Daca ma incred in mine ..sunt un nebun

Azi citeam un gand pe Twitter la fr. pastor Marius Cruceru si anume:
"The men who really believe in themselves are all in lunatic asylums." - G. K. Chesterton si imediat am cautat si eu cateva ganduri oferite de el.
Este foarte adevarat, ca omul centrat pe sine, se crede un axis mundis, un buric al pamantului, un om unidirectional.

Scriptura insa ( care pentru multi este doar o sursa de "informare" nu si de transformare) proclama:

Psalmul 37:5. "Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El, si El va lucra,"

Proverbe 3:5. "Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta!

6. Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile.

7. Nu te socoti singur intelept; teme-te de Domnul si abate-te de la rau!"

Sa ne punem toata increderea noastra in Dumnezeu, nu in capacitatiile si fortele noastre.
Sa ne incredem deplin in EL si nu vom fi dati de rusine.
Sa nu traim centrati pe personalitatea noastra ci sa fim oameni centrati in Evanghelie. Domnul Isus Christos sa fie centrul vietii noastre. Orice facem pe acest pamant sa facem constienti de realitatea ca El este prezent langa noi, ne vede, ne supravegheaza, ne motiveaza, ne ridica atunci cand cadem, ne intareste inima si pasii spre a ajunge la El in cer.

"Oamenii care cred cu adevarat in ei insisi se afla toti in azile de nebuni".

"Omul cu adevarat maret, ii face pe toti oamenii sa se simta importanti".

"In Biblie ni se spune sa ne iubim semenii si de asemenea sa ne iubim dusmanii, probabil pentru ca in general sunt unii si aceiasi".

"Toleranta este virtutea omului fara convingeri".

Gandite bine de Gilbert Keith Chesterton

De ce sunt pe acest pământ?

In "The Reason for God", Timothy Keller a afirmat:

"Dumnezeu nu ne-a creat pentru a primi [de la noi] bucuria cosmică şi infinită a dragostei şi a glorificării, ci să o împartă. Am fost creaţi pentru a ne alătura dansului*(dans este folosit ca o metaforă a relaţiei din Sfânta Treime, în care fiecare se bucură de şi caută gloria şi fericirea celeilalte). Dacă ne vom centra vieţile pe El, servindu-l nu din interes egoist, ci doar de dragul a ceea ce este El, de dragul frumuseţii şi gloriei lui, ne vom alătura dansului şi vom fi parte a bucuriei şi a dragostei în care el locuieşte. Am fost gândiţi, deci, nu doar pentru a crede în Dumnezeu într-un mod general, nu pentru un fel vag de inspiraţie sau spiritualitate. Am fost făcuţi pentru a ne centra vieţile pe El, să facem scopul şi pasiunea vieţii noastre din a-L cunoaşte, a-L servi, a ne desfăta în El şi a ne asemăna cu El. Acestă creştere în fericire va continua etern, mărindu-se inimaginabil."

Sursa: Vasile Tomoiaga,
Clujulevanghelic

Trăind cum a trăit ISUS (3)

"Când mulţimea s-a îngrămădit în urma Lui, vrând să-L proclame rege peste ei, S-a strecurat, în linişte, afară dintre ei (Ioan 6:15). El a dorit să fie cunoscut numai ca „Fiul omului”.
El nu a căutat, nici n-a arătat vreun interes pentru onoarea dată de oameni. El a trăit numai înaintea feţei Tatălui Său, şi a fost pe deplin mulţumit să treacă prin viaţă nebăgat în seamă şi dispreţuit de oameni. ( Era placut Tatalui si era placut celor neprihaniti).

Pentru El a contat numai aprobarea Tatălui.

Când Isus vindeca pe cineva sau făcea vreo minune, cerea insistent ca nimeni să nu ştie despre acel miracol, pentru că minunile Lui erau fapte de îndurare faţă de anumite persoane aflate în nevoie, şi nu isprăvi publicitare. Chiar şi atunci când a înviat pe fiica lui Iair din morţi, El a dat instrucţiuni stricte aparţinătorilor fetiţei să nu spună nimănui despre acest miracol (Marcu 5:43). Numai după ce Isus a părăsit acest Pământ, apostolii I-au făcut publică biografia vieţii.
Când a luat un lighean de apă şi a spălat picioarele ucenicilor Săi, în ultima noapte dinaintea crucificării Sale, această faptă a fost reprezentativă pentru întreaga Lui viaţă. El a fost un slujitor al tuturor oamenilor. El a observat de-ndată că picioarele ucenicilor erau murdare şi tot de-ndată a luat ligheanul pentru a face ceea ce era necesar, în loc să aştepte pentru a vedea dacă altcineva ar fi făcut acest lucru. Acea acţiune a simbolizat o viaţă dedicată slujirii altora. Isus nu a aşteptat să fie rugat să facă ceva.

El a văzut nevoia şi a făcut ce trebuia.

Isus a fost tovarăş apropiat cu cei din pătura cea mai de jos a societăţii şi a trăit printre ei ca egalul lor, şi totuşi, chiar dacă El a fost fără păcat şi desăvârşit, El niciodată nu i-a făcut pe alţii să se simtă jenant din cauza imperfecţiunilor lor. El nu-şi dădea aere de superioritate când mergea din loc în loc cu ucenicii Săi. De fapt, relaţia Lui cu ucenicii era atât de degajată, încât aceştia se simţeau liberi să-L dojenească şi chiar să-I dea sfaturi (Matei 16:22, Marcu 4:38; 9:5).
Umilinţa Lui Isus o vedem şi în faptul că a căutat părtăşia cu ucenicii Săi, în rugăciune. În grădina Ghetsimani El a cerut lui Petru, Iacov şi Ioan să se roage cu El, pentru că sufletul Lui era „cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38). Isus a fost conştient de cumplita slăbiciune a trupului pe care-L primise; de aceea, El a căutat părtăşia lor în rugăciune.
Tocmai datorită faptului că noi nu suntem destul de sinceri în a recunoaşte lipsa noastră de însemnătate, manifestarea puterii lui Dumnezeu prin noi este limitată. Isus ne-a arătat calea umilinţei. Ea este calea prin care ne recunoaştem slăbiciunea trupului şi lipsa noastră de însemnătate ca fiinţe omeneşti.
Tocmai pentru că Isus S-a smerit, de aceea Dumnezeu L-a ridicat la cea mai înaltă poziţie din Univers (Filipeni 2:9). Aceia care merg cel mai departe pe calea smereniei vor sta împreună cu Isus în slavă, la dreapta şi la stânga Lui.
Pe toată durata vieţii Lui, Isus a continuat să Se coboare. Coborând din Cer, a continuat să meargă în jos, jos, jos tot timpul, până la cruce. Niciodată nu a luat-o în sens invers, căutând să meargă în sus.
Astăzi există numai două duhuri care lucrează pe Pământ. Unul, duhul lui Satan (Lucifer), îi zoreşte pe oameni să meargă în sus, fie în ierarhia lumii, fie în cea a creştinătăţii. Celălalt, Duhul lui Hristos, îi conduce pe oameni să meargă în jos, asemenea Stăpânului lor. La fel ca bobul de grâu, Isus S-a îndreptat în jos, şi toţi ucenicii Lui adevăraţi pot fi identificaţi inconfundabil prin această caracteristică.
Umilinţa lui Isus este văzută, în toată splendoarea ei, în moartea Lui. Nu a fost vreodată o judecată mai nedreaptă ca aceea prin care a trecut Isus.

Totuşi, El s-a supus în tăcere la răniri, insulte, nedreptăţi, înjosiri şi batjocuri. El nu i-a blestemat pe duşmanii Săi, nici nu i-a ameninţat cu răzbunare şi nici n-a chemat în ajutor pe îngerii Săi. El a renunţat la toate drepturile Lui de Fiu al lui Dumnezeu.

"Pumnul strâns” este un simbol specific rasei umane, semnificând, atât dorinţa acesteia de a ţine morţiş la propriile drepturi, puteri şi posesiuni, cât şi ameninţarea contraofensivei în cazul în care este atacată.Isus, însă, în loc să strângă pumnul, a deschis palmele Sale de bunăvoie pentru a fi străpunse de piroane pe cruce. Palmele Lui au fost deschise întotdeauna, dăruind, dăruind şi iarăşi dăruind. În final Şi-a dăruit propriaviaţă. Aceasta este umilinţă adevărată. Şi aceasta este adevărata “bărbăţie”, aşa cum Dumnezeu a intenţionat să fie.Ucenicul lui Isus, care vrea să manifeste natura divină,

trebuie să fie dispus să sufere nedreptatea fără să se plângă.

Biblia spune că: "Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui ... când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător" (1 Petru 2:20-23).Umilinţa lui Isus nu I-a permis să judece pe nimeni. Singur, Dumnezeu este Judecător al tuturor oamenilor; şi orice om care judecă pe altul, ocupă, prin aceasta, locul pe care singur Dumnezeu este autorizat să-l ocupe. Ca om pe pământ, Isus a spus, "Eu nu judec pe nimeni" (Ioan 8:15). El a încredinţat toată judecata Tatălui Său, iar noi vedem şi aici frumuseţea umilinţei Lui.Isus S-a supus, de bună voie, morţii umilitoare pe care Tatăl Său a hotărât-o pentru El. Dincolo de instrumentele umane care au plănuit şi executat crucificarea Lui, El a putut desluşi mâna Tatălui şi a băut de bunăvoie paharul pe care I "L-a dat Tatăl" (Ioan 18:11).

"S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce" (Filipeni 2:8).Acesta este adevăratul Isus al Scripturilor

Spre deosebire de evangheliştii moderni, El nu a fost onorat ca o celebritate sau ca un star de cinema. Din contră, El a fost dispreţuit şi respins de oameni; şi lumea din vremea Lui s-a debarasat de El, pironindu-l pe o cruce. Lumea de astăzi nu este diferită; şi ucenicul nu este mai presus decât Domnul lui. Un creştinism care este popular şi atrage onoarea lumii este o falsificare a adevăratei credinţe. Întreaga viaţă a lui Isus, de la naştere până la moarte, a demonstrat faptul că "ceea ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu." (Luca 16:15)."Învăţaţi de la Mine”, a spus Isus, „căci Eu sunt blând şi smerit cu inima" (Matei 11:29). Umilinţa a fost principalul lucru pe care Isus l-a cerut ucenicilor Săi, să-l înveţe de la El. Tot aceasta este ceea ce trebuie să învăţăm şi noi de la El."

Zac Poonen - predica" Ultimele zile"- Marea Amagire

Zac Poonen - Traind cum a trait Isus -1-

Zac Poonen - Traind cum a trait Isus -2-

Zac Poonen - Articole si carti

Priviti tinta la Isus

Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Evrei 12:2.

Atunci când autorul Epistolei către Evrei ne îndeamnă să privim la Isus (Evrei 12,2), el foloseşte cuvântul grec "aforontes", care înseamnă să ne fixăm privirea asupra lui Cristos, fără să mai ţinem cont de nimic altceva dimprejurul nostru.

Cea mai bună metodă pentru a depăşi păcatul este să ne mutăm privirea de pe ceea ce ne ispiteşte şi să ne-o aţintim asupra lui Cristos prin rugăciune. "Cu ochii aţintiţi asupra lui Isus" (Evrei 12,2). Trebuie să nu ne concentrăm atenţia asupra obstacolelor pe care le întâlnim în viaţă. Cu cât privim mai mult la obstacole, cu atât ele ne ameţesc mai mult şi ne copleşesc. Doar atunci când Petru a privit spre obstacole, adică spre vânt şi spre valuri, doar atunci a început să se scufunde. Cât timp şi-a aţintit privirea asupra lui Cristos, el a umblat pe ape ca pe pământ. Cu cât este sarcina noastră mai dificilă, cu cât ispitele din jurul nostru sunt mai mari, cu atât mai important este să privim la Isus.

Cinci băieţi, care se jucau la ţară într-o zi de iarnă, s-au hotărât să vadă care dintre ei poate face cele mai drepte urme prin zăpadă. Băieţii îşi puneau cu grijă pe rând tălpile una în faţa celeilalte, cât mai drept posibil, dar ajungând la capătul drumul şi privind înapoi nu mică le-a fost dezamăgirea: în locul unei linii drepte era una şerpuindă. Unul dintre ei lăsase însă în urmă o linie dreaptă. Au sărit pe el să afle cum a reuşit.

"Nu m-am uitat la picioarele mele. Am ales un copac din faţă şi am mers direct spre el." Dacă dorim să lăsăm urme drepte în urma mersului nostru din fiecare zi, pentru ca alţii să vină după noi, trebuie să avem minţile centrate pe Cristos, nu pe noi. Trebuie să "alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Isus" (Evrei 12,1-2). Aşa după cum marinarii menţin cursul spre destinaţia lor privind la stele, aşa şi noi creştinii trebuie să menţinem cursul spre destinaţia noastră privind la Domnul Isus.

Să ne întoarcem pentru un moment la lecţia Evangheliei. Când Isus l-a văzut pe Petru scufundându-se, El "îndată" a întins mâna şi l-a prins. Nu l-a lăsat pe Petru să meargă la fund, ca să îl înveţe minte, ci l-a prins de îndată. Isus este acolo unde este nevoie de El. A fost şi va fi mereu acolo, până la sfârşitul timpurilor. El este ajutorul nostru mereu prezent. Alergând în cursa vieţii, să privim mereu la El cu credinţă.

Închei cu cuvintele lui Annie Johnson Flint:

"Nu mă uit înapoi; Dumnezeu cunoaşte eforturile nerodnice, orele pierdute, păcatele, regretele; i le las toate Lui, care milostiv iartă şi apoi uită. Nu mă uit înapoi; Dumnezeu vede întreg viitorul, drumul care, lung sau scurt, mă va conduce acasă, iar El va trece împreună cu mine prin orice încercare şi va duce pentru mine greutăţile care vor veni. Nu mă uit în jurul meu când teama mă asaltează, oricât de sălbatic ar fi tumultul al mărilor agitate ale pământului; oricât de întunecată ar fi lumea, plină de rele şi nenorociri. Nu privesc la ele; căci atunci m-aş simţi mizerabil; nu am în mine nimic în care să îmi pun încrederea, nimic nu e ferit de eşecuri şi lipsuri, şi de strădanii neputincioase care se prefac în praf. Ci privesc sus - la chipul lui Isus, pentru că acolo inima mea se poate odihni, temerile mele sunt potolite; şi acolo este bucurie, şi iubire, şi lumină în întuneric, şi pace perfectă, şi fiecare speranţă e împlinită."

1. "Nu pot"

De astăzi vom parcurge un material practic şi ziditor. Adesea mintea şi gândirea noastrâ este influenţată de Satan pentru că ii permitem acces şi pentru că nu ne incredem cu credincioşie in promisiunile lui Dumnezeu. Unele afirmaţii dacă sunt repetate, pot produce afectiuni cronice, iar apoi situaţia devine tot mai imposibilă. Dar nimic nu este imposibil atunci cand esti Copil de Rege, cand esti un fiu, sau fiica adoptata si infiata de Dragostea lui Dumnezeu care poate lucra in si prin viata voastra, daca strigam la El, daca ii cerem ajutorul.

El sa va binecuvanteze din plin cu Pacea Lui si cu Purtarea lui de grija.
„Nu pot!”
Sunt atât de multe lucruri pe care oamenii cred că nu le pot face. În fiecare zi sunt chinuiţi de gânduri care spun: „Nu pot să mă schimb!”; „Nu pot să cred!”; „Nu mai pot continua!”; „Nu pot să reuşesc!”; „Nu pot să iert!”; „Nu pot să-mi revin!”; „Nu-mi pot atinge scopurile!”; „Nu pot să mă angajez!”; „Nu pot să mă căsătoresc!”; „Nu pot să-mi termin studiile!”; „Nu pot să-mi plătesc facturile (datoriile)!”; „Nu pot să-mi găsesc un rost în viaţă!” şi lista continuă la nesfârşit. Această mentalitate şi atitudine te programează pentru eşec, pentru abandon, pentru o viaţă negativă, de înfrângere. Acesta este un gând otrăvit din care nu mai trebuie nici să sorbi nici să guşti.

Astăzi noi postim de (ne abţinem de la) gândul „Nu pot…” şi îl înlocuim cu gândul „Pot …” În Filipeni 4:13 Pavel declară „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte!” Henry Ford, unul dintre cei mai mari inovatori şi mentori americani, a făcut celebra afirmaţie: „Gândeşte-te că poţi, sau gândeşte-te că nu poţi! Oricum vei avea dreptate!” Ce înseamnă asta? Sună foarte asemănător cu textul din Proverbe 23:7 – „Căci omul este ceea ce gândeşte în sufletul lui!”
Nu uita:

Duhul lui Dumnezeu locuieşte în tine!

Acesta este un adevăr uluitor, pentru că înseamnă că tu POŢI face ceea ce El POATE face în tine şi prin tine. 1 Ioan 4:17 – „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.”
Schimbă gândul azi
Aminteşte-ţi de mica locomotivă care a reuşit! În urmă cu 50 de ani, cartea intitulată „Mica locomotivă care a reuşit” se adresa unei generaţii de copii în felul următor: „Cred că pot! Cred că pot! Cred că pot!” ŞI A REUŞIT!
Rosteşte „Pot!”
Prin simpla pronunţare a acestui adevăr în mod repetat, viaţa ta va lua turnura pe care o doreşti, prin puterea lui Dumnezeu.
Umple-ţi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Filipeni 4:13 –

„Pot totul în Cristos, care mă întăreşte.”

Scoate chiar azi cuvintele „nu pot” din vocabularul tău. Opreşte-te ori de câte ori îţi vine să le pronunţi din nou şi în schimb dă glas noului gând „pot!” Cu cât urechile tale vor auzi mai des gura ta rostind acest lucru, cu atât mai uşor îţi va fi să crezi.
Gândeşte şi rosteşte
· Declar că pot totul în Cristos care mă întăreşte!
· Am scos cuvintele „nu pot” din vocabularul meu.
· Pot să fac tot ce spune Cuvântul lui Dumnezeu că pot!
· Îmi supun gândirea Cuvântului lui Dumnezeu şi întreaga mea viaţă se schimbă chiar azi!

Gândul energizant pentru ziua de azi:
Astăzi este prima zi dintr-o călătorie incredibilă.
Viaţa mea nu va mai fi niciodată la fel!

Imbracati in Christos - Paul Washer

Caracter dumnezeiesc- Godly wo(man)

emil - alex palade

Caracteristici ale personalităţii divine

Puterea Lui dumnezeiască ne-a dăruit TOTUL în ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoașterea Celui care ne-a chemat la slavă şi puterea Lui, prin care ne-au fost dăruite promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să deveniţi părtaşi ai naturii (firii) dumnezeieşti, după ce aţi scăpat de degradarea care este în lume prin pofte. 2 Petru 1:3-4

Versetul acesta mi-a dat mult de gândit in ultima perioadă, iar acum am gasit şi un simt practic.
Domnul vrea sa devenim, (Cornilescu a tradus " să ne facem părtaşi firii dumnezeieşti") asemănători in Caracter, Imaginii, naturii, firii şi Chipului Său dumnezeiesc.

Suntem conştienţi cu totii că nu există o personalitate perfectă, dar dacă ar fi una, aceasta va oglindi imaginea lui Dumnezeu. Doar El este desăvîrşit şi Perfect in Sfinţenie şi Dreptate, Dragoste, Putere.
Eu mereu mă gândeam la termenul fain in engleză:"godly man, godly women," care ar fi corespondentul in limba noastră.
Apoi am decis să las Scriptura să vorbească şi astfel am descoperit cu bucurie şi uimire acest verset din a doua epistolă a lui Petru, să il lasi pe Dumnezeu să te formeze şi invete cum să dezvolti practic un caracter evlavios, dumneiesc, prin Puterea Evangheliei si a Puterii Duhului Său Sfânt şi având garanţia Promisiunilor Lui sigure şi glorioase.

Slavă Lui Dumnezeu căci merită să fie Glorificat prin viaţa şi evlavia primită tot de la EL.
Noi nu avem nimic. Nu merităm nimic.
El are Totul. El merită Totul.

CARACTERISTICI ale Personalităţii "dumnezeieşti" 2 Petru 1:4

1. Iertare. Eliberarea altora de vină şi refacerea armoniei.
2. Legământ. A face promisiuni şi a le implini.
3. Compasiune, Milă. Înseamnă a pătrunde în problemele celui de lângă tine în aşa fel ca problemele lui să devină ale tale.
4. A simboliza. Nu numai concret, dar şi intr-un mod abstract, intr-un mod creativ.
5. A fi creativ. A aranja intr-o combinaţie lucrurile în aşa fel incât ele să arate astfel decât cum au fost.
6. Să te inchini. Aceasta in mod deliberat şi cu respect.
7. Conştiinţa de sine. Aceasta inseamnă să fii conştient de ceea ce eşti.
8. Să fii capabil de evaluare. Aceasta inseamnă să procedezi la evaluarea problemelor neţinând cont de propriile probleme (trebuinţe).
9. Să fii raţional. Inseamnă a folosi modele de gândire.
10. A urî. A distruge acele dorinţe care nu sunt după voia lui Dumnezeu.
11. A iubi. Un act deliberat, in care se asigură binele pentru celălalt.
12. Intelepciune. Frica de Dumnezeu este inceputul inţelepciunii. Înrudit cu înţelepiciunea este reverenţa. Înseamnă "cunoaştere" . Intelepciunea inseamna a avea Gândul lui Dumnezeu.
13. Abilitatea de a fi responsabil.
14.Abilitatea de a cunoaşte pe Dumnezeu. Comunicarea, experienţele, interacţiunea cu Dumnezeu. Această stare se găseşte in Trinitate.
15. Abilitatea de a decide.
16. Abilitatea de a il cunoaşte pe Satan. Comunicare, experienţă, interactionează cu Satan.
17. Abilitatea de a avea calităţi spirituale. Dumnezeu transcede trupul şi materia. Este posibili să crezi că El a impărţit din atributele Sale, binenţeles parţial cu fiinţa umană.
18. Sexualitatea. Aspect spiritual, comun, personal, şi psihic al acestei abilităţi este comparată cu Christos, Biserica şi Trinitatea.
19. Comunicabil. Gânduri, simţăminte, intuiţie, speranţe, visuri, greşeli, succese, imaginaţie. Pot fi comunicate unic şi interuman.
20. A guverna. Desemnarea socială pentru această lucrare seamănă cu cea a lui Dumnezeu care a ales să guverneze peste fiinţa umană.
21. Folosirea puterii intr-un mod conştient şi ales.
22. Social. A intra in viaţa altora personal şi spiritual.

Paul Washer

"Predicile mele despre Dragoste nu prea ajung pe youtube"
Paul Washer

Mulţi creştini, pe care ii cunosc şi eu il consideră pe Paul Washer, crud,dur, brutal, lipsit de iubire şi mulţi dintre ei chiar au inceput să-l urască in Sua. Dar cine îl cunoaşte cu adevărat este îndrăgostit de caracterul lui predat Domnului Isus. De fapt il iubesti pe Domnul lui care lucrează in inima lui. E minunat să ştii că il lasi pe Dumnezeu la lucru in viaţa ta şi prin inima ta.

Andrei : valoarea individului

Un lucru pe care l-am observat în toţi anii mei de lucrare este că cele mai eficiente şi importante aspecte ale evanghelizării au loc de obicei la nivel personal, individual.

Cei mai mulţi oameni nu vin la Christos ca reacţie imediată la o predică pe care o aud într-o sală plină de oameni. Ei vin la Christos din cauza influenţei unei persoane. - John MacArthur

Apostolul Andrei era un asemenea om. El era cunoscut pentru faptul că aducea persoane la Christos. Primul său act dupa descoperirea lui Christos a fost să-l aduca la Domnul pe Petru. Cu ocazia hrănirii celor cinci mii, Andrei a fost cel care l-a adus la Christos pe băieţelul cu pâinile şi peştii ( Ioan 6:8-9). Când grecii au dorit sa-L vadă pe Isus, Filip s-a dus la Andrei ca sa-l ajute ( Ioan 12:20-22).
Iată cum pare să fi lucrat Andrei în mod obişnuit: unul -câte-unul. El a înţeles valoarea împrietenirii cu un om şi apoi aducerea acelui om la Christos.
Poate că nu ai inzestrări de lider sau capacitatea de a vorbi în faţa unor mulţimi mari de oameni. Aceasta nu înseamnă că nu ai o lucrare de evanghelizare eficientă.
Fii un Andrei faţă de oamenii pe care îi cunoşti şi fă'le cunoştinţă cu Christos. Domnul poate folosi mărturia ta tăcută în moduri cu totul neaşteptate !

Versetele care le-am ales anul acesta în lucrarea de tineret sunt :
1 Ioan 2:6

Cine zice că rămâne în EL trebuie să trăiască şi El cum a trăit Isus

2 Petru 1:4

să ne facem părtaşi firii (naturii) dumnezeieşti

Rugăciunea- dorinţa-acţiunea şi practica faptelor noastre să fie:
"Doamne ajută-ne să ne asemănăm cu Fiul Tău Isus Christos, să ne aşezăm sub Domnia Lui şi să slujim cu iubire pe Tine, apoi pe semeni, păzind Voia si Dorinţele Tale".

Când suferința te distruge…

Economia și situația socială ne împinge spre direcții ce nu ne-am gândit că le vom întâmpina în viață. Fie că ești creștin sau nu, suferința este aceeași. Ea nu are culori diferite și nici oameni preferați. Ea nu bate la ușă, ci te lovește ne anunțat. Suferința este mai răspândită decât bucuria - atât în ziare cât și pe micile ecrane. La radio nimeni nu dorește să discute despre suferință, deoarece, imaginile acesteia nu pot fi percepute de ascultător. Pe această undă tot ce poți auzi sunt strigăte lipsite de grafica umilă a omului distrus. Și totuși, cine s-ar fi gândit că omul trebuie să treacă prin suferință pentru a câștiga viața?

Oare chiar treci prin suferință?

De multe ori, ne închidem în noi înșine. până acolo că nu mai avem capacitatea de a distinge situația în care ne regăsim. Din această cameră de criză, cu voci amare, strigăm spre Dumnezeu ,spunând că nu există. Nu doar atât, căci nu suntem mulțumiți cu acest stadiu, dar vrem să acuzăm pe oricine afirmând că ei sunt cauzele suferinței. Tot ceea ce este în jurul nostru este o paradă a modei, în care, credem noi, cel care suferă cel mai mult este cel mai tare. Iată ce poate creea un om ce se închide în el însuși. Acțiunile sale îl auto-distrug trăind. Poate că este timpul să devenim reali, uitându-ne în jurul nostru, pentru a realiza că în societatea noastră sunt oameni ce suferă mult mai mult decât noi. Problema noastră capitală este că am devenit atât de egoiști încât nu mai avem capacitatea de a vedea abilitățile noastre și ale celor din jur. Ne-am auto-distrus exclamând că suferim datorită altor oameni. Stoparea auto-distrugerii este simplă: ieși din cutia individualismului și cere ajutorul prietenilor tăi. Poate că vei avea curajul și credința de a cere ajutorul Celului pe care nu dorești să-L chemi, adică Dumnezeu.

Nu te juca de-a suferința, ea te poate ucide!

Este o anomalie să afirmăm că suferim datorită păcatului sau datorită unui păcat. Totodată, este o eroare dacă ignorăm că suferința, uneori este cauzată de păcat. Înainte de toate, este necesar să recunoaștem că am văzut oameni ce trăiesc în condiții și situații mult mai jalnice decât cele prin care trecem noi. Dacă vrem să vedem cât de periculoasă este suferința, tot ceea ce trebuie să facem este să ieșim la marginile orașului, unde întâlnim oameni pentru care suferința este considerată ca și o viață normală. Am devenit intelectuali, capabili să învinuim oamenii din jur, și în cele mai umile situații, am îndrăznit să-L lovim sau să-L acuzăm pe Dumnezeu. Însă, prin acest proces, am uitat că, atunci când strigăm și țipăm din adâncul inimii zdrobite, trebuie să ne oprim, trebuie să devenim statici, trebuie să-I oferim Domnului spațiu necesar pentru a intervenii în valea plângerii și a durerii. Am devenit atât de activi încât nu mai avem timp să așteptăm liniștiți (deși cu lacrimi și plânsete nemărginite) cuvintele Celui care deține cheia inimii și minții tulburate și necăjite de necaz și ocară. Prin faptul că respingem să-L lăsăm pe El să lucreze (și prietenii noștri), alegem să ne sinucidem, să ne auto-distrugem, iar cu asta, distrugem mai multe vieți. Suferința nu este o joacă. Suferința nu este titirez manipulat și controlat de om. Suferința nu este controlată de intelectualitate sau mândrie. Suferința este esența vieții oricărui om. Fără ea omul este inexistent.

Suferința te formează

Cine s-ar fi gândit că omul trebuie să treacă prin suferință pentru a câștiga viața? Omul, în rațiunea sa de capacitate umană, concepe că o viață bună și binecuvântată este o viață fără tensiuni, fără suferință, fără întrebări copleșitoare, fără nimic negativ. Undeva omul și-a format o mentalitate că suferința este asociată cu păcatul, cu sfera negativă a vieții. Ne-am înșela dacă am accepta să abordăm o astfel de penibilitate în viața de zi cu zii. În viața mea am trecut prin multă suferință, și probabil veți spune că acestea sunt doar povești sau că nu înțelegeți prin ceea ce trecem noi.

Așa cum am menționat mai sus, suferința este prezentă în lumea noastră în multe feluri și culori.

Pentru mine personal, suferința a început în momentul în care am realizat că mă aflu într-o casă de copii, unde zi și noapte eram măcelărit și exploatat de niște ființe umane, care în acel moment scoteau în evidență caracterul unui animal. Cu siguranță, după atâția ani (18) de lovituri și nopții nedormite, puteam să-L învinuiesc pe Dumnezeu. Unde ai fost Tu? De ce ai permis astfel de lucruri să se întâmple unui copil nevinovat? Care a fost motivul pentru care creștinii m-au respins pentru că eram un căminar? Unde mai este dragostea aceea sfântă? Mai ești acolo sau ai murit?

Observați că întrebările mele nu și-au găsit nici în ziua de astăzi răspunsurile, și asta datorită faptului că am înțeles greșit ce înseamnă suferința.

Cu ani mai târziu, și asta după ce m-am decis să-L urmez pe Cristos, am realizat că suferința ne formează atât caracterul cât și viața față de Cel care ne-a dăruit-o. Am înțeles că omul este cel care este capabil să distrugă ceea ce este în preajma acestuia. Când am privit mai atent spre Scriptură - am observat că omul a fost atât de inteligent încât și-a ucis propriul Mântuitor. Tot din acest Cuvânt am învățat că suferința este prezentă în aceeași comunitate, unde își desfășoară activitatea bucuria și fericirea. Am realizat că Dumnezeu a creat o lume, în care, atunci când sunt lovit cu paletele de tenis peste cap și peste picioare, prin El și în El, pot găsi fericire și bucurie în alte lucruri și domenii pe care El le-a creat. Am descoperit oameni, care atunci când am fost batjocorit și scuipat, m-au adus în casele lor și m-au spălat din cap până-n picioare.

Mai sunt oameni buni în lumea asta, dar trebuie să-i cauți.

Prin suferință am învățat că Dumnezeu nu ne lasă nici o dată. El cunoaște cel mai bine suferința. A trebuit să experimenteze imbecilitatea omului de a distorționa ceea ce a fost bun. Dar cel mai dureros a fost momentul în care Dumnezeu Tatăl a trebuit să-și vadă Fiul fiind ucis de omul turmentat.

Este o insultă sau o suliță ucigașă atunci când îl acuzăm pe Dumnezeu precum că El nu este prezent în viața noastră de suferință. Pe ce ne bazăm atunci când Îl acuzăm? Cred că trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu este credincios în a avea grija de păsările cerului. Iar dacă El a promis că se va îngrijii de acestea, nu suntem noi oare cu mult mai de preț pentru El? Cred că trebuie să ieșim din cutiile noastre și să ne aruncăm în brațele Celui care știe (cel mai bine) ce înseamnă suferința. În brațele Lui vom învăța că suferința ne formează atât caracterul cât și viața. În brațele Sale, vom realiza cum și unde am greșit. În brațele Sale vom plânge și ne vom cere iertare. În brațele Lui vom realiza cât de aproape eram să ne auto-distrugem. În brațele Lui realizăm că încrederea în El este mai prețioasă decât cea față de oameni. În brațele Lui suntem transformați și formați după chipul și asemănarea Fiului Său. Totuși, deși avem acest privilegiu, mulți renunță la el. O lecție pe care am învățat-o în viață nu a fost în compania oamenilor, ci în compania Celui ce este mai presus de orice om.

Tu ce vei face? În compania cui vei alege să treci dincolo de suferință?

Scris de Cosmin Pascu
Sursa : Biserica ta