Omul a purtat in decursul vremurilor o lupta tragica pentru castigarea unui prisos de bine. In epoca moderna acest bine a fost vazut sub forma progresului si a civilizatiei. Singur, sau in mijlocul societatii, omul s-a straduit in acest sens. Socotit in roadele sale, astazi dupa trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit inselator. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat indeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator a lipsit. Lumea noua s-a increzut prea mult in civilizatie si progres, dar nimeni nu sta sa gandeasca ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituala a omului. Si atunci drumurile s-au deosebit, dupa cum deosebite erau idealurile.
Civilizatia acestei ultime epoci istorice a facut din om "o fiinta complexa". Gasim in aceasta tendinta si stare a sufletului contemporan o caracteristica a vietii moderne, dornica de progres. ce inseamna oare aceasta complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credinte vechi? O continua crestere a nevoilor materiale, o dezvoltare fara limita. Judecata interior, ea mai inseamna rafinament si ornamentatie. Aceste insusiri alcatuiesc tot atatea semne de distinctie.
Sa lamurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu inseamna ceea ce am putea crede ca inseamna, adica: distinctie in inteles de superioritate, complexitate in inteles de adancime si frumusete interioara. Complexitatea aceasta, care era si o sete de a se imbogati, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara fiintei noastre morale, din afara nevoilor acestei fiinte, l-a incarcat si l-a prefacut pana la naruire.
EDUCATIA - a fost facuta in raport cu unele valori la moda, de natura mai mult sociala si materiala. Omul a avut o sete de a progresa, de a creste chiar interior; omul a incercat sa depaseasca starea in care se afla, dar nu in raport cu anumite valori spirituale permanente, ci in raport cu oamenii.
ETICA MODERNA- a avut la temelie nu atat o dorinta sincera de proprie depasire, ci mai mult o de intrecere intre oamenii.
Cu cat omul si-a creat mai multe nevoi, semn al unei inalte trepte de civilizatie, cu atat el a devenit mai putin stapan pe sine, cu atat a fost mai putin liber. Sufletul sau, aparent inaltat, devenise lipsit de putere, se subtiase si se complicase. Cuprinzand ceea ce nu-i era firesc, renuntand la ceea ce ii era esential, pentru podoaba!!, si-a pierdut adevarata frumusete si tarie.
Viata interioara a omului a avut toate aparentele unei cresteri adevarate; in realitate, s-a petrecut o saracire, si anume din cauza ca aceasta crestere nu era organica, ci era o adunare, o adaugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile si gusturile nenumarate, tot rafinamentul intelectual si estetic l-au sedus si l-au indemnat catre o lume a decorativului si inutilului.
A fi o fiinta complexa nu este in sine o stare rea; dimpotriva. Trebuie insa sa fie rodul unei serioase si firesti cresteri interioare, cresteri a elementelor esentiale, a stalpilor vietii noastre morale. Trebuie sa fie o imbogatire a ceea ce apartine esential din Dumnezeu. Altfel ajungem la tipul omului modern, prezent inca intre noi si specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat in care viata este nefireasca si vointa lipsita de indrumare. Povara trufiei, povara propriilor creatii ale omului, povara combinatiilor si constructiilor asa-zisului progres cultural si civilizator apasa inca sufletul celor mai multi dintre noi.
Omul acesta a confundat complexitatea cu complicatia. Iata numele adevarat al starii noastre interioare. De aceea este atat de nenorocit, de aceea este atat de greu de inteles si de satisfacut. Omul de care vorbim este mereu nemultumit, mereu ridicat impotriva vietii si a conditiilor date. Omul complicat este o fiinta dificila si nenorocita.
In setea sa de progres si de civilizatie materiala omul s-a descentrat, adica a confundat esentialul cu secundarul, dand o atentie deosebita celor ce nu-l alcatuiau in fond. Omul cetatii de azi este un om facut, este o fiinta artificiala. S-a construit infruntand legile fiintei sale morale. Tot ceea ce a fost adaugat nefiresc si a impodobit sufletul sau mandru nu a facut decat sa-l scoata din fagasul destinului sau propriu, de om.
Pentru ca o innoire sa fie posibila, omul trebuie sa renunte la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reintoarce catre elementele originare ale fapturi sale create de catre Dumnezeu.Nu poate fi vorba de o renuntare la progres si nici de o reintoarcere la " starea naturala" a unui filosof francez, ci de mergerea inainte de la inceput pe calea cea noua, in dezvoltarea omeniei si a tuturor VIRTUTILOR ce o alcatuiesc. Ce inseamna pentru noi intoarcere? INSEAMNA RENUNTARE LA INUTIL, la rugina sufletului. Ce inseamna dezvoltare?Ce inseamna progres? Inseamna crestere din sfintenia lui Dumnezeu, inseamna crestere din samburele fiintei, in limitea superioara - Inflorire. Aceasta inseamna a fi cult, a fi om superior, a fi distins si complex: inflorire. Sa ajungi sa iti exprimi esenta. Nu imtoarcere, deci, nu oprire, ci crestere deplina si sfanta in El.
Aici se aseaza SIMPLITATEA. Simplitatea este starea morala a omului care se misca esential si sincer. Simplitatea in etica, intocmai ca si in estetica, inseamna linie mare. Liniile mari dau sensul fapturii, liniile mari construiesc.
Simplitatea ca stare morala este o stare originara, legata de inceputul fiintei. De aceea Evanghelia, cartea simplitatii si a permanentei vorbeste de simplitate in legatura cu copilul si profetul. Fiind originara, simplitatea este o stare a omului nou, o stare a celor care pastreaza legatura vie cu Dumnezeu.
Nefiind legata de poverile podoabelor inutile, simplitatea da omului un echilibru interior, o tarie si o mare stapanire de sine. Omul simplu ramane cu sine, curat si intreg, liber de elementele inutile, adaugate, exterioare. Omul simplu traieste viata din plin si natural, o traieste astfel pentru ca este in ea.
Simplitatea da o siguranta si o certitudine interioara adevarata, da putere de depasire a contingentelor si viciilor apasatoare. Pe calea simplitatii omul se implineste pentru ca traieste natural si esential.
Simplitatea este o stare spirituala si morala prin care o seama de taine ni se deschid. Naturalul si armonia ei o fac sa rodeasca si pe o alta dimensiune a vietii, aceea a orizontului deschis. Sensul vietii este prins mai usor si mai adevarat de omul simplu decat de omul complicat, pentru ca cel dintai pastreaza legatura directa cu viata, cu Dumnezeu si are totodata simtul realitatii aparente si tainice.
A fi simplu inseamna a fi in viata, a fi in viata inseamna a-i trai si cunoaste sensurile. Sensul vietii nu poate fi prins stand in afara ei, calcand un drum artificial. Omul simplu traieste cu ochii in distantele mari ale lumii.
Din aceste elemente si infatisari ale simplitatii intelegem cum acela care traieste cu adevarat simplitate ajunge sa traiasca si in lumina, in frumusete. Fiinta sa interioara, aparent mica, are dimensiuni foarte mari, neintelese de acei care judeca oamenii dupa criteriile civilizatiei burgheze. Omul simplu ajunge sa cunoasca adancurile si sa cuprinda lumea, sa se inradacineze in loc rodnic. Liber de orice povara morala sau materiala, el merge pe caile Adevarului Cuvantului lui Dumnezeu, cugetul si fapta sa nu sunt legate de lucruri si principii slabe, ci de tarii divine.
Bucuria trairii in simplitate poate fi inteleasa din libertatea si rodnicia pe care o castiga omul. Omul simplu este o faptura vie, este o faptura originara de mare plinatate si echilibru interior.El are ca exemplu de traire un Model Suprem de smerenie, dragoste, iertare si simplitate.
Ernest Bernea - Indemn la simplitate
Viata interioara a omului a avut toate aparentele unei cresteri adevarate; in realitate, s-a petrecut o saracire, si anume din cauza ca aceasta crestere nu era organica, ci era o adunare, o adaugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile si gusturile nenumarate, tot rafinamentul intelectual si estetic l-au sedus si l-au indemnat catre o lume a decorativului si inutilului.
A fi o fiinta complexa nu este in sine o stare rea; dimpotriva. Trebuie insa sa fie rodul unei serioase si firesti cresteri interioare, cresteri a elementelor esentiale, a stalpilor vietii noastre morale. Trebuie sa fie o imbogatire a ceea ce apartine esential din Dumnezeu. Altfel ajungem la tipul omului modern, prezent inca intre noi si specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat in care viata este nefireasca si vointa lipsita de indrumare. Povara trufiei, povara propriilor creatii ale omului, povara combinatiilor si constructiilor asa-zisului progres cultural si civilizator apasa inca sufletul celor mai multi dintre noi.
Omul acesta a confundat complexitatea cu complicatia. Iata numele adevarat al starii noastre interioare. De aceea este atat de nenorocit, de aceea este atat de greu de inteles si de satisfacut. Omul de care vorbim este mereu nemultumit, mereu ridicat impotriva vietii si a conditiilor date. Omul complicat este o fiinta dificila si nenorocita.
In setea sa de progres si de civilizatie materiala omul s-a descentrat, adica a confundat esentialul cu secundarul, dand o atentie deosebita celor ce nu-l alcatuiau in fond. Omul cetatii de azi este un om facut, este o fiinta artificiala. S-a construit infruntand legile fiintei sale morale. Tot ceea ce a fost adaugat nefiresc si a impodobit sufletul sau mandru nu a facut decat sa-l scoata din fagasul destinului sau propriu, de om.
Pentru ca o innoire sa fie posibila, omul trebuie sa renunte la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reintoarce catre elementele originare ale fapturi sale create de catre Dumnezeu.Nu poate fi vorba de o renuntare la progres si nici de o reintoarcere la " starea naturala" a unui filosof francez, ci de mergerea inainte de la inceput pe calea cea noua, in dezvoltarea omeniei si a tuturor VIRTUTILOR ce o alcatuiesc. Ce inseamna pentru noi intoarcere? INSEAMNA RENUNTARE LA INUTIL, la rugina sufletului. Ce inseamna dezvoltare?Ce inseamna progres? Inseamna crestere din sfintenia lui Dumnezeu, inseamna crestere din samburele fiintei, in limitea superioara - Inflorire. Aceasta inseamna a fi cult, a fi om superior, a fi distins si complex: inflorire. Sa ajungi sa iti exprimi esenta. Nu imtoarcere, deci, nu oprire, ci crestere deplina si sfanta in El.
Aici se aseaza SIMPLITATEA. Simplitatea este starea morala a omului care se misca esential si sincer. Simplitatea in etica, intocmai ca si in estetica, inseamna linie mare. Liniile mari dau sensul fapturii, liniile mari construiesc.
Simplitatea ca stare morala este o stare originara, legata de inceputul fiintei. De aceea Evanghelia, cartea simplitatii si a permanentei vorbeste de simplitate in legatura cu copilul si profetul. Fiind originara, simplitatea este o stare a omului nou, o stare a celor care pastreaza legatura vie cu Dumnezeu.
Nefiind legata de poverile podoabelor inutile, simplitatea da omului un echilibru interior, o tarie si o mare stapanire de sine. Omul simplu ramane cu sine, curat si intreg, liber de elementele inutile, adaugate, exterioare. Omul simplu traieste viata din plin si natural, o traieste astfel pentru ca este in ea.
Simplitatea da o siguranta si o certitudine interioara adevarata, da putere de depasire a contingentelor si viciilor apasatoare. Pe calea simplitatii omul se implineste pentru ca traieste natural si esential.
Simplitatea este o stare spirituala si morala prin care o seama de taine ni se deschid. Naturalul si armonia ei o fac sa rodeasca si pe o alta dimensiune a vietii, aceea a orizontului deschis. Sensul vietii este prins mai usor si mai adevarat de omul simplu decat de omul complicat, pentru ca cel dintai pastreaza legatura directa cu viata, cu Dumnezeu si are totodata simtul realitatii aparente si tainice.
A fi simplu inseamna a fi in viata, a fi in viata inseamna a-i trai si cunoaste sensurile. Sensul vietii nu poate fi prins stand in afara ei, calcand un drum artificial. Omul simplu traieste cu ochii in distantele mari ale lumii.
Din aceste elemente si infatisari ale simplitatii intelegem cum acela care traieste cu adevarat simplitate ajunge sa traiasca si in lumina, in frumusete. Fiinta sa interioara, aparent mica, are dimensiuni foarte mari, neintelese de acei care judeca oamenii dupa criteriile civilizatiei burgheze. Omul simplu ajunge sa cunoasca adancurile si sa cuprinda lumea, sa se inradacineze in loc rodnic. Liber de orice povara morala sau materiala, el merge pe caile Adevarului Cuvantului lui Dumnezeu, cugetul si fapta sa nu sunt legate de lucruri si principii slabe, ci de tarii divine.
Bucuria trairii in simplitate poate fi inteleasa din libertatea si rodnicia pe care o castiga omul. Omul simplu este o faptura vie, este o faptura originara de mare plinatate si echilibru interior.El are ca exemplu de traire un Model Suprem de smerenie, dragoste, iertare si simplitate.
Ernest Bernea - Indemn la simplitate
