Siluan Athonitul

In urma cu cateva saptamani am primit o carte "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei" despre viata si marturia lui Siluan Anthonitul. Am parcurs doar 30 de pagini, dar sper sa reusesc sa o termin. Cartea a provocat in mine doua reactii - uimire si reverenta fata de Creatorul si Domnul meu - Dumnezeu. Multumesc prietenului meu Elias pentru ea.
Ma bucur ca El ma invata sa iau ceva ziditor si bun sufletului meu.

De ce?

Pentru ca Steinhardt, Wurmbrand, Niculita Moldoveanu, Traian Dorz, Ioan Chrisostom, Eusebiu si chiar Siluan Anthonitul nu au apartinut unui cult, confesiuni, denominatiuni ...ci au fost in Isus Christos. Au apartinut lui Dumnezeu. Sfintii parinti sunt primii crestini. Putem sa le citim scrierile, sa le studiem dar..sa nu facem din ele o Lege ...un indrumar al vietii. Doar Sfanta Scriptura a fost inspirata, insuflata de Dumnezeu pentru noi ca sa ne fie de folos, de mustrare, de indreptare, disciplina, corectare si incurajare pentru desavarsirea si sfintirea noastra.

Vladimir Pustan spune ca noi oamenii ne impartim dupa culte, dar Dumnezeu ne imparte dupa roada spirituala autentica.

Esti citirea sfintilor parinti, (primilor crestini) o activitate nespirituala?

Nicidecum.

Eu nu cred in intermediari intre om si Dumnezeu. Este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni- Omul Isus Christos. Cel care este Calea, Adevarul si Viata. Singurul Nume prin care suntem mantuiti este Domnul Isus Christos. A lui sa fie Slava si Gloria in veci, amin.:).

E minunata Lucrarea de Salvare a Mielului lui Dumnezeu, prin Jertfa Sa de la cruce noi avem acces liber, direct cu Tatal nostru azi si nu mai avem nevoie de spovedanii, si "batrani duhovnici". E bine sa ai mentori, sa ai parinti spirituali, stalpi care sa te sustina in viata...dar ei nu se pot substitui niciodata Lucrarii pe care Dumnezeu prin relatie personala vrea sa o desfasoare si manifeste in inima si viata fiecarui suflet de pe pamant.

Sa iubim pe Dumnezeu cu tot cugetul, inima si puterea noastra si pe oameni.

Siluan Athonitul

Un suflet blând si smerit este mai frumos decât aceste flori, tot astfel si mireasma lui este mai buna si mai frumoasa. Domnul a creat aceste flori, dar El iubeste mai ales omul si îi da Duhul Sfânt care este mai blând decât lumea întreaga si este placut sufletului.

Domnul a facut florile acestea pentru om, pentru ca tot sufletul sa slaveasca pe Creator prin zidirea sa si sa-L iubeasca. Domnul nu trebuie uitat nici o clipa din zi sau din noapte, pentru ca El ne iubeste. Sa-L iubim atunci si noi din toate puterile noastre si sa cerem îndurarea si puterea de a împlini poruncile sale.

Eu iubesc florile, dar tu, tu iubesti pe Domnul si pe dusmanii tai care te ranesc? Daca tu îi iubesti pe acestia, atunci ai un suflet bun.

Sfintii iubeau sa verse lacrimi în fata Domnului, pentru ca sufletele lor erau fericite; dar se mâhneau din cauza noastra, pentru ca traim rau. Este bine atunci când sufletul este obisnuit sa se roage si sa verse lacrimi pentru lumea întreaga. Cred si stiu ca exista multi calugari care plâng pentru lume.

Dumnezeu îi iubeste pe monahii ascultatori care se marturisesc des si nu strâng în inima gândurile rele. Duhul Sfant se întristeaza mult când cineva duce o viata dezordonata si necurata; Duhul Sfânt nu va locui într-un suflet ca acesta. Un astfel de suflet este irascibil si în suferinta.

Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, si nu prin inteligenta.

Monahii cunosc cum îl iubesc ei pe Domnul si cunosc si cum Domnul îi iubeste pe ei. “Iubesc pe cei ce ma iubesc,” spune Domnul. “Îi voi slavi pe cei ce ma slavesc”.

Bine este când suntem cu Dumnezeu; sufletul îsi gaseste atunci odihna în Dumnezeu.

A face poruncile Domnului este un gest de dragoste catre Dumnezeu. Cel mândru nu poate iubi pe Dumnezeu. Cel caruia îi place sa manânce mult nu poate iubi pe Dumnezeu asa cum trebuie.

Pentru a iubi pe Dumnezeu, trebuie sa renuntam la tot ce este pe pamânt, sa nu fim legati de nimic, ci sa ne gândim fara încetare la Dumnezeu, la dragostea Lui si la blândetea Duhului Sfânt.

Prin ascultare dobândim umilinta; postul si rugaciunea ne dau uneori gânduri necurate care ne fac sa postim si sa ne rugam cu mândrie. Daca un ucenic se obisnuieste cu gândul: Domnul îl ghideaza pe Batrânul (duhovnicul) meu, atunci se va mântui cu usurinta. Pentru cel care asculta, totul este virtute, ca de exemplu rugaciunea inimii care este data pentru ascultare, sau umilinta si lacrimile. Un astfel de ucenic iubeste pe Domnul si se fereste sa-L raneasca printr-un pacat; pentru ca Domnul cel milostiv îi da gânduri sfinte si umile, el iubeste toata lumea si varsa pentru lume rugaciuni cu lacrimi: astfel harul îndruma sufletul prin ascultare.

Trebuie sa gândim: Domnul m-a adus în acest loc si la acest Batrân: Domnul sa ne mântuiasca. Dusmanul ne aduce multe ispite, dar cel care marturiseste toate gândurile sale, acela se va mântui, doarece Duhul Sfânt este dat Parintelui duhovnic pentru ca noi sa ne mântuim.

Domnul se descopera inimilor simple si ascultatoare. Regele David era fratele cel mai mic si pastor la oi, iar Domnul îl iubea pentru blândetea sa. Cei blânzi sunt întotdeauna ascultatori. El a scris pentru noi Psaltirea prin Duhul Sfânt Care locuia în el. Profetul Moise era si el pastor la oi, în slujba cumnatului sau: aceasta este ascultarea. Maica Domnului era de asemenea ascultatoare, tot astfel si sfintii Apostoli. Este calea pe care Domnul însusi ne-a aratat-o. Noi suntem datori sa o urmam si astfel vom primi pe pamânt darurile Duhului Sfânt.

Cei neascultatori sunt tulburati de gândurile rele, deoarece în felul acesta Domnul ne învata sa fim ascultatori si astfel sa vedem milostivirea Lui înca din viata aceasta. Mintea noastra va fi atunci mereu în Domnul si sufletul nostru va ramâne smerit.

Când traiam în lume oamenii ma laudau si atunci gândeam despre mine însumi ca eram bun. Dar când am venit la mânastire am întâlnit oameni cu adevarat buni - eu nu valorez nici cât degetul lor mic sau cât ciorapii lor. Iata cum ne putem însela si apoi cadea în mândrie si ne pierde. Oamenii cu adevarat buni stralucesc de bunatate si de bucurie, iar eu nu sunt asemenea lor.

Când traim dupa voia noastra proprie ne chinuim pe noi însine. Cel care traieste dupa voia lui Dumnezeu este bun, are pace si este vesel. O Adame, spune-mi, cum sa scapam de suferintele pamântului? Nu este mângâiere pe pamânt, numai tristetea care ne macina sufletele.

Lasa-te în voia Domnului si suferinta ta va scadea si va fi mai usoara, pentru ca sufletul tau va fi la Dumnezeu si va gasi atunci pacea, pentru ca Domnul iubeste sufletul care se lasa în voia lui Dumnezeu si în mâna sfintilor Parinti.

Un suflet închis care nu se deschide parintelui duhovnicesc cade în înselaciune. Acesta va vrea sa dobândeasca tot ceea ce este înalt, dar Sfântul Serafim spune ca aceasta este o dorinta diavoleasca. Noi trebuie sa alungam patimile din suflet si din trup si sa scapam de înselaciune. Domnul se descopera celor fara de rautate, nu numai sfintilor, ci si pacatosilor. Iata cum ne iubeste Domnul.

Viata noastra este o lupta. Daca cazi în înselaciune, mergi repede la Duhovnicul tau si spune-i tot, pentru ca parintele sa-si puna epitrahilul pe capul tau. Crede atunci ca te-ai vindecat si ca demonul pe care l-ai primit prin greseala ta s-a îndepartat. Daca însa nu te pocaiesti, nu te vei îndrepta pâna la mormânt. Duhurile rele intra si ies din trupul nostru. Când omul se mânie, demonul intra în el, dar când se umileste demonul iese din el.

Daca te asezi la rugaciune si diavolul se ridica împotriva ta si nu te lasa sa te închini, atunci umileste-te si zi: nu este un om mai rau decât mine pe pamânt, si demonul va disparea îndata. Ei se tem îndeosebi de umilinta si de cainta si se tem de o marturisire curata. Nu te descuraja daca auzi diavolii vorbind înauntrul tau: ei sunt în corpul tau si nu în suflet. Umileste-te atunci, iubeste postul si nu bea vodca si nici vin. Daca nu l-ai scultat pe staretul sau pe parintele tau duhovnicesc, atunci este un diavol în tine, si tot asa dupa fiecare pacat.

Cel ce se marturiseste fara a avea inima curata si face voia sa proprie, atunci chiar daca se apropie de Sfintele Taine, demonii ramân în trupul lui si îi întuneca mintea. Daca vrei ca demonii sa piara din sufletul tau, atunci umileste-te, fii acultator, iubeste sa faci întocmai lucrurile care ti se cer si marturiseste-te cu inima curata. Parintele duhovnic poarta epitrahilul în Duhul Sfânt si este asemenea Domnului nostru Iisus Hristos si straluceste în lumina Duhului Sfânt. Si iata ca, atunci când parintele duhovnic ne vorbeste, Duhul sfânt îndeparteaza pacatul prin cuvintele sale. Si parintele Duhovnic si preotii au Duhul Sfânt. Unul dintre batrâni vedea pe parintele sau Duhovnic în icoana lui Hristos: iata cât ne iubeste Domnul!

Domnul iubeste sufletul curajos care-si pune toata nadejdea în Dumnezeu. Noi trebuie sa-l imitam pe Adam în pocainta si rabdarea sa. Trebuie sa-i iubim si sa-i cinstim pe sfintii Preoti. Din cauza mândriei noastre si pentru ca nu ne iubim unii pe altii, noi nu vedem în ce har al Duhului Sfânt se gasesc Preotii.

Sufletul care se întoarce la Domnul primeste în schimbul pocaintei sale harul Sfântului Duh. Sufletul iubeste atunci pe Domnul si nu poate sa se dezlipeasca din aceasta iubire. Domnul vrea ca noi sa-L iubim si noi ne smerim din dragoste pentru El. Domnul vrea ca noi sa-i cerem cu simplitate asa cum cer copiii mamei lor. Daca însa suntem mândri, sa cerem Domnului un duh umilit si Domnului va da celui smerit sa vada cursele vrajmasului. Domnul ne iubeste mult si ne da sa cunoastem ce se întâmpla în ceruri si cum traiesc acolo batrânii nostrii care au placut lui Dumnezeu prin smerenia si dragostea lor. Domnul a dat raiul sfintilor celor smeriti.

Împaratia lui Dumnezeu este în noi. Trebuie sa vedem daca pacatul nu vietuieste întru noi. Atunci când parintele duhovnic spune un cuvânt, pacatul din suflet este ars si sufletul simte libertatea si pacea. Si daca sufletul se pocaieste, atunci Domnul îi da sa cunoasca bucuria si veselia întru Dumnezeu. Atunci împaratia lui Dumnezeu este în noi.

Sufletul trebuie sa se smereasca adânc, în fiecare clipa, pâna ce ajunge sa se smereasca chiar si în timpul somnului. Sfintilor le placea sa se smereasca si sa plânga si de aceea Domnul îi iubea si le dadea sa-L cunoasca. Dragostea lui Dumnezeu este cunoscuta prin Duhul Sfânt care traieste în Biserica noastra ortodoxa.

Daca am fi smeriti, Domnul ne-ar arata raiul în fiecare zi. Dar pentru ca nu suntem smeriti, noi trebuie sa luptam si sa ducem un razboi cu noi însine: daca te vei învinge, Domnul îti va da Ajutorul Sau Sfânt în schimbul smereniei si ostenelii tale.

Alt articol despre Siluan Anthonitul

Nadejdea noastra este la Dumnezeu

Invatatura uitata de ortodoxie....

"Omul este cu mult mai însemnat si mai pretuit decât biserica de zid. Hristos n-a murit pentru zidurile bisericii, ci pentru aceste temple duhovnicesti, care sunt oamenii".
( Sfântul Ioan Gura de Aur)

"Tati, dar ce e asta?"

What is that?
A sparrow.

Rabdarea noastra va realiza mai mult decat forta noastra. Edmund Burke

Sufletele mari rabda in tacere. Friedrich von Schiller

Iti mai aduci aminte cata grija a avut mama/tatal tau de tine? Plimbariile in parc, iesirile in oras sau diminetiile racoroase cu rasaritul lor de soare la 6 dimineata, la pescuit in delta.
Eu da. Sunt amintirile mele neperisabile.

Urmareste si descopera aici o lectie faina de viata.

Care sunt limitele rabdarii tale?
Rabdarea presupune stapanire de sine, calm si ratiune. Adica, nu numai sa nu-ti iesi din fire pentru orice nimic, ci sa si depasesti iritarea provocata de cel de langa tine.

Sa fim intelepti si sa invatam cu totii iubirea si rabdarea Lui.

Prof. dr. O. Petrovich - Oxford University la ULBS

In perioada 31 martie-2 aprilie Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu organizeaza o serie de evenimente stiintifice avand ca invitat special pe doamna profesor dr. Olivera Petrovich de la Universitatea din Oxford (Marea Britanie). Tema conferintei principale este "Atheism or Religion. Psychological Evidence for the concept of God in Children and Adults".

In contextul unei lumi secularizate si a avantului ateismului contemporan, Dr. Petrovich este invitata la Sibiu pentru a-si prezenta rezultatele inedite ale ultimelor cercetari experimentale ce au avut ca obiectiv identificarea originii religiei la copii si adulti. Conform teoriei sale, religia este o activitate naturala a cognitiei, pe cand ateismul reprezinta o pozitie achizitionata in timp.

Dr. Olivera Petrovich preda psihologia dezvoltarii la Departamentul de Psihologie Experimentala si psihologia religiei la Facultatea de Teologie, Universitatea din Oxford. Din 1988 este doctor in psihologie al Universitatii din Oxford si a efectuat numeroase cercetari experimentale in domeniile psihologiei religiei si psihologiei dezvoltarii.

piperate (1)

Daca nu ai dorinte puternice dupa aratarea slavei lui Dumnezeu, aceasta nu este pentru ca ai baut indeajuns si nu mai esti insetat. Este pentru ca ai cules firimiturile de la masa lumii. Sufletul ti-e incarcat cu lucruri marunte si nu mai exista loc pentru ceva mai mare (John Piper)

Fii barbat!

Un clip cu un scurt mesaj de Paul Washer. Fotografiile sunt ale unor misionari, unii dintre ei şi-au dat viaţa pentru promovarea si prezentarea Evangheliei lui Isus Christos.
Acesti oameni nu au transmis altora doar "informatii", ci insusi viata lor au asezat-o la dispozitia lui Dumnezeu pentru largirea Imparatiei Sale. Au ales sa faca cu bucurie pe alti oameni bucurosi in Dumnezeu. Aceasta fiind cea mai durabila investitie in Economia Imparatiei lui Dumnezeu.

Tu in ce investesti? in case ..in masini . in diplome?

Care sunt lucrurile mele de "mare pret"?
-titlurile si functiile primite?
-realizarile profesionale si afacerea prospera?
-casa si luxul din ele?
-agoniseala din conturile din banca?
-hainele de brand( de marca) cu firma de renume, pe care le imbrac?
-copiii si realizarile lor?
-cercul select de prieteni?

Scriptura spune " Si ce i-ar folosi unui om sa castige toata lumea ,daca in schimb isi pierde sufletul"?
Apostolul Pavel avea si el lucruri de "mare pret" insa nu si-a pus increderea in titlurile si in pozitiile sale evreiesti, romane, ci le-a considerat pe toate "un gunoi".

Sa nu ma intelegeti gresit. Si eu am multe din aceste lucruri. Nu spun ca-i rau sa ai posesiuni, bogatii, realizari de sine, intelectuale, proiecte indeplinite...rau este atunci cand iti alipesti inima de ele, iti asezi increderea in aceste lucruri, si le consideri in inima ta ..cele mai de pret.

Domnul Isus a avut un capital format din 12 ucenici si a investit in ei. El a ales sa echipeze, formeze, imbrace oameni cu putere, pasiune, rugaciune, curaj. A ales sa investeasca intr-un mod intelept in sufletele oamenilor.

Tu in ce/cine investesti?
Tu cum te imbogatesti fata de Dumnezeu?

"Trezirea" - Martin Lloyd-Jones (1)

Alte articole asemanatoare:
1. Lupta e grea, dar se merita
2.Umilinta- Adevarata Maretie
3. Fără Hristos nimeni nu poate trăi cu adevărat

„Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui? – „Eu sunt Cel ce am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc!” – „Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?” – „Eu singur am călcat în teasc, şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei. Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia Mea M-a sprijinit! Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, şi le-am vărsat sângele pe pământ.” (Isaia 63: 1-6)

În comentariul pe care l-am făcut capitolului 62, am văzut cum profetul suferă din cauza condiţiei disperate a Ierusalimului, Biserica lui Dumnezeu. Şi am văzut reacţia lui faţă de aceasta, şi cum el decide să vegheze şi să se roage. El va pune străjeri pe ziduri şi va îndemna poporul să se roage fără încetare, să nu-I dea răgaz lui Dumnezeu, să nu se odihnească ei înşişi, până când Sionul nu va fi restaurat, iar Ierusalimul va fi o laudă pe pământ. Era o chemare la acţiune, la confruntare cu caracterul urgent al situaţiei. Şi l-am lăsat pe profet acolo, îndemnându-şi poporul şi angajându-se el însuşi să se dedice aşteptării înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să trimită alinare şi să-i aducă din nou într-o poziţie de privilegiu şi de putere.

Iar acum, în acest paragraf, ajungem la acest tablou extraordinar, pe care-l găsim în aceste şase versete. La prima vedere, cineva poate fi tentat să spună că acestea au fost intercalate. Nu par să aibă nici o legătură directă cu ceea ce s-a petrecut înainte. Rugăciunea profetului continuă în versetul şapte, care duce mai departe, mai mult sau mai puţin, ceea ce am lăsat la sfârşitul capitolului 62. Dar iată acest paragraf care apare deodată în mijlocul rugăciunii sale, a marelui său act de mijlocire. Bineînţeles, au existat unii care au spus că aici este ceva străin, care a fost adăugat doar. Asta este perspectiva celor care nu cred în unitatea acestei cărţi a profetului Isaia, ci o privesc ca pe o colecţie de profeţii răzleţe, făcute în diferite perioade de timp, care au fost mai apoi ajustate şi combinate de vreun editor. Sunt unii care susţin că acest paragraf nu ar trebui să fie aici, că locul lui ar fi în altă parte. Ei spun că această viziune i-a fost dată profetului cu altă ocazie dar, din nefericire, a fost introdusă aici şi întrerupe rugăciunea.

Ei bine, aceasta este manifestarea unei lipse totale de pătrundere spirituală, o ignoranţă îngrozitoare cu privire la căile lui Dumnezeu faţă de poporul Său.

În felul acesta, aceşti oameni cu o gândire raţionalistă pierd întotdeauna gloriile cele mai strălucitoare ale experienţei şi ale vieţii creştine. ( o spune Martin Lloyd-Jones).

Nu, aceasta nu este o intercalare. Aceasta este una dintre cele mai caracteristice acţiuni ale lui Dumnezeu faţă de poporul Său. Îl vedem aici pe profet într-o situaţie disperată, îndemnând şi chemând poporul său să i se alăture în veghere şi rugăciune, căci situaţia este, într-adevăr, disperată. Iar Dumnezeu priveşte spre ei, înţelege slăbiciunea lor şi condiţia dezolantă în care se află şi le oferă o încurajare. El face doar ceva care să le dea putere să continue în rugăciune şi veghere, şi aceasta este ilustrat în cele şase versete. Este o viziune care i-a fost dată profetului, o licărire a finalului, pentru ca el să nu slăbească, nici să nu se clatine, ci să poată merge mai departe şi să-i determine pe concetăţenii săi să continue marea luptă din domeniul spiritual. Cu alte cuvinte, i-a fost dată pentru a-l încuraja, pentru a-l întări. Iar aceasta este una dintre cele mai tipice acţiuni ale lui Dumnezeu cu privire la poporul Său.

Avem nevoie de încurajare în lupta în care suntem implicaţi. Într-adevăr, nu am fi capabili să mergem mai departe, dacă Dumnezeu nu ne-ar da aceste încurajări din când în când.

Culegerile noastre de imnuri sunt pline de ele:

Uneori o lumină surprinde /

Creştinul în timp ce cântă; /

Este Domnul care Se ridică /

Cu vindecare pe aripile Sale. (W. Cowper)

El o face din când în când. Deodată are loc o spargere a norilor şi apare o străfulgerare, o rază de lumină. Este dată de Dumnezeu, în îndurarea Sa, pentru a ne încuraja, pentru a ne ajuta să mergem mai departe. Suntem chemaţi să ne confruntăm cu situaţia. Este sumbră, jalnică, chinuitoare, epuizantă. Iar tendinţa noastră este de a eşua şi de a ne poticni. De fapt, noi toţi ne-am poticni dacă, din când în când, Dumnezeu nu ar face pentru noi exact lucrul pe care l-a făcut la acest punct pentru Isaia şi pentru copiii lui Israel.

Să înţelegem că există anumite lucruri de care trebuie să ne amintim în mod constant. Scripturile au fost date, după cum ne spune apostolul Pavel, nu doar pentru învăţătura noastră, ci şi pentru încurajarea noastră. De aceea Biserica Noului Testament, în înţelepciunea ei, a fost condusă de Duhul Sfânt să încorporeze aceste Scripturi ale Vechiului Testament cu cele ale Noului. Este acelaşi Dumnezeu care acţionează şi ceea ce a făcut atunci, face încă pentru noi. Acesta este modul în care Dumnezeu lucrează, încă, cu poporul Său credincios. Doresc să sugerez, aşadar, că ceea ce vom privi acum constituie cea mai mare încurajare posibilă pentru rugăciune şi mijlocire. Şi numai când vom înţelege semnificaţia acestui tablou măreţ, această viziune care i-a fost dată profetului, vom putea merge mai departe într-un mod care să ducă la binecuvântarea unei revărsări puternice a Duhului lui Dumnezeu. Aceasta este calea lui Dumnezeu.

Întâi avem problema, apoi îndemnul la rugăciune şi după aceea doar o încurajare, ca să nu ne descurajăm chiar înainte să fi început.

Când privim, aşadar, la acest pasaj, vedem că este o viziune. Profetului i s-a dat deodată o viziune a cuiva care venea din Edom, din Boţra, care era capitala Edomului. El apare şi este minunat de privit. Dar lucrul care atrage deodată atenţia profetului este că veşmintele îi sunt pătate de sânge. Iată că vine cineva care, evident, a fost implicat într-o luptă mare, într-o mare încăierare. Şi totuşi pentru profet este evident că omul este biruitor. El a trecut printr-o luptă cât se poate de sângeroasă şi totuşi a triumfat, şi iată-l stropit cu sânge, venind în măreţia puterii sale. Ce înseamnă aceasta? Care este mesajul de aici pentru poporul lui Dumnezeu?

Există câteva dificultăţi în această privinţă. Observaţi că Apocalipsa 19 este un comentariu cât se poate de uimitor despre toate acestea, şi există şi alte locuri în Scriptură care se referă la acelaşi lucru. Edom este întotdeauna folosit în Biblie pentru a simboliza şi reprezenta puterile care Îi sunt opuse lui Dumnezeu şi poporului Său. Edom, la origine, provine din Esau. Astfel că puteţi vedea aceasta ca o imagine a contrastului dintre Iacov şi Esau. Esau este omul profan, omul care nu obţine dreptul de întâi născut, omul care preţuieşte o mâncare de linte şi alte lucruri mai mult decât un drept de întâi născut – perspectiva lumească, tot ceea ce Îi este opus lui Dumnezeu şi lucrurilor Duhului. Când citiţi Scripturile, urmăriţi acest cuvânt Edom şi referirile la edomiţi şi veţi descoperi întotdeauna că în tipologia scripturală îi reprezintă pe duşmanii lui Dumnezeu, pe duşmanii ultimi ai lui Dumnezeu, cei care sunt împotriva lui Dumnezeu, a gloriei Sale şi a împărăţiei Sale.

Astfel dar, când citiţi despre ei în Scriptură, veţi descoperi că îi reprezintă pe cei care se opun în mod literal şi real copiilor lui Israel. Au făcut aceasta când copiii lui Israel trebuiau să intre în ţara promisă şi au făcut-o şi ulterior, după ce au intrat în ea. Acest popor al Edomului reprezintă duşmanul tradiţional al Israelului lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Dar, bineînţeles, nu se opreşte la aceasta. Edomiţii reprezintă, de asemenea, puterile care s-au opus Domnului Isus Hristos. Nu contează cui aparţin sau din ce naţiune provin; simbolic, acesta este Edomul. Toate forţele şi puterile care s-au adunat împotriva Fiului lui Dumnezeu reprezintă Edomul spiritual. Şi, în acelaşi fel, reprezintă opoziţia şi ostilitatea care au fost manifestate împotriva Bisericii primare. Nu la multă vreme după ce Biserica a luat fiinţă, a început persecuţia şi, după cum vă amintiţi, s-au făcut încercări pentru exterminarea Bisericii. Există o mare ilustraţie a acesteia în Fapte, capitolul 12. Dar există multe altele, multe puteri care s-au adunat în încercarea de a înăbuşi şi a nimici Biserica primară.

Edom reprezintă, de asemenea, puterea care s-a opus Bisericii Creştine de-a lungul secolelor. Dacă nu am văzut nimic altceva în timpul acestor studii ţinute despre această chestiune a trezirii, am încrederea că ne-au oferit măcar un sens al istoriei. Biserica luptă astăzi pentru viaţa ei, dar nu este prima dată când o face. S-a întâmplat de multe ori până acum. Edom rămâne, Edom stă mereu de veghe, gata să se năpustească asupra noastră, gata să ne distrugă. Edomul spiritual este acolo şi de multe ori a avut succese mari, a fost triumfător, iar Biserica pare să fi fost într-o stare muribundă, aproape moartă. Este la fel şi astăzi, iar toate puterile şi forţele care se ridică împotriva noastră sunt simbolizate de Edom: împărăţia întunericului, împărăţia iadului, împărăţia Diavolului, împărăţiile acestei lumi. Suntem în aceeaşi condiţie ca cea din perioada de istorie la care se referă Isaia, pustiită şi părăsită.

Iar, în cele din urmă, trebuie să reţinem faptul că Edom reprezintă, de asemenea, forţele care se vor aduna în încercarea finală de a-L înfrânge pe Dumnezeu, pe Cristosul Său şi pe creştini, într-o luptă mare la Armaghedon. Acesta este Edom; toată această putere care Îl urăşte pe Dumnezeu şi doreşte să-L doboare, adunându-şi oştirile nevăzute pentru conflictul final. Edom!

Vedeţi acum imaginea care a fost descrisă aici de profet în viziunea sa. Iar de-a lungul secolelor, când Biserica lupta pentru viaţa ei şi când s-a confruntat cu teama dispariţiei, a fost obiceiul ei să facă referire la acest pasaj şi, adeseori, acesta a dat o nouă viaţă copiilor lui Dumnezeu. Ei s-au rugat probabil ani de zile, dar nimic nu s-a întâmplat. Duşmanul părea să devină mai puternic, în timp ce puterile Bisericii păreau să scadă, iar oamenii au început să se întrebe dacă merita să meargă mai departe. Totul era împotriva lor. Deodată s-au întors la aceasta şi au avut viziunea într-un mod proaspăt, fiind încurajaţi şi continuând să se roage. Fie ca acesta să fie efectul asupra noastră, privind şi noi la această viziune! Eşti epuizat şi slăbit? Te simţi descurajat? Ai un sentiment al disperării cu privire la întregul viitor al Bisericii Creştine şi al cauzei lui Dumnezeu?

Cunoaştem ceva despre aceste puteri ostile. Ni se vorbeşte în mod constant despre ele. Ce ne poate fi de folos? Există vreo speranţă pentru noi? Când începem să ne simţim astfel, nu există nimic mai important decât să ne menţinem ochii deschişi, să fim străjeri pe ziduri, cu privirea aţintită la orizont, la dealurile îndepărtate. Există vreo speranţă? Aici nu există nici una, aşa că haideţi să privim în depărtare. Ne-am organizat forţele, ne rugăm, priveghem şi totuşi ne întrebăm cum ar putea ceva să ne salveze când, deodată, cineva strigă „Cine este acesta? Cine este acesta care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii?” Şi, imediat, apare o speranţă. În mijlocul întunericului şi al disperării, al deznădejdii, apare această persoană. „Cine este acesta?” Şi relatarea continuă.

Trebuie să ne amintim, pur şi simplu, de această Persoană binecuvântată, singura speranţă, ultima speranţă, da, dar speranţa neclintită. „Cine este Acesta …?” Haideţi să privim la El împreună. Să ne oprim din a mai privi lumea din jurul nostru şi să privim la El. Asta este ceea ce Biserica are nevoie să facă – să-şi ridice capul şi să privească la El. „Cine este Acesta…?” Să încetăm să mai privim la comunism. Să încetăm să mai privim la materialism, la ştiinţă şi la toate lucrurile despre care auzim atât de mult şi despre care vorbim atât de mult. Să ne întoarcem ochii de la ele.

„Cine este Acesta…?” Aici se află speranţa pentru Biserică.

Acesta este modul de a fi încurajaţi în rugăciune, în mijlocire. Ştiţi, prietenii mei, necazul nostru se datorează faptului că privim atât de mult la alte lucruri şi că am uitat adevărul despre El. De aici frământarea noastră, febrilitatea noastră şi sentimentul de deznădejde. Responsabilitatea noastră, repet, este să privim la El. Şi ce vedem?

Recomand Editura Perla Suferintei.

Cartea "Trezirea" de Martin Loyd-Jones

Dumnezeu nu face greseli

Vreau sa te incurajez sa privesti acest video pana la capat.
Am plans urmarind unele secvente.
Mesajul mamei fata de darul primit de sus:

"And she loves you with a Love so pure,
it just makes your heart break".

Asculta si descopera mesajul acestei cantari aici.
"God doesn't make mistakes"

Eşecul mesajului evanghelic

Nu cred că actuala abordare de evanghelizare ar lucra în mediul prezentat mai sus. Si totusi aceeasi strategie este prezentată şi astăzi in mediul evanghelic romînesc. Hai la Isus si toate problemele tale vor fi rezolvate.
Această imagine aleasă de mine nu are scopul şi menirea să fie plină de umor,mai degrabă doresc să trag un semnal de alarmă. Apostolul Petru dorea mereu să trezească conştiinţa adormită a credinciosilor. Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă, pe care v-o scriu. In amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin inştiinţări, (2 Petru 3:1)

13. Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt ceice intra pe ea.
14. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt ceice o afla. Matei 7:13-14:

Unii oameni sunt atât de preocupaţi de a insera principii de competiţie, de bunăstare, de prosperitate,la amvon incât dorinta si motivatia lor este sa facă evanghelia prosperităţii acceptabilă pentru toţi. Cristian Bărbosu ii numeşte pe astfel de "evanghelici" din biserici "baroni locali", ascultă ultimul mesaj 1 Corinteni - Judecăţile in Biserică.

Redau acum cateva gânduri care sunt asemanatoare si principiilor biblice autentice si pe care mi le-am insusit si eu. Autorul este John MacArthur, care nu cred ca avea frustrări, sau dorinţa de a părea tendenţios sau legalist:



"De ce se intampla lucruri rele oamenilor lui Dumnezeu? Atmosfera din ziua de azi in randul miscarii evanghelice -- atmosfera in biserica de astazi -- care este, cred, si in mass-media este dominata de miscarea moderna carismatica, de curentul Evangheliei Prosperitatii, o perspectiva a crestinismului care, spunand drept, este straina de Scriptura.

Daca te uiti la televiziunea crestina si tragi de aici concluzii despre teologia crestina, poti concluziona ca, din tot ceea ce ai vazut, crestinismul este o cale a vietii ce duce la bogatie, la coafuri nerusinate si garderobe uimitoare, duce la scene elaborate in show-rile de televiziune si scaune ciudate si aur pe orice, etc., etc., etc. Duce la bogatie si prosperitate si fericire si confort si sa te simti cu adevarat bine.

Vei auzi predicandu-se, in mass-media crestina, "Evanghelia prosperitatii" ca Isus te vrea bogat, si Isus te vrea confortabil, si Isus te vrea plin de succes, si daca suferi este pentru ca esti slab in credinta. Daca suferi, este pentru ca nu ceri ceea ce este de drept al tau.

Exista, de asemenea, in miscarea evanghelica contemporana, notiunea ca Isus, in vreun mod sau altul, va rezolva toate problemele vietii tale. Asa ca, ni se spune din aceea parte a miscarii evanghelice, care este diferita de miscarea carismatica, ca adevarata problema este ca trebuie sa ne apropiem de oameni pe baza "nevoilor ce le simt"... Cu alte cuvinte, care sunt nelinistile, durerile, suferintele, ranile, disconfortul, problemele vietii din care oamenii se simt rau...Noi trebuie sa le confruntam si trebuie sa le aducem la Isus, ca la unul care le va rezolva toate necazurile vietii, cel ce-ti rezolva toate problemele, cel ce te face sa te simti confortabil, cel ce-ti aduce pace in viata ta plina de probleme; Isus va elimina orice eveniment ce ne deranjeaza, orice relatie lipsita de confort si implinire --cumva Isus va aduce pace in orice circumstanta dificila. Aceasta este evanghelia "nevoi simtite".

Avem, asadar, pe de-o parte evanghelia prosperitatii care promite ca poti fii bogat in Isus si iti rezolva toate problemele. Si avem si evanghelia "nevoi simtite" care spune ca: "Ei bine, Dumnezeu chiar vrea sa-ti rezolve viata si s-o faca calma cu desavarsire, plina de pace si confort si s-o implineasca si s-o satisfaca in orice mod imaginabil." De fapt, ambele puncte de vedere se pot concluziona ca daca vin dificultati in viata ta, este probabil diavolul. Ceea ce ai putea dori este sa afli cum sa-l gonesti, pentru ca e diavolul cel ce aduce toate aceste lucruri rele in viata ta. Ele nu vin de la Dumnezeu; ele vin de la diavol.

Asa ca, asta te duce la un fel de antrenament in care trebuie sa te implici prin care sa stii sa anihilezi puterea diavolului in viata ta sau a altora. Intri in acea notiune nebuneasca de a pronunta un fel de condamnari, cel putin la nivel temporar sau atat cat priveste viata ta, asupra Satanei, incercad sa-l legi apoi sa legi demonii care sunt cauza tuturor problemelor tale. Daca te poti angaja cu succes in legarea lui Satan si a demonilor, atunci poti elimina disconfortul si suferinta si lipsa linistii din viata ta.

Toate acestea sunt nebiblice. Toata aceasta conceptie este gresita.

De fapt, aceasta idee gresita prin care crestini trebuie sa fie deasupra suferintei este o trista dezonoare la adresa tuturor acelor nobili credinciosi care au fost de-a lungul vremurilor....

...-- in istoria imparatiei lui Dumnezeu -- care au suferit, au suferit sever, au suferit persecutia, au suferit martirajul -- toti acei eroi. De exemplu, enumerati in Epistola catre Evrei, capitolul 11: Abel si Enoh, si Noe, si Avraam, si Sara, si Isaac, si Iacov, si Iosif, si Moise, si Rahab, si Ghideon, si Barac, si Samson, si Ieftaie, si David, si Samuel, profetii -- toti acei ce au au stins puterea focului si au scapat de ascutisul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga ostirile vrajmase, cei ce si-au primit inapoi pe mortii lor inviati, cei ce au fost chinuiti nevrand sa primeasca izbavirea care li se dadea pentru a nu-si nega credinta, cei ce au suferit batjocuri si batai si lanturi si inchisoare, sau au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferestraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti, au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului -- si de nici unul din acestia, este scris, nu era vrednica lumea.

Ce spuneti de acesti oameni? Au fost ei oameni cu credinta slaba? Au fost ei oameni care nu au pus mana pe ceea ce era a lor? Au fost ei oameni care n-au beneficiat de ceea ce era a lor? Nu l-au putut ei determina pe Dumnezeu sa rezolve tot disconfortul lor? S-au intamplat astea doar pentru ca nu s-au increzut in Dumnezeu? S-au intamplat pentru ca ei nu stiau ca ei ar fi trebuit sa fie prosperi? Poate s-au intamplat pentru ca ei n-au stiut cum sa-l "lege pe Satan." Poate ei n-au stiut cum sa lege acei demoni.

Ce nebunie! Ce gandire eretica este aceasta! Acestia sunt barbati si femei dintre cei nobili. Acestia sunt eroii credintei. Acestia sunt cei mai buni dintre oamenii lui Dumnezeu. Acestia sunt marii credinciosi ai istoriei si ei au suferit imens. Ati putea adauga la aceasta lista, si probabil ar fi fost adaugati daca Epistola catre Evrei ar fi fost scrisa astazi, apostolii ce au fost excutati sistematic. Si in final, ultimul dintre ei, Ioan, care a murit in exil in insula Patmos.

Ce putem spune despre primii crestini? Despre toti acei crestini care au murit sub persecutia romana, care au fost arsi in gradina lui Nero la petreceri pentru a lumina in intuneric? Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit prin groaznica persecutie inainte de secolul al IV-lea? Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit in timpul Reformei? Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit pentru credinta in Inchizitia Catolica si au fost martirizati? Dar ce spuneti despre toti acei credinciosi de dinaintea reformei protestante ce au fost ucisi sau martirizati: hughenoti, altii...? Dar ce spuneti despre toti acei ce au suferit martiraj din timpul Reformei incoace? Dar ce spuneti despre toti acei misionari care au fost ucisi de catrei cei carora vroiau sa le prezinte evanghelia?

Poate fi socant pentru tine sa stii ca 300.000 de crestini sunt martirizati in fiecare an, chiar in zilele noastre, conform unei declaratii a lui David Barrett, editor la World Christian Encyclopedia. 833 in fiecare zi undeva in lume sunt martirizati pentru credinta lor in Isus Hristos, in tarile ostile care urasc adevarul. Ce spuneti despre toti acesti oameni? Au fost ei oameni cu credinta slaba? Au fost ei mai prejos ca marii credinciosi? N-ar fi trebuit ei sa stie ca toata aceasta chestiune priveste confortul si prosperitatea, si sa aiba toate nevoile implinite? Nu asta conteaza? Nu sa te simti bine conteaza? Ceea ce conteaza nu e sa ai un mediu perfect in care sa traiesti?

Adevaratii credinciosi de-a lungul veacurilor au suferit si cu cat erau mai credinciosi cu atat au suferit mai mult; nu cu cat au fost mai credinciosi au suferit mai putin. Isus a spus: "In lume veti avea necazuri" Ioan 16:33. Apostolul Pavel spune:

"Toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus, vor fi prigoniti." 2 Timotei 3:12.

Daca a inteles cineva ca lucruri rele se intampla oamenilor lui Dumnezeu, acela cu siguranta a fost apostolul Pavel. El spune in 2 Corinteni 4:8: "Suntem incoltiti in toate chipurile, dar nu la stramtoare; in grea cumpana, dar nu deznadajduiti; prigoniti, dar nu parasiti; trantiti jos, dar nu omorati. Purtam intotdeauna cu noi, in trupul nostru, omorarea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus sa se arate in trupul nostru." El a inteles ca lucruri rele li se intampla oamenilor lui Dumnezeu. Lucruri rele s-au intamplat din totdeauna oamenilor lui Dumnezeu. Aceste lucruri rele includ persecutie; aceste lucruri rele includ martirajul si pot include si executia.

Acum, supunand tot ce se intampla in aceasta lume, chiar permitandu-i lui Satan sa fie activ in anumite lucruri care chiar impiedica cauza lui Hristos, supunand tot ce se intampla este legea suverana a lui Dumnezeu. Voi spune ceva la care probabil nu v-ati gandit, dar este adevarat: Satan este slujitorul lui Dumnezeu. I se permite sa faca doar ceea ce Dumnezeu ii permite. El este slujitorul lui Dumnezeu si scopurilor Lui suverane. Tot ce se intampla este sub domnia suverana a lui Dumnezeu. Isaia 45:7 spune: "Eu intocmesc lumina, si fac intunericul, Eu dau propasirea, si aduc restristea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri." Suferinta, incercarile, persecutia -- tot felul de nenorociri sunt sub suveranitatea lui Dumnezeu si se potrivesc scopurilor Sale, si in special scopurilor Sale pentru copiii Lui prea iubiti.

Eroii credintei din Evrei 11 demonstreaza o ascultare extraordinara in fata incercarilor severe si in acelasi timp demonstreaza o credinta neindoielnica nesovaita in scopurile lui Dumnezeu, o incredere nesovaita in suveranitatea lui Dumnezeu. Scopurile lui Dumnezeu in suferinta, sunt chestiuni ce trebuiesc intelese: Dumnezeu are un scop pentru suferinta noastra.

Avand lucrul acesta in minte, sa citim textul. Evrei 12, versetul 5: "Si ati uitat sfatul pe care vi-l da ca unor fii: Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului." Aceasta este fraza pe care as vrea s-o retineti. Aceasta este disciplinarea Domnului despre care vorbim. "Nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste, si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste. Suferiti disciplinarea sau pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal? Dar daca sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii. Si apoi, daca parintii nostri trupesti ne-au pedepsit, si tot le-am dat cinstea cuvenita, nu trebuie oare cu atat mai mult sa ne supunem Tatalui duhurilor", adica Dumnezeu, "si sa traim? Caci ei intr-adevar ne pedepseau pentru putine zile, cum credeau ei ca e bine; dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. Este adevarat ca orice pedeapsa (disciplinare), deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei, roada datatoare de pace a neprihanirii."

Ceea ce identifica pentru noi acest pasaj este disciplinarea Domnului. Putem spune ca Dumnezeu aduce incercari dificile in vietile noastre pentru a-si indeplini scopurile. Aceasta face parte din procesul nostru de transformare dupa imaginea Fiului Sau. Desavarsirea noastra cere disciplinare, incercare, modelarea vietii, ( insa o disciplinare prin dragoste)."

Domnul Dumnezeu să ne ajute să nu transmitem mai departe o Evanghelie (fabricata de imaginatia si inchipuirea noastra, confectionata dupa placerile noastre) poluata, corupta, compromisa din cauza modului nostru de viata duplicitar, cameleonic, lipsit de integritate. Sa ne rugam sa trăim o Evanghelie adevarată,curată, nobilă si sfantă.
Cu adevarat să il reprezentam pe Dumnezeu cu cinste si demnitate in aceasta lume.

In Slujba Lui

Alexandru

1. "Nu pot"

De astăzi vom parcurge un material practic şi ziditor. Adesea mintea şi gândirea noastrâ este influenţată de Satan pentru că ii permitem acces şi pentru că nu ne incredem cu credincioşie in promisiunile lui Dumnezeu. Unele afirmaţii dacă sunt repetate, pot produce afectiuni cronice, iar apoi situaţia devine tot mai imposibilă. Dar nimic nu este imposibil atunci cand esti Copil de Rege, cand esti un fiu, sau fiica adoptata si infiata de Dragostea lui Dumnezeu care poate lucra in si prin viata voastra, daca strigam la El, daca ii cerem ajutorul.

El sa va binecuvanteze din plin cu Pacea Lui si cu Purtarea lui de grija.
„Nu pot!”
Sunt atât de multe lucruri pe care oamenii cred că nu le pot face. În fiecare zi sunt chinuiţi de gânduri care spun: „Nu pot să mă schimb!”; „Nu pot să cred!”; „Nu mai pot continua!”; „Nu pot să reuşesc!”; „Nu pot să iert!”; „Nu pot să-mi revin!”; „Nu-mi pot atinge scopurile!”; „Nu pot să mă angajez!”; „Nu pot să mă căsătoresc!”; „Nu pot să-mi termin studiile!”; „Nu pot să-mi plătesc facturile (datoriile)!”; „Nu pot să-mi găsesc un rost în viaţă!” şi lista continuă la nesfârşit. Această mentalitate şi atitudine te programează pentru eşec, pentru abandon, pentru o viaţă negativă, de înfrângere. Acesta este un gând otrăvit din care nu mai trebuie nici să sorbi nici să guşti.

Astăzi noi postim de (ne abţinem de la) gândul „Nu pot…” şi îl înlocuim cu gândul „Pot …” În Filipeni 4:13 Pavel declară „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte!” Henry Ford, unul dintre cei mai mari inovatori şi mentori americani, a făcut celebra afirmaţie: „Gândeşte-te că poţi, sau gândeşte-te că nu poţi! Oricum vei avea dreptate!” Ce înseamnă asta? Sună foarte asemănător cu textul din Proverbe 23:7 – „Căci omul este ceea ce gândeşte în sufletul lui!”
Nu uita:

Duhul lui Dumnezeu locuieşte în tine!

Acesta este un adevăr uluitor, pentru că înseamnă că tu POŢI face ceea ce El POATE face în tine şi prin tine. 1 Ioan 4:17 – „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.”
Schimbă gândul azi
Aminteşte-ţi de mica locomotivă care a reuşit! În urmă cu 50 de ani, cartea intitulată „Mica locomotivă care a reuşit” se adresa unei generaţii de copii în felul următor: „Cred că pot! Cred că pot! Cred că pot!” ŞI A REUŞIT!
Rosteşte „Pot!”
Prin simpla pronunţare a acestui adevăr în mod repetat, viaţa ta va lua turnura pe care o doreşti, prin puterea lui Dumnezeu.
Umple-ţi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Filipeni 4:13 –

„Pot totul în Cristos, care mă întăreşte.”

Scoate chiar azi cuvintele „nu pot” din vocabularul tău. Opreşte-te ori de câte ori îţi vine să le pronunţi din nou şi în schimb dă glas noului gând „pot!” Cu cât urechile tale vor auzi mai des gura ta rostind acest lucru, cu atât mai uşor îţi va fi să crezi.
Gândeşte şi rosteşte
· Declar că pot totul în Cristos care mă întăreşte!
· Am scos cuvintele „nu pot” din vocabularul meu.
· Pot să fac tot ce spune Cuvântul lui Dumnezeu că pot!
· Îmi supun gândirea Cuvântului lui Dumnezeu şi întreaga mea viaţă se schimbă chiar azi!

Gândul energizant pentru ziua de azi:
Astăzi este prima zi dintr-o călătorie incredibilă.
Viaţa mea nu va mai fi niciodată la fel!