Se afișează postările cu eticheta pseudo-crestinism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pseudo-crestinism. Afișați toate postările

miercuri, 4 martie 2009

Manifest pentru pocainta "evanghelicilor" -2-



1. Pentru pastorii care caută să mulţumească oamenii.
„Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.“ (2 Timotei 4:3-4)
Încetaţi să aduceţi oameni în Biserică prin orice mijloace în detrimentul sfinţeniei! Predicaţi întreg Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este el! Când predici, condamnă păcatele cu care se
confruntă biserica ta. Cheamă oamenii la o viaţă practică de sfinţenie. Avertizează-i pe oameni de iminenta judecată a lui Dumnezeu împotriva bisericii de azi, invadată de apostazie. Probabil vei fi nemulţumit la gândul că mulţi vor părăsi biserica. Lasă-i să plece!
Cuvântul lui Dumnezeu va înlătura pe apostaţi. Lumea din jurul nostru este sătulă de biserici în crize. Asigură-te că nu eşti prins de pornografie, materialism, alcool şi alte păcate mortale. Practici disciplinele spirituale? Ai putea spune că a te opune de la amvon, homosexualităţii, avorturilor sau altor păcate este politică, în realitate însă, tu nu vrei să îi superi pe oameni. Unii dintre voi, pastorii de felul acesta poate nici nu sunteţi născuţi din nou. Pocăiţi-vă!

2. Pentru pastorii de tineret duşi în eroare.
„Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării.“ (Matei 18:6)
Mulţi din voi se comportă ca nişte clovni încurajând tinerii să păcătuiască. Nu aveţi nici un discernământ! Tu, ca pastor de tineret, eşti responsabil pentru ruinarea viitorului unei generaţii întregi. Fii un model pentru cei tineri! (1Tim.4:11-16; 6:11-19). Fii primul care trăieşte o viaţă de sfinţenie, incluzând rugăciunea şi postul şi normalitatea în îmbrăcăminte.
Instruieşte-i pe tineri în practicarea disciplinelor spirituale. Ei nu au nevoie de distracţie; ci de bucuria unei vieţi sfinte din Duhul Sfânt. Sunt flămânzi după recunoaşterea şi valoarea pe care numai Dumnezeu o poate oferi, aşa că aruncă toate strategiile tale lumeşti. Unii dintre voi aveţi funcţii de conducere, dar nici o autoritate, iar unii dintre voi poate nici nu sunteţi născuţi din nou. Pocăiţi-vă!

3. Pentru taţii iresponsabili.
„Suflete preacurvare ! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.“ (Iacov 4:4)
Taţilor, mulţi dintre voi vă faceţi vinovaţi de mare păcat, lăsând ca mass media cu un conţinut explicit de violenţă, satanism, sexualitate, să vă polueze viaţa de familie. Nu cenzuraţi nimic copiilor dvs. Altarul familiilor voastre este, fie televizorul, fie internetul. Permiteţi soţiilor şi fiicelor voastre să se îmbrace indecent. Nu aveţi nici o idee despre ce sunt învăţaţi copiii voştri în şcoală şi nu va pasă cine este în anturajul lor. Fii un lider spiritual pentru casa ta. Fii primul care se schimbă, iar familia ta te va urma. Slujeşte Împărăţiei lui Dumnezeu şi nu ţie însuţi. Unii dintre voi sunteţi prinşi de lucruri precum consumul de bere sau folosirea intensivă a televizorului. De multe ori anulaţi orice activitate de la biserică pentru un eveniment sportiv. Alţii sunt sclavii căutărilor materialiste, pornografice, trăirii în adulter, sau consumului de droguri. Pocăiţi-vă!

4. Pentru mamele iresponsabile.
“…Domnul zice: „Pentru că fiicele Sionului sunt mândre, şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase, pentru că păşesc mărunţel, şi zornăiesc cu verigile de la picior, – Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi ruşinea”. În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi maramele; legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate; inelele şi verigele de la nas; hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile; oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi maramele uşoare.“ (Isaia 3:13-23)...
”femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte“ (2 Timotei 3:6b)

Mamelor, multe dintre voi nu sunteţi modele demne de urmat! Concuraţi cu fetele voastre în modă şi indecenţă. Vă uitaţi prea mult la televizor, mai ales la programele siropoase, ca telenovelele, la programe cu vedetele de la Hollywood. Suferiţi de o imagine de sine scăzută; s-ar putea să fiţi supraponderale şi să aveţi depresie. Vă faceţi vinovate de neglijarea intenţionată a copiilor voştri. Aţi lăsat grija copiilor vostri în seama televizorului, şcolii, dădacelor angajate, sau a anturajului copiilor voştri. Pocăiţi-vă!

5. Pentru cei tineri şi pentru cei necăsătoriţi ce caută plăceri.
Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.“ (2 Timotei 3:1-5)
Pentru voi băieţii, care credeţi că biserica este un alt club pentru distracţii, vă înşelaţi total!
Voi folosiţi activităţile bisericeşti pentru plăcerile voastre, pentru a întâlni fete, angajându-vă în păcate sexuale. Unii din voi consumaţi alcool şi droguri, vă îmbrăcaţi la ultima modă,sunteţi la curent cu noile filme cu conţinut violent sau sexual, dar nu aveţi nici o idee despre ce este sfinţenia. Abia de ajungeţi la studiu biblic, dar sunteţi primii care mergeţi la petreceri. Dumnezeul vostru este internetul!
Domnişoarelor, multe dintre voi luaţi parte la aceeaşi destrăbălare. Concuraţi în a vă îmbrăca cât mai provocator pentru a va fura prietenul unele altora, bârfiţi şi sunteţi dependente de mobil, navigaţi pe internet ore întregi, în permanenţă aveţi pretenţii de la părinţii vostri şi nu produceţi nimic bun.
Voi tinerilor, pe care v-am descris, fiţi gata să primiţi judecata lui Dumnezeu! Voi trageţi biserica în jos! Pastorii şi ceilalţi membri trebuie să plece înaintea voastră pentru a vă mulţumi şi pentru a vă păstra în biserică; voi călcaţi în picioare sfinţenia necesară Casei lui Dumnezeu! Luaţi în mod uşuratic credinţa creştină şi nu vă pocăiţi niciodată cu adevărat!
Pentru unii din voi se potriveşte de minune ceea ce apostolul Petru a zis: „Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată.“ (2 Petru 2:21) Pocăiţi-vă!

6. Către cântăreţii creştini de muzică “Rock şi Heavy Metal”.
„Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi- vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi.
Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare“ (Iacov 4:7-9).
„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.“ (1 Ioan 2:15-17)
Cântăreţilor creştini, care cântaţi muzică creştină “Rock” şi “Heavy Metal”, aţi fost duşi în eroare de ideea că dacă vă îmbrăcaţi şi vă comportaţi precum nişte ciudaţi, dacă aveţi o înfăţişare dură şi depresivă sunteţi la modă! În realitate, aşa-zisa voastră slujire este o ruşine la adresa lui Dumnezeu şi adevăratei Sale Biserici. Spuneţi că evanghelizaţi lumea cu acest tip de muzică, dar în realitate, v-a cucerit lumea pe voi şi pe audienţa voastră. Muzica “Rock” şi „Heavy Metal” nu pot sluji niciodată Biserica datorită originii sataniste a acesteia, de aceea aşa-zisa muzică creştină „Rock” este o contradicţie în termeni. Pocăiţi-vă!

7. Către creştinii "înţelepţi în felul lumii” aflaţi în funcţii de conducere.
„Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.” Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.” (1 Corinteni 3:18-20)
Pentru Comitetele Bisericilor care conduc biserica ca pe o afacere...opriţi-vă, este un nonsens!
Ghidaţi-vă după Cuvântul lui Dumnezeu, nu după concepte manageriale! Abuzaţi atât de pastor, cât şi de membrii Bisericii! Mulţi din voi afişaţi o aroganţă de şef.
Pentru profesorii de teologie...o parte dintre voi aţi crescut cu convingeri umaniste şi continuaţi să vă schimbaţi punctul de vedere în funcţie de mersul lumii! În studiile pentru lucrarea de doctorat aţi urmărit doar să absolviţi cu bine, dar aţi neglijat disciplinele spirituale şi evlavia! În consecinta pastorii pe care îi formaţi seamănă cu voi. Mulţi din ei cad în tot felul de păcate grele.
Pentru bordul de conducere a anumitor şcoli de teologie..voi luaţi decizii capitale, fără a vă baza pe înţelepciunea lui Dumnezeu. Unii din voi nu aveţi nici o expertiză teologică, dar cu toate astea, dezbateţi pe marginea unor subiecte de teologie. Adesea, voi, cei din bordul de conducere, sunteţi alesi pe baza statutului social sau a puterii financiare pe care le deţineţi, nu în funcţie de maturitatea spirituală sau de expertiza teologică. Pocăiţi-vă!

8. Pentru vedetele şi producătorii creştini.
„Israel s-a îngrăşat, şi a azvârlit din picior; – Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! – Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Stânca mântuirii lui“ (Deuteronomul 32:15)
Mulţi din voi vă faceţi vinovaţi de căutarea obţinerii de profit şi nu de onorarea lui Dumnezeu! Încet, de-a lungul anilor, promovaţi muzica lumească şi reviste lumeşti. Sunteţi ahtiaţi după recunoaştere din partea mass-mediei! Este şocant să vezi în librăriile creştine, cd-uri având pe copertă grupuri Rock cu feţe bolnave sau aşa-zisele cântăreţe creştine, pozate în îmbrăcăminte îndecentă. Periodic, familii naive şi tineri imaturi se lasă influenţaţi de curentul acesta, lansat de producătorii creştini. Mulţi dintre cântăreţii creştini, care au făcut mulţi bani din această promovare, acum se comportă ca personalităţile de la Hollywood, arătând lipsă de respect la adresa lui Dumnezeu şi a creştinilor decenţi. Unde în Biblie, aţi găsit că sfinţii din Vechiul Testament sau ucenicii Domnului Iisus să afişeze o atitudine arogantă şi să fie aşa de bogaţi precum sunt multe vedete creştine în zilele noastre? Suntem aşa de critici la adresa Vaticanului şi la opulenţa lui, dar începem să ne asemănăm cu ei. Pocăiţi-vă!

Marturisire de pocainta :Paul Dan

Manifest pentru pocainta "evanghelicilor"


„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu ..” (1Petru 4:17)

CÂTEVA ÎNTREBĂRI FUNDAMENTALE:
Te-ai întrebat de ce acum 60 de ani, Biserica nu se confrunta cu aşa multă imoralitate, materialism, divorţuri, probleme cu adolescenţii, droguri, pornografie, cum se confruntă azi ? Afirmăm că nu mai suntem legalişti cum au fost cei de atunci, că înţelegem mai bine harul lui Dumnezeu…

De ce în ciuda marilor progrese în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, a
nenumăratelor resurse pentru viaţă creştină, în multe situaţii, nu este nici o diferenţă între stilul de viaţă lumesc şi stilul de viaţă al creştinilor ?

Cum de trecem prin aceleaşi crize agonizante ca şi cei din lume ? În loc să fim un ajutor pentru cei din lume, facem parte din rândul victimelor lumii. Unde este mărturia noastră?
UN RĂSPUNS FUNDAMENTAL: „Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.“ (Iacov 4:4) „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră…. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat şi Duhul Său cel sfânt.“ (1 Tesaloniceni 4:3, 7-8).

Răspunsul oferit de Scriptură este evident: am căutat prietenia cu lumea şi am sacrificat sfinţenia. Pentru a fi înţeles, prietenia cu lumea înseamnă adoptarea culturii pop în Bisericile noastre (vezi explicaţia la sfârşit). Am crezut că este bine să adoptăm modernismul, dar s-a dovedit a fi neopăgânism cu efecte mortale pentru viaţa spirituală.

Cultura pop a adus cu ea cultura drogurilor şi a morţii. Cultura pop a făcut din bisericile noastre o batjocură. Cultura pop din Bisericile de azi atrage oamenii ce caută distracţia, nu pe Dumnezeu, nu pocăinţa şi sfinţenia. Numeroşi creştini, adepţi ai culturii pop, sunt dispuşi să meargă la biserică, la studii biblice, să dea zeciuială, chiar să meargă în excursii misionare, excepţie făcând trăirea în sfinţenie. „…având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.“ (2 Timotei 3:5)
Majoritatea creştinilor adepţi ai culturii pop nu sunt născuţi din nou.

Creştinătatea fără sfinţenie/evlavie este o creştinătate apostaziată! Trăim vremurile din urmă când apostazia vrea să acapareze Biserica. Tăgăduim apostazia, iar când conştiinţa ne acuză o suprimăm spunând sfinţeniei că este legalism.
O notă importantă: Dumnezeu să fie glorificat pentru cei “şapte mii” de credincioşi, de biserici, de organizaţii creştine şi seminarii creştine din toată România şi din toată lumea care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a culturii pop. (1 Împăraţi 19:18).

DESCRIEREA APOSTAZIEI:

„…Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat,
începutul zidirii lui Dumnezeu: „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,“ (Apocalipsa 3:14-17)

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Sunt printre ei unii, care se vâră prin case, şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului. După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.“ (2 Timotei 3:1-8)
„Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.“ (1 Ioan 2:18)

MĂRTURISIRE:

Mi-am îndreptat faţa către Domnul pentru a face cereri prin rugăciune şi implorare, cu post, în sac şi cenuşă. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi am mărturisit: “O Doamne mare şi minunat, care faci ce ai promis şi esti îndurător cu cei ce Te iubesc şi păzesc legământul Tău; am păcătuit şi am comis fărădelegea, am făcut ce era rău şi rebel, chiar prin faptul că ne-am îndepărtat de principiile şi hotărârile Tale. O Doamne, dreptatea îţi aparţine, iar nouă ruşinea: conducătorilor creştini de biserici, a membrilor bisericii, a profesorilor de seminar, a organizaţiilor creştine; fiindcă am păcătuit împotriva Ta, permiţând culturii pop, neopăgâne să acapareze familiile, bisericile noastre, organizaţiile creştine.

Am fost atenţi să nu ofensăm pe careva, şi nu ne-a mai păsat dacă te ofensam pe Tine; am devenit corecţi din punct de vedere politic, am numit sfinţenia legalism, şi am permis la tot felul de păcate să ne invadeze viaţa privată şi cea din sânul Bisericii; ne-am făcut ca obiectiv principal să fim relevanţi pentru lume, decât ascultători de Tine. Domnului Dumnezeului nostru Îi aparţine mila şi iertarea, chiar dacă am fost rebeli împotriva Lui. Acum, Doamne, ascultă rugăciunea şi cererile noastre şi fă ca faţa Ta să strălucească peste Biserica Ta, care este invadată de apostazie…

(Mărturisire făcută pe baza Daniel cap.9)

Scris de pastor Paul Dan

joi, 18 decembrie 2008

Teoria contracepţiei - Nu vreau să preacurveşti cu mine!



Se uită în ochii mei, se uită în ochii tăi, în ochii tuturor (deşi nu ştie că privim, în studio e luni, la noi e miercuri) şi spune la cameră: dragule, te iubesc!Stimaţi privitori, pentru voi trăiesc!
Aiurea! Nici nu m-ai văzut vreodată şi mă iubeşti. Tu eşti actor, iar eu, pentru tine un simplu pălmaş. Vrei să mă păcăleşti, să-ţi dau aplauze şi bani. Indecent. Atât de puţin mă cunoşti încât nu ştii că mama, m-a educat să apreciez şi pe măscărici, dacă sunt talentaţi.
Te ajunge din urmă (îi stai în drum). Aşează mâna pe umărul tău, se face că te ştie. Poveşti! Îl vezi cum pune întrebări ocolitoare doar, doar, obţine informaţii pe care să se prefacă a le fi ştiut. Simţi că trebuie să mai faci un duş.
Predică. Emfază, omiletică, inflexiuni, bombe scoase din buzunar, suferinţă, trăire, declaraţii, dragii mei vă iubesc! Mă doare sufletul …bla, bla, bla…
Jignitor. În timp ce Mântuitorul tace şi moare pentru mine, tu crezi că-i poţi rosti motivaţiile? Am un soi de gastrită, am să vărs.
Cum să mă iubeşti când îmi strângi mâna la urmă, cu ochii la următorul? De unde ştii tu ce-i iubirea, când eşti înconjurat de tine, exemplarul, imaculatul, atoateştiutorul (mă rog, iubirea nu prea o ştii, că altfel aş simţi).

Te pipăie. Simţi furnicături, vezi în ochii lui privirea stresată a celui ce este depăşit de te vreau acum, dar nu ştie cum să te determine s-o spui tu. Parcă atinge locuri doar ale tale, parcă te cucereşte grăbit şi şopteşte te iubesc! Neuitând să întrebe, şi tu?
Da, de ce vrei să ştii mă? Sau iubeşti în funcţie de predicatele mele? Şi dacă mă iubeşti de ce gâfâi? De ce îmi iei măsurile? De ce pui condiţia, dacă mă iubeşti…?
Nesimţire.
Tu crezi că iubirea întăreşte capilarele, scoate apa prin breton? Nu ştii nimic.

Mi s-a cam acrit de-atâţia fustangii care spun, sau cred că mă iubesc. Parcă am fi pe centură.

Vreau să te rog ceva iubăreţule! Nu mă iubi, respectă-mă mai bine! Decât să-mi faci declaraţii de dragoste, mai bine, nu mă bârfi pe la colţuri. În loc să crezi că mă duci cu iubirea ta omiletică, roagă-te, câteva minute pentru tine şi câteva pentru mine.
Am sfârşit de diabet: prea multe dulcegării mă duc în mormânt. Am zis NU, altfel îmi plăteşti şi insulina şi parastasul.

Pentru o lume cu atâtea pupături, îmi e de-ajuns iubirea de printre lacrimi a mamei, iubirea tăcută şi sfântă a tatălui meu, iubirea ei, care tace şi face, iubirea lui care se bucură de fiecare fleac pe care i-l aduc şi dragostea Celui care m-a iubit până la capăt, Isus Hristos!

Scris de Daniel Chirileanu

luni, 6 octombrie 2008

Păstorul şi abuzul spiritual



În America un păstor a devenit regele bisericii, şi asta pe seama adunării înaintea cărora slujeşte. Mii şi mii de cazuri stau ca şi exemplu viu al afacerilor murdare ce se petrec sub ochii membrilor bisericilor Evanghelice din întreaga lume. Astfel de evenimente s-au extins masiv în India şi în Africa, însă România nu este exclusă de pe lista abuzului spiritual. Biserica Ortodoxă, după cum ştim, deţine poziţia cea mai ridicată în topul Românesc - când vine vorba de îmbogăţirea abuzului spiritual pe seama celor slabi şi necunoscători ai Cuvântului Divin.

Înainte de a merge mai departe, cred că trebuie să stabilim care este semnificaţia abuzului spiritual. Abuzul spiritual este maltratarea unei persoane aflate în nevoie de ajutor, de sprijin, de o mai mare putere spirituală, care rezultă în slăbirea, subminarea sau micşorarea capacităţii spirituale a respectivei persoane[1].

Aş dori să completez această afrimaţie, prin a adăuga la această definiţie, faptul că abuzul spiritual desvigurează identitatea creştinului răscumpărat, transformândul pe acesta în ceea ce era înainte să fi fost răscumpărat. De acest abuz este afectat orice persoană în Universul nostru, însă acest virus global nu ar trebui să aibe loc şi în biserica locală. Din nefericire, biserica locală este deja afectată de acest virus distructiv.

Interesele personale, semnul abuzului spiritual

Abuzul spiritual, în totdeauna, a fost folosit de slujitorii şarlatani, ce doreau să profite pe seama bisericii locale, doar pentru aş crea un viitor sau aş atinge interesele personale stabilite înainte să fi fost acceptat în poziţia de conducere a Bisericii lui Cristos, în timpul investirii sau pe parcusul misiunii la care a fost chemat. Interesele personale sunt cele mai distrugătoare aspecte în lucrarea unui slujitor care este chemat să nu apeleze la o astfel de situaţie coruptibilă. Totuşi suntem conştienţi că omul îşi schimbă blana, dar năravul nu. Deseori, când aceasta îşi arată adevărata valoare şiretică, găsirea unei soluţii de externare devine dificilă.

Într-o societate ca şi a noastră, care este condusă de limbajul coruptibil, cred că este important să ne asigurăm că atunci când alegem păstorii Bisericii lui Cristos, că aceştia sunt aleşi conform caracteristiciilor prezentate de Pavel în epistolele sale. Nu putem să ignorăm astfel de cazuri, deoarece, prin nerespectarea cerinţelor Divine, prin propria decize, alegem să fim de acord cu abuzul spiritual. Această decizie, nu doar că va fi considerat ca şi un compromis, dar ea va fi şi o încălcare a valorilor şi principiilor biblice.

Necunoştinţa, o altă cale a abuzului spiritual

Un alt factor ce contribuie la această manipulare spirituală este faptul că membrii bisericii locale nu sunt capabil, sau mai bine spus, nu sunt pregătiţi să detecteze astfel de incidente. Totuşi atunci când membrii il detectează, cu certitudine pot afirma, că un război revoltant va începe în biserica locală. Păstorul înselător nu va putea să-i prostească pe fraţi prea mult. Acesta va cădea în capcana construită de el însuşi.
Responsabilitatea noastră ca şi slujitori ai lui Cristos este de a informa fraţii - nu numai despre bunul mers al bisericii, ci şi despre fiecare ascpect administrativ al bisericii locale. Interesul activităţiilor în biserica locală nu trebuie să fie ascuns de membrii bisericii locale. Păstorul şi conducerea bisericii locale trebuiesc să fie integrii şi transparenţi în tot ceea ce fac.

Dictatura, o frică impusă a abuzului spiritual

Teama fraţilor de a se opune păstorului este o altă formă a abuzului spiritual. Orice ar face un membru pentru a se opune unor astfel de situaţii, acesta nu are puterea necesară de a se opune. Dar dumneavoastră veţi spune că sunt mai mulţi frati în biserica locală - şi vă dau dreptate. Problema nu este câţi membrii avem în Biserică, ci câţi dintre aceştia se vor opune păstorului sau condecerii ce comit un abuz spiritual asupra sau împotriva Bisericii lui Cristos.

Totuşi, considerând că ne aflăm la acest subpunct important, aş dori să menţionez că în anumite cazuri, conducerea bisericii locale este cea care îşi caută motivele proprii pentru aş pune în funcţie proprii fii la conducerea bisercii locale. Iar printr-o astfel de santajare nemiloasă, păstorul ales de Dumnezeu este aruncat afară din Biserica lui Cristos.

Dictatura este asociată cu legalismul exsistent în rândul bisericiilor evanghelice Româneşti. Deşi suntem conştienţi de aceasta, şi de aspectele menţionate mai sus, trebuie să ne asigurăm că acestea nu trebuie să aibe loc în Biserica lui Cristos. Aceste aspecte neplăcute trebuiesc înlocuite, altfel biserica locală riscă să devină irelevantă şi necontextuală. Această corectare a sistemului incorect trebuie să pornească colectiv. Pentru asta, membrii bisericii trebuiesc echipaţi şi împuterniciţi pentru a se implica în slujire. Doar prin slujire vom fi capabil să identificăm slujitorii adevăraţi.

Slujirea, o derutare a integrităţii

Aici ne regăsim cei mai mulţi, şi asta datorită şantajului creştinesc de a ‘lucra pentru Domnul’, în timp ce un şarlatan, căci alt cumva nu îl putem numi, îşi umple geamantanul de bani pe seama fraţilor din biserica locală. Despre un astfel de eveniment, ce mi s-a întâmplat pe propria piele, îmi aduc amine foarte clar. Prin anumite mijloace, am început să lucrez cu un frate, care se afla la cârma conducerii în biserica locală, în aşa numitul câmp al Evangheliei. Deşi nu eram bine plătit, au venit lunile în care acesta uita-se (intenţional) să îmi ofere salariul lunar spunând că servicile mele sunt defapt un act voluntar în lucrarea lui Dumnezeu. Au trecut luni, şi conştient fiind, i-am cerut acestuia să îmi ofere salarile necesare, dar văzând că nu exsistă o rezolvare a cazului am renunţat la acel loc de slujire. Cu siguranţă acest exemplu nu este unic. Mulţi ne regăsim în această situaţie cumplită şi neplăcută.

Este o calomnie ca astfel de lucruri să aibe loc între creştini. Mult mai mult, atunci când aceste lucruri se întămplă, prin manipularea conştientă a unor slujitori (şi nu numai), printr-un astfel de act, distrugem şi distorţionăm imaginea Creatorului. Astfel, interesele persoanale nu se vor mai lupta cu omul, ci cu Dumnezeu, al cărui caracter este pus în joc. Iată că alinarea multora, şi a mea, nu se gaseşte în aceşti hoţi, ci într-un Dumnezeu care apără cauza celui neprihănit. Totuşi, Dumnezeu ne-a dat fiecăruia înţelepciunea de a discerne binele de rău. Această lucrare trebuie să fie responsabilitatea noastră, asigurandu-ne că aplicăm această metodă în tot ceea ce facem. Creştinul trebuie să fie o binecuvântare oriunde ar fi şi în orice ar face, căci prin aceasta, oamenii din jur vor fi direcţionaţi spre Creatorul Universului, adică Dumnezeu.

În final, cred cu stăruinţă, că intergitatea şi transparenţa unei persoane sunt preţioase, dar în acelaşi timp, acestea se pot pierde foarte uşor. Aceste două ingrediente sunt defapt ataşate de inima omului. Atunci când omul le pierde, acesta şi-a pierdut propria exsistenţă! Mă voi opri aici, sperând să mă reîntorc, într-o altă conjuctură, discutând despre abuzul laudei, abuzul rugăciunii şi abuzul predicării.


Scris de Cosmin Pascu

Notă de subsol:
[1] David Johnson si David VanVonderen

2. Puterea subtila a abuzului spiritual - de David Johnson si David VanVonderen
o puteti citi aici!

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică