi ne dam seama ca au fost si unul exemplar. Aseara, in apartamentul lor era Biblia deschisa la citirea zilnica de dimineata, caietul cu meditatii langa. Oamenii acestia L-au iubit pe Domnul si Domnul i-a luat aproape de El.

Sa ne rugam pentru familiile lor. Sergiu si Magda vor fi inmormantati la Turda.

marți, 1 iunie 2010

Fugi si salveaza-ti viata din calea Evangheliilor False


RUN from gospels that Focus only on Success and Prosperity. RUN! RUN from those who use the Name of Christ Only for his Personal Gain. RUN from those that are Picking your Pocket in the Name of Jesus RUN! RUN from gospels that only focus on Self-Improvement...Three Steps to a Better Personality. RUN from Churches where Men and Not Christ are Glorified. RUN! RUN!...Body of Christ RUN!...Get Out! Don't Touch the Unclean Thing! RUN from Churches in America and Canada where there is No Bible, there's No Cross in their Theology, No Soul Searching Word, there's No Repentance from Sin, there’s No mention of the Blood of Jesus. RUN! It’s Unclean. RUN! RUN from Churches where the Worship leaves you Cold, there’s No sense of God, because they don’t know God. RUN! RUN from Churches where you’re Comfortable in your Sins...that's a Table of devils. If you come into the House of God and you've got Sin in your Life, and you’re Not Convicted of it, your at a Table of devils. RUN from Pulpits that are filled with Political men, who are using the Pulpit of God for a Personal Political Agenda. RUN! RUN from those who Preach Division between Races and Cultures. RUN! RUN! Get out! Turn it off. Get Away from it! They know Nothing of God. RUN from ungodly, spasmodic movements and endless empty Prophesying. Beloved Church. RUN, for your Life! RUN from Preachers that stand, and tell Stories and Jokes. RUN like you’ve never RUN before. RUN from those that are only after your Money, and they use one Gimmick after another, one foolish thing after another to get your Money. RUN.”

—Carter Conlon - Times Square Church - Senior Pastor

Fugi - Carter Conlon


It is Better to be Divided by Truth than to be United in Error


"It is better to be DIVIDED by TRUTH than to be UNITED IN ERROR. It is better to SPEAK THE TRUTH that HURTS and then HEALS, than FALSEHOOD that COMFORTS and then KILLS. Let me tell you something, friend, it is NOT LOVE and it is NOT FRIENDSHIP if we FAIL to declare the WHOLE COUNSEL OF GOD. It is better to be HATED for telling the TRUTH, than to be LOVED for TELLING A LIE. It is IMPOSSIBLE to find ANYONE in the BIBLE who was a POWER FOR GOD who did NOT have ENEMIES and was NOT HATED. It's better to STAND ALONE with the TRUTH, than to be WRONG with a MULTITUDE. It is better to ULTIMATELY SUCCEED with the TRUTH than to TEMPORARILY SUCCEED with a LIE. There is only ONE GOSPEL and Paul said, "If any man PREACH ANY OTHER GOSPEL unto you than that which WE have PREACHED UNTO YOU, let him be ACCURSED."

Adrian Rogers - Pastor & Former Head of the Southern Baptist Convention - (1931-2005)

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică