Daca ma incred in mine ..sunt un nebun

Azi citeam un gand pe Twitter la fr. pastor Marius Cruceru si anume:
"The men who really believe in themselves are all in lunatic asylums." - G. K. Chesterton si imediat am cautat si eu cateva ganduri oferite de el.
Este foarte adevarat, ca omul centrat pe sine, se crede un axis mundis, un buric al pamantului, un om unidirectional.

Scriptura insa ( care pentru multi este doar o sursa de "informare" nu si de transformare) proclama:

Psalmul 37:5. "Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El, si El va lucra,"

Proverbe 3:5. "Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta!

6. Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile.

7. Nu te socoti singur intelept; teme-te de Domnul si abate-te de la rau!"

Sa ne punem toata increderea noastra in Dumnezeu, nu in capacitatiile si fortele noastre.
Sa ne incredem deplin in EL si nu vom fi dati de rusine.
Sa nu traim centrati pe personalitatea noastra ci sa fim oameni centrati in Evanghelie. Domnul Isus Christos sa fie centrul vietii noastre. Orice facem pe acest pamant sa facem constienti de realitatea ca El este prezent langa noi, ne vede, ne supravegheaza, ne motiveaza, ne ridica atunci cand cadem, ne intareste inima si pasii spre a ajunge la El in cer.

"Oamenii care cred cu adevarat in ei insisi se afla toti in azile de nebuni".

"Omul cu adevarat maret, ii face pe toti oamenii sa se simta importanti".

"In Biblie ni se spune sa ne iubim semenii si de asemenea sa ne iubim dusmanii, probabil pentru ca in general sunt unii si aceiasi".

"Toleranta este virtutea omului fara convingeri".

Gandite bine de Gilbert Keith Chesterton

Noi lovim in maretie

Nae Ionescu spunea odată că un bun român este acela ce respectă ce poate face altul şi nu poate face el.
Când creierul comandă unui mădular al trupului să facă ceva şi acesta îl trimite la plimbare înseamnă că acel mădular e paralizat. Dar când un mădular face lucrarea altuia (bunăoară să te scarpini în ureche cu degetul de la picior) e nebunie.
Petru a predicat şi trei mii de oameni s-au pocăit. Pavel a predicat şi el şi un tânăr a căzut de la fereastră şi a murit. Pavel trebuia să scrie scrisori, să înfiinţeze biserici, să ungă păstori. Petru trebuia să predice.
Avem înscris în genă maladia de a vrea să facem tot ce nu putem dar de asta ar trebui să scăpăm prin pocăinţă. Grecii spuneau că trebuie să te cunoşti şi pe tine însuţi nu numai pe Dumnezeu ca să poţi fi folositor societăţii.
A critica o persoană care face un lucru pe care tu nu-l poţi face aşa de bine e problemă clinică. Iorga zicea că lovim în măreţia care ne insultă. Eu cred că insultă şi lucrarea altuia pe cel ce nu face nimic sau doar hrăneşte câinii cu frunze.
De ce m-am apucat la vorbă cu ideile acestea? Îmi repugnă ideea profesionistului fără duh dar mă disperă la fel de tare şi a duhului fără ştiinţă; adică arta de a te afla în treabă.
Daţi Cezarului ce este al Cezarului. Ajutaţi-i pe cei ce au un talant să-l pună în lucrare. Nu mai puneţi dop celor ce vor să facă, să dreagă, dar faceţi orice lucru ca pentru Domnul. Trainic, bine, profesionist. Nu cântaţi după ureche, nu predicaţi din amintiri, nu slujiţi după simţăminte.
E vremea să înţelegem ce tragedie ar fi fost dacă apostolii se ocupau de ciorba săracilor şi diaconii ar fi dus Evanghelia la marginea pământului.
Fiecare la locul lui. La loc comanda şi înainte marş!

Autor: Vladimir Pustan