miercuri, 7 octombrie 2009
Confruntari
Imbogateste-te cu un proverb
Proverbe 10:22.
Cum sa ai o viata de victorie?

Daca dorim sa avem biruinta va trebui sa credem si sa acceptam ceea ce Dumnezeu spune despre noi ca suntem. Avem victorie atunci cand ne incredem deplin in dragostea lui Dumnezeu statornica si neconditionata.
Mai jos avem un mesaj al slujitorului Zac Poonen
Victorie prin credinţă în dragostea lui Dumnezeu - Zac Poonen
Am trăit mulţi ani rob depresiei şi eram înfrânt. Dar aceasta nu a fost voia lui Dumnezeu pentru mine; dar pur şi simplu nu puteam să mă eliberez de ea. Lucrurile s-au schimbat de când ochii mei au fost deschişi adevărului că Dumnezeu mă iubeşte exact cum îl iubeşte pe Isus. Acum văd că tot ce vine în calea mea a venit din mâna unui Tată iubitor. Am văzut că eu sunt bucuria ochilor Săi; aşa că nici o circumstanţă din viaţă nu mă va putea face să tremur sau să fiu într-o stare de depresie acum. Am învăţat, după cum zice şi Pavel, secretul de a fi mulţumitor şi a-l lăuda pe Dumnezeu în toate circumstanţele. "Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă! Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc." (Filipeni 4:4, 11)
"Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi." (1Tesaloniceni 5:18).
Nu din cauză că nu posteşti şi nu te rogi suficient nu intri într-o viaţă de biruinţă. Victoria vine, nu prin efort personal, ci prin credinţă. "Credinţă în ce?" s-ar putea să întrebi. Credinţă în dragostea perfectă a lui Dumnezeu faţă de tine. Mulţi oameni trăiesc sub condamnarea lui Satan care le tot spune: "Nu posteşti destul. Nu te rogi destul. Nu mărturiseşti destul. Nu citeşti din Biblie destul.", etc., etc. Aceşti oameni sunt biciuiţi continuu de asemenea gânduri de condamnare proprie înspre un cerc fără sfârşit de activităţi şi o mulţime de fapte moarte. Îţi dai seama că toată disciplinarea, postul, rugăciunea, mărturisirea sunt fapte moarte, dacă nu vin din dragoste pentru Dumnezeu? Şi nu pot să provină din dragoste dacă nu eşti mai întâi sigur de dragostea lui Dumnezeu.
Rugăciunea lui Pavel pentru creştinii din Efes a fost ca ei să fie înrădăcinaţi şi cu temelia pusă pe dragostea lui Dumnezeu: "...şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste." (Efeseni 3:16-17). Creştinii din Efes erau deja convertiţi şi botezaţi cu Duhul Sfânt; totuşi, aveau nevoie să fie întăriţi de Duhul în omul dinlăuntru ca să fie înrădăcinaţi si bazaţi pe dragostea perfectă a lui Dumnezeu pentru ei, înţelegând lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea acelei dragoste. Doar după aceasta a continuat Pavel să vorbească despre darurile prin care trupul lui Cristos poate fi zidit. "Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos... Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos." (Efeseni 4:7,11-12).
marți, 6 octombrie 2009
Corect cu tine insuti
Versetul legat de gand
Mai bine doi decat unul
10. Caci, daca se intampla sa cada, se ridica unul pe altul; dar vai de cine este singur, si cade, fara sa aiba pe altul care sa-l ridice!
11. Tot asa, daca se culca doi impreuna, se incalzesc unul pe altul, dar cum are sa se incalzesca daca e singur?
12. Si daca se scoala cineva asupra unuia, doi pot sa-i stea impotriva; si funia impletita in trei nu se rupe usor.
duminică, 4 octombrie 2009
Motive de rugaciune

Andrei s-a razgandit, s-a gandit mai bine si acum scrie din nou pe anddij.
Domnul sa il binecuvanteze cu o traire practica.
Iar aici pe blog, sa fie doar o reflectie a Chipului Sau, o reflectie a experientelor ce le are cu Domnul.
Multumim de motivele concrete de rugaciune.
Inima mea este dornica si motivata sa se roage pentru sfintire si intelepciune in folosirea acestui instrument.
Sper sa fiti si voi motivati de aceste indemnuri descoperite de Andrei.
Să ne rugăm pentru:
1. ca Domnul să ne ferească de ispitele ce vin pe internet, de site-urile murdare sau de site-urile ce au ca scop clar împotrivirea față de Dumnezeu și Isus Hristos;
2. ca Domnul să dea înțelepciune liderilor noștri, puși peste noi de El, să vadă în internet o ocazie și nu o piedică pe calea mîntuirii. Să îi elibereze de prejudecăți și să-i facă să gîndească rațional și cinstit în ceea ce privește internetul;
3. ca Domnul să dea putere, inspirație prin Duhul Sfînt și putere celor care se ocupă de scrisul pe internet. Aceștia să fie acei oameni destoinici pentru orice această lucrare bună, să facă această lucrare cu frică de Domnul, și să zidească, nu să dărîme;
4. deși încetul cu încetul internetul devine indispensabil pentru noi, totuși să nu devină o obsesie sau o prioritate. Să conștientizăm că noi trebuie să controlăm internetul, iar nu internetul să ne controleze pe noi. Să realizăm faptul că familia și prietenii noștri nu sînt pe internet, ci în viața reală, nu cea online;
5. Dacă mai aveți și alte motive, sînt binevenite;
Să ne pocăim pentru:
1. că uneori am pierdut prea mult timp inutil navigînd pe Internet, timp ce putea fi folosit în slujirea altora sau slujierea Domnului; (Coloseni 4:5)
2. că există dintre noi care am privit la site-uri ce nu trebuiau accesate niciodată sau am zăbovit mai mult decît trebuie în fața unor imagini ce trebuiau înlăturate imediat din fața ochilor noștri; (Iov 31:1)
3. că am judecat uneori prea aspru pe cei ce folosesc Internetul și nu i-am înțeles de fiecare dată, și nici măcar nu am depus un minim efort pentru a-i înțelege; (Matei 7:1)
4. că am folosit Internetul cu lipsă de înțelepciune, l-am folosit pentru a intra în polemici ce niciodată nici nu au zidit și nici nu au ajutat cu absolut nimic pe nimeni, dimpotrivă au dărîmat și au descurajat ori mîniat pe ceilalți, l-am folosit pentru a atrage atenția asupra lucrarilor noastre și nu asupra Domnului tuturor lucrărilor.
Nimeni si nimic
sâmbătă, 3 octombrie 2009
Se trambiteaza bunatatea si pe la voi?
Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?
“Cu cat ne apropiem mai mult de Domnul Christos si cu cat vom vedea mai clar curatia caracterului Sau, cu atat mai limpede ne vom da seama de nespus de marea pacatosenie a pacatului si cu atat mai putin vom cauta sa ne inaltam pe noi insine. Aceia pe care cerul ii recunoaste ca fiind sfinti, sunt ultimii care sa faca parade de propria lor bunatate.”
Cine poate spune:,,Am un caracter desavarsit?"sau, cine poate spune:,,Nu mai am nimic de schimbat?
Scriptura spune "Multi isi trambiteaza credinciosia,dar…….cine poate gasi un om de caracter?
Totul incepe cu a te apropia de Dumnezeu.Ni se spune sa stralucim ca niste lumini in lume, iar a straluci inseamna a iesi in evidenta. O lumina in intuneric, iese in evidenta si un caracter dumnezeiesc, nu poate sa treaca neobservat.
Romani 8:28 afirma ca cei ce vor sa aibe un caracter placut Domnului sa se astepte sa le fie incercat.
Lasa-L sa fie Domn peste orice domeniu din viata ta
Stii acum cum arata cei nefericiti..
Incearca ei sa fie pe primul loc, si sa fie in control, sa traga sforile si haturile acestei vieti.
Sa ne rugam pentru noi si pentru ei ca toti sa ajungem la constientizare si la maturitatea spirituala dorita de El.
Asculta unul din cele mai bune albume ale lui Lincoln Brewster "God you reign".

