Manifest pentru pocainta "evanghelicilor"

„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu ..” (1Petru 4:17)

CÂTEVA ÎNTREBĂRI FUNDAMENTALE:
Te-ai întrebat de ce acum 60 de ani, Biserica nu se confrunta cu aşa multă imoralitate, materialism, divorţuri, probleme cu adolescenţii, droguri, pornografie, cum se confruntă azi ? Afirmăm că nu mai suntem legalişti cum au fost cei de atunci, că înţelegem mai bine harul lui Dumnezeu…

De ce în ciuda marilor progrese în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, a
nenumăratelor resurse pentru viaţă creştină, în multe situaţii, nu este nici o diferenţă între stilul de viaţă lumesc şi stilul de viaţă al creştinilor ?

Cum de trecem prin aceleaşi crize agonizante ca şi cei din lume ? În loc să fim un ajutor pentru cei din lume, facem parte din rândul victimelor lumii. Unde este mărturia noastră?
UN RĂSPUNS FUNDAMENTAL: „Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.“ (Iacov 4:4) „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră…. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat şi Duhul Său cel sfânt.“ (1 Tesaloniceni 4:3, 7-8).

Răspunsul oferit de Scriptură este evident: am căutat prietenia cu lumea şi am sacrificat sfinţenia. Pentru a fi înţeles, prietenia cu lumea înseamnă adoptarea culturii pop în Bisericile noastre (vezi explicaţia la sfârşit). Am crezut că este bine să adoptăm modernismul, dar s-a dovedit a fi neopăgânism cu efecte mortale pentru viaţa spirituală.

Cultura pop a adus cu ea cultura drogurilor şi a morţii. Cultura pop a făcut din bisericile noastre o batjocură. Cultura pop din Bisericile de azi atrage oamenii ce caută distracţia, nu pe Dumnezeu, nu pocăinţa şi sfinţenia. Numeroşi creştini, adepţi ai culturii pop, sunt dispuşi să meargă la biserică, la studii biblice, să dea zeciuială, chiar să meargă în excursii misionare, excepţie făcând trăirea în sfinţenie. „…având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.“ (2 Timotei 3:5)
Majoritatea creştinilor adepţi ai culturii pop nu sunt născuţi din nou.

Creştinătatea fără sfinţenie/evlavie este o creştinătate apostaziată! Trăim vremurile din urmă când apostazia vrea să acapareze Biserica. Tăgăduim apostazia, iar când conştiinţa ne acuză o suprimăm spunând sfinţeniei că este legalism.
O notă importantă: Dumnezeu să fie glorificat pentru cei “şapte mii” de credincioşi, de biserici, de organizaţii creştine şi seminarii creştine din toată România şi din toată lumea care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a culturii pop. (1 Împăraţi 19:18).

DESCRIEREA APOSTAZIEI:

„…Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat,
începutul zidirii lui Dumnezeu: „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,“ (Apocalipsa 3:14-17)

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Sunt printre ei unii, care se vâră prin case, şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului. După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.“ (2 Timotei 3:1-8)
„Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.“ (1 Ioan 2:18)

MĂRTURISIRE:

Mi-am îndreptat faţa către Domnul pentru a face cereri prin rugăciune şi implorare, cu post, în sac şi cenuşă. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi am mărturisit: “O Doamne mare şi minunat, care faci ce ai promis şi esti îndurător cu cei ce Te iubesc şi păzesc legământul Tău; am păcătuit şi am comis fărădelegea, am făcut ce era rău şi rebel, chiar prin faptul că ne-am îndepărtat de principiile şi hotărârile Tale. O Doamne, dreptatea îţi aparţine, iar nouă ruşinea: conducătorilor creştini de biserici, a membrilor bisericii, a profesorilor de seminar, a organizaţiilor creştine; fiindcă am păcătuit împotriva Ta, permiţând culturii pop, neopăgâne să acapareze familiile, bisericile noastre, organizaţiile creştine.

Am fost atenţi să nu ofensăm pe careva, şi nu ne-a mai păsat dacă te ofensam pe Tine; am devenit corecţi din punct de vedere politic, am numit sfinţenia legalism, şi am permis la tot felul de păcate să ne invadeze viaţa privată şi cea din sânul Bisericii; ne-am făcut ca obiectiv principal să fim relevanţi pentru lume, decât ascultători de Tine. Domnului Dumnezeului nostru Îi aparţine mila şi iertarea, chiar dacă am fost rebeli împotriva Lui. Acum, Doamne, ascultă rugăciunea şi cererile noastre şi fă ca faţa Ta să strălucească peste Biserica Ta, care este invadată de apostazie…

(Mărturisire făcută pe baza Daniel cap.9)

Scris de pastor Paul Dan

Cum ne sustinem convingerile

Prea multe dintre convingerile noastre religioase sunt negative. Acţionăm nu dintr-o convingere pozitivă că ceva este corect, ci dintr-un sentiment că opusul este greşit.

Devenim alergici la anumite credinţe şi practici şi reacţionăm în mod violent împotriva lor. Astfel, reacţiile noastre devin acţiunile noastre; adoptăm o poziţie sub impulsul vrăjmaşului, în loc de a fi duşi acolo de adevăr.

Raţionamentul greşit al acestei atitudini este presupunerea că, dacă un om greşeşte într-un lucru, greşeşte în toate; astfel, dacă aflăm că un creştin liberal sau un adept al vreunui cult apreciază un crez anume, respingem acel crez, nu pentru că ştim de ce este greşit, ci pentru că ştim cine îl susţine. în felul acesta, suntem mereu în defensivă; ne înfigem în poziţiile noastre ca nişte cai îndărătnici, în loc de a merge înainte ca nişte oi ascultătoare. Modalitatea de a proceda corect, ne gândim noi, este de a urmări duşmanul, de a descoperi ce-i place şi apoi de a alege contrariul.

Nu ar fi dificil de dovedit că multe dintre crezurile noastre apărate cu înflăcărare nu sunt altceva decât reacţii la ceea ce noi considerăm a fi doctrine false. Doctrina justificării prin fapte, de exemplu, ea însăşi o eroare gravă, i-a determinat pe unii învăţători să îmbrăţişeze eroarea la fel de dăunătoare a mântuirii fără o viaţă bună. Multor persoane le repugnă însăşi ideea de „fapte", din cauza asocierii pe care o fac cu iudaismul sterp din perioada Noului Testament şi cu catolicismul din zilele noastre. Urmarea acestui lucru este că avem mântuire fără dreptate şi doctrină corectă fără fapte drepte. Harul este scos din contextul lui moral şi făcut motivul standardului scăzut al umblării în biserică.

De asemenea, frica de legalism i-a făcut pe unii dintre copiii lui Dumnezeu să adopte poziţii groteşti, de-a dreptul ridicole. Cu câţiva ani în urmă, într-un ziar religios am dat peste un exemplu de acest gen de doctrină negativă. Pentru a face clară deosebirea dintre lege şi har, autorul articolului susţinea că, dacă un ucigaş ar veni la el şi l-ar întreba cum să fie mântuit, el nu ar îndrăzni să-i spună: „întoarce-te de la viaţa ta cea veche, încetează să mai săvârşeşti omoruri şi crede în Isus Cristos". Aceasta, a spus el, ar însemna amestecarea legii cu harul. Tot ceea ce el ar putea spune, ca să fie scriptural, ar fi: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit". O asemenea învăţătură nesfântă nu putea să-şi aibă originea în Scriptură; ea putea proveni numai din retragerea înspăimântată a scriitorului din faţa ereziei mântuirii prin fapte.

Am remarcat că acest lucru se regăseşte, într-o măsură destul de mare, şi în atitudinea noastră standard faţă de ştiinţă, evoluţie şi di­verse filozofii, despre care credem că sunt contrare credinţei creştine. Reacţia noastră faţă de aceşti duşmani este una de fugă isterică. Folosim multe muniţii, dar le irosim într-o acţiune de ariergardă care poate, în cel mai bun caz, să încetinească ceea ce mult prea evident se dovedeşte a fi o retragere.

Adevărul este că creştinismul poate sta pe picioarele lui. Cristos nu are nevoie de apărarea noastră agitată. Biserica nu trebuie să se lase manipulată ca să lupte în războiul vrăjmaşului ei, îngăduind lumii să decidă ce anume trebuie să creadă ea, precum şi unde şi când trebuie să acţioneze.

Dacă face asta, ea se privează de privilegiile pe care le are în Cristos Isus.

„Veţi primi putere", a spus Domnul nostru ucenicilor Lui, şi „putere" înseamnă „capacitatea de a face". Scopul lui Dumnezeu este de a ne da putere îndestulătoare ca să ducem lupta cu vrăjmaşul, în loc să stăm deoparte pasivi şi să dăm voie vrăjmaşului să ducă lupta împotriva noastră. Dacă e ca cineva să treacă în defensivă, aceasta nu trebuie niciodată să fie Biserica. Adevărul se confirmă singur şi se înnoieşte singur; întreaga lui psihologie este una de atac. Propriul lui atac viguros este toată apărarea de care are nevoie.

S-ar putea oare ca motivul profund al acestei acţiuni defensive speriate din partea evanghelicilor astăzi să fie lipsa de experienţă spirituală adevărată a multor lideri?

Este greu de crezut că un om care a văzut cerul deschis şi a auzit glasul lui Dumnezeu vorbind inimii lui mai poate fi nesigur în privinţa adevărului pe care îl susţine sau a mesajului pe care trebuie să-l vestească.

A.W.Tozer: Despre Dumnezeu şi oameni

Dumnezeu striga in frustrarile noastre- Paul Washer

Dumnezeu Creatorul striga catre fiintele Lui..
Esti cazut, cazut, cazut si zdrobit de pacat.
Intoarce-te la El si vei fi salvat.

Live like a Jesus freak

Sa crezi ce spui, dar mai mult sa ai curajul sa spui ce crezi ..multi te vor blama pentru asta pentru ca ei au un zambet de pretext, putini te vor aprecia dar aceeia sunt oamenii de valoare , specie pe cale de disparitie, daca vrei sa placi ambelor categorii te minti si te inseli singur...

Nu ma mira foarte tare ca traim in nereguli strigatoare la cer la nivel de biserici si la nivel individual, dar ma mira ca sunt destui aparatori ai acestei stari. Aparatori cu care in nici un caz nu am de gand sa ma contrazic pentru ca daca ai ajuns sa aperi mizeria si mediocritatea cu siguranta ca nu ai cum sa accepti un bob de adevar, vei lua piatra, vei arunca cu ea in Stefan pana il vei face praf si vei crede ca ai facut slujba Domnului, l-ai scapat pe Dumnezeu de un revolutionar care nu isi stie locul.

De cate ori cineva isi exprima revolta fata de neregulile din sistemul nostru bisericesc, primeste binecunoscuta replica « nu este bine sa ii vorbim de rau, ei sunt alesii Domnului » « nu este bine sa critici, toti suntem copiii Domnului, trebuie sa ne mangaiem pe crestet, sa fim pasnici, calmi, blanzi, impaciuitori. Dumnezeu nu vrea nervi, stres si ne vrea linistiti si daca se poate asa intr-o stare de visare continua indiferent cum arata realitatea din jur » La fel aici pe blog mi s-a spus de cateva ori sa fiu mai calma, sa nu fiu disperata, sa tratez cu liniste subiectele care te fac sa ti se ridice tensiunea.

Pe moment replicile astea chiar te fac sa te simti vinovat, vai am indraznit sa ridic tonul, am indraznit sa vorbesc pe sleau, sa spun lucrurilor pe nume cand se putea sa vorbesc cu perdea, sa folosesc metafore placute auzului sau vazului.

Ma intreb oare ce criza existentiala o fi avut Isus cand ajuns in templu a dat in stanga si dreapta cu biciul, a rasturnat tot ce a intalnit in cale, ba in alte situatii le-a spus fariseilor (conducatorilor spirituali ai vremii) ceva de genul: « pentru ce ma ispititi fatarnicilor ? »(Matei 22 :18) « Vai de voi povatuitori orbi…nebuni si orbi » (Matei 23 :16-17) serpi, pui de naparci (Matei 23 :32) Doar cateva exemple din care ne dam seama care a fost atitudinea lui Isus fata de cei religiosi, fata de cei care predicau despre Dumnnezeu dar care nu umblau in dreptate,dragoste, mila si credinciosie, a caror credinta era fara fapte.

A fost Isus deplasat ? Ar fi trebuit sa ii respecte pe « reprezentantii lui Dumnezeu pe pamant », ar fi trebuit sa incerce cu vorba buna, sa nu foloseasca violenta si vorbe nu tocmai placute?

Da, trebuie sa fim oameni pasnici, blanzi, impaciuitori atunci cand are rost sa fim asa, dar sunt unele situatii care l-au starnit pe Isus la manie, la vorbe grele, jignitoare pentru noi sensibilii. Isus nu a imbracat pacatul in haine decente, a spus lucrurilor pe nume si putin i-a pasat ca urechile delicate ale fariseilor nu ar fi suportat asemenea insulte.

Prin curtoazia Trandafirului din desert