Divertismentul - o erezie evanghelica

Inchinarea nu este distractie. "Oamenii vor sa vina la biserică şi vor să aibă parte de distracţie in timp ce sunt zidiţi. Distrează-mă şi zideşte-mă, dar fără să mă doară". pag. 89

În zilele noastre vrem să facem spectacol din toate. Nu vrem ca Dumnezeu să lucreze ceva decât dacă poate face din lucrul respectiv o producţie teatrală. Vrem ca El să vină îmbrăcat în vestimentaţie actoricească, cu barbă şi baston. Vrem să joace un rol după propriile noastre idei. Unii dintre noi chiar pretind ca El să aranjeze şi un decor pitoresc şi jocuri de artificii! Sunt apoi unii în aceste zile care depind de camioane întregi de accesorii care să le susţină mersul religios, iar eu sunt tentat să întreb: Ce vor face ei când nu vor mai beneficia de ajutorul ornamentelor inutile şi a diverselor accesorii? Camionul nu poate merge oriunde se duc ei... O biserică hrănită cu senzaţii nu este deloc o biserică nou-testamentală. Dorinţa după stimulente de suprafaţă este un semn sigur al naturii decăzute şi Hristos a murit ca să ne elibereze tocmai de acest lucru. O mulţime curioasă de oameni lumeşti botezaţi, care aşteaptă în fiecare duminică o doză de stimulent quasi-religios care să le ridice moralul, nu are nici o legătură cu o adevărată adunare de creştini. Iar faptul că membrii ei îşi declară solemn credinţa lor nepieritoare în Biblie, nu schimbă cu nimic lucrurile. ”Nu orişicine îmi zice ‘Doamne, Doamne’ va intra în Împărăţia cerului, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în cer”.

Schleiermacher a susţinut că sentimentul de dependenţă se află la rădăcina oricărei închinări religioase şi că, indiferent la ce înălţime ar ajunge viaţa spirituală a cuiva, ea trebuie să pornească întotdeauna de la sentimentul profund al unei mari nevoi pe care numai Dumnezeu o poate împlini. Dacă acest sentiment al nevoii şi al dependenţei se află la rădăcina religiei omeneşti, nu este greu de înţeles de ce aşa de mulţi oameni se închină cu multă ardoare marelui zeu numit DIVERTISMENT. Căci sunt milioane de oameni care nu pot trăi fără divertisment; pentru ei, viaţa lipsită de distracţie este pur şi simplu intolerabilă. Ei aşteaptă cu nerăbdare binecuvântata uşurare oferită de profesionişti ai divertismentului şi de alte forme de narcotice psihologice, aşa cum un toxicoman aşteaptă să-şi ia doza zilnică de heroină. Fără aşa ceva, ei nu găsesc curajul necesar de a se confrunta cu viaţa.

Aceasta este cauza unei prăbuşiri foarte serioase în cercurile evanghelice. Ideea cultivării şi a exerciţiului, atât de scumpă sfinţilor de odinioară, nu mai are astăzi loc în peisajul general al religiei noastre. E ceva prea greoi, prea obişnuit. Vrem acum fascinaţie şi acţiuni pline de dramatism alert. O generaţie de creştini crescuţi printre butoane şi maşini automate, nu are răbdare să folosească metode mai lente şi mai puţin directe de a-şi atinge scopurile. Încercăm să aplicăm în relaţia noastră cu Dumnezeu metodele acestui secol al tehnicii. Ne citim capitolul, avem un timp devoţional scurt şi apoi alergăm la treburile noastre, sperând să compensăm adânca noastră ruină spirituală participând la o întâlnire evanghelică sau ascultând o povestire palpitantă spusă de vreun aventurier religios, întors curând din depărtări.

Rezultatele tragice ale unei astfel de atitudini se văd peste tot în jurul nostru. Afecţiuni superficiale, folosofii religioase găunoase, preponderenţa elementului de divertisment în reuniunile evanghelice, glorificarea oamenilor, încrederea în lucrurile religioase exterioare, părtăşii quasi-spirituale, metode comerciale şi confundarea unui caracter dinamic cu puterea Duhului Sfânt. Acestea şi altele asemănătoare sunt simptomele unei afecţiuni maligne, ale unei maladii sufleteşti profunde şi grave.

Pastorii şi bisericile din vremea noastră agitată sunt obsedaţi de ispita de a urmări creşterea cu orice preţ şi de a asigura, prin inflaţie, ceea ce nu pot obţine printr-o creştere legitimă. Mulţimea amestecată cere cantitate şi nu îl iartă pe slujitorul care insistă asupra valorilor sănătoase şi permanente. Mulţi dintre slujitorii lui Dumnezeu sunt supuşi unei presiuni nemiloase din partea membrilor prost învăţaţi ai turmei lor, care dispreţuiesc metodele lor încete şi pretind rezultate rapide şi o recunoaştere populară, indiferent de calitate. Aceşti copii cântă în pieţe şi nu ne pot trece cu vederea afrontul pe care li-l facem refuzând să dansăm când fluieră ei sau să plângem când ei, în funcţie de capriciul lor, cântă o melodie tristă. Ei sunt avizi după senzaţii tari şi, întrucât nu mai îndrăznesc să le caute în teatru, pretind să le fie aduse în biserică...

Să ne rugăm ca Dumnezeu să trimită pocăinţă peste lume. Să ne rugăm ca El să trimită înapoi judecata de sine. Astăzi religia a devenit atât de populară, încât este prezentată la teatre, este cântată la radio şi în dansuri populare. E pur şi simplu încă o formă de divertisment. Noi, creştinii fundamentalişti şi evanghelici, nu vrem să credem adevărul despre noi înşine şi despre ce fel de oameni suntem. De aceea, avem o religie populară dar foarte puţină putere, deoarece există foarte puţină judecată de sine, foarte puţină pocăinţă şi foarte puţină părere de rău.

Scriitorii de odinioară vorbeau despre noaptea întunecată a sufletului. O vreme de pustiire. Un timp când pretutindeni în jurul nostru este întuneric. Dar noi azi suntem prea carnali pentru a lăsa inimile noastre să ajungă în întuneric dintr-o dorinţă puternică după Dumnezeu. Suntem atât de porniţi să fim fericiţi, încât, dacă nu putem fi fericiţi prin Duhul Sfânt, vom căuta să fim pe căile noastre. ”Rock and Rollers” religioşi! Vom ajunge cumva să fim fericiţi, dacă vom căuta asta cu tot dinadinsul. Poţi avea o astfel de fericire dacă o vrei, dar dacă nu o vrei, ba chiar eşti nemulţumit cu ea şi doreşti acea bucurie care vine din mormântul nou al lui Iosif, deschis acum pentru totdeauna, dacă vrei doar bucuria care vine de la Duhul Sfânt – un izvor de apă care să ţâşnească necurmat înăuntrul tău -

atunci e mai mult ca sigur că vei trece prin singurătate, prin întuneric interior şi printr-o disperare cu privire la tine însuţi şi te vei întreba ce s-a întâmplat cu tine, spunându-ţi: ”Oare m-am abătut de pe cale?” Nu, nu te-ai abătut, ci tu mergi înainte cu Dumnezeu!

Este o cruce pentru mine şi una pentru tine, o cruce pentru fiecare dintre noi.(relativismul- fiecare işi creează şi construieşte ce fel de model de Dumnezeu işi doreste, prin ce conceptii si definiţii ii plac, ce atribute le găseşte mai atrăgătore la Dumnezeu , acelea şi le insuşeşte şi propovăduieşte)
Iar acea cruce este subiectivă, interioară şi practică. Acea cruce este ceea ce ne luăm de bună voie – e grea, amară şi neplăcută; e ceea ce facem de dragul lui Hristos, suferind consecinţele şi dispre-ţuind ruşinea... Însă mişcarea evanghelică din care facem şi noi parte, spune:

”Lăsaţi crucea să-L omoare pe Isus; cât despre noi, vom continua să trăim, să fim fericiţi şi să ne simţim bine”.

Dar crucea de pe deal este transformată prin harul miraculos al Duhului Sfânt în crucea din inimă şi ea va deveni pentru noi crucea puterii.

Avem creştini superficiali, aroganţi, plini de cunoştinţe, laici, încrezători în sine, cu puţină afinitate faţă de Hristos şi de crucea Lui. Avem nişte persoane numai zâmbet, care se mişcă cu foarte multă dezinvoltură şi arată ca nişte amfitrioni ai unui spectacol. Şi totuşi, ei fac asta pentru Isus? Ipocriţii! ( bine că Tozer a murit...de el nu se mai ia nimeni). Nu fac asta deloc pentru Isus, ci acţionează din carnea lor, folosind biserica drept teatru, pentru că nu au ajuns încă în punctul în care un teatru adevărat să îi angajeze.

Motivul pentru care creştinii evanghelici apelează la aşa multe artificii, spectacole, scenete,filme şi dispozitive amuzante, precum şi la oameni renumiţi ca să-i însufleţească este faptul că le lipseşte bucuria Domnului. Un om fericit nu are nevoie de prea multe lucruri. Nu avem bucurie şi de aceea încercăm să ne-o producem singuri. Şi cred că Dumnezeu, în cerul Lui, este probabil mult mai bun şi mai răbdător în legătură cu acest lucru, decât sunt eu. Totuşi, cred că chiar şi lui Dumnezeu trebuie să-I fie foarte silă de ceea ce vede, şi anume, toate micile artificii pe care le folosim în încercarea de a fi fericiţi, când, de fapt, ne lipseşte izvorul fericirii care ar trebui să ţâşnească din interiorul nostru. Când izvorul bucuriei nu curge, noi încercăm să pictăm pompa pentru a obţine puţină veselie sau să fixăm clopoţei la mânerul vechii pompe, dar asta nu face nicidecum să ţâşnească apa.

Pentru că nu suntem închinători, risipim îngrozitor banii altor oameni. Batem pasul pe loc, învârtim roţile cu osiile pe butuci, consumând benzină şi făcând zgomot, dar nu ajungem nicăieri. Dumnezeu ne cheamă la închinare şi eu constat că aceasta lipseşte în Biserica Domnului Isus Hristos de astăzi. În loc de a fi închinători, noi suntem azi pe al doilea loc, după teatru, în oferirea de distracţii. Vreau să vă spun ceva:

Dacă doresc să văd un spectacol, ştiu unde pot vedea unul bun, realizat de personalităţi de primă mână, care îşi cunosc meseria. Dacă am poftă de un spectacol, mă îmbrac elegant şi merg la un teatru pentru a vedea un spectacol reuşit la Hollywood sau Londra, făcut de adevăraţi artişti.

Nu mă duc la biserică pentru a vedea o mulţime de cabotini punând în scenă un spectacol lipsit de valoare. Şi totuşi, aici am ajuns noi, cei din cercurile evanghelice. Este mai mult spectacol în cercurile evanghelice decât oriunde în altă parte...

Noi am incercat sa fim simpli, dar, in loc sa fim simpli, am simplificat doar lucrurile- nu am devenit noi simpli. Suntem sofisticati in teorii si exagerat de complecşi. pag. 90
....
Eu nu pot preciza cand voi muri. Dar sper că nu voi mai trăi atâta incât să văd cum Dumnezeu va fi nevoit să-şi intoarcă faţa de la bărbaţi şi femei care au auzit adevărul Lui sfânt, dar l-au tratat cu uşurătate, cu nechibzuinţă şi l-au privit ca pe ceva amuzant, distractiv, ca pe un nonsens religios.

Biserica nu este pur si simplu o institutie religioasă. Nu este un teatru unde actorii sunt plătiţi pentru a amuza publicul. Ea este o adunare a păcătoşilor răscumpăraţi - oameni chemaţi la Christos şi insărcinaţi să răspândească fiecare! Evanghelia până la marginile pământului.

Autor:
A.W.Tozer - fragmente selective din cartea "Inchinare si distractie"

Manifest pentru pocainta "evanghelicilor" -2-

1. Pentru pastorii care caută să mulţumească oamenii.

„Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.“ (2 Timotei 4:3-4)

Încetaţi să aduceţi oameni în Biserică prin orice mijloace în detrimentul sfinţeniei! Predicaţi întreg Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este el! Când predici, condamnă păcatele cu care se

confruntă biserica ta. Cheamă oamenii la o viaţă practică de sfinţenie. Avertizează-i pe oameni de iminenta judecată a lui Dumnezeu împotriva bisericii de azi, invadată de apostazie. Probabil vei fi nemulţumit la gândul că mulţi vor părăsi biserica. Lasă-i să plece!

Cuvântul lui Dumnezeu va înlătura pe apostaţi. Lumea din jurul nostru este sătulă de biserici în crize. Asigură-te că nu eşti prins de pornografie, materialism, alcool şi alte păcate mortale. Practici disciplinele spirituale? Ai putea spune că a te opune de la amvon, homosexualităţii, avorturilor sau altor păcate este politică, în realitate însă, tu nu vrei să îi superi pe oameni. Unii dintre voi, pastorii de felul acesta poate nici nu sunteţi născuţi din nou. Pocăiţi-vă!

2. Pentru pastorii de tineret duşi în eroare.

„Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării.“ (Matei 18:6)

Mulţi din voi se comportă ca nişte clovni încurajând tinerii să păcătuiască. Nu aveţi nici un discernământ! Tu, ca pastor de tineret, eşti responsabil pentru ruinarea viitorului unei generaţii întregi. Fii un model pentru cei tineri! (1Tim.4:11-16; 6:11-19). Fii primul care trăieşte o viaţă de sfinţenie, incluzând rugăciunea şi postul şi normalitatea în îmbrăcăminte.

Instruieşte-i pe tineri în practicarea disciplinelor spirituale. Ei nu au nevoie de distracţie; ci de bucuria unei vieţi sfinte din Duhul Sfânt. Sunt flămânzi după recunoaşterea şi valoarea pe care numai Dumnezeu o poate oferi, aşa că aruncă toate strategiile tale lumeşti. Unii dintre voi aveţi funcţii de conducere, dar nici o autoritate, iar unii dintre voi poate nici nu sunteţi născuţi din nou. Pocăiţi-vă!

3. Pentru taţii iresponsabili.

„Suflete preacurvare ! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.“ (Iacov 4:4)

Taţilor, mulţi dintre voi vă faceţi vinovaţi de mare păcat, lăsând ca mass media cu un conţinut explicit de violenţă, satanism, sexualitate, să vă polueze viaţa de familie. Nu cenzuraţi nimic copiilor dvs. Altarul familiilor voastre este, fie televizorul, fie internetul. Permiteţi soţiilor şi fiicelor voastre să se îmbrace indecent. Nu aveţi nici o idee despre ce sunt învăţaţi copiii voştri în şcoală şi nu va pasă cine este în anturajul lor. Fii un lider spiritual pentru casa ta. Fii primul care se schimbă, iar familia ta te va urma. Slujeşte Împărăţiei lui Dumnezeu şi nu ţie însuţi. Unii dintre voi sunteţi prinşi de lucruri precum consumul de bere sau folosirea intensivă a televizorului. De multe ori anulaţi orice activitate de la biserică pentru un eveniment sportiv. Alţii sunt sclavii căutărilor materialiste, pornografice, trăirii în adulter, sau consumului de droguri. Pocăiţi-vă!

4. Pentru mamele iresponsabile.
“…Domnul zice: „Pentru că fiicele Sionului sunt mândre, şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase, pentru că păşesc mărunţel, şi zornăiesc cu verigile de la picior, – Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi ruşinea”. În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi maramele; legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate; inelele şi verigele de la nas; hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile; oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi maramele uşoare.“ (Isaia 3:13-23)...

”femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte“ (2 Timotei 3:6b)

Mamelor, multe dintre voi nu sunteţi modele demne de urmat! Concuraţi cu fetele voastre în modă şi indecenţă. Vă uitaţi prea mult la televizor, mai ales la programele siropoase, ca telenovelele, la programe cu vedetele de la Hollywood. Suferiţi de o imagine de sine scăzută; s-ar putea să fiţi supraponderale şi să aveţi depresie. Vă faceţi vinovate de neglijarea intenţionată a copiilor voştri. Aţi lăsat grija copiilor vostri în seama televizorului, şcolii, dădacelor angajate, sau a anturajului copiilor voştri. Pocăiţi-vă!

5. Pentru cei tineri şi pentru cei necăsătoriţi ce caută plăceri.

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.“ (2 Timotei 3:1-5)

Pentru voi băieţii, care credeţi că biserica este un alt club pentru distracţii, vă înşelaţi total!
Voi folosiţi activităţile bisericeşti pentru plăcerile voastre, pentru a întâlni fete, angajându-vă în păcate sexuale. Unii din voi consumaţi alcool şi droguri, vă îmbrăcaţi la ultima modă,sunteţi la curent cu noile filme cu conţinut violent sau sexual, dar nu aveţi nici o idee despre ce este sfinţenia. Abia de ajungeţi la studiu biblic, dar sunteţi primii care mergeţi la petreceri. Dumnezeul vostru este internetul!
Domnişoarelor, multe dintre voi luaţi parte la aceeaşi destrăbălare. Concuraţi în a vă îmbrăca cât mai provocator pentru a va fura prietenul unele altora, bârfiţi şi sunteţi dependente de mobil, navigaţi pe internet ore întregi, în permanenţă aveţi pretenţii de la părinţii vostri şi nu produceţi nimic bun.
Voi tinerilor, pe care v-am descris, fiţi gata să primiţi judecata lui Dumnezeu! Voi trageţi biserica în jos! Pastorii şi ceilalţi membri trebuie să plece înaintea voastră pentru a vă mulţumi şi pentru a vă păstra în biserică; voi călcaţi în picioare sfinţenia necesară Casei lui Dumnezeu! Luaţi în mod uşuratic credinţa creştină şi nu vă pocăiţi niciodată cu adevărat!
Pentru unii din voi se potriveşte de minune ceea ce apostolul Petru a zis: „Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată.“ (2 Petru 2:21) Pocăiţi-vă!

6. Către cântăreţii creştini de muzică “Rock şi Heavy Metal”.

„Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi- vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi.

Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare“ (Iacov 4:7-9).

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.“ (1 Ioan 2:15-17)

Cântăreţilor creştini, care cântaţi muzică creştină “Rock” şi “Heavy Metal”, aţi fost duşi în eroare de ideea că dacă vă îmbrăcaţi şi vă comportaţi precum nişte ciudaţi, dacă aveţi o înfăţişare dură şi depresivă sunteţi la modă! În realitate, aşa-zisa voastră slujire este o ruşine la adresa lui Dumnezeu şi adevăratei Sale Biserici. Spuneţi că evanghelizaţi lumea cu acest tip de muzică, dar în realitate, v-a cucerit lumea pe voi şi pe audienţa voastră. Muzica “Rock” şi „Heavy Metal” nu pot sluji niciodată Biserica datorită originii sataniste a acesteia, de aceea aşa-zisa muzică creştină „Rock” este o contradicţie în termeni. Pocăiţi-vă!

7. Către creştinii "înţelepţi în felul lumii” aflaţi în funcţii de conducere.

„Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.” Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.” (1 Corinteni 3:18-20)

Pentru Comitetele Bisericilor care conduc biserica ca pe o afacere...opriţi-vă, este un nonsens!
Ghidaţi-vă după Cuvântul lui Dumnezeu, nu după concepte manageriale! Abuzaţi atât de pastor, cât şi de membrii Bisericii! Mulţi din voi afişaţi o aroganţă de şef.
Pentru profesorii de teologie...o parte dintre voi aţi crescut cu convingeri umaniste şi continuaţi să vă schimbaţi punctul de vedere în funcţie de mersul lumii! În studiile pentru lucrarea de doctorat aţi urmărit doar să absolviţi cu bine, dar aţi neglijat disciplinele spirituale şi evlavia! În consecinta pastorii pe care îi formaţi seamănă cu voi. Mulţi din ei cad în tot felul de păcate grele.
Pentru bordul de conducere a anumitor şcoli de teologie..voi luaţi decizii capitale, fără a vă baza pe înţelepciunea lui Dumnezeu. Unii din voi nu aveţi nici o expertiză teologică, dar cu toate astea, dezbateţi pe marginea unor subiecte de teologie. Adesea, voi, cei din bordul de conducere, sunteţi alesi pe baza statutului social sau a puterii financiare pe care le deţineţi, nu în funcţie de maturitatea spirituală sau de expertiza teologică. Pocăiţi-vă!

8. Pentru vedetele şi producătorii creştini.

„Israel s-a îngrăşat, şi a azvârlit din picior; – Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! – Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Stânca mântuirii lui“ (Deuteronomul 32:15)

Mulţi din voi vă faceţi vinovaţi de căutarea obţinerii de profit şi nu de onorarea lui Dumnezeu! Încet, de-a lungul anilor, promovaţi muzica lumească şi reviste lumeşti. Sunteţi ahtiaţi după recunoaştere din partea mass-mediei! Este şocant să vezi în librăriile creştine, cd-uri având pe copertă grupuri Rock cu feţe bolnave sau aşa-zisele cântăreţe creştine, pozate în îmbrăcăminte îndecentă. Periodic, familii naive şi tineri imaturi se lasă influenţaţi de curentul acesta, lansat de producătorii creştini. Mulţi dintre cântăreţii creştini, care au făcut mulţi bani din această promovare, acum se comportă ca personalităţile de la Hollywood, arătând lipsă de respect la adresa lui Dumnezeu şi a creştinilor decenţi. Unde în Biblie, aţi găsit că sfinţii din Vechiul Testament sau ucenicii Domnului Iisus să afişeze o atitudine arogantă şi să fie aşa de bogaţi precum sunt multe vedete creştine în zilele noastre? Suntem aşa de critici la adresa Vaticanului şi la opulenţa lui, dar începem să ne asemănăm cu ei. Pocăiţi-vă!

Marturisire de pocainta :Paul Dan

Divertismentul - o erezie evanghelică

Inchinarea nu este distractie. "Oamenii vor sa vina la biserică şi vor să aibă parte de distracţie in timp ce sunt zidiţi. Distrează-mă şi zideşte-mă, dar fără să mă doară". pag. 89

În zilele noastre vrem să facem spectacol din toate. Nu vrem ca Dumnezeu să lucreze ceva decât dacă poate face din lucrul respectiv o producţie teatrală. Vrem ca El să vină îmbrăcat în vestimentaţie actoricească, cu barbă şi baston. Vrem să joace un rol după propriile noastre idei. Unii dintre noi chiar pretind ca El să aranjeze şi un decor pitoresc şi jocuri de artificii! Sunt apoi unii în aceste zile care depind de camioane întregi de accesorii care să le susţină mersul religios, iar eu sunt tentat să întreb: Ce vor face ei când nu vor mai beneficia de ajutorul ornamentelor inutile şi a diverselor accesorii? Camionul nu poate merge oriunde se duc ei... O biserică hrănită cu senzaţii nu este deloc o biserică nou-testamentală. Dorinţa după stimulente de suprafaţă este un semn sigur al naturii decăzute şi Hristos a murit ca să ne elibereze tocmai de acest lucru. O mulţime curioasă de oameni lumeşti botezaţi, care aşteaptă în fiecare duminică o doză de stimulent quasi-religios care să le ridice moralul, nu are nici o legătură cu o adevărată adunare de creştini. Iar faptul că membrii ei îşi declară solemn credinţa lor nepieritoare în Biblie, nu schimbă cu nimic lucrurile. ”Nu orişicine îmi zice ‘Doamne, Doamne’ va intra în Împărăţia cerului, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în cer”.

Schleiermacher a susţinut că sentimentul de dependenţă se află la rădăcina oricărei închinări religioase şi că, indiferent la ce înălţime ar ajunge viaţa spirituală a cuiva, ea trebuie să pornească întotdeauna de la sentimentul profund al unei mari nevoi pe care numai Dumnezeu o poate împlini. Dacă acest sentiment al nevoii şi al dependenţei se află la rădăcina religiei omeneşti, nu este greu de înţeles de ce aşa de mulţi oameni se închină cu multă ardoare marelui zeu numit DIVERTISMENT. Căci sunt milioane de oameni care nu pot trăi fără divertisment; pentru ei, viaţa lipsită de distracţie este pur şi simplu intolerabilă. Ei aşteaptă cu nerăbdare binecuvântata uşurare oferită de profesionişti ai divertismentului şi de alte forme de narcotice psihologice, aşa cum un toxicoman aşteaptă să-şi ia doza zilnică de heroină. Fără aşa ceva, ei nu găsesc curajul necesar de a se confrunta cu viaţa.

Aceasta este cauza unei prăbuşiri foarte serioase în cercurile evanghelice. Ideea cultivării şi a exerciţiului, atât de scumpă sfinţilor de odinioară, nu mai are astăzi loc în peisajul general al religiei noastre. E ceva prea greoi, prea obişnuit. Vrem acum fascinaţie şi acţiuni pline de dramatism alert. O generaţie de creştini crescuţi printre butoane şi maşini automate, nu are răbdare să folosească metode mai lente şi mai puţin directe de a-şi atinge scopurile. Încercăm să aplicăm în relaţia noastră cu Dumnezeu metodele acestui secol al tehnicii. Ne citim capitolul, avem un timp devoţional scurt şi apoi alergăm la treburile noastre, sperând să compensăm adânca noastră ruină spirituală participând la o întâlnire evanghelică sau ascultând o povestire palpitantă spusă de vreun aventurier religios, întors curând din depărtări.

Rezultatele tragice ale unei astfel de atitudini se văd peste tot în jurul nostru. Afecţiuni superficiale, folosofii religioase găunoase, preponderenţa elementului de divertisment în reuniunile evanghelice, glorificarea oamenilor, încrederea în lucrurile religioase exterioare, părtăşii quasi-spirituale, metode comerciale şi confundarea unui caracter dinamic cu puterea Duhului Sfânt. Acestea şi altele asemănătoare sunt simptomele unei afecţiuni maligne, ale unei maladii sufleteşti profunde şi grave.

Pastorii şi bisericile din vremea noastră agitată sunt obsedaţi de ispita de a urmări creşterea cu orice preţ şi de a asigura, prin inflaţie, ceea ce nu pot obţine printr-o creştere legitimă. Mulţimea amestecată cere cantitate şi nu îl iartă pe slujitorul care insistă asupra valorilor sănătoase şi permanente. Mulţi dintre slujitorii lui Dumnezeu sunt supuşi unei presiuni nemiloase din partea membrilor prost învăţaţi ai turmei lor, care dispreţuiesc metodele lor încete şi pretind rezultate rapide şi o recunoaştere populară, indiferent de calitate. Aceşti copii cântă în pieţe şi nu ne pot trece cu vederea afrontul pe care li-l facem refuzând să dansăm când fluieră ei sau să plângem când ei, în funcţie de capriciul lor, cântă o melodie tristă. Ei sunt avizi după senzaţii tari şi, întrucât nu mai îndrăznesc să le caute în teatru, pretind să le fie aduse în biserică...

Să ne rugăm ca Dumnezeu să trimită pocăinţă peste lume. Să ne rugăm ca El să trimită înapoi judecata de sine. Astăzi religia a devenit atât de populară, încât este prezentată la teatre, este cântată la radio şi în dansuri populare. E pur şi simplu încă o formă de divertisment. Noi, creştinii fundamentalişti şi evanghelici, nu vrem să credem adevărul despre noi înşine şi despre ce fel de oameni suntem. De aceea, avem o religie populară dar foarte puţină putere, deoarece există foarte puţină judecată de sine, foarte puţină pocăinţă şi foarte puţină părere de rău.

Scriitorii de odinioară vorbeau despre noaptea întunecată a sufletului. O vreme de pustiire. Un timp când pretutindeni în jurul nostru este întuneric. Dar noi azi suntem prea carnali pentru a lăsa inimile noastre să ajungă în întuneric dintr-o dorinţă puternică după Dumnezeu. Suntem atât de porniţi să fim fericiţi, încât, dacă nu putem fi fericiţi prin Duhul Sfânt, vom căuta să fim pe căile noastre. ”Rock and Rollers” religioşi! Vom ajunge cumva să fim fericiţi, dacă vom căuta asta cu tot dinadinsul. Poţi avea o astfel de fericire dacă o vrei, dar dacă nu o vrei, ba chiar eşti nemulţumit cu ea şi doreşti acea bucurie care vine din mormântul nou al lui Iosif, deschis acum pentru totdeauna, dacă vrei doar bucuria care vine de la Duhul Sfânt – un izvor de apă care să ţâşnească necurmat înăuntrul tău -

atunci e mai mult ca sigur că vei trece prin singurătate, prin întuneric interior şi printr-o disperare cu privire la tine însuţi şi te vei întreba ce s-a întâmplat cu tine, spunându-ţi: ”Oare m-am abătut de pe cale?” Nu, nu te-ai abătut, ci tu mergi înainte cu Dumnezeu!

Este o cruce pentru mine şi una pentru tine, o cruce pentru fiecare dintre noi.(relativismul- fiecare işi creează şi construieşte ce fel de model de Dumnezeu işi doreste, prin ce conceptii si definiţii ii plac, ce atribute le găseşte mai atrăgătore la Dumnezeu , acelea şi le insuşeşte şi propovăduieşte)
Iar acea cruce este subiectivă, interioară şi practică. Acea cruce este ceea ce ne luăm de bună voie – e grea, amară şi neplăcută; e ceea ce facem de dragul lui Hristos, suferind consecinţele şi dispre-ţuind ruşinea... Însă mişcarea evanghelică din care facem şi noi parte, spune:

”Lăsaţi crucea să-L omoare pe Isus; cât despre noi, vom continua să trăim, să fim fericiţi şi să ne simţim bine”.

Dar crucea de pe deal este transformată prin harul miraculos al Duhului Sfânt în crucea din inimă şi ea va deveni pentru noi crucea puterii.

Avem creştini superficiali, aroganţi, plini de cunoştinţe, laici, încrezători în sine, cu puţină afinitate faţă de Hristos şi de crucea Lui. Avem nişte persoane numai zâmbet, care se mişcă cu foarte multă dezinvoltură şi arată ca nişte amfitrioni ai unui spectacol. Şi totuşi, ei fac asta pentru Isus? Ipocriţii! ( bine că Tozer a murit...de el nu se mai ia nimeni). Nu fac asta deloc pentru Isus, ci acţionează din carnea lor, folosind biserica drept teatru, pentru că nu au ajuns încă în punctul în care un teatru adevărat să îi angajeze.

Motivul pentru care creştinii evanghelici apelează la aşa multe artificii, spectacole, scenete,filme şi dispozitive amuzante, precum şi la oameni renumiţi ca să-i însufleţească este faptul că le lipseşte bucuria Domnului. Un om fericit nu are nevoie de prea multe lucruri. Nu avem bucurie şi de aceea încercăm să ne-o producem singuri. Şi cred că Dumnezeu, în cerul Lui, este probabil mult mai bun şi mai răbdător în legătură cu acest lucru, decât sunt eu. Totuşi, cred că chiar şi lui Dumnezeu trebuie să-I fie foarte silă de ceea ce vede, şi anume, toate micile artificii pe care le folosim în încercarea de a fi fericiţi, când, de fapt, ne lipseşte izvorul fericirii care ar trebui să ţâşnească din interiorul nostru. Când izvorul bucuriei nu curge, noi încercăm să pictăm pompa pentru a obţine puţină veselie sau să fixăm clopoţei la mânerul vechii pompe, dar asta nu face nicidecum să ţâşnească apa.

Pentru că nu suntem închinători, risipim îngrozitor banii altor oameni. Batem pasul pe loc, învârtim roţile cu osiile pe butuci, consumând benzină şi făcând zgomot, dar nu ajungem nicăieri. Dumnezeu ne cheamă la închinare şi eu constat că aceasta lipseşte în Biserica Domnului Isus Hristos de astăzi. În loc de a fi închinători, noi suntem azi pe al doilea loc, după teatru, în oferirea de distracţii. Vreau să vă spun ceva:

Dacă doresc să văd un spectacol, ştiu unde pot vedea unul bun, realizat de personalităţi de primă mână, care îşi cunosc meseria. Dacă am poftă de un spectacol, mă îmbrac elegant şi merg la un teatru pentru a vedea un spectacol reuşit la Hollywood sau Londra, făcut de adevăraţi artişti.

Nu mă duc la biserică pentru a vedea o mulţime de cabotini punând în scenă un spectacol lipsit de valoare. Şi totuşi, aici am ajuns noi, cei din cercurile evanghelice. Este mai mult spectacol în cercurile evanghelice decât oriunde în altă parte...

Noi am incercat sa fim simpli, dar, in loc sa fim simpli, am simplificat doar lucrurile- nu am devenit noi simpli. Suntem sofisticati in teorii si exagerat de complecşi. pag. 90
....
Eu nu pot preciza cand voi muri. Dar sper că nu voi mai trăi atâta incât să văd cum Dumnezeu va fi nevoit să-şi intoarcă faţa de la bărbaţi şi femei care au auzit adevărul Lui sfânt, dar l-au tratat cu uşurătate, cu nechibzuinţă şi l-au privit ca pe ceva amuzant, distractiv, ca pe un nonsens religios.

Biserica nu este pur si simplu o institutie religioasă. Nu este un teatru unde actorii sunt plătiţi pentru a amuza publicul. Ea este o adunare a păcătoşilor răscumpăraţi - oameni chemaţi la Christos şi insărcinaţi să răspândească fiecare! Evanghelia până la marginile pământului.

Autor:
A.W.Tozer - fragmente selective din cartea "Inchinare si distractie"