Isus Hristos "crucificat" de "unii" apologeti,pastori-predicatori si teologi

Voi incepe sa comunic cu voi intr-un mod mai personal, original si direct.
Duhul lui in mine ma face sa ma exprim liber, fara menajamente....fara a fi "temperat" de cei din jurul meu si a fi inchis intr-o cutiuta a conformismului din dorinta de a nu brusca,deranja mizeria.
Dumnezeu a inceput acum 9 ani reforma in viata mea, cand Isus s-a atins si de sufletul meu legat de pacat.De atunci am inteles ca schimbarea in bine incepe cu mine, revolutia iubirii si a rabdarii isi are locul mai intai in inima mea. Aceasta este acum o lupta continua si va dura pana la sfarsitul vietii mele.
Ma rog si ma lupt sa duc "lupta cea buna".
Sunt liber sa gust Adevaratul Har si libertatea in Christos de aceea sunt chemat de El sa fiu predat total intereselor si Voii Sale.

Cu tot ce sunt, inima,ochi, minte,gandire,suflet,vocabular,maini,actiuni,gesturi,atitudini,fapte,limbaj,zambet.

Stiu ca nu voi gresi
Stiu ca Duhul Sfant ma va ajuta si sustine sa il proclam si sa-L arat pe El.
Stiu ca nu pot spune prostii sau lucruri banale atunci cand Christos traieste in mine.
Stiu ca El ma ia in seama si nu isi intoarce spatele de la mine atunci cand nu inteleg ceva.

Rar mai intalnesc oameni precum Steinhardt sau Wurmbrand. Fiinte umane distincte, alese si formate de Dumnezeu pentru eliberare, vindecare, incurajare. Oameni creati pentru Sine. Oameni creati de El, cu amprenta Lui, Pecetea Lui, Caracterul Lui asezat in inima si mintea lor. Oameni pasionati sa traiasca zilnic pentru Gloria Lui si constienti in fiecare clipa de Prezenta Creatorului si Mantuitorului drag.
Oameni simpli ce indruma catre Lumina-Fiul lui Dumnezeu, oameni ordinari, comuni ce atrag spre Christos, isi focalizeaza viata spre El, oameni obisnuiti in mana lui Dumnezeu...dar care mai tarziu din ordinari - devin extraordinari..iar din obisnuiti sunt transformati de Duhul Sfant in oameni neobisnuiti.
In schimb sunt suprasaturat...oriunde merg, oriunde vizitez si respir...sunt inconjurat de pseudo-eruditi. Si este normal, atata timp cat nu pot fi decat doua categorii de oameni, cei care atrag spre sine si cei care atrag spre Christos.
Nu stiu daca simti acest canibalism prostesc, acest vampirism teologic, aceasta infatuare grosolana. Dar am sa iti explic in cuvinte simple in ce consta canibalismul teologic pentru a te feri, a te ruga mai mult si a te feri de astfel de "unelte".
Canibalistii si cei care "crucifica" alti oameni apeleaza des la concepte, definitii, notiuni, principii, paradigme, teorii si pot predica cu ardoare (sunt chiar grozavi)de la pupitre, amvoane cu entuziasm...insa prin toate aceste instrumente pervertite...ei isi "tes panza de paianjen", te prind in mreaja lor cu argumente si principii reci, care nu au puterea de a iti misca, transforma si schimba gandirea si inima... ...ca mai apoi sa isi ucida victimele.
Recunosti in saptamana asta acest stil?
Atunci cand vei asculta pe cineva vei putea observa...daca se etaleaza pe el insusi, are dorinta de afirmare, dorinta de a fi apreciat si bine vazut in comunitate...daca isi da importanta de sine?daca se eleveaza pe sine prin cunoasterea sa sau daca stie sa incredinteze absolut totul in Mana lui Dumnezeu.

Dorinta mea este sa traiesc in asa fel incat oamenii sa il vada viu pe Dumnezeu prin trairea mea, si nu pe mine si abilitatiile mele, competentele mele. Apostolul Pavel a experimentat bine acest lucru cand a afirmat " Caci nimic bun nu locuieste in mine".Daca avem ceva bun in noi, aceasta este Persoana lui Christ, care da viata, neprihanire,bunatate,blandete, pace si intelepciune.

De curand citeam pe Adamaica ..urmatoarele :"Şi atunci când un om simplu din adunare mulţumeşte pentru frumuseţea florilor sau a munţilor, ceilalţi îl privesc cu condescendenţă: “Mai mult nu poţi? O chestie mai inteligentă nu găseşti să spui?”

Şi totuşi, mai ferice de cei înţelepţi în felul Lui şi însetaţi după neprihănire, decât de cei a căror minte se culcă noapte de noapte în pat cu înţelepciunea lumii, iar a doua zi îşi târăşte spurcăciunile după ea în văzul tuturor!

Tine-ti-va alipiti de Christos si nu va lasati inselati de nimeni! Ramaneti aproape de Christos cel real nu faurit de mintea bolnava a unui predicator sau pastor care isi predica propria evanghelie, evanghelia intereselor si scopurilor personale. Si nu cadeti in "plasa(panza) nici unui om.

P.S.exista mare tentatie in ziua de azi sa te scoti pe tine in evidenta, de aceea, si eu, cand sunt ispitit, ma rog ca sa primesc ajutor de la Dumnezeu sa-mi pastrez echilibrul.

Tarie si Onoare Regelui nostru Isus!

Trăind cum a trăit ISUS (3)

"Când mulţimea s-a îngrămădit în urma Lui, vrând să-L proclame rege peste ei, S-a strecurat, în linişte, afară dintre ei (Ioan 6:15). El a dorit să fie cunoscut numai ca „Fiul omului”.
El nu a căutat, nici n-a arătat vreun interes pentru onoarea dată de oameni. El a trăit numai înaintea feţei Tatălui Său, şi a fost pe deplin mulţumit să treacă prin viaţă nebăgat în seamă şi dispreţuit de oameni. ( Era placut Tatalui si era placut celor neprihaniti).

Pentru El a contat numai aprobarea Tatălui.

Când Isus vindeca pe cineva sau făcea vreo minune, cerea insistent ca nimeni să nu ştie despre acel miracol, pentru că minunile Lui erau fapte de îndurare faţă de anumite persoane aflate în nevoie, şi nu isprăvi publicitare. Chiar şi atunci când a înviat pe fiica lui Iair din morţi, El a dat instrucţiuni stricte aparţinătorilor fetiţei să nu spună nimănui despre acest miracol (Marcu 5:43). Numai după ce Isus a părăsit acest Pământ, apostolii I-au făcut publică biografia vieţii.
Când a luat un lighean de apă şi a spălat picioarele ucenicilor Săi, în ultima noapte dinaintea crucificării Sale, această faptă a fost reprezentativă pentru întreaga Lui viaţă. El a fost un slujitor al tuturor oamenilor. El a observat de-ndată că picioarele ucenicilor erau murdare şi tot de-ndată a luat ligheanul pentru a face ceea ce era necesar, în loc să aştepte pentru a vedea dacă altcineva ar fi făcut acest lucru. Acea acţiune a simbolizat o viaţă dedicată slujirii altora. Isus nu a aşteptat să fie rugat să facă ceva.

El a văzut nevoia şi a făcut ce trebuia.

Isus a fost tovarăş apropiat cu cei din pătura cea mai de jos a societăţii şi a trăit printre ei ca egalul lor, şi totuşi, chiar dacă El a fost fără păcat şi desăvârşit, El niciodată nu i-a făcut pe alţii să se simtă jenant din cauza imperfecţiunilor lor. El nu-şi dădea aere de superioritate când mergea din loc în loc cu ucenicii Săi. De fapt, relaţia Lui cu ucenicii era atât de degajată, încât aceştia se simţeau liberi să-L dojenească şi chiar să-I dea sfaturi (Matei 16:22, Marcu 4:38; 9:5).
Umilinţa Lui Isus o vedem şi în faptul că a căutat părtăşia cu ucenicii Săi, în rugăciune. În grădina Ghetsimani El a cerut lui Petru, Iacov şi Ioan să se roage cu El, pentru că sufletul Lui era „cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38). Isus a fost conştient de cumplita slăbiciune a trupului pe care-L primise; de aceea, El a căutat părtăşia lor în rugăciune.
Tocmai datorită faptului că noi nu suntem destul de sinceri în a recunoaşte lipsa noastră de însemnătate, manifestarea puterii lui Dumnezeu prin noi este limitată. Isus ne-a arătat calea umilinţei. Ea este calea prin care ne recunoaştem slăbiciunea trupului şi lipsa noastră de însemnătate ca fiinţe omeneşti.
Tocmai pentru că Isus S-a smerit, de aceea Dumnezeu L-a ridicat la cea mai înaltă poziţie din Univers (Filipeni 2:9). Aceia care merg cel mai departe pe calea smereniei vor sta împreună cu Isus în slavă, la dreapta şi la stânga Lui.
Pe toată durata vieţii Lui, Isus a continuat să Se coboare. Coborând din Cer, a continuat să meargă în jos, jos, jos tot timpul, până la cruce. Niciodată nu a luat-o în sens invers, căutând să meargă în sus.
Astăzi există numai două duhuri care lucrează pe Pământ. Unul, duhul lui Satan (Lucifer), îi zoreşte pe oameni să meargă în sus, fie în ierarhia lumii, fie în cea a creştinătăţii. Celălalt, Duhul lui Hristos, îi conduce pe oameni să meargă în jos, asemenea Stăpânului lor. La fel ca bobul de grâu, Isus S-a îndreptat în jos, şi toţi ucenicii Lui adevăraţi pot fi identificaţi inconfundabil prin această caracteristică.
Umilinţa lui Isus este văzută, în toată splendoarea ei, în moartea Lui. Nu a fost vreodată o judecată mai nedreaptă ca aceea prin care a trecut Isus.

Totuşi, El s-a supus în tăcere la răniri, insulte, nedreptăţi, înjosiri şi batjocuri. El nu i-a blestemat pe duşmanii Săi, nici nu i-a ameninţat cu răzbunare şi nici n-a chemat în ajutor pe îngerii Săi. El a renunţat la toate drepturile Lui de Fiu al lui Dumnezeu.

"Pumnul strâns” este un simbol specific rasei umane, semnificând, atât dorinţa acesteia de a ţine morţiş la propriile drepturi, puteri şi posesiuni, cât şi ameninţarea contraofensivei în cazul în care este atacată.Isus, însă, în loc să strângă pumnul, a deschis palmele Sale de bunăvoie pentru a fi străpunse de piroane pe cruce. Palmele Lui au fost deschise întotdeauna, dăruind, dăruind şi iarăşi dăruind. În final Şi-a dăruit propriaviaţă. Aceasta este umilinţă adevărată. Şi aceasta este adevărata “bărbăţie”, aşa cum Dumnezeu a intenţionat să fie.Ucenicul lui Isus, care vrea să manifeste natura divină,

trebuie să fie dispus să sufere nedreptatea fără să se plângă.

Biblia spune că: "Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui ... când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător" (1 Petru 2:20-23).Umilinţa lui Isus nu I-a permis să judece pe nimeni. Singur, Dumnezeu este Judecător al tuturor oamenilor; şi orice om care judecă pe altul, ocupă, prin aceasta, locul pe care singur Dumnezeu este autorizat să-l ocupe. Ca om pe pământ, Isus a spus, "Eu nu judec pe nimeni" (Ioan 8:15). El a încredinţat toată judecata Tatălui Său, iar noi vedem şi aici frumuseţea umilinţei Lui.Isus S-a supus, de bună voie, morţii umilitoare pe care Tatăl Său a hotărât-o pentru El. Dincolo de instrumentele umane care au plănuit şi executat crucificarea Lui, El a putut desluşi mâna Tatălui şi a băut de bunăvoie paharul pe care I "L-a dat Tatăl" (Ioan 18:11).

"S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce" (Filipeni 2:8).Acesta este adevăratul Isus al Scripturilor

Spre deosebire de evangheliştii moderni, El nu a fost onorat ca o celebritate sau ca un star de cinema. Din contră, El a fost dispreţuit şi respins de oameni; şi lumea din vremea Lui s-a debarasat de El, pironindu-l pe o cruce. Lumea de astăzi nu este diferită; şi ucenicul nu este mai presus decât Domnul lui. Un creştinism care este popular şi atrage onoarea lumii este o falsificare a adevăratei credinţe. Întreaga viaţă a lui Isus, de la naştere până la moarte, a demonstrat faptul că "ceea ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu." (Luca 16:15)."Învăţaţi de la Mine”, a spus Isus, „căci Eu sunt blând şi smerit cu inima" (Matei 11:29). Umilinţa a fost principalul lucru pe care Isus l-a cerut ucenicilor Săi, să-l înveţe de la El. Tot aceasta este ceea ce trebuie să învăţăm şi noi de la El."

Zac Poonen - predica" Ultimele zile"- Marea Amagire

Zac Poonen - Traind cum a trait Isus -1-

Zac Poonen - Traind cum a trait Isus -2-

Zac Poonen - Articole si carti

Ce invatam din esecuri?

"Un adevar care trebuie strigat de pe acoperisuri intr-o lume crestina care nu intelege deloc conceptul de har, iar dragostea neconditionata "Domnul ma iubeste asa cum sunt, nu cum ar trebui sa fiu (folosit adesea de Brennan Manning si altii ca el) este un adevar absolut - desi mostenirea noastra ne face sa continuam ,Dar ne iubeste destul de mult ca sa nu ne lase asa cum suntem, ci sa ne transforme continuu. Cred ca avem nevoie de tot mai multe voci care sa vorbeasca despre aceste adevaruri uitate! "Nicu Gramesc

In urma cu doi ani la o conferinta cu pastorii ce a avut loc in Selimbar (SB), Nicu Gramesc din Suceava mi-a recomandat sa citesc cartile lui Brennan Manning. Vreau sa multumesc Domnului pentru acesti lideri spirituali autentici care stiu ce sa ofere, sa daruiasca sufletelor care il cauta pe Dumnezeu.

Am citit "Evanghelia Vagabonzilor" de Brennan Manning. Poate multi dintre voi ati citit-o. O recomand din toata inima.La un moment dat autorul vorbeste de faptul ca este important sa experimentam esecul. Eu m-am regasit in ceea ce spunea el, poate va ajuta si pe voi.

"Majoritatea dintre noi pierdem vremea, amanand lucruri pe care ar trebui sa le facem, pe care ne-ar placea sau pe care am vrea sa le facem, insa ne e teama. Ne e teama de esec. Nu ne place , ne ferim de el, il evitam din cauza dorintei excesive de a fi vazuti bine de catre ceilalti. Asa ca inventam mii de scuze geniale pentru a nu face nimic.(...)

Teama de esec se plateste cu varf si indesat. Orizontul personalitatii se ingusteaza progresiv, pana la dezinteresul fata de orice noua descoperire sau experienta. Pe masura ce imbatranim ne angajam doar in acele activitati pe care le stapanim. Nu exista crestere in Hristos Isus fara o oarecare dificultate si stangacie. Daca vrem sa crestem mereu, trebuie sa ne asumam pe mai departe riscul esecului. (...)

Crestinul capabil de profunzime este persoana care, esuand a invatat sa traiasca acceptandu-si esecul. Lumea asteapta de la retorica noastra ceea ce cauta omul lui Dumnezeu intr-un pastor- cineva destul de curajos pentru a fi diferit, destul de smerit pentru a face greseli, destul de salbatic pentru a fi ars in flacara iubirii, destul de real pentru a le arata celorlalti cat de falsi sunt."

Comanda cartea aici

Atributele lui Dumnezeu - 1.Bunătatea

"Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci"

(Psalmul 52:1).

"Bunătatea" lui Dumnezeu se referă la perfecţiunea naturii Sale: "Dumnezeu este lumină, şi în El nu este întuneric" (1 Ioan 1:5). Există aşa o perfecţiune absolută în natura şi fiinţa lui Dumnezeu încât nimic nu este de dorit ori defect în ele, şi nimic nu poate fi adăugat ca să devină mai bun.

El este bun la origine, bun în Sine Însuşi , aşa cum nimic altceva nu este; pentru că toate creaturile sunt bune doar cu participarea şi comunicarea lui Dumnezeu. El este bun în esenţă, nu doar bun, ci bunătatea însăşi; bun în creatură este doar cât un strop, dar în Dumnezeu există un ocean infinit de bunătate, toată bunătatea adunată la un loc. El este veşnic şi imuabil bun, pentru că El nu poate fi mai puţin bun decât este; nu I se poate face nici o adăugire şi nici o scădere. (Thos. Manton).

Dumnezeu este summum bonum , bunul cel mai înalt.

Înţelesul saxon originar al cuvântului în engleză "Dumnezeu" (God) este "Bunul" (The Good). Dumnezeu nu este doar Cel mai mare dintre toate fiinţele ci este şi Cel mai bun. Toată bunătatea care există în orice creatură a fost împărţită de la Dumnezeu, dar bunătatea lui Dumnezeu este nederivată, pentru că este esenţa naturii Sale eterne. Aşa cum Dumnezeu este infinit în putere din veşnicie, înainte de a fi existat orice manifestare a acestui lucru sau s-a fi arătat orice act al omnipotenţei; tot aşa El a fost veşnic bun înainte de a fi fost orice arătare a darului Său, ori vreo creatură căreia să-i fie împărtăşit sau asupra căreia să fie exercitat.

Astfel, prima manifestare a acestei virtuţi divine a fost în a da viaţă tuturor lucrurilor.

"Tu eşti bun şi binefăcător" (Psalmul 119:68).

Dumnezeu are în El însuşi o infinită şi inepuizabilă comoară a tuturor fericirilor suficientă să umple toate lucrurile.
Tot ce provine din Dumnezeu—hotărârile Sale, creaţia Sa, legile Sale, înţelepciunea Sa—nu poate fi altfel decât bun: aşa cum este scris. "Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune ." (Geneza 1:31). Astfel, "bunătatea" lui Dumnezeu este văzută , mai întâi , în creaţie. Cu cât mai amănunţit este studiată creatura cu atât mai mult bunătatea Creatorului se vede mai bine. Să luăm în considerare cea mai importantă creatură pământească a lui Dumnezeu, omul. Un motiv întemeiat are el să spună împreună cu psalmistul,

"Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!" (139:14).

Totul în structura organismului nostru atestă bunătatea Făcătorului lui. Cât de potrivite sunt mâinile să-şi facă treaba! Câtă bunătate din partea Domnului să înfiinţeze somnul pentru a revigora trupul ostenit! Cât de binevoitoare hotărârea de a da ochilor pleoape şi gene pentru a fi protejaţi! Şi putem continua aşa la nesfârşit.
Bunătatea Creatorului nu este limitată doar asupra omului, ci este exercitată faţă de toate creaturile Sale.

"Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine, şi Tu le dai hrana la vreme. Îţi deschizi mâna, şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă" (Psalmul 145: 15,16).

Volume întregi ar trebui scrise, mai mult decât atât au fost, ca să dezvolte în amănunt acest lucru. Provizii din belşug au fost făcute pentru păsările cerului, şi fiarele pădurii, şi peştii din mare, care să alimenteze oricare din nevoile lor. Dumnezeu "dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui" (Psalmul 136:25). Cu adevărat "bunătatea Domnului umple pământul" (Psalmul 33:5).
Bunătatea lui Dumnezeu se vede în varietatea plăcerilor naturale pe care El le-a pregătit pentru creaturile Lui. Dumnezeu putea să fi fost mulţumit să satisfacă foamea noastră fără ca mâncarea să fie plăcută cerului gurii—cum este arătată bunăvoinţa Lui în varietatea aromelor pe care El ni le-a dat în carne, legume şi fructe! Dumnezeu nu numai că ne-a dat simţuri, dar ne-a dat şi acele lucruri care le satisfac; şi aceasta pentru a-Şi dovedi Bunătatea. Pământul ar putea fi la fel de roditor fără ca suprafaţa lui să fie variată în mod atât de frumos. Vieţile noastre fizice ar putea fi întreţinute fără frumoasele flori care ne bucură ochii şi răspândesc parfumuri dulci. Puteam traversa câmpurile fără ca urechile noastre să fie salutate de muzica păsărilor. De unde, atunci, această frumuseţe, acest farmec, răspândite cu atâta generozitate peste faţa pământului? Cu adevărat, " Îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui." (Psalmul 145:9).

Bunătatea lui Dumnezeu este văzută deoarece când omul a încălcat legea Creatorului Său puterea deplină a mâniei Lui nu s-a aprins în acel moment. Foarte uşor Dumnezeu ar fi putut lipsi creaturile Sale căzute de orice binecuvântare, orice mângâiere, orice plăcere. În schimb, El a adus o orânduire amestecată de milă şi judecată. Acest lucru este extraordinar dacă ar fi apreciat cum se cuvine şi cu cât mai amănunţit ar fi studiat acest regim cu atât mai mult va reieşi că...

"mila biruieşte judecata" (Iacov 2:13).

În ciuda tuturor relelor care însoţesc starea noastră de creaturi căzute, binele predomină de departe. Cu rare excepţii, bărbaţi şi femei trăiesc, de departe, un număr mult mai mare de zile ca persoane sănătoase, decât în boală şi durere. Există mai multă fericire decât nefericire pentru creaturi în lume. Chiar suferinţele noastre permit alinări considerabile, iar Dumnezeu a dat minţii omeneşti o flexibilitate care se adaptează singură circumstanţelor şi scoate ce este bun din ele.
Bunăvoinţa lui Dumnezeu nu poate fi adusă, pe bună dreptate, în discuţie, pentru că există suferinţă şi necazuri în lume. Dacă omul păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu, dacă el dispreţuieşte "bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări", şi cu împietrirea şi nepocăinţa inimii sale adună o comoară de mânie pentru ziua mâniei (Romani 2: 4,5), cine altul este de vină dacă nu el însuşi?

Ar fi Dumnezeu "bun" dacă nu ar pedepsi pe aceia care folosesc în mod incorect binecuvântările Sale, abuză de bunăvoinţa Sa şi calcă în picioare îndurările Sale? Nu va dezonora bunătatea lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, va fi cea mai strălucitoare exemplificare a ei, când Dumnezeu va curăţa pământul de acei care I-au încălcat legile, dispreţuit autoritatea, batjocorit mesagerii, L-au batjocorit pe Fiul Său şi i-au persecutat pe acei pentru care El a murit.
Bunătatea lui Dumnezeu a fost arătată în cel mai ilustru mod când El L-a trimis pe Fiul Său "născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea" (Galateni 4:4,5). Atunci o mulţime de oaste cerească a lăudat pe Dumnezeu şi a spus: "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui" (Luca 2:14). Da, în Evanghelie " harul ( gr. bunăvoinţă sau bunătate ) lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat" (Tit 2:11). Nici nu se poate pune problema că Dumnezeu, în bunătatea Lui, nu a făcut ca oricare fiinţă păcătoasă să fie un obiect al harului Său răscumpărător. N-a făcut pe îngerii căzuţi să fie aşa. Dacă Dumnezeu i-ar fi lăsat pe toţi să piară, aceasta nu ar fi adus nici o dezonoare asupra bunătăţii Sale. Tuturor acelora care ar pune sub semnul întrebării această afirmaţie le vom reaminti privilegiul suveran al Domnului nostru:"Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?" (Matei 20:15).

"O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile faţă de fii oamenilor!" (Psalmul 107:8).

Recunoştinţă este răspunsul necesar, pe drept, de la cei care beneficiază de bunătatea Lui; totuşi este des oprită faţă de marele nostru Binefăcător pur şi simplu pentru că bunătatea Sa este atât de abundentă şi constantă. Este nesocotită pentru că este exercitată asupra noastră în cursul normal al evenimentelor. Nu se simte pentru că noi o experimentăm zilnic. "Dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii Lui?" (Romani 2:4). Bunătatea Lui este "dispreţuită" când nu se foloseşte de către oamenii ca mijloc care îi duce la pocăinţă, dar, dimpotrivă, serveşte la împietrirea lor presupunând că Dumnezeu scapă din vedere toate păcatele lor.
Bunătatea lui Dumnezeu este esenţa speranţei credinciosului. Această excelenţă a lui Dumnezeu este aceea care place cel mai mult inimii noastre. Pentru că bunătatea Lui ţine în veci, ar trebui ca niciodată să nu ne lăsăm descurajaţi : "Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El." (Naum 1:7)

Când alţii se poartă urât cu noi, ar trebui să fim provocaţi şi mai mult să aducem mulţumiri Domnului din toată inima, pentru că El este bun; iar când noi înşine suntem conştienţi că suntem departe de a fi buni, ar trebui doar să-L binecuvântăm, şi mai mult, reverenţios pentru că este El bun. Niciodată nu trebuie să tolerăm un moment de necredinţă faţă de bunătatea Domnului; orice altceva poate fi pus sub semnul întrebării, dar acest lucru este absolut sigur: Iehova este bun; felurile în care lucrează s-ar putea să varieze, dar natura Sa este întotdeauna aceeaşi. (C.H. Spurgeon)

1. "Nu pot"

De astăzi vom parcurge un material practic şi ziditor. Adesea mintea şi gândirea noastrâ este influenţată de Satan pentru că ii permitem acces şi pentru că nu ne incredem cu credincioşie in promisiunile lui Dumnezeu. Unele afirmaţii dacă sunt repetate, pot produce afectiuni cronice, iar apoi situaţia devine tot mai imposibilă. Dar nimic nu este imposibil atunci cand esti Copil de Rege, cand esti un fiu, sau fiica adoptata si infiata de Dragostea lui Dumnezeu care poate lucra in si prin viata voastra, daca strigam la El, daca ii cerem ajutorul.

El sa va binecuvanteze din plin cu Pacea Lui si cu Purtarea lui de grija.
„Nu pot!”
Sunt atât de multe lucruri pe care oamenii cred că nu le pot face. În fiecare zi sunt chinuiţi de gânduri care spun: „Nu pot să mă schimb!”; „Nu pot să cred!”; „Nu mai pot continua!”; „Nu pot să reuşesc!”; „Nu pot să iert!”; „Nu pot să-mi revin!”; „Nu-mi pot atinge scopurile!”; „Nu pot să mă angajez!”; „Nu pot să mă căsătoresc!”; „Nu pot să-mi termin studiile!”; „Nu pot să-mi plătesc facturile (datoriile)!”; „Nu pot să-mi găsesc un rost în viaţă!” şi lista continuă la nesfârşit. Această mentalitate şi atitudine te programează pentru eşec, pentru abandon, pentru o viaţă negativă, de înfrângere. Acesta este un gând otrăvit din care nu mai trebuie nici să sorbi nici să guşti.

Astăzi noi postim de (ne abţinem de la) gândul „Nu pot…” şi îl înlocuim cu gândul „Pot …” În Filipeni 4:13 Pavel declară „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte!” Henry Ford, unul dintre cei mai mari inovatori şi mentori americani, a făcut celebra afirmaţie: „Gândeşte-te că poţi, sau gândeşte-te că nu poţi! Oricum vei avea dreptate!” Ce înseamnă asta? Sună foarte asemănător cu textul din Proverbe 23:7 – „Căci omul este ceea ce gândeşte în sufletul lui!”
Nu uita:

Duhul lui Dumnezeu locuieşte în tine!

Acesta este un adevăr uluitor, pentru că înseamnă că tu POŢI face ceea ce El POATE face în tine şi prin tine. 1 Ioan 4:17 – „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.”
Schimbă gândul azi
Aminteşte-ţi de mica locomotivă care a reuşit! În urmă cu 50 de ani, cartea intitulată „Mica locomotivă care a reuşit” se adresa unei generaţii de copii în felul următor: „Cred că pot! Cred că pot! Cred că pot!” ŞI A REUŞIT!
Rosteşte „Pot!”
Prin simpla pronunţare a acestui adevăr în mod repetat, viaţa ta va lua turnura pe care o doreşti, prin puterea lui Dumnezeu.
Umple-ţi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Filipeni 4:13 –

„Pot totul în Cristos, care mă întăreşte.”

Scoate chiar azi cuvintele „nu pot” din vocabularul tău. Opreşte-te ori de câte ori îţi vine să le pronunţi din nou şi în schimb dă glas noului gând „pot!” Cu cât urechile tale vor auzi mai des gura ta rostind acest lucru, cu atât mai uşor îţi va fi să crezi.
Gândeşte şi rosteşte
· Declar că pot totul în Cristos care mă întăreşte!
· Am scos cuvintele „nu pot” din vocabularul meu.
· Pot să fac tot ce spune Cuvântul lui Dumnezeu că pot!
· Îmi supun gândirea Cuvântului lui Dumnezeu şi întreaga mea viaţă se schimbă chiar azi!

Gândul energizant pentru ziua de azi:
Astăzi este prima zi dintr-o călătorie incredibilă.
Viaţa mea nu va mai fi niciodată la fel!

Trăind cum a trăit ISUS (2)

Măreţia lui Dumnezeu este văzută de lume in minunăţiile creaţiei Sale (Psalmul 19:1). Universul este atât de vast, incât mintea omenească nu-l poate cuprinde. Galaxii de stele sunt imprăştiate prin spaţiu, având distanţe de miliarde de ani-lumină intre ele. in acelaşi timp, orice fărâmă de materie in acest Univers este compusă din atomi atât de mici, incât nu pot fi văzuţi cu ochiul liber. Aceşti atomi, la rândul lor, conţin sute de electroni care se rotesc in interiorul lor. Cât de mare e Dumnezeul nostru!

Pentru ucenicul lui Isus Cristos, insă, măreţia lui Dumnezeu, in primul rând, nu este văzută, in aceste minunăţii ale Universului, ci, mai curând, in umilinţa care L-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu să se dezbrace pe Sine insuşi, să vină in trupul nostru uman şi să Se identifice cu rasa noastră decăzută.
"Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui" a spus apostolul Ioan (Ioan 1:14), iar noi putem adăuga: “ o astfel de slavă, a cărei strălucire intrece cu mult strălucirea văzută in creaţie”.
Marele Impărat al Cerului a venit şi a locuit ca unul dintre noi, intr-un trup uman ca al nostru.

El a venit, nu plin de Sine, nu având un aer de superioritate, ci cu umilinţă neprefăcută, făcându-Se una cu noi in toate privinţele.

In umilinţa Lui noi vedem gloria Domnului Isus intr-un mod mult mai clar chiar decât in minunatele miracole săvârşite de El.
Aceasta este calea smereniei pe care Duhul Sfânt doreşte să ne-o arate, inainte de toate, pentru ca noi să putem invăţa cum să umblăm pe ea in toate zilele vieţii noastre. Trebuie să-L urmăm pe Isus, in mod prioritar, in smerenia Lui.
Inainte ca Isus să trăiască pe Pământ această viaţă de om, pură şi plină de dragoste, El S-a umilit. Acesta a fost primul pas, şi acesta este primul pas şi pentru noi.
Cu multe mii de ani inainte de a veni Isus pe pământ, Dumnezeu a creat un inger numit Lucifer care era desăvârşit in inţelepciune şi frumuseţe. Lucifer a fost desemnat de Dumnezeu pentru a fi capul ordinului angelic, dar, ridicându-se cu mândrie şi fiind nemulţumit de poziţia lui, el a căutat să se inalţe pe sine (Ezechiel 28:11-17; Isaia 14:12-15), astfel, el a adus păcat in creaţia lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a lepădat indată, iar el a devenit Satan.
Mândria este, aşadar, rădăcina oricărui păcat şi rău din acest univers.
Când Adam a păcătuit a fost infestat şi el de această mândrie satanică.
Acum, fiecare copil al lui Adam este născut cu această plagă.
Pentru a elibera pe om de efectul acestui “venin” Isus S-a smerit pe Sine.

Aşa cum păcatul işi are originea in mândria lui Lucifer, tot aşa răscumpărarea noastră işi are originea in umilinţa lui Isus. Avem parte de gândirea lui Cristos in măsura in care avem parte de smerenia Lui. Iată instrumentul care măsoară, fără greşeală, creşterea spirituală.

In insuşi faptul că Isus a venit pe Pământ, din gloria Cerului, este o dovadă uimitoare a umilinţei Lui, dar ni se spune, mai departe, că, şi atunci când "a devenit om, S-a smerit" (Filipeni 2:8). El Şi-a luat locul inaintea lui Dumnezeu ca unul dintre toţi ceilalţi oameni, "făcându-se asemenea fraţilor Săi, in toate lucrurile," (Evrei 2:17). El a devenit nimic pentru ca Dumnezeu să poată fi totul. Aceasta e umilinţă adevărată.
Slava şi măreţia lumească a unei persoane se măsoară in statutul social, averea, realizările, situaţia familială şi altele acest fel, insă cât de diferită este slava lui Dumnezeu văzută in Isus Cristos!

Isus a fost singura persoană născută vreodată care a avut prilejul de a-şi alege familia in care să se nască.

Niciunul dintre noi nu am avut această posibilitate. Ce familie a ales Isus? Familia unui dulgher necunoscut dintr-un loc numit Nazaret, despre care orăşenii spuneau: "Poate ieşi ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1:46). Iosif şi Maria au fost atât de săraci, incât nu şi-au putut permite nici măcar să ofere lui Dumnezeu un miel ca jertfă (vedeţi Luca 2:22-24 şi Levitic 12:8).
Mai mult, Isus a fost singura persoană născută vreodată care a putut alege exact locul unde să se nască. Având posibilitatea de a-Şi determina locul naşterii, ce loc a ales? O iesle a vitelor, intr-un staul umil!
Atenţie la ceva mai mult decât atât, şi anume, la linia genealogică pe care Isus a ales-o pentru Sine. In arborele genealogic al lui Isus sunt menţionate, in Matei 1:3-6, patru femei. Prima, Tamar, avuse un fiu prin comiterea de adulter cu socrul ei, Iuda. Cea de-a doua, Rahav, a fost o prostituată notorie in Ierihon. Cea de-a treia, Rut, a fost o descendentă a lui Moab, care s-a născut ca rezultat al adulterului comis de Lot, cu propria lui fiică. Cea de-a patra a fost soţia lui Urie, Batşeba, cu care a comis adulter David. De ce a ales Isus să se tragă dintr-o linie genealogică atât de ruşinoasă? Pentru a Se putea identifica in totalitate cu rasa decăzută a lui Adam. Aici vedem umilinţa Lui. El nu a vrut să se mândrească cu familia sau neamul Lui.
Isus S-a identificat in intregime cu omul. El a crezut in egalitatea absolută a tuturor fiinţelor omeneşti, indiferent de rasă, familie, poziţie socială, etc., şi a coborât la starea cea mai de jos, pentru a putea fi slujitorul tuturor.

Numai acela care se coboară sub alţii, este in stare să-i ridice, şi astfel a venit Isus.

Duhul Sfânt ne transformă prin innoirea minţii noastre (Romani 12:2). Sămânţa adevăratei umilinţe a lui Cristos este semănată in gândurile noastre. In această privinţă, putem să ne convingem dacă suntem sau nu transformaţi in asemănarea lui Hristos, analizând, nu acţiunile noastre sau comportamentul nostru in faţa altora, ci, mai degrabă, analizând gândurile pe care le avem (in locul tainic al inimii noastre), in legătură cu noi inşine şi cu felul in care ne comparăm cu alţii.
Numai când suntem cu adevărat mici in gândirea noastră cu privire la propria persoană, putem, cu adevărat, să "privim pe alţii mai presus de noi inşine" (Filipeni 2:3), şi să ne considerăm "cei mai neinsemnaţi dintre toţi sfinţii" (Efeseni 3:8).

Isus S-a apreciat pe Sine insuşi intotdeauna ca pe un om neinsemnat inaintea Tatălui Său, de aceea slava Tatălui a fost manifestată prin El in toată plinătatea ei.

Pentru că Isus a luat această poziţie a unui om neinsemnat inaintea Tatălui, El a putut să se supună, cu bucurie, la tot ce Tatăl a hotărât pentru viaţa Lui şi să asculte, din toată inima, toate poruncile Lui.
"S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte" (Filipeni 2:8).
Ascultarea totală de Dumnezeu este semnul clar al umilinţei adevărate. Nu există alt test mai clar.
Timp de 30 de ani, Isus S-a supus unui tată vitreg şi unei mame care erau imperfecţi, pentru că aceasta era voia Tatălui Său. El a ştiut mult mai multe decât Iosif şi Maria, dar, spre deosebire de ei, a fost fără păcat, şi totuşi S-a supus lor.
Nu este uşor pentru om să se supună acelora ce ii sunt inferiori intelectual sau spiritual, dar adevărata umilinţă nu are nicio problemă in acest caz, fiindcă cel care cu-adevărat se vede neinsemnat in ochii lui Dumnezeu, nu are nicio dificultate in a se supune oricărui om pe care Dumnezeu Îl pune peste el.
Isus a ales o profesie destul de modestă, aceea de dulgher, iar când a intrat in slujba Sa publică nu avea titluri ataşate Numelui Său. El n-a fost: “Pastorul Isus”; ce să mai vorbim: “Doctorul Reverend Isus”! El nu a căutat, nici n-a dorit vreodată vreo poziţie pământească, ori vreun titlu care L-ar fi ridicat deasupra oamenilor obişnuiţi cărora venise să le slujească. Cine are urechi de auzit, să audă.

Alte articole :
Zac Poonen -surse
Zac Poonen - predica "Ultimele zile- (Marea Amagire)"
Traind cum a trait Isus ( cap.1)

Imbracati in Christos - Paul Washer

Caracter dumnezeiesc- Godly wo(man)

emil - alex palade

Caracteristici ale personalităţii divine

Puterea Lui dumnezeiască ne-a dăruit TOTUL în ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoașterea Celui care ne-a chemat la slavă şi puterea Lui, prin care ne-au fost dăruite promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să deveniţi părtaşi ai naturii (firii) dumnezeieşti, după ce aţi scăpat de degradarea care este în lume prin pofte. 2 Petru 1:3-4

Versetul acesta mi-a dat mult de gândit in ultima perioadă, iar acum am gasit şi un simt practic.
Domnul vrea sa devenim, (Cornilescu a tradus " să ne facem părtaşi firii dumnezeieşti") asemănători in Caracter, Imaginii, naturii, firii şi Chipului Său dumnezeiesc.

Suntem conştienţi cu totii că nu există o personalitate perfectă, dar dacă ar fi una, aceasta va oglindi imaginea lui Dumnezeu. Doar El este desăvîrşit şi Perfect in Sfinţenie şi Dreptate, Dragoste, Putere.
Eu mereu mă gândeam la termenul fain in engleză:"godly man, godly women," care ar fi corespondentul in limba noastră.
Apoi am decis să las Scriptura să vorbească şi astfel am descoperit cu bucurie şi uimire acest verset din a doua epistolă a lui Petru, să il lasi pe Dumnezeu să te formeze şi invete cum să dezvolti practic un caracter evlavios, dumneiesc, prin Puterea Evangheliei si a Puterii Duhului Său Sfânt şi având garanţia Promisiunilor Lui sigure şi glorioase.

Slavă Lui Dumnezeu căci merită să fie Glorificat prin viaţa şi evlavia primită tot de la EL.
Noi nu avem nimic. Nu merităm nimic.
El are Totul. El merită Totul.

CARACTERISTICI ale Personalităţii "dumnezeieşti" 2 Petru 1:4

1. Iertare. Eliberarea altora de vină şi refacerea armoniei.
2. Legământ. A face promisiuni şi a le implini.
3. Compasiune, Milă. Înseamnă a pătrunde în problemele celui de lângă tine în aşa fel ca problemele lui să devină ale tale.
4. A simboliza. Nu numai concret, dar şi intr-un mod abstract, intr-un mod creativ.
5. A fi creativ. A aranja intr-o combinaţie lucrurile în aşa fel incât ele să arate astfel decât cum au fost.
6. Să te inchini. Aceasta in mod deliberat şi cu respect.
7. Conştiinţa de sine. Aceasta inseamnă să fii conştient de ceea ce eşti.
8. Să fii capabil de evaluare. Aceasta inseamnă să procedezi la evaluarea problemelor neţinând cont de propriile probleme (trebuinţe).
9. Să fii raţional. Inseamnă a folosi modele de gândire.
10. A urî. A distruge acele dorinţe care nu sunt după voia lui Dumnezeu.
11. A iubi. Un act deliberat, in care se asigură binele pentru celălalt.
12. Intelepciune. Frica de Dumnezeu este inceputul inţelepciunii. Înrudit cu înţelepiciunea este reverenţa. Înseamnă "cunoaştere" . Intelepciunea inseamna a avea Gândul lui Dumnezeu.
13. Abilitatea de a fi responsabil.
14.Abilitatea de a cunoaşte pe Dumnezeu. Comunicarea, experienţele, interacţiunea cu Dumnezeu. Această stare se găseşte in Trinitate.
15. Abilitatea de a decide.
16. Abilitatea de a il cunoaşte pe Satan. Comunicare, experienţă, interactionează cu Satan.
17. Abilitatea de a avea calităţi spirituale. Dumnezeu transcede trupul şi materia. Este posibili să crezi că El a impărţit din atributele Sale, binenţeles parţial cu fiinţa umană.
18. Sexualitatea. Aspect spiritual, comun, personal, şi psihic al acestei abilităţi este comparată cu Christos, Biserica şi Trinitatea.
19. Comunicabil. Gânduri, simţăminte, intuiţie, speranţe, visuri, greşeli, succese, imaginaţie. Pot fi comunicate unic şi interuman.
20. A guverna. Desemnarea socială pentru această lucrare seamănă cu cea a lui Dumnezeu care a ales să guverneze peste fiinţa umană.
21. Folosirea puterii intr-un mod conştient şi ales.
22. Social. A intra in viaţa altora personal şi spiritual.

Cine e ca El ?

Who is like the Lord ? Paul Wilbur

Cine e ca El? Nu e nimeni.
Cine e ca El? El e-atotputernic!
Cine e ca El? El e vrednic,
Vino si laudă-L acum.

Slavă Lui, Slavă Lui!
El este vrednic de laudă
De când soarele-i pe cer si până la apus,
Numele Lui Il inălţăm.

Vino şi laudă' L şi dă-I toată gloria,
De laudă El este demn.

răbdarea nebiruită

"Discutia mesenilor se indreapta inspre ce gasesc femeile atragator la barbati...O fata spuse ca ii plac barbatii cu ochi negri...O alta fata, ca prefera barbatii puternici, cu musculatura pronuntata. O alta le spuse ca o atrag barbatii cu barba. Apoi cineva intreaba :

"Deirdre, ce iubesti la un barbat? " Au tacut cu totii, asteptand.
Duse carpa la gura. Focul ardea , incalzindu-i spatele.

" Este bine ca barbatul sa fie puternic, rosti ea. Un barbat puternic poate face multe lucruri. Insa un barbat puternic si tandru este minunat. Un barbat trebuie sa fie inteligent, cu siguranta, insa daca este si smerit, aceasta il face si mai irezistibil...un barbat suficient de puternic sa traiasca o viata disciplinata, insa bland cu greselile altora...un barbat de o onestitate mai presus de orice indoiala, insa plin de bunatate...un barbat care sa aiba curajul de a duce la indeplinire o sarcina chiar daca i-ar lua ani de zile, chiar daca este monoton, ostenitor sau dureros, si asta pur si simplu pentru ca este datoria lui...un barbat care isi asuma curajul credinciosiei. Iubesc toate aceste lucruri la un barbat".
Se asternu ...tacerea.

Robin Hardy fragment din The Chataine's Guardian

Trăind cum a trăit ISUS

Capitolul 1

SCOPUL LUI DUMNEZEU PENTRU OM

Dumnezeu nu a creat omul pentru că a avut nevoie de un slujitor. El avea deja milioane de îngeri care să-L slujească. El l-a creat pe om pentru că a vrut pe cineva în care să se manifeste caracterul şi natura Sa.
Dacă uităm acest adevăr alunecăm cu uşurinţă înspre ideea că slujirea lui Dumnezeu este scopul primordial al salvării noastre în Cristos. Această greşeală au făcut-o mulţi credincioşi.
Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Genesa 1:26).
Când Adam a păcătuit, Dumnezeu, în omniscienţa Sa, a pregătit dinainte calea pentru ridicarea omului din groapa păcatului în care căzuse.

Întruparea lui Cristos şi moartea Sa pe cruce erau deja în planul lui Dumnezeu, înainte ca Adam să fi fost creat.

Intenţia lui Dumnezeu în răscumpărarea pe care ne-a asigurat-o în Cristos este ca noi să putem fi readuşi în postura în care putem împlini scopul originar al lui Dumnezeu pentru om, şi anume de a manifesta natura Lui.
Salvarea noastră e prin credinţa în Cristos dar credinţa se poate baza numai pe o descoperire divină a Persoanei lui Cristos. Numai o astfel de credinţă va permite Duhului Sfânt să ne transforme în asemănare cu Cristos.
O cunoaştere intelectuală sau parţială a lui Cristos, care nu ţine seama de revelaţia divină, ne poate lăsa la fel de orbi cum erau învăţătorii Bibliei din vremea lui Isus. Modul în care au înţeles ei Scriptura i-a călăuzit spre aşteptarea unui alt Cristos, cu trăsături caracteristice diferite faţă de Isus din Nazaret.
Isus cel găsit în paginile Bibliei este Unul care: „cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2:6-7).
Trebuie să insistăm asupra acestui adevăr până când suntem siguri că l-am înţeles bine. Când a venit Isus în natura noastră umană, ca Persoană, a fost tot Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poate înceta să fie Dumnezeu. Cea mai clară dovadă a dumnezeirii lui Isus este văzută în faptul că a primit închinarea. În Evanghelii ni se relatează de şapte ori faptul că El a acceptat închinarea pe care I-au oferit-o oamenii (Matei 8:2; 9:18; 14:33; 15:25; 20:20; Marcu 5:6; Ioan 9:38). Îngerii şi oamenii temători de Dumnezeu nu admit ca cineva să li se închine (Fapte 10:25,26; Apocalipsa 22:8,9), dar Isus a acceptat închinarea pentru că El era Fiul lui Dumnezeu.
Atunci care sunt lucrurile de care S-a dezbrăcat pe Sine însuşi? De privilegiile Lui ca Dumnezeu.
Gândiţi-vă la două exemple. Noi ştim că "Dumnezeu nu poate fi ispitit" (Iacov 1:13). Totuşi Scriptura afirmă că Isus a fost ispitit (Matei 4:1-11).
Ştim şi faptul că Dumnezeu este omniscient (cunoscând toate lucrurile), totuşi Scriptura spune că Isus a trebuit să se apropie de un smochin pentru a constata dacă acesta are vreun rod (Marcu 11:13). Odată Isus a spus că nu ştia nici data celei de-a doua Lui veniri pe Pământ (Marcu 13:32), deci, este limpede faptul că atunci când Isus umbla pe acest Pământ, în natura noastră umană, se dezbrăcase pe Sine însuşi de privilegiile dumnezeirii.
“Cuvântul era Dumnezeu … şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1:1,14).
Ambele adevăruri privind Persoana lui Cristos, atât dumnezeirea Lui, cât şi umanitatea Lui, trebuie crezute în egală măsură, dacă vrem să ne ferim de erezie.
Niciun adevăr din Scriptură nu poate fi ignorat fără a suferi pierdere spirituală, şi, deci, dacă nu se acordă o importanţă egală dumnezeirii şi umanităţii lui Cristos, atunci în înţelegerea noastră şi în slujirea noastră vom ajunge să credem într-un Cristos incomplet, adică într-un "alt Isus", decât Acela care este revelat în Scriptură. Aceasta va cauza o pierdere pe măsura acestui fapt în viaţa noastră creştină şi în slujirea noastră.Noi suntem chemaţi nu numai să ne închinăm lui Cristos ca Dumnezeu, dar şi să-L urmăm ca Om.
Isus nu doar ne-a răscumpărat prin moartea Lui, dar ne-a şi arătat, prin viaţa Sa trăită pe Pământ, cum doreşte Dumnezeu să trăiască omul.
El nu este numai Salvatorul nostru, ci şi “Înaintemergător” al nostru (Evrei 6:20).

El ne-a oferit un exemplu: cum să trăim în ascultare deplină de Dumnezeu, în orice vreme şi-n orice situaţie.

Iertarea păcatelor, plinătatea Duhului şi toate resursele harului pregătite de Dumnezeu, au, toate, menirea de a ne conduce la

unicul scop final – să putem fi potriviţi chipului Fiului Său.

De fapt, fiecare învăţătură din Cuvântul lui Dumnezeu poate fi înţeleasă în perspectiva ei corectă numai fiind privită în lumina scopului veşnic al lui Dumnezeu pentru om, şi anume acela ca omul să fie făcut ca Isus.
Principala lucrare a Duhului Sfânt priveşte două planuri, şi este descrisă astfel:

„Noi toţi privim, cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi, în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).

Duhul Sfânt caută tot timpul să ne arate slava Domnului Isus în Scripturi (oglinda), iar după aceea caută să ne transforme în acea asemănare.
Dumnezeu Tatăl, în suveranitatea Lui, pregăteşte, de asemenea, toate împrejurările vieţii noastre pentru aceeaşi finalitate.

“De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu ... căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:28,29).

Fiecare din evenimentele şi împrejurările vieţii noastre sunt menite de Dumnezeu să ne prelucreze şi să ne transforme tot mai mult în asemănarea cu Isus.
Astfel vedem că amândoi, atât Tatăl nostru în ceruri cât şi Duhul Sfânt în inima noastră, lucrează în vederea aceluiaşi scop - ca noi să putem deveni ca Isus.
Cu cât suntem mai mult părtaşi naturii Domnului nostru, cu atât mai mult vom trăi aşa cum a trăit El pe Pământ. Aceasta e viaţa plină de Duhul Sfânt.
Isus n-a venit pe pământ ca un înger, ci într-un trup asemănător cu al nostru. Biblia spune că: “A trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile” (Evrei 2:17) (Fraţii Lui sunt ucenicii Săi - Matei 12:50). Dacă El n-ar fi fost făcut ca noi (fraţii Lui) "în toate lucrurile", nu ar fi putut deveni Exemplul nostru, nici nu ne-ar fi putut da porunca "Urmează-Mă", pentru că, în mod evident, noi nu am putea urma pe Unul care n-a avut limitările noastre, la fel cum un înger nu ne poate învăţa să înotăm, de vreme ce el nu experimentează, ca noi, scufundarea datorită greutăţii.
Dacă Pavel n-ar fi putut trăi cum a trăit Isus, atunci şi îndemnul lui din 1 Corinteni 11:1, de a-l urma, aşa cum L-a urmat şi el pe Cristos, ar fi devenit fără sens. În acest fel, viaţa lui Cristos devine o viaţă pe care o putem doar admira, dar niciodată n-o putem urma.
Slăvit să fie Dumnezeu însă, că Cristos a venit într-un trup uman ca al nostru, şi, acceptând limitele firii noastre pământeşti, ne-a dat un exemplu de urmat.
Din moment ce Isus a trăit ca om o viaţă sfântă, curată, acum nu este niciun motiv pentru care să nu putem

„să trăim şi noi cum a trăit El” (1Ioan 2:6).

Fiindcă noi, ca fiinţe omeneşti, suntem slabi, Dumnezeu ne oferă aceeaşi putere a Duhului care i-a fost dată lui Isus când a trăit pe Pământ ca om.
Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Isus va face bucuros şi pentru noi, fiindcă „ne-a iubit cum L-a iubit pe El” (Ioan 17:23), însă puterea Lui este pusă numai la dispoziţia celor „care cred” (Efeseni 1:19). Tocmai datorită lipsei de credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu, credincioşii de azi sunt neroditori şi fără putere împotriva păcatului şi al lui Satan.
Scuza pe care Diavolul ne-o oferă, când ni se porunceşte: „să călcăm pe urmele Aceluia care n-a păcătuit” (1 Petru 2:21-22), este că, fiind oameni, nu putem să nu păcătuim din când în când; dar conştientizând că Isus a venit în trupul nostru uman şi n-a păcătuit, se întâmplă DOUĂ lucruri:
(1) Nu mai avem nicio scuză să păcătuim;
(2) Avem credinţa că şi noi putem trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului, aşa cum a trăit Isus.
Crestinii mai pacatuiesc - dar nu traiesc in acel pacat. Nu stau constant in aceeasi slabiciune, nu raman intr-o viata permanenta de pacat.
Astfel rugăciunea lui Pavel e şi a mea, ca, pe măsură ce citiţi adevărurile Scripturii în această carte „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (Efeseni 1:17; 3:16).
Numai prin cunoaşterea deplină a lui Cristos putem cunoaşte puterea Duhului Sfânt. Isus este exemplul perfect al omului plin de Duhul Sfânt.
Uitându-ne la viaţa Lui şi văzând cum a trăit El pe acest Pământ, putem înţelege în mod inconfundabil care sunt caracteristicile unei vieţi pline cu Duhul Sfânt.

Multumiri aduse Lui Dumnezeu prin Fiul Sau Isus Christos
Multumim si uneltei sale , Zac Poonen.