Se afișează postările cu eticheta Lupta spirituala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lupta spirituala. Afișați toate postările

miercuri, 13 ianuarie 2010

Nu criticul conteaza


Astazi am fost cu Elvis pana in Valcea, iar intr-un magazin rula finalul acestui film "Gladiator". Mi-am adus aminte cu drag de o carte citita "Eu, barbatul" de John Eldredge. Recenzia cartii scrisa de mine o puteti citi aici.


Nu criticul conteaza, nu cel care iti arata cum poate sa se impiedice un barbat puternic, sau care sunt locurile unde faptuitorul ar fi putut sa lucreze mai bine.Meritul apartine omului care coboara in arena, a carui fata este plina de praf, de transpiratie si sange, care se lupta cu curaj..care cunoaste marile entuziasme, marile daruiri, cel care se consuma pe sine pentru o cauza demna, care cunoaste cel mai bine biruinta finala si care in cazul cel mai rau, daca nu reuseste, cel putin esueaza pentru ca si-a asumat riscuri mari, astfel incat locul lui nu va fi niciodata alaturi de sufletele reci si sperioase care n-au cunoscut vreodata victoria sau infrangerea”.
Citatul lui Teddy Roosevelt….. din cartea "Eu,barbatul".

E simplu sa stai pe tusa azi intr-un loc confortabil si sa comentezi ce fac altii.
Mai greu este sa fi chemat de Domnul intr-o lucrare si sa lupti, sa nu cedezi, sa nu renunti.
Nu criticul conteaza in viata, pot fi 10 oameni impotriva ta, sau 6.700.000.000 (populatia lumii actuale) de oameni impotriva ta, tu ramai insa drept in picioare pentru Dumnezeu, pentru Onoarea Numelui Sau.
Sa luptam in continuare pentru Gloria lui Dumnezeu cautand Voia Lui, Imparatia Sa, Aprobarea Lui, Placerea Sa, Interesele inimii Sale.

marți, 17 martie 2009

1. "Nu pot"



De astăzi vom parcurge un material practic şi ziditor. Adesea mintea şi gândirea noastrâ este influenţată de Satan pentru că ii permitem acces şi pentru că nu ne incredem cu credincioşie in promisiunile lui Dumnezeu. Unele afirmaţii dacă sunt repetate, pot produce afectiuni cronice, iar apoi situaţia devine tot mai imposibilă. Dar nimic nu este imposibil atunci cand esti Copil de Rege, cand esti un fiu, sau fiica adoptata si infiata de Dragostea lui Dumnezeu care poate lucra in si prin viata voastra, daca strigam la El, daca ii cerem ajutorul.

El sa va binecuvanteze din plin cu Pacea Lui si cu Purtarea lui de grija.
„Nu pot!”
Sunt atât de multe lucruri pe care oamenii cred că nu le pot face. În fiecare zi sunt chinuiţi de gânduri care spun: „Nu pot să mă schimb!”; „Nu pot să cred!”; „Nu mai pot continua!”; „Nu pot să reuşesc!”; „Nu pot să iert!”; „Nu pot să-mi revin!”; „Nu-mi pot atinge scopurile!”; „Nu pot să mă angajez!”; „Nu pot să mă căsătoresc!”; „Nu pot să-mi termin studiile!”; „Nu pot să-mi plătesc facturile (datoriile)!”; „Nu pot să-mi găsesc un rost în viaţă!” şi lista continuă la nesfârşit. Această mentalitate şi atitudine te programează pentru eşec, pentru abandon, pentru o viaţă negativă, de înfrângere. Acesta este un gând otrăvit din care nu mai trebuie nici să sorbi nici să guşti.

Astăzi noi postim de (ne abţinem de la) gândul „Nu pot…” şi îl înlocuim cu gândul „Pot …” În Filipeni 4:13 Pavel declară „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte!” Henry Ford, unul dintre cei mai mari inovatori şi mentori americani, a făcut celebra afirmaţie: „Gândeşte-te că poţi, sau gândeşte-te că nu poţi! Oricum vei avea dreptate!” Ce înseamnă asta? Sună foarte asemănător cu textul din Proverbe 23:7 – „Căci omul este ceea ce gândeşte în sufletul lui!”
Nu uita:
Duhul lui Dumnezeu locuieşte în tine!
Acesta este un adevăr uluitor, pentru că înseamnă că tu POŢI face ceea ce El POATE face în tine şi prin tine. 1 Ioan 4:17 – „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.”
Schimbă gândul azi
Aminteşte-ţi de mica locomotivă care a reuşit! În urmă cu 50 de ani, cartea intitulată „Mica locomotivă care a reuşit” se adresa unei generaţii de copii în felul următor: „Cred că pot! Cred că pot! Cred că pot!” ŞI A REUŞIT!
Rosteşte „Pot!”
Prin simpla pronunţare a acestui adevăr în mod repetat, viaţa ta va lua turnura pe care o doreşti, prin puterea lui Dumnezeu.
Umple-ţi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Filipeni 4:13 –
„Pot totul în Cristos, care mă întăreşte.”
Scoate chiar azi cuvintele „nu pot” din vocabularul tău. Opreşte-te ori de câte ori îţi vine să le pronunţi din nou şi în schimb dă glas noului gând „pot!” Cu cât urechile tale vor auzi mai des gura ta rostind acest lucru, cu atât mai uşor îţi va fi să crezi.
Gândeşte şi rosteşte
· Declar că pot totul în Cristos care mă întăreşte!
· Am scos cuvintele „nu pot” din vocabularul meu.
· Pot să fac tot ce spune Cuvântul lui Dumnezeu că pot!
· Îmi supun gândirea Cuvântului lui Dumnezeu şi întreaga mea viaţă se schimbă chiar azi!

Gândul energizant pentru ziua de azi:
Astăzi este prima zi dintr-o călătorie incredibilă.
Viaţa mea nu va mai fi niciodată la fel!

marți, 10 martie 2009

Manifest pentru pocainta -3-


UN SFAT *BIBLIC ÎMPOTRIVA APOSTAZIEI
-ghid,solutie,indemn
Ascult cu mare plăcere mărturiile voastre, si alte solutii biblice pe care le-ati aplicat(practicat, trăit in viaţa voastră personală).

Din partea Domnului Isus Hristos:
„te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.“ (Apocalipsa 3:18-22)...

„Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.
Ferice de cine îşi spală hainele ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porti în cetate.
Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună.” (Apocalipsa 22:12-15)
Din partea apostolului Pavel: „Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea,prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate.
De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.
Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.“ (2 Timotei 3:10-17)

„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă;
ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.
Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba.“ (2 Timotei 4:1-5)

Din partea apostolului Ioan: „Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.“ (1 Ioan 3:7-10)

De la profetului Daniel: „Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mânia şi urgia Ta de la cetatea ta Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt; căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor părinţilor noştri este Ierusalimul şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară. Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău, şi, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Faţa Ta peste sfântul Tău locaş pustiit…!
Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile noastre, şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!” (Daniel 9:16-19)

Din partea autorului manifestului:
  • Scapă de televizor. ( pacatul este interior prin gandire, inima, mental,vizual, sau modern prin internet).
  • Limitează activitatea la computer pentru temele de la şcoală, la muncă sau în scop decercetare.
  • Aruncă toate dvd-urile, revistele, CD-urile, posterele cu conţinut sexy, pornografic,violent, ocult, incluzând toată muzica rock sau heavy metal, creştină sau necreştină.
  • Fii la zi cu ce se întâmplă în jurul tău şi în lume, din publicaţiile creştine sau ştirile nepoluate de pe internet.
  • Cere-I lui Dumnezeu să te ajute să te întorci la El şi să te umple de Duhul Sfânt.
  • Asigură-te că citeşti zilnic din Biblie şi te rogi.
  • Cere-i lui Dumnezeu să-ţi descopere planul Său pentru tine şi implică-te în el imediat.
  • Stai aproape doar de creştini evlavioşi.
  • Scapă de toate hainele indecente.
  • Dacă ai o familie pune-o pe primul loc, după Dumnezeu.
  • Citeşte cărţi devoţionale de autori celebri, precum: C.H. Spurgeon, John Piper, John McArthur, Chuck Smith, etc.
TREI ATITUDINI CU PRIVIRE LA ACEST MANIFEST PENTRU TREZIRE SPIRITUALĂ.

1. Dacă eşti un creştin treaz, te bucuri la citirea acestui manifest şi îl vei trimite şi altor creştini.
2. Dacă eşti un creştin căldicel, probabil că te-ai simţit ofensat la început, dar ai realizat pe parcurs că este timpul să te trezeşti.
3. Dacă eşti un apostat, te vei revolta după citirea acestui manifest, dar dacă te vei pocăi cu adevărat, Dumnezeu va face din tine un credincios adevărat.
Manifest scris de Paul Dan

joi, 4 decembrie 2008

Lupta este grea ..dar se merita





Viata este o lupta grea, un conflict, o confruntare cu principiul raului, corp la corp. Fiecare centimetru patrat este disputat. Florence Nightingale

Milioane de creaturi spirituale umbla nevazute pe pamant si cand dormim si cand suntem treji. John Milton

Existenta Diavolului este atat de clar prezentata in Biblie incat a va indoi de ea inseamna a va indoi de Biblia insasi. Archibald Brown

Diavolul se teme de sufletul unit cu Dumnezeu cum se teme de Dumnezeu Insusi. Ioan al Crucii

Ai fost uns cu unei ca un atlet, un atlet crestin, ca pregatire pentru o lupta pamanteasca si ai fost de acord sa-t infrunti oponentul. Ambrozie de Milano

Arma lui Satan sunt confuzia si minciuna. Pune-i in fata adevarul si va pleca. Paul Mattock

Demonii spun un lucru pentru a te face sa pacatuiesti si alt lucru pentru a te coplesi cu sentimente de disperare. John Climacus

Diavolul poate imita oricare dintre lucrarile de salvare si harul mantuitor al Duhurilor lui Dumnezeu. Jonathan Edwards

Toti cei ce marturisesc despre Harul lui Dumnezeu descoperit in Christos ataca direct dominatia lui Satan. Thomas Cosmades

Ganditi-va ca Diavolul nu doarme, ci cauta sa ne distruga in mii de moduri. Angela Merici

Cauza principala a depresiei spirituale este necredinta. DACA nu ar exista necredinta, nici chiar diavolul nu ar putea face ceva. Cedam in fata diavolului si devenim victimele atacurilor lui pentru ca ascultam de el, nu de Dumnezeu.
Martyn Lloyd-Jones

Batalia spirituala, pierderea victoriei, are loc intotdeauna in lumea gandurilor. Francis Schaeffer

Inselaciunea, minciuna Diavolului consta din incercarea lui de a-l determina pe om sa creada ca poate trai fara Cuvantul lui Dumnezeu . Dietrich Bonhoeffer

Rugaciunea este arma cea mai puternica pe care o pot manui fiintele create. Martin Luther

Nu trebuie sa ne incredem in armura lui Dumnezeu, ci in Dumnezeul care ne-a dat armura , pentru ca toate armele sunt puternice numai in mana lui Dumnezeu. William Gurnall

Noi, cei care chemam Numele lui Christos cel crucificat alungam toti demonii de care voi va temeti ca de zei. Sfantul Anton din Egipt

Mult a stat spiritul meu incatusat, legat strans de pacat si de intunericul firii. Ochiul Tau a aruncat o raza de viata, m-am trezit , iar lumina a izbucnit in temnita mea. Lanturile au cazut, inima mea a fost libera, m-am ridicat si Te-am urmat. Charles Wesley.

Razboiul invizibil este real



Recent mi-am comandat aceasta carte " Razboiul invizibil" de Chip Ingram si am sa va provoc cu cateva ganduri din ea.

"Cand ne referim la demoni exista doua erori opuse si egale in care rasa noastra poate cadea des. Una dintre erori este sa ne indoim de existenta demonilor, iar cealalta este de a crede si de a manifesta un interes exagerat si nesanatos in privinta lor"
C. S . Lewis


Biblia afirmă clar: dacă eşti creştin, te afli în război. Abordarea noastră adoptă de obicei una din două poziţii extreme: sublinierea exagerată a puterii lui Satan sau ignorarea existenţei duşmanului personal. Războiul invizibil oferă o abordare echilibrată, biblică, a acestui subiect.

Pornind de la învăţăturile lui Pavel din Efeseni, capitolul 6, Războiul invizibil prezintă lucrurile pe care trebuie să le ştim despre Satan, demoni şi războiul spiritual. Vom învăţa cum:

  • Să ne pregătim pentru lupta spirituală
  • Să cultivăm o credinţă invincibilă
  • Să fim liberi de influenţa demonică

"Nu ai timp pentru răspunsuri banale şi vagi la probleme urgente şi dificile", spune Chip Ingram. Războiul invizibil ne va ajuta să ne înţelegem bine poziţia pe care o avem în Cristos, să îmbrăcăm armura spirituală a lui Dumnezeu şi să rezistăm atacurilor duşmanului.

Cartea reprezintă efortul meu de a construi un pod peste aceste poziţii extreme adunate din materialele despre războiul spiritual. Cu toate că este un studiu al capitolului 6 din Efeseni, cititorul va descoperi faptul că aplicaţia acestui pasaj este departe de a fi teoretică. Atunci când lucrezi într-o societate în care vrăjitorii sunt foarte zeloşi în incantaţiile lor îndreptate împotriva ta şi când pun un cap de cal pe stâlpul de vizavi de biserica ta, arătându-ţi astfel că vor să te blesteme, nu ai timp pentru răspunsuri banale şi vagi la probleme urgente şi dificile.

Realitatea este însă că opoziţia satanică, este în cea mai mare parte, extraordinar de subtilă şi fără manifestări spectaculoase sau dramatice. Din acest motiv, cartea va dezbate într-un mod mai intes planurile zilnice ale celui rău abordându-le dintr-o perspectivă biblică, directă şi relevantă.

Structura cărţii permite studierea facilă a subiectului. Experienţa îmi spune că credincioşii au fragmente de informaţii despre războiul spiritual, dar le este greu să pună aceste informaţii fragmentate cap la cap şi să le aplice. În consecinţă, cartea este împărţită în aceste patru secţiuni:

  • Războiul spiritual nivelul 1 - Ce trebuie să ştie fiecare credincios
  • Războiul spiritual nivelul 2 - Cum să ne pregătim pentru lupta spirituală
  • Războiul spiritual nivelul 3 - Cum să luptăm cu duşmanul şi să învingem
  • Războiul spiritual nivelul 4 - Eliberarea de influenţa demonică

Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să folosească materialul de faţă pentru a vă ajuta să cunoaşteţi adevărul care vă va face liberi "pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume"

(1 Ioan, 4:4).

miercuri, 3 decembrie 2008

Prejudecati stigmatizatoare biruite!!!



Vreau sa va prezint o scrisoare de pe grupul de rugaciune nationala Strajerii, a unei surori dragi mie, Lidia Sibisan, cea care in Sibiu mi-a fost lidera in Alege Viata. Am apreciat sinceritatea si toata consideratia o am catre astfel de slujitori vii si devotati ai Domnului nostru.

"Dragii mei, mari si minunte sunt lucrarile lui Dumnezeu "si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta"! Ma simt datoare sa va spun o lucrare de-a dreptul uluitoare pe care a facut-o Dumnezeu in mine intr-una din zilele de la Forumul de rugaciune. Este prea minunata ca sa o tin doar pentru mine! Ma numesc Lidia Sibisan, am 27 de ani si sunt misionara printre studenti in Bucuresti. M-am intors la Dumnezeu la 16 ani, intr-o Biserica baptista, cu toata inima (sau cel putin asa am crezut). Insa toata viata am fost legata de legiuni de duhuri de frica privind casatoria, datorita unor traume care mi-au marcat copilaria si adolescenta, dar si a legaturilor generationale (domeniu despre care nu am cunoscut nimic -din pacate- multi ani dupa nasterea mea din nou). (Mai concret, pentru cei ce vor sa stie: desi Dumnezeu imi vorbise cu privire la viitorul meu sot, nu am putut sa fac pasi din cauza duhurilor de frica care m-au legat - literalmente: teama/obsesia/ groaza ca trecutul se va repeta si in viata mea daca ma voi casatori, teama de prezent si viitor, teama de a iubi si a ma lasa iubita, teama de a nu fi tradata, teama de esec, teama ca nu voi fi sprijinita in lucrare, teama de a exprima ce aveam de la El in inima/de a fi vulnerabila, scepticism cu privire la o casnicie implinita, armonioasa, neincredere in buna credinta a celuilalt, etc, multe altele mai personale). Ajunsesem sa ma "linistesc" doar la gandul ca voi vrea sa nu ma casatoresc niciodata ca sa nu mi se intample nimic din aceste lucruri. Am ajuns la aceasta varsta chinuita mult de aceste legaturi puternice. Mentionez ca descrierea ce urmeaza nu este metaforica, ci reda la propriu ce mi s-a intamplat. Joi seara, in timp ce ma rugam cu doua surori si un frate, am simtit deodata fizic ca "cineva" imi strange corpul ca si cu o curea lata (in special de la umeri in jos), atat de puternic incat am simtit ca diametrul corpului meu s-a facut de 5 cm. Nu ma puteam misca si in clipa cand am inceput sa intru in panica, am inceput sa simt ca legatura ce ma strangea era calda, ca de foc-binefacator si simultan o pace adanca m-a umplut din cap pana in picioare. Inainte de incheierea rugaciunii, o data cu incetarea acestei strangeri puternice, am simtit ca de pe corpul meu a cazut ceva greu, ca o masa de fier, direct proportionala cu trupul meu. Am ramas pe loc ca "fulgerata" si nu am stiut ce s-a intamplat de fapt cu mine, dar din secunda aceea m-am simtit "ca noua", usurata, LIBERA. Cateva ore mai tarziu doar, mintea mea a realizat ce s-a intamplat, iar orele si zilele ce au urmat confirma marea mea eliberare de legaturile de frica (la fel ca toti prietenii mei apropiati si chiar membrii necrestini ai familiei mele.) Daca cumva v-ati identificat partial cu problema mea, va spun, prietenii mei: cereti si asteptati puterea eliberatoare a lui DUMNEZEU peste voi. Va veni, poate cand va asteptati cel mai putin. "Dar femeia aceasta care este o fiica a lui Avraam si pe care Satana o tinea legata de optsprezece ani, nu trebuia oare sa fie dezlegata de legatura aceasta...? Pe cand vorbea El astfel, toti potrivnicii Lui au ramas rusinati; si norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le facea El." (Luca 13:16-17) Binecuvantat sa fi Tu, Doamne Isuse! Continua sa faci lucruri minunate in noi si printre noi, iar noi nu ne vom opune transformarii dupa bunul Tau plac! "

Lidia Sibisan

luni, 25 august 2008

turn off, tune out, unplug

Cum poti darama intariturile lui satan daca nici macar nu ai puterea sa stingi televizorul ?
( Leonard Ravenhill)
turn off, tune out, unplug by Ben Rains.

I'll never understand why people spend so much time in front of television (or computer screens for that matter). There are so many other more interesting things to pursue in life.

vineri, 11 aprilie 2008

Luati coiful mantuirii si sabia Duhului












EFESENI 6:17

"Luaţi şi coiful mantuirii si sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu."

Cand credinciosul şi-a înţeles poziţia sa în Hristos în locurile cereşti, el a înţeles şi că are de dat o luptă, dar nu se teme fiindcă îşi cunoaşte locul unde se află. El este însă şi conştient că trebuie să se îmbrace cu toată armătura pe care i-a pregătit-o Dumnezeu, Nu însă această armătură îi asigură cerul pentru că, după cum am spus, el este deja în Domnul Isus, în locurile cereşti, ci îi este dată ca să învingă atacurile vrăjmaşului. Dacă platoşa are ca scop să asigure inima luptătorului, coiful îi va apăra capul căci o lovitură mai tare la cap îl scoate din luptă şi devine un invalid care nu mai poate lupta pentru Domnul Hristos.

Coiful acesta al mîntuirii pentru noi cei credincioşi este de o însemnătate covarşitoare. El este siguranţa mantuirii pe care o avem în Domnul Isus. Caţi credincioşi însă nu au coiful acesta pe cap! Ei se zbat în nesiguranţă şi se chinuiesc să facă şi ei sărmanii ceva ca să fie siguri că au mantuirea şi se trudesc s-o păstreze. Dar ea ne este asigurată de nenumărate locuri din Scriptură şi astfel, neţinand seama de aceste texte clare, pe deoparte ei se lipsesc de bucuria mantuirii depline în Hristos iar pe de altă parte nu-şi dau seama că dezonorează pe Domnul, arătand prin nesiguranţa lor că lucrarea de la cruce n-ar fi suficientă dacă nu fac şi ei ceva.

În textul nostru, Duhul Sfant pune alături de coiful mantuirii şi sabia Duhului, adică Sfîntul Cuvînt al lui Dumnezeu. Am spus mai sus că sunt nenumărate locurile care ne atestă siguranţa mantuirii. Soldat al lui Hristos, pune mana pe această sabie ca să te apere împotriva vrăjmaşului care vine cu tot felul de şoapte, îndoieli şi confuzii. Să luăm pildă pe Domnul Isus care atunci cînd a fost ispitit de diavolul, a folosit cu precizie această sabie: "Este scris." Să nu uităm însă că şi Satan cunoaşte ce este scris, de aceea să fim plini de Cuvantul lui Dumnezeu şi să-1 manuim cu iscusinţă. Vrăjmaşul are săgeţi pe care le foloseşte în viaţa noastră proprie - atunci cand neascultarea şi duhul de independenţa ne cuprind provocandu-ne amăgiri spirituale care sunt mai greu de recunoscut decît păcatul. Coiful mantuirii ne adăposteşte capul în întregime iar Domnul Hristos ne acopere prin prezenţa şi puterea" Lui biruitoare. Să nu uităm că "Satan are mai mult interes să facă pe un credincios să se poticnească în luptă decat să compromită un creştin lumesc, căci scopul lui este să dezonoreze pe Domnul Hristos şi Evanghelia în faţa lumii."


marți, 8 aprilie 2008

Scutul lui Christos stinge sagtile arzatoare ale Celui Rau










EFESENI 6:16

"Pe desupra tuturor, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău."

Cuvantul lui Dumnezeu dă scutului credinţei un loc de primă importanţă. Scutul acesta trebuie să protejeze întreaga noastră fiinţă. în armura soldatului din vechime, scutul era nelipsit şi mai de folos decat arma de atac. Să nu uităm că scutul acesta care face parte din armătura lui Dumnezeu, este un har, căci credinţa "nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu" (Ef. 2:8). Prudenţa şi perspicacitatea noastră, raţionamentele şi înţelepciunea firească, nu sunt de nici un folos pentru a ne proteja de "săgeţile arzătoare" ale vrăjmaşului nostru.

Care ar putea fi aceste săgeţi? în primul rînd - îndoiala "...oare a zis Dumnezeu...?". Apoi învinuirile crude şi vai ce arzătoare sunt acestea mai ales cînd vin de la fraţi; învinuiri lăuntrice cu privire la păcate care au fost pe deplin iertate în sangele Domnului Isus, dar care sunt încă vii în memoria noastră; iuţimea, mai ales cand este provocată cu răutate, poate duce la o ceartă, care dacă nu este curmată imediat, poate avea rezultate ireparabile; uşurătatea şi glumirea cu păcatul pot fi tragice dacă nu folosim scutul credinţei, pentru că Cel Rău cunoaşte toate părţile vulnerabile ale fiinţei noastre şi acolo îşi îndreaptă săgeţile arzătoare. Numai cu scutul acesta al credinţei putem stinge, putem face ineficiente aceste săgeţi.

In epistola către Evrei cap. 11 este de optsprezece ori spus: "prin credinţă..." ceea ce arată pe deoparte ce preţ pune Dumnezeu pe credinţă şi pe de altă parte ce rezultate nemaipomenite aduce ea. Şi tot în această epistolă Duhul Sfant spune: "...fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui." Credinţa aceasta vie se bazează pe făgăduinţele neschimbătoare ale lui Dumnezeu şi astfel ele devin o putere personală a fiecăruia dintre noi. Lupta este darză şi continuă pană vom pleca, de aceea acesta parte din armătura lui Dumnezeu nu trebuie să ne lipsească nici o clipă.

Suntem însă mîngaiaţi de gandul că, dacă altădată Dumnezeu i-a spus lui Avraam cand se întorcea de la o luptă crancenă şi inegală: "Avraame nu te teme; Eu sunt scutul tău", (Gen 15:1) cu cat mai mult astăzi El este scutul acelora care sînt copiii Lui; dar El îi vorbeşte lui Avraam şi de o răsplată foarte mare care este chiar El însuşi.

Săgeţile otrăvitoare şi arzătoare ale vrăjmaşului nostru ne pot răni, ne pot scoate din luptă, ne pot cauza dureri pînă la capătul vieţii, dar nu ne pot despărţi de Domnul Isus. El I-a biruit pe Satan care, crezand că L-a înfrant, a fost înfrant el însuşi.

joi, 3 aprilie 2008

Ravna Evangheliei Pacii











EFESENI 6:15

"Avand picioarele încălţate cu ravna Evangheliei păcii."

Textul acesta însemnează fără doar şi poate: "Să fiţi pregătiţi ca nişte mesageri gata să ducă vestea bună a păcii." Prin aceasta apostolul ne spune să fim totdeauna în alertă, avand răspuns imediat la orice întrebare şi dand fără ezitare o mărturie bună şi corectă. Lui Timotei, de pildă, îi spune: "Vesteşte Cuvîntul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blandeţea şi învăţătura." (2Tim.4:2). Şi desigur nu este neapărat vorba de a vesti Cuvantul de la catedră sau de a face o lucrare de felul acesta fără să fi fost trimis şi înzestrat de Duhul Sfînt cu darul de evanghelist, învăţător, de episcop sau orice altă lucrare în adunare. Aici este vorba de lucrarea de mesager sau de purtător al veştii bune la care suntem cu toţii chemaţi, fără excepţie, bărbat sau femeie. Ceea ce ni se cere este ravnă si dragoste pentru suflete.

Să ne gîndim la tăcerile noastre care au dezonorat pe Domnul şi care s-au datorat lipsei de curaj, sau ruşinii sau comodităţii noastre. Putem să fim plini de teorii frumoase, buni cunoscători ai Cuvantului, dar cand este vorba să spunem oamenilor despre Domnul Isus şi lucrarea Lui de la cruce, atunci tăcem! Şi cand, vai, cinstea şi slava lui Dumnezeu şi a Cuvantului Lui sunt zeflemisite, nu numai că nu protestăm dar ne arătăm chiar indiferenţi. Trec poate zile, săptămani şi luni fără să spunem un cuvant cuiva despre vestea cea bună a păcii. Şi de fiecare dată cand nu am luat poziţia de mesager, cand nu am ridicat drapelul Evangheliei, nu am făcut decat să întărim poziţia vrăjmaşului. Dumnezeu să ne dea supleţe şi atitudine de permanentă alertă care să prindă orice prilej pentru a aduce un suflet la Domnul Isus, pentru a sprijini pe cineva în suferinţă sau pentru a da mărturie despre adevărul lui Dumnezeu. Să nu spunem că nu avem ocazii de a mărturisi, căci ziua este plină de astfel de prilejuri. Lipsa de roadă în viaţa noastpu nu este din pricina lipsei de oportunităţi de tot felul de a face ceva pentru Domnul nostru ci pentru că n-avem dragoste pentru Domnul Isus şi pentru sufletele oamenilor. Da, ne lipseşte ravna de care vorbeşte textul nostru.

Să-I cerem lui Dumnezeu să ne trezească la realitate şi să ne izbăvească de somnul nostru, de egoism şi de comoditate. Să aducem întreaga noastră fiinţă ca o jertfă vie, plăcută lui Dumnezeu şi de folos pentru o lume ruinată în păcat. Să stăm în picioare pentru Domnul nostru, fiind încălţaţi cu ravna Evangheliei păcii ştiind că am ajuns la "sfîrşitul vremurilor" şi să nu ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu ca acela care a ascuns talantul în pământ.


miercuri, 2 aprilie 2008

Incinsi cu Adevarul
















EFESENI 6:14

"Avand mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii..."

Aceste două părţi ale armăturii celui credincios se completează una pe alta. Dacă nu suntem încinşi cu adevărul, atunci platoşa noastră, capătă fisuri. Lupătătorul Domnului care vrea să biruiască, chiar dacă se găseşte sub noul legămînt al harului, are totuşi nevoie să se îmbrace cu ce îi porunceşte Dumnezeu.

El trebuie să vegheze ca întreaga lui fiinţă să fie strînsă cu centura adevărului; el nu numai că trebuie să fie legat de adevărul biblic, dar întreaga sa viaţă trebuie să exprime dreptatea. Lipsa de sinceritate în viaţa creştină este deja o fisură: toate celelalte arme ale sale sunt atunci fără eficacitate. O fisură cat de mică în fuselajul unui avion în zbor poate duce la prăbuşirea lui.

Braul la o haină lungă - în orient - libera mişcările, permitea un mers uşor şi liber. Această "centură a adevărului" însemnează că atitudinile noastre, viaţa noastră, umbletul nostru sunt caracterizate de sinceritate, de lipsa oricărei duplicităţi sau prefăcătorii. Ea îi dă celui credincios o ţinută demnă care reflectă credincioşia lui faţă de Domnul Isus, mai întai şi apoi faţă de oamenii care îl înconjoară. De altfel, noi care suntem chemaţi să reflectăm chipul Modelului nostru desăvarşit, trebuie să-L arătăm în primul rînd ca ceea ce este El însuşi "Cel Adevărat". "îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii" este propriu zis protejarea inimii. Pe campul de luptă inima luptătorului credincios este ameninţată de tot felul de săgeţi arzătoare ale celui rău: viclenia, atracţiile lumeşti, porniri lăuntrice,frustrariile, poftele, egoismul, felurite glasuri, care uneori împrumută chiar limbajul Scripturii, pot pătrunde în inimă dacă nu este protejată de platoşa neprihănirii care este Domnul Isus însuşi. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi neprihănire. Să ne îmbrăcăm deci cu El, care a fost dat pentru păcatele noastre şi a fost înviat pentru neprihănirea noastră. A ne îmbrăca în Domnul Hristos este a trăi viaţa Lui de înviere. A ne îmbrăca deci cu platoşa aceasta a neprihănirii nu înseamnă nicidecum a îmbrăca o neprihănire a noastră: "să faci şi să nu faci" cutare sau cutare lucru, ci printr-o credinţă simplă, nefilozofată, să realizăm că de fapt noi suntem îmbrăcaţi în Domnul Isus pentru că suntem în El după cum a spus-o

El însuşi: "în ziua aceea veţi cunoaşte că......voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi." (Ioan 14:20).

Batalia pe care nu o putem "vedea"



















EFESENI 6:13

"De aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti sa va impotriviti in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare dupa ce veti fi biruit toate."

Stefan, inainte de a muri ca martir, a vazut pe Domnul Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu, gata sa-1 primeasca in slava. Domnul nostru este in picioare si noi soldatii Lui trebuie sa fim in picioare. Aceasta este pozitia credinciosului luptator, desi suntem "asezati in locurile ceresti, in Hristos."

Cand vrajmasul se arunca asupra noastra, cand lupta este grea, sa ramanem in picioare in Domnul Hristos, sa nu ne clatinam, sa nu ne temem de nimic si sa nu ne rotim privirile in jurul nostru cu ingrijorare! (Isa. 41:10) Dumnezeu vrea sa ne vada in picioare in duh, fermi in Domnul Isus, intariti de puterea Lui biruitoare si imbracati cu armatura Lui, infruntand pe vrajmas si ducand lupta dupa poruncile date.

Cand in rugaciune, Dumnezeu ne pune pe inima un suflet incercat, obiect al asalturilor vrajmasului, sa ne tinem in picioare pentru el si intariti in Domnul, in numele Biruitorului, sa rezistam vrajmasului, luptand pentru acel suflet; "Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile Diavolului." (1 loan 3:8); sa invocam aceasta fagaduinta! Ca si Moise alta data, sa ne ridicam mainile inaintea tronului, sa respingem orice infrangere si prin rugaciunile noastre sa inconjuram cu un zid protector pe aceia care lupta.

Pentru ca Domnul ne spune: "impotriviti-va!", s-o facem. Domnul Hristos vrea sa intensifice lupta noastra impotriva vrajmasului, caci "ziua cea rea" este aproape. in ciuda oboselii luptei si desi suntem tinta vrajmasului, vom ramine in picioare, neatinsi si biruind totul datorita armaturii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Fara-ndoiala insa ca lupta noastra, lupta credintei este in permanenta insotita de harul lui Dumnezeu si biruinta este deci datorita aceluias HAR. Sa nu uitam ca Omul Isus Hristos a avut o lupta mult mai grea decat noi, tot timpul vietii Lui pe pamant si a biruit totul fiind intr-o permanenta si neintrerupta legatura cu Tatal Sau, izvorul nesecat al oricarui har. Numai un credincios devotat poate sa spuna cat este de grea lupta pe care o are de dus: impotriva lui Satan si a hoardelor lui, impotriva lumii si impotriva lui insusi. Unui astfel de credincios Cuvintul ii spune ca avem un Mare Preot care a fost ispitit in toate, ca si noi, dar fara pacat... : "Sa ne apropiem,dar de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa aflam har ca sa fim ajutati la vreme de nevoie." (Evr. 5:16)


Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică