Evanghelia scandaloasa de Paul David Washer

By Paul David Washer

“For I am not ashamed of the Gospel for it is the power of God for salvation to everyone who believes, to the Jew first and also to the Greek.” Romans 1:16

Paul’s flesh had every reason to be ashamed of the Gospel he preached because it contradicted absolutely everything that was held to be true and sacred among his contemporaries.

To the Jew, the Gospel was the worst sort of blasphemy because it claimed that the Nazarene who died accursed on Calvary was the Messiah. To the Greeks, it was the worst sort of absurdity because it claimed that this Jewish Messiah was God in the flesh.

Thus Paul knew that whenever he opened his mouth to speak the Gospel he would be utterly rejected and ridiculed to scorn unless the Holy Spirit intervened and moved upon the hearts and minds of his hearers. In our day, the primitive Gospel is no less offensive, for it still contradicts every tenet or “ism” of contemporary culture - relativism, pluralism, and humanism.

It’s Not All Relative

We live in an age of Relativism- a belief system based upon the absolute certainty that there are no absolutes. We hypocritically applaud men for seeking the truth, but call for the public execution of anyone arrogant enough to believe he has found it.We live in a self-imposed Dark Age, the reason for which is clear. Natural man is a fallen creature, morally corrupt, and hellbent on autonomy (i.e. self-government). He hates God because He is righteous and hates His laws because they censure and restrict his of pretending that no such thing exists or that if it does exist, it cannot be known or have any bearing on our lives. It is never the case of a hiding God but a hiding man. The problem is not the intellect but the will. Like a man who hides his head in the sand to avoid a charging rhino, modern man denies the truth of a righteous God and His moral absolutes in hopes of quieting his conscience and putting out of mind the judgment he knows to be inevitable.
The Christian Gospel is a scandal to man and his culture because it does the one thing he most wants to avoid -

It awakens him from his self-imposed slumber to the reality of his fallenness and rebellion, and calls for him to reject autonomy and submit to God through repentance and faith in Jesus Christ.

Everyone’s Not Right

We live in an age of Pluralism – a belief system that puts an end to truth by declaring everything to be true, especially with regard to religion. It may be difficult for the contemporary Christian to comprehend, but the Christians living in the first few centuries of the faith were actually marked and persecuted as atheists. The culture surrounding them was immersed in theism. The world was filled with images of deities, and religion was a booming business. Men not only tolerated one another’s deities but also swapped and shared them. The entire religious world was going along just fine SCANDALOUS extent to suppress the truth; even to the point evil. He hates the truth because it exposes him for what he is and troubles what still remains of his conscience. Therefore, fallen man seeks to push truth, especially the truth about God, as far from him as possible. He will go to any until the Christians showed up and declared that, “gods made with hands are no gods at all.” They denied the Caesars the homage they demanded, refused to bend the knee to all other so-called gods, and confessed Jesus alone as Lord of all. The entire world looked on such jaw-dropping arrogance and reacted with fury against the Christian’s intolerable intolerance to tolerance.
This same scenario abounds in our world today. Against all logic, we are told that all views regarding religion and morality are true, no matter how radically different and contradictory they may be. The most overwhelming aspect of all this is that through the tireless efforts of the media and the academic world, this has quickly become the majority view. Nevertheless, pluralism does not address the issue or cure the malady. It only anesthetizes the patient so that he no longer feels or thinks. The Gospel is a scandal because it awakens man from his slumber and refuses to let him rest on such an illogical footing. It forces him to come to some conclusion –

“How long will you hesitate between two opinions? If the LORD is God, follow Him; but if Baal, follow him.” The true Gospel is radically exclusive. Jesus is not “a” way, but “the” way, and all other ways are no way at all.

If Christianity would only move one small step toward a more tolerant ecumenicalism and change the definite article “the” for the indefinite article “a”, the scandal would be removed, and the world and Christianity could become friends. However,whenever this occurs, Christianity ceases to be Christianity, Christ is denied, and the world is without a Savior.

Man Is Not The Measure

We live in an age of Humanism. Over the last several decades, man has fought to purge God from his conscience and culture. He has torn down every visible altar to the “One True God” and has erected monuments to himself with the zeal of a religious fanatic. He has managed to make Himself the center, measure, and end of all things. He praises his inherent worth, demands homage to his self-esteem, and promotes his own self-fulfillment or selfrealization as the greatest good. He explains away his gnawing conscience as the remnants of an antiquated religion of guilt, and he excuses himself from any responsibility for the moral chaos surrounding him by blaming society, or at least that part of society that has not yet attained to his enlightenment. Any suggestion that his conscience might be right in its testimony against him or that he might be responsible for the almost infinite variations of maladies in the world is unthinkable. For this reason, the Gospel is a scandal to fallen man because it exposes his delusion about himself and convicts him of his fallenness and guilt.
This is the essential “first work” of the Gospel,and this is why the world so loathes true Gospel preaching. It ruins man’s party, rains on his parade, exposes his make-believe, and points out that the emperor has no clothes.

The Scriptures recognize that the Gospel of Jesus Christ is a “stumbling block” and “foolishness” to all men of every age and culture.

However, to seek to remove the scandal from the message is to make void the cross of Christ and its saving power. We must understand that the Gospel is not only scandalous, but it is supposed to be! Through the foolishness of the Gospel, God has ordained to destroy the wisdom of the wise, frustrate the intelligence of the greatest minds, and humble the pride of all men. To the end that no flesh may boast in His presence, but just as it is written, “Let him who boasts, boast in the Lord.”
Paul’s Gospel not only contradicted the religion, philosophy, and culture of the day, but it declared war on them. It refused truce or treaty with the world and would settle for nothing less than culture’s absolute surrender to the Lordship of Jesus Christ. We would do well to follow Paul’s example. We must be careful to shun every temptation to conform our Gospel to the trends of the day or the desires of carnal men. We have no right to water down its offense or civilize its radical demands in order to make it more appealing to a fallen world or carnal church members.

Our churches are filled with strategies to make them more seeker-friendly by repackaging the Gospel, removing the stumbling block, and taking the edge off the blade, so that it might be more acceptable to carnal men.

We ought to be seeker-friendly, but we ought to realize this - there is only One seeker and He is God.

If we are striving to make our church and message accommodating, let us make them accommodating to Him.

If we are striving to build a church or ministry, let us build it upon a passion to glorify God, and a desire not to offend His majesty. To the wind with what the world thinks about us.

We are not to seek the honors of earth,
but the honor of heaven should be our desire.

Regenerarea vs. Idolatria evanghelica "decizionala"

Păstorul şi abuzul spiritual

În America un păstor a devenit regele bisericii, şi asta pe seama adunării înaintea cărora slujeşte. Mii şi mii de cazuri stau ca şi exemplu viu al afacerilor murdare ce se petrec sub ochii membrilor bisericilor Evanghelice din întreaga lume. Astfel de evenimente s-au extins masiv în India şi în Africa, însă România nu este exclusă de pe lista abuzului spiritual. Biserica Ortodoxă, după cum ştim, deţine poziţia cea mai ridicată în topul Românesc - când vine vorba de îmbogăţirea abuzului spiritual pe seama celor slabi şi necunoscători ai Cuvântului Divin.

Înainte de a merge mai departe, cred că trebuie să stabilim care este semnificaţia abuzului spiritual. Abuzul spiritual este maltratarea unei persoane aflate în nevoie de ajutor, de sprijin, de o mai mare putere spirituală, care rezultă în slăbirea, subminarea sau micşorarea capacităţii spirituale a respectivei persoane[1].

Aş dori să completez această afrimaţie, prin a adăuga la această definiţie, faptul că abuzul spiritual desvigurează identitatea creştinului răscumpărat, transformândul pe acesta în ceea ce era înainte să fi fost răscumpărat. De acest abuz este afectat orice persoană în Universul nostru, însă acest virus global nu ar trebui să aibe loc şi în biserica locală. Din nefericire, biserica locală este deja afectată de acest virus distructiv.

Interesele personale, semnul abuzului spiritual

Abuzul spiritual, în totdeauna, a fost folosit de slujitorii şarlatani, ce doreau să profite pe seama bisericii locale, doar pentru aş crea un viitor sau aş atinge interesele personale stabilite înainte să fi fost acceptat în poziţia de conducere a Bisericii lui Cristos, în timpul investirii sau pe parcusul misiunii la care a fost chemat. Interesele personale sunt cele mai distrugătoare aspecte în lucrarea unui slujitor care este chemat să nu apeleze la o astfel de situaţie coruptibilă. Totuşi suntem conştienţi că omul îşi schimbă blana, dar năravul nu. Deseori, când aceasta îşi arată adevărata valoare şiretică, găsirea unei soluţii de externare devine dificilă.

Într-o societate ca şi a noastră, care este condusă de limbajul coruptibil, cred că este important să ne asigurăm că atunci când alegem păstorii Bisericii lui Cristos, că aceştia sunt aleşi conform caracteristiciilor prezentate de Pavel în epistolele sale. Nu putem să ignorăm astfel de cazuri, deoarece, prin nerespectarea cerinţelor Divine, prin propria decize, alegem să fim de acord cu abuzul spiritual. Această decizie, nu doar că va fi considerat ca şi un compromis, dar ea va fi şi o încălcare a valorilor şi principiilor biblice.

Necunoştinţa, o altă cale a abuzului spiritual

Un alt factor ce contribuie la această manipulare spirituală este faptul că membrii bisericii locale nu sunt capabil, sau mai bine spus, nu sunt pregătiţi să detecteze astfel de incidente. Totuşi atunci când membrii il detectează, cu certitudine pot afirma, că un război revoltant va începe în biserica locală. Păstorul înselător nu va putea să-i prostească pe fraţi prea mult. Acesta va cădea în capcana construită de el însuşi.
Responsabilitatea noastră ca şi slujitori ai lui Cristos este de a informa fraţii - nu numai despre bunul mers al bisericii, ci şi despre fiecare ascpect administrativ al bisericii locale. Interesul activităţiilor în biserica locală nu trebuie să fie ascuns de membrii bisericii locale. Păstorul şi conducerea bisericii locale trebuiesc să fie integrii şi transparenţi în tot ceea ce fac.

Dictatura, o frică impusă a abuzului spiritual

Teama fraţilor de a se opune păstorului este o altă formă a abuzului spiritual. Orice ar face un membru pentru a se opune unor astfel de situaţii, acesta nu are puterea necesară de a se opune. Dar dumneavoastră veţi spune că sunt mai mulţi frati în biserica locală - şi vă dau dreptate. Problema nu este câţi membrii avem în Biserică, ci câţi dintre aceştia se vor opune păstorului sau condecerii ce comit un abuz spiritual asupra sau împotriva Bisericii lui Cristos.

Totuşi, considerând că ne aflăm la acest subpunct important, aş dori să menţionez că în anumite cazuri, conducerea bisericii locale este cea care îşi caută motivele proprii pentru aş pune în funcţie proprii fii la conducerea bisercii locale. Iar printr-o astfel de santajare nemiloasă, păstorul ales de Dumnezeu este aruncat afară din Biserica lui Cristos.

Dictatura este asociată cu legalismul exsistent în rândul bisericiilor evanghelice Româneşti. Deşi suntem conştienţi de aceasta, şi de aspectele menţionate mai sus, trebuie să ne asigurăm că acestea nu trebuie să aibe loc în Biserica lui Cristos. Aceste aspecte neplăcute trebuiesc înlocuite, altfel biserica locală riscă să devină irelevantă şi necontextuală. Această corectare a sistemului incorect trebuie să pornească colectiv. Pentru asta, membrii bisericii trebuiesc echipaţi şi împuterniciţi pentru a se implica în slujire. Doar prin slujire vom fi capabil să identificăm slujitorii adevăraţi.

Slujirea, o derutare a integrităţii

Aici ne regăsim cei mai mulţi, şi asta datorită şantajului creştinesc de a ‘lucra pentru Domnul’, în timp ce un şarlatan, căci alt cumva nu îl putem numi, îşi umple geamantanul de bani pe seama fraţilor din biserica locală. Despre un astfel de eveniment, ce mi s-a întâmplat pe propria piele, îmi aduc amine foarte clar. Prin anumite mijloace, am început să lucrez cu un frate, care se afla la cârma conducerii în biserica locală, în aşa numitul câmp al Evangheliei. Deşi nu eram bine plătit, au venit lunile în care acesta uita-se (intenţional) să îmi ofere salariul lunar spunând că servicile mele sunt defapt un act voluntar în lucrarea lui Dumnezeu. Au trecut luni, şi conştient fiind, i-am cerut acestuia să îmi ofere salarile necesare, dar văzând că nu exsistă o rezolvare a cazului am renunţat la acel loc de slujire. Cu siguranţă acest exemplu nu este unic. Mulţi ne regăsim în această situaţie cumplită şi neplăcută.

Este o calomnie ca astfel de lucruri să aibe loc între creştini. Mult mai mult, atunci când aceste lucruri se întămplă, prin manipularea conştientă a unor slujitori (şi nu numai), printr-un astfel de act, distrugem şi distorţionăm imaginea Creatorului. Astfel, interesele persoanale nu se vor mai lupta cu omul, ci cu Dumnezeu, al cărui caracter este pus în joc. Iată că alinarea multora, şi a mea, nu se gaseşte în aceşti hoţi, ci într-un Dumnezeu care apără cauza celui neprihănit. Totuşi, Dumnezeu ne-a dat fiecăruia înţelepciunea de a discerne binele de rău. Această lucrare trebuie să fie responsabilitatea noastră, asigurandu-ne că aplicăm această metodă în tot ceea ce facem. Creştinul trebuie să fie o binecuvântare oriunde ar fi şi în orice ar face, căci prin aceasta, oamenii din jur vor fi direcţionaţi spre Creatorul Universului, adică Dumnezeu.

În final, cred cu stăruinţă, că intergitatea şi transparenţa unei persoane sunt preţioase, dar în acelaşi timp, acestea se pot pierde foarte uşor. Aceste două ingrediente sunt defapt ataşate de inima omului. Atunci când omul le pierde, acesta şi-a pierdut propria exsistenţă! Mă voi opri aici, sperând să mă reîntorc, într-o altă conjuctură, discutând despre abuzul laudei, abuzul rugăciunii şi abuzul predicării.

Scris de Cosmin Pascu

Notă de subsol:
[1] David Johnson si David VanVonderen

2. Puterea subtila a abuzului spiritual - de David Johnson si David VanVonderen
o puteti citi aici!