Când Domnul a împărţit Canaanul seminţiilor lui Israel, Levi n-a primit nici o bucată de pământ. Dumnezeu i-a spus simplu: „Eu sunt moştenirea şi partea ta de moşie" şi prin acele cuvinte l-a făcut mai bogat decât fraţii săi, mai bogat decât toţi împăraţii şi domnitorii care au trăit vreodată pe pământ. Există un principiu spiritual aici, un principiu valabil încă pentru orice preot al Dumnezeului Cel Prea Înalt.
Omul a cărui comoară este Dumnezeu are toare lucrurile în Unul singur. Multe comori obişnuite îi lipsesc, poate, sau, dacă-i este îngăduit să le aibă, satisfacţia pe care o aduc ele, va fi atât de limitată, încât nu vor fi necesare fericirii lui.
Ori, dacă va trebui să le privească cum se duc, una după alta, nu va simţi o mare pierdere, căci, având sursa tuturor lucrurilor, are în acest Unul toată satisfacţia, toată plăcerea, toată desfătarea. Orice ar pierde, nu ar însemna de fapt nimic pentru ca acum are totul în Unul şi aceasta în mod desăvârşit, legitim şi pentru totdeauna.
O, Dumnezeule, am gustat bunătatea Ta şi ea mi-a dat împlinire, dar, în acelaşi timp, m-a făcut să însetez şi mai mult. Sunt dureros de conştient de nevoia mea după o mai mare măsură de har. Mi-e ruşine de lipsa mea de dorinţă. O, doamne, Dumnezeule Întreit, vreau să Te caut; tânjesc să fiu umplut de dor; mi-e sete de o sete mai mare după tine. Arată-mi slava Ta, te rog, ca sa Te pot cunoaşte cu adevărat. În mila Ta, începe o nouă lucrare a dragostei în Mine. Spune sufletului mei: „Ridică-te, iubitule, dragul meu, ridică-te şi vino". Apoi da-mi har să mă ridic şi să Te urmez afară din această vale înnegurată în care am rătăcit atâta vreme. În Numele lui Isus. Amin!
