Paul Washer-Cele mai măreţe cuvinte din întreaga Scriptură

Romani 3:23:

“Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Cristos Isus, pe care Dumnezeu L-a afişat în mod public să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire. Asta pentru a-Şi arăta neprihănirea Lui, căci în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, El trecuse cu vederea păcatele dinainte, pentru ca să-Şi arate neprihănirea Lui în vremea de acum, în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.”

Vei spune: “Nu sunt de acord.” Asta pentru că ai înţeles suficient din creştinism ca să stai în picioare, însă nu crezi ce spune Biblia!

Mărturia Scripturii despre tine şi despre toţi oamenii este că ne-am născut în răutate şi suntem răi. E nevoie să-l înveţi pe un copil să mintă? E nevoie să-l înveţi pe un copil să fie egocentric? E nevoie să-l înveţi pe un copil să fie egoist? E nevoie să-l înveţi pe un copil să se comporte brutal cu alţi copii? Ei învaţă asta de unii singuri. Lasă-i de capul lor, nu-i disciplina şi vezi ce o să ai în zece ani – un monstru! De ce? Pentru că ceea ce spune Scriptura este adevărat! Iar tu îţi astupi urechile şi spui: “Nu vreau să aud asta! Nu vreau să aud asta!” tot aşa cum o persoană bolnavă mortal de cancer refuză să accepte adevărul şi îi spune doctorului: “Nu vreau să aud asta! Nu vreau să aud asta!” însă prin faptul că îţi pui mâinile peste urechi te izolezi complet de orice remediu!

Primul lucru pe care trebuie să-l accepţi este acesta – toţi oamenii se nasc în păcat şi sunt dedaţi păcatului! Şi toţi oamenii se nasc urând pe Dumnezeu! Vei spune: “Ei bine, eu nu L-am urât niciodată pe Dumnezeu!” Ba da. Dacă nu L-ai fi urât, dacă în starea ta de neconvertit nu L-ai fi urât pe Dumnezeu, atunci Biblia nu este adevărată! Pentru că Biblia îi numeşte pe toţi oamenii urâtori de Dumnezeu şi duşmani ai lui Dumnezeu! Vei spune: “Dar eu L-am iubit pe Dumnezeu de când eram mic!” Nu, tu ai iubit un Dumnezeu imaginar pe care ţi l-ai creat în propria minte şi ai iubit ceea ce ţi-ai creat tu, dar dacă cineva ar fi venit la tine şi ţi l-ar fi arătat pe Dumnezeul Scripturii, ai fi spus: “Niciodată nu aş putea iubi un Dumnezeu ca ăsta!” De atâtea ori mă duc la oameni şi ei îmi spun: “Ei bine, eu L-am iubit pe Dumnezeu toată viaţa mea!” Iar eu le spun: “Pot să stau jos cu Dumneavoastră pentru jumătate de oră şi să vă explic din Scriptură câteva din concepţiile istorice creştine despre Dumnezeu?” Şi după o jumătate de oră un bun membru de biserică va spune: “Acesta nu e Dumnezeul meu!” Iar eu trebuie să spun: “Sigur că nu. Dar este Dumnezeul Scripturii.” Este Dumnezeul Scripturii.

___________

Vedeţi, trebuie să înţelegeţi ceva. Hitler nu a fost o anomalie. Hitler nu a fost un fenomen. Hitler a fost ceea ce fiecare din această încăpere are potenţialul să devină şi nu doar asta, trebuie să înţelegeţi, chiar în toată răutatea lui Hitler, Hitler era încă restrâns de harul comun al lui Dumnezeu. Şi trebuie să ştiţi, că dacă nu ar fi fost harul comun al lui Dumnezeu care să vă restrângă în starea voastră de neconvertiţi, l-aţi fi făcut pe Hitler să pară un băieţaş din cor! Noi nu înţelegem ceea ce ne învaţă Scriptura despre oameni – oamenii sunt răi! Vei spune: “Nu sunt de acord.” Asta pentru că ai înţeles suficient din creştinism ca să stai în picioare, însă nu crezi ce spune Biblia!

Aici poti citi restul mesajului.
Cele mai marete cuvinte din Scriptura

Ravi Zacharias- Doreste aceasta generatie Adevarul ?

Sălbăticia teologică - de A.W.Tozer

Din eroare doctrinară izvorăşte inchinarea la un dumnezeu fals.

A.W.Tozer spunea:

"O grădină neingrijită va fi in scurt timp biruită de buruieni. Inima care nu se ocupă de cultivarea adevarului şi de smulgerea erorilor va deveni in scurt timp o sălbăticie teologică."

....şi avea dreptate.

Cercetaţi duhurile, spunea Apostolul Pavel şi ne mai indemna să ne rugăm să avem darul deosebirii duhurilor. De ce ? Din cauza invăţătorilor mincinosi! Câţi işi mai citesc azi Scriptura acasa şi au o inimă aleasă ca a acelor din Bereea ? Azi accentul se pune pe tălmăcirea viselor, pe tâlcuirea vedenilor şi stărilor de extaz(pacea duhului, odihna in duhul) şi nu pe aprofundarea doctrinară.

Asculta vocea lui Dumnezeu- A.W.Tozer

Oricine va asculta, va auzi Cerul vorbind. Cu siguranţă, aceasta nu este o vreme cînd oamenii se apropie de bunăvoie ca să asculte un îndemn, căci astăzi ascultarea nu face parte din religia populară, în privinţa aceasta ne situăm la polul opus. Religia a acceptat monstruoasa erezie după care zgomotul, mărimea, activitatea şi fala îl fac pe cineva să fie îndrăgit de Dumnezeu. Dar să nu disperam. Celor prinşi în vîrtejul ultimului mare conflict, Dumnezeu le spune: „Tăceţi şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu” (KJV) şi El ne porunceşte şi astăzi lucrul acesta, ca şi cum ar vrea să spună că tăria şi siguranţa noastră nu stau în zgomot, ci în linişte.
______________________________________________________
Este important să ne liniştim ca să-L aşteptăm pe Dumnezeu. Şi cel mai bine este dacă sîntem singuri, preferabil cu Biblia deschisă în faţa noastră. Apoi, dacă dorim, ne vom apropia de Dumnezeu şi vom începe să-L auzim vorbind inimilor noastre.
.......
Cred că atunci cînd vom aborda Biblia pornind de la premisa că ea nu este doar o carte care a fost rostită cîndva, ci o carte care vorbeşte acum, o lume nouă se va ridica din negura religiei. Profeţii repetau mereu: „Aşa vorbeşte Domnul”. Ei doreau ca ascultătorii lor să înţeleagă că vorbirea lui Dumnezeu este la prezentul continuu.
_____________________________________________________
Restul acestui articol:
Asculta vocea lui Dumnezeu - A.W.Tozer

Cum ne sustinem convingerile

Prea multe dintre convingerile noastre religioase sunt negative. Acţionăm nu dintr-o convingere pozitivă că ceva este corect, ci dintr-un sentiment că opusul este greşit.

Devenim alergici la anumite credinţe şi practici şi reacţionăm în mod violent împotriva lor. Astfel, reacţiile noastre devin acţiunile noastre; adoptăm o poziţie sub impulsul vrăjmaşului, în loc de a fi duşi acolo de adevăr.

Raţionamentul greşit al acestei atitudini este presupunerea că, dacă un om greşeşte într-un lucru, greşeşte în toate; astfel, dacă aflăm că un creştin liberal sau un adept al vreunui cult apreciază un crez anume, respingem acel crez, nu pentru că ştim de ce este greşit, ci pentru că ştim cine îl susţine. în felul acesta, suntem mereu în defensivă; ne înfigem în poziţiile noastre ca nişte cai îndărătnici, în loc de a merge înainte ca nişte oi ascultătoare. Modalitatea de a proceda corect, ne gândim noi, este de a urmări duşmanul, de a descoperi ce-i place şi apoi de a alege contrariul.

Nu ar fi dificil de dovedit că multe dintre crezurile noastre apărate cu înflăcărare nu sunt altceva decât reacţii la ceea ce noi considerăm a fi doctrine false. Doctrina justificării prin fapte, de exemplu, ea însăşi o eroare gravă, i-a determinat pe unii învăţători să îmbrăţişeze eroarea la fel de dăunătoare a mântuirii fără o viaţă bună. Multor persoane le repugnă însăşi ideea de „fapte", din cauza asocierii pe care o fac cu iudaismul sterp din perioada Noului Testament şi cu catolicismul din zilele noastre. Urmarea acestui lucru este că avem mântuire fără dreptate şi doctrină corectă fără fapte drepte. Harul este scos din contextul lui moral şi făcut motivul standardului scăzut al umblării în biserică.

De asemenea, frica de legalism i-a făcut pe unii dintre copiii lui Dumnezeu să adopte poziţii groteşti, de-a dreptul ridicole. Cu câţiva ani în urmă, într-un ziar religios am dat peste un exemplu de acest gen de doctrină negativă. Pentru a face clară deosebirea dintre lege şi har, autorul articolului susţinea că, dacă un ucigaş ar veni la el şi l-ar întreba cum să fie mântuit, el nu ar îndrăzni să-i spună: „întoarce-te de la viaţa ta cea veche, încetează să mai săvârşeşti omoruri şi crede în Isus Cristos". Aceasta, a spus el, ar însemna amestecarea legii cu harul. Tot ceea ce el ar putea spune, ca să fie scriptural, ar fi: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit". O asemenea învăţătură nesfântă nu putea să-şi aibă originea în Scriptură; ea putea proveni numai din retragerea înspăimântată a scriitorului din faţa ereziei mântuirii prin fapte.

Am remarcat că acest lucru se regăseşte, într-o măsură destul de mare, şi în atitudinea noastră standard faţă de ştiinţă, evoluţie şi di­verse filozofii, despre care credem că sunt contrare credinţei creştine. Reacţia noastră faţă de aceşti duşmani este una de fugă isterică. Folosim multe muniţii, dar le irosim într-o acţiune de ariergardă care poate, în cel mai bun caz, să încetinească ceea ce mult prea evident se dovedeşte a fi o retragere.

Adevărul este că creştinismul poate sta pe picioarele lui. Cristos nu are nevoie de apărarea noastră agitată. Biserica nu trebuie să se lase manipulată ca să lupte în războiul vrăjmaşului ei, îngăduind lumii să decidă ce anume trebuie să creadă ea, precum şi unde şi când trebuie să acţioneze.

Dacă face asta, ea se privează de privilegiile pe care le are în Cristos Isus.

„Veţi primi putere", a spus Domnul nostru ucenicilor Lui, şi „putere" înseamnă „capacitatea de a face". Scopul lui Dumnezeu este de a ne da putere îndestulătoare ca să ducem lupta cu vrăjmaşul, în loc să stăm deoparte pasivi şi să dăm voie vrăjmaşului să ducă lupta împotriva noastră. Dacă e ca cineva să treacă în defensivă, aceasta nu trebuie niciodată să fie Biserica. Adevărul se confirmă singur şi se înnoieşte singur; întreaga lui psihologie este una de atac. Propriul lui atac viguros este toată apărarea de care are nevoie.

S-ar putea oare ca motivul profund al acestei acţiuni defensive speriate din partea evanghelicilor astăzi să fie lipsa de experienţă spirituală adevărată a multor lideri?

Este greu de crezut că un om care a văzut cerul deschis şi a auzit glasul lui Dumnezeu vorbind inimii lui mai poate fi nesigur în privinţa adevărului pe care îl susţine sau a mesajului pe care trebuie să-l vestească.

A.W.Tozer: Despre Dumnezeu şi oameni

Dumnezeu - mostenirea noastra

Când Domnul a împărţit Canaanul seminţiilor lui Israel, Levi n-a primit nici o bucată de pământ. Dumnezeu i-a spus simplu: „Eu sunt moştenirea şi partea ta de moşie" şi prin acele cuvinte l-a făcut mai bogat decât fraţii săi, mai bogat decât toţi împăraţii şi domnitorii care au trăit vreodată pe pământ.

Există un principiu spiritual aici, un principiu valabil încă pentru orice preot al Dumnezeului Cel Prea Înalt.

Omul a cărui comoară este Dumnezeu are toare lucrurile în Unul singur. Multe comori obişnuite îi lipsesc, poate, sau, dacă-i este îngăduit să le aibă, satisfacţia pe care o aduc ele, va fi atât de limitată, încât nu vor fi necesare fericirii lui.

Ori, dacă va trebui să le privească cum se duc, una după alta, nu va simţi o mare pierdere, căci, având sursa tuturor lucrurilor, are în acest Unul toată satisfacţia, toată plăcerea, toată desfătarea. Orice ar pierde, nu ar însemna de fapt nimic pentru ca acum are totul în Unul şi aceasta în mod desăvârşit, legitim şi pentru totdeauna.

O, Dumnezeule, am gustat bunătatea Ta şi ea mi-a dat împlinire, dar, în acelaşi timp, m-a făcut să însetez şi mai mult. Sunt dureros de conştient de nevoia mea după o mai mare măsură de har. Mi-e ruşine de lipsa mea de dorinţă. O, doamne, Dumnezeule Întreit, vreau să Te caut; tânjesc să fiu umplut de dor; mi-e sete de o sete mai mare după tine. Arată-mi slava Ta, te rog, ca sa Te pot cunoaşte cu adevărat. În mila Ta, începe o nouă lucrare a dragostei în Mine. Spune sufletului mei: „Ridică-te, iubitule, dragul meu, ridică-te şi vino". Apoi da-mi har să mă ridic şi să Te urmez afară din această vale înnegurată în care am rătăcit atâta vreme. În Numele lui Isus. Amin!

A.W.Tozer: În căutarea lui Dumnezeu

O creste-mi iubirea...Ciresarii

Regenerarea vs. Idolatria evanghelica "decizionala"

Fragmente de vesnicie

Concurs Foto in Sibiu Standard, voteaza aici si sustine un bun prieten.

Totul depinde in Mainile cui cade un “instrument” in viata. Daca te asezi in Mainile Bune ale Maestrului..va iesi un sunet frumos din viata ta. Canti fain la pian Radu. Sa atingi fiecare inima cu orice atingere a clapei, a vorbelor tale, reactilor tale si a simplelor tale atitudini.

Cine cade in mainile Satanei scoate un sunet oribil, groaznic.
Permite-i lui Dumnezeu sa te foloseasca cu intelepciune si dragoste pentru Gloria Sa.
Domnul sa te binecuvateze cu o simfonie de bunatati.

Un motiv pentru care unii bărbaţi eşuează şi alţii
reuşesc este atenţia acordată detaliului.

Trăind cum a trăit ISUS (2)

Măreţia lui Dumnezeu este văzută de lume in minunăţiile creaţiei Sale (Psalmul 19:1). Universul este atât de vast, incât mintea omenească nu-l poate cuprinde. Galaxii de stele sunt imprăştiate prin spaţiu, având distanţe de miliarde de ani-lumină intre ele. in acelaşi timp, orice fărâmă de materie in acest Univers este compusă din atomi atât de mici, incât nu pot fi văzuţi cu ochiul liber. Aceşti atomi, la rândul lor, conţin sute de electroni care se rotesc in interiorul lor. Cât de mare e Dumnezeul nostru!

Pentru ucenicul lui Isus Cristos, insă, măreţia lui Dumnezeu, in primul rând, nu este văzută, in aceste minunăţii ale Universului, ci, mai curând, in umilinţa care L-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu să se dezbrace pe Sine insuşi, să vină in trupul nostru uman şi să Se identifice cu rasa noastră decăzută.
"Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui" a spus apostolul Ioan (Ioan 1:14), iar noi putem adăuga: “ o astfel de slavă, a cărei strălucire intrece cu mult strălucirea văzută in creaţie”.
Marele Impărat al Cerului a venit şi a locuit ca unul dintre noi, intr-un trup uman ca al nostru.

El a venit, nu plin de Sine, nu având un aer de superioritate, ci cu umilinţă neprefăcută, făcându-Se una cu noi in toate privinţele.

In umilinţa Lui noi vedem gloria Domnului Isus intr-un mod mult mai clar chiar decât in minunatele miracole săvârşite de El.
Aceasta este calea smereniei pe care Duhul Sfânt doreşte să ne-o arate, inainte de toate, pentru ca noi să putem invăţa cum să umblăm pe ea in toate zilele vieţii noastre. Trebuie să-L urmăm pe Isus, in mod prioritar, in smerenia Lui.
Inainte ca Isus să trăiască pe Pământ această viaţă de om, pură şi plină de dragoste, El S-a umilit. Acesta a fost primul pas, şi acesta este primul pas şi pentru noi.
Cu multe mii de ani inainte de a veni Isus pe pământ, Dumnezeu a creat un inger numit Lucifer care era desăvârşit in inţelepciune şi frumuseţe. Lucifer a fost desemnat de Dumnezeu pentru a fi capul ordinului angelic, dar, ridicându-se cu mândrie şi fiind nemulţumit de poziţia lui, el a căutat să se inalţe pe sine (Ezechiel 28:11-17; Isaia 14:12-15), astfel, el a adus păcat in creaţia lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a lepădat indată, iar el a devenit Satan.
Mândria este, aşadar, rădăcina oricărui păcat şi rău din acest univers.
Când Adam a păcătuit a fost infestat şi el de această mândrie satanică.
Acum, fiecare copil al lui Adam este născut cu această plagă.
Pentru a elibera pe om de efectul acestui “venin” Isus S-a smerit pe Sine.

Aşa cum păcatul işi are originea in mândria lui Lucifer, tot aşa răscumpărarea noastră işi are originea in umilinţa lui Isus. Avem parte de gândirea lui Cristos in măsura in care avem parte de smerenia Lui. Iată instrumentul care măsoară, fără greşeală, creşterea spirituală.

In insuşi faptul că Isus a venit pe Pământ, din gloria Cerului, este o dovadă uimitoare a umilinţei Lui, dar ni se spune, mai departe, că, şi atunci când "a devenit om, S-a smerit" (Filipeni 2:8). El Şi-a luat locul inaintea lui Dumnezeu ca unul dintre toţi ceilalţi oameni, "făcându-se asemenea fraţilor Săi, in toate lucrurile," (Evrei 2:17). El a devenit nimic pentru ca Dumnezeu să poată fi totul. Aceasta e umilinţă adevărată.
Slava şi măreţia lumească a unei persoane se măsoară in statutul social, averea, realizările, situaţia familială şi altele acest fel, insă cât de diferită este slava lui Dumnezeu văzută in Isus Cristos!

Isus a fost singura persoană născută vreodată care a avut prilejul de a-şi alege familia in care să se nască.

Niciunul dintre noi nu am avut această posibilitate. Ce familie a ales Isus? Familia unui dulgher necunoscut dintr-un loc numit Nazaret, despre care orăşenii spuneau: "Poate ieşi ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1:46). Iosif şi Maria au fost atât de săraci, incât nu şi-au putut permite nici măcar să ofere lui Dumnezeu un miel ca jertfă (vedeţi Luca 2:22-24 şi Levitic 12:8).
Mai mult, Isus a fost singura persoană născută vreodată care a putut alege exact locul unde să se nască. Având posibilitatea de a-Şi determina locul naşterii, ce loc a ales? O iesle a vitelor, intr-un staul umil!
Atenţie la ceva mai mult decât atât, şi anume, la linia genealogică pe care Isus a ales-o pentru Sine. In arborele genealogic al lui Isus sunt menţionate, in Matei 1:3-6, patru femei. Prima, Tamar, avuse un fiu prin comiterea de adulter cu socrul ei, Iuda. Cea de-a doua, Rahav, a fost o prostituată notorie in Ierihon. Cea de-a treia, Rut, a fost o descendentă a lui Moab, care s-a născut ca rezultat al adulterului comis de Lot, cu propria lui fiică. Cea de-a patra a fost soţia lui Urie, Batşeba, cu care a comis adulter David. De ce a ales Isus să se tragă dintr-o linie genealogică atât de ruşinoasă? Pentru a Se putea identifica in totalitate cu rasa decăzută a lui Adam. Aici vedem umilinţa Lui. El nu a vrut să se mândrească cu familia sau neamul Lui.
Isus S-a identificat in intregime cu omul. El a crezut in egalitatea absolută a tuturor fiinţelor omeneşti, indiferent de rasă, familie, poziţie socială, etc., şi a coborât la starea cea mai de jos, pentru a putea fi slujitorul tuturor.

Numai acela care se coboară sub alţii, este in stare să-i ridice, şi astfel a venit Isus.

Duhul Sfânt ne transformă prin innoirea minţii noastre (Romani 12:2). Sămânţa adevăratei umilinţe a lui Cristos este semănată in gândurile noastre. In această privinţă, putem să ne convingem dacă suntem sau nu transformaţi in asemănarea lui Hristos, analizând, nu acţiunile noastre sau comportamentul nostru in faţa altora, ci, mai degrabă, analizând gândurile pe care le avem (in locul tainic al inimii noastre), in legătură cu noi inşine şi cu felul in care ne comparăm cu alţii.
Numai când suntem cu adevărat mici in gândirea noastră cu privire la propria persoană, putem, cu adevărat, să "privim pe alţii mai presus de noi inşine" (Filipeni 2:3), şi să ne considerăm "cei mai neinsemnaţi dintre toţi sfinţii" (Efeseni 3:8).

Isus S-a apreciat pe Sine insuşi intotdeauna ca pe un om neinsemnat inaintea Tatălui Său, de aceea slava Tatălui a fost manifestată prin El in toată plinătatea ei.

Pentru că Isus a luat această poziţie a unui om neinsemnat inaintea Tatălui, El a putut să se supună, cu bucurie, la tot ce Tatăl a hotărât pentru viaţa Lui şi să asculte, din toată inima, toate poruncile Lui.
"S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte" (Filipeni 2:8).
Ascultarea totală de Dumnezeu este semnul clar al umilinţei adevărate. Nu există alt test mai clar.
Timp de 30 de ani, Isus S-a supus unui tată vitreg şi unei mame care erau imperfecţi, pentru că aceasta era voia Tatălui Său. El a ştiut mult mai multe decât Iosif şi Maria, dar, spre deosebire de ei, a fost fără păcat, şi totuşi S-a supus lor.
Nu este uşor pentru om să se supună acelora ce ii sunt inferiori intelectual sau spiritual, dar adevărata umilinţă nu are nicio problemă in acest caz, fiindcă cel care cu-adevărat se vede neinsemnat in ochii lui Dumnezeu, nu are nicio dificultate in a se supune oricărui om pe care Dumnezeu Îl pune peste el.
Isus a ales o profesie destul de modestă, aceea de dulgher, iar când a intrat in slujba Sa publică nu avea titluri ataşate Numelui Său. El n-a fost: “Pastorul Isus”; ce să mai vorbim: “Doctorul Reverend Isus”! El nu a căutat, nici n-a dorit vreodată vreo poziţie pământească, ori vreun titlu care L-ar fi ridicat deasupra oamenilor obişnuiţi cărora venise să le slujească. Cine are urechi de auzit, să audă.

Alte articole :
Zac Poonen -surse
Zac Poonen - predica "Ultimele zile- (Marea Amagire)"
Traind cum a trait Isus ( cap.1)