Poti si nu poti

Cu bani poti cumpara o locuinta,
dar nu poti cumpara un "camin" .
Cu bani poti cumpara un ceas,
dar nu poti cumpara “timp”.
Cu bani poti cumpara un pat,
dar nu poti cumpara “odihna”.
Cu bani poti cumpara o carte,
dar nu poti cumpara “cultura”.
Cu bani poti cumpara un medic,
dar nu poti cumpara sanatate.
Cu bani poti cumpara o pozitie,
dar nu poti cumpara “respect”.
Cu bani poti cumpara sange,
dar nu poti cumpara “viata”.
Cu bani poti cumpara sex,
dar nu poti cumpara "iubirea".

Eliberarea captivilor - prin Fiul si Duhul

Cele două braţe ale lui Dumnezeu:
Fiul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu

18. "Duhul Domnului este peste Mine, pentruca M'a uns sa vestesc saracilor Evanghelia; M'a trimes sa tamaduiesc pe cei cu inima zdrobita, sa propovaduiesc robilor de razboi eliberarea, si orbilor capatarea vederii; sa dau drumul celor apasati, 19. si sa vestesc anul de indurare al Domnului." - Luca 4:18-19

"Irineu, care a trăit pe la anul 180, a scris că Domnul Isus şi Duhul Sfânt sunt cele două braţe pe care Dumnezeu Tatăl le întinde spre noi şi cu care El ne îmbrăţişează.
Imaginea aceasta este extrem de sugestivă şi ea ne ajută să vizualizăm într-un mod corect relaţia noastră cu Sfânta Treime. Apostolul Pavel ne aduce foarte aproape de această imagine vizuală, în Efeseni 3:14-19, unde el scrie că îşi pleacă genunchii înaintea lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, şi se roagă să ne întărim în putere în omul din lăuntru (paralela din Romani 7:22 şi 23 ne arată că pentru Pavel „omul din lăuntru" este „mintea") prin Duhul Sfânt, aşa încât Cristos să locuiască în inimile noastre şi, ajungând plini de dragostea lui Cristos, să ajungem plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Imaginea aceasta a dublei locuiri în noi, ne vine iniţial de la Domnul Isus Însuşi, în Ioan 14:15-23. El ne spune că va ruga pe Tatăl să ni-L trimită pe Duhul Sfânt ca să locuiască în noi, apoi imediat adaugă că şi El Însuşi va veni să locuiască în noi.
Pentru a înţelege fenomenul acesta, trebuie să vedem mai întâi legătura strânsă dintre Fiul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu. Încă din Vechiul Testament ni se spune despre „Odrasla" care va ieşi din David:
„Duhul Domnului se va odihni peste El..." (Isaia 11: 1-2). Şi:
„Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu în care Îşi găseşte plăcerea sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El..." (Isaia 42: 1). Când Domnul Isus se prezintă în sinagoga din Nazaret consătenilor Săi, o face cu aceste cuvinte tot din Isaia:
„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci M-a uns să aduc veşti bune (Evanghelia) celor nenorociţi..." (Isaia 61:1 citat în Luca 4:18).
Când venim în Noul Testament, citim de la început că Duhul Sfânt a fost instrumentul Tatălui pentru formarea trupului Fiului lui Dumnezeu. Acest lucru i-l explică Mariei îngerul Gavril:
Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine Se va chema Fiul lui Dumnezeu" (Luca 1:35).
La botezul Său, Duhul Sfânt S-a coborât peste El în mod vizibil, sub formă de porumbel, ca să fie mărturie pentru oameni că El este Fiul lui Dumnezeu (Luca 3:21-22 şi Ioan 1: 29-34). Ioan Botezătorul adaugă despre El că „El este Cel ce botează cu Duhul Sfânt" (v.33) şi ceva mai târziu ne spune că Fiul lui Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu „fiindcă Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură" (Ioan 3:34), adică, legătura dintre Fiul şi Duhul Sfânt este fără limite, fără bariere, este o unire divină, totală.
Tot ce face Fiul, face în unire cu Duhul Sfânt şi prin puterea Duhului Sfânt. Iată de ce Domnul Isus le spune iudeilor:
„Dar dacă Eu scot demonii cu ajutorul, Duhului lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi" (Matei 12:28).
Din toate acestea rezultă clar că nu trebuie să încercăm să-I separăm pe Domnul Isus şi pe Duhul Sfânt unul de altul.

În Ioan 1:11-13 ni se spune că cine Îl primeşte pe Fiul este născut din Dumnezeu. Doar un capitol mai încolo, la începutul cap. 3, Domnul Isus îi explică lui Nicodim că naşterea din nou este o naştere „din Duh".Prin urmare, când vine Domnul Isus în cineva, vine în acelaşi timp şi Duhul Sfânt şi îl naşte din Dumnezeu.

Aceeaşi imagine a naşterii din nou prin Domnul Isus şi prin Duhul Sfânt ne-o dă şi Pavel:
„El ne-a mântuit nu prin faptele făcute de noi în dreptate, ci prin naşterea din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a revărsat peste noi din belşug prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru" (Tit 3: 5-6). Observaţi ordinea logică şi cronologică a evenimentelor din acest text:
Dumnezeu, prin Isus Cristos, a revărsat din belşug peste noi Duhul Sfânt, care ne-a născut din nou. Naşterea din Dumnezeu este lucrarea lui Dumnezeu, pe care El o face prin Cristos şi prin Duhul Sfânt. Apostolul Pavel întotdeauna Îi vede pe Domnul Isus şi pe Duhul Sfânt lucrând împreună.
Iată în Efeseni capitolul 2:
„Căci prin El (prin Cristos) şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl într-un Duh" (v.18). Şi ceva mai departe:
„Şi prin El (prin Cristos) şi voi sunteţi zidiţi împreună ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu prin Duhul" (v.22).
Când Pavel îşi explică marele lui succes în lucrarea misionară o face prin aceste cuvinte:

"Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru pe care să nu-l fi făcut Cristos prin mine... prin puterea Duhului Sfânt" (Romani 15: 18-19).

Să mai adăugăm la toate acestea, ceea ce ne scrie apostolul Petru:
„Dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit tot (ce ne este necesar) pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care el ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi ai firii dumnezeieşti" (2 Petru 1:3-4).
Textul acesta este de importanţă crucială pentru viaţa noastră cu Dumnezeu.
Cheia stă în a înţelege ce sunt „făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe", care poate fi pus în cuvinte moderne astfel: promisiunile Lui inexprimabil de mari şi inestimabil de preţioase!
Ca să vedem care sunt acestea, ne ducem la discursul lui Petru de la ziua Cincizecimii, şi de acolo aflăm (versetele 30-31) că prima promisiune a fost Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu, care tocmai a fost instalat (întronat) la dreapta lui Dumnezeu, iar din versetul 33 aflăm că a doua promisiune a fost Duhul Sfânt.
În vechime, Dumnezeu Tatăl a făcut omenirii două promisiuni: că li-L va da pe Fiul Său şi că le va da Duhul Său. Acestea sunt promisiunile lui Dumnezeu inexprimabil de mari şi inestimabil de preţioase.
Şi acum uitaţi-vă la celelalte două afirmaţii cruciale:
Prima: Când Dumnezeu vi L-a dat pe Fiul Său şi v-a dat Duhul Său cel Sfânt, v-a dat tot ce vă trebuie pentru a putea trăi o viaţă sfântă, o viaţă după voia lui Dumnezeu.
A doua: Când aveţi în voi pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Duhul lui Dumnezeu, aţi devenit părtaşi ai naturii lui Dumnezeu! Aceasta nu înseamnă că noi am fost îndumnezeiţi, ci înseamnă că dacă Domnul Isus şi Duhul Sfânt, care sunt parte din Dumnezeire, locuiesc în voi, înseamnă că aţi venit în contact direct cu „firea dumnezeiască", sau cu natura divină. Ele nu devin ale voastre în mod separat de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt. Voi, prin Isus şi prin Duhul, sunteţi în atingere cu natura divină. O mai mare apropiere de Dumnezeu ca aceasta nu poate fi gândită.
De ce le spunem aici toate acestea?
Fiindcă numai astfel putem înţelege ce ne-a pus Dumnezeu la dispoziţie ca să putem împlini cele trei chemări ale Lui:

Voi să fiţi sfinţi ca Mine!
Voi să fiţi desăvârşiţi ca Mine!
Voi să fiţi asemenea chipului Fiului Meu!

Dar nu este suficient să le vizualizăm şi să le înţelegem. Trebuie să învăţăm să trăim în unire directă şi intimă şi practică cu Domnul Isus şi trebuie să învăţăm să trăim sub călăuzirea directă şi clară a Duhului Sfânt în mintea noastră.

....

Dumnezeu a pus în noi din Însăşi Fiinţa Lui: pe Fiul Său şi pe Duhul Său.
Prin Ei, Dumnezeu Însuşi vine în noi. Noi suntem îmbrăţişaţi în Sfânta Treime.
Dar noi trebuie să facem efortul să învăţăm totul despre fiecare din Ei şi apoi să facem efortul să învăţăm cum să trăim în mod real, practic cu fiecare dintre Ei, adică cu Fiul şi cu Duhul Sfânt.
"Nimic nu este mai important în lumea aceasta!"

Recomand mai multe materiale si mesaje pe pagina Iosif Ton mesaje

Trăind cum a trăit ISUS (3)

"Când mulţimea s-a îngrămădit în urma Lui, vrând să-L proclame rege peste ei, S-a strecurat, în linişte, afară dintre ei (Ioan 6:15). El a dorit să fie cunoscut numai ca „Fiul omului”.
El nu a căutat, nici n-a arătat vreun interes pentru onoarea dată de oameni. El a trăit numai înaintea feţei Tatălui Său, şi a fost pe deplin mulţumit să treacă prin viaţă nebăgat în seamă şi dispreţuit de oameni. ( Era placut Tatalui si era placut celor neprihaniti).

Pentru El a contat numai aprobarea Tatălui.

Când Isus vindeca pe cineva sau făcea vreo minune, cerea insistent ca nimeni să nu ştie despre acel miracol, pentru că minunile Lui erau fapte de îndurare faţă de anumite persoane aflate în nevoie, şi nu isprăvi publicitare. Chiar şi atunci când a înviat pe fiica lui Iair din morţi, El a dat instrucţiuni stricte aparţinătorilor fetiţei să nu spună nimănui despre acest miracol (Marcu 5:43). Numai după ce Isus a părăsit acest Pământ, apostolii I-au făcut publică biografia vieţii.
Când a luat un lighean de apă şi a spălat picioarele ucenicilor Săi, în ultima noapte dinaintea crucificării Sale, această faptă a fost reprezentativă pentru întreaga Lui viaţă. El a fost un slujitor al tuturor oamenilor. El a observat de-ndată că picioarele ucenicilor erau murdare şi tot de-ndată a luat ligheanul pentru a face ceea ce era necesar, în loc să aştepte pentru a vedea dacă altcineva ar fi făcut acest lucru. Acea acţiune a simbolizat o viaţă dedicată slujirii altora. Isus nu a aşteptat să fie rugat să facă ceva.

El a văzut nevoia şi a făcut ce trebuia.

Isus a fost tovarăş apropiat cu cei din pătura cea mai de jos a societăţii şi a trăit printre ei ca egalul lor, şi totuşi, chiar dacă El a fost fără păcat şi desăvârşit, El niciodată nu i-a făcut pe alţii să se simtă jenant din cauza imperfecţiunilor lor. El nu-şi dădea aere de superioritate când mergea din loc în loc cu ucenicii Săi. De fapt, relaţia Lui cu ucenicii era atât de degajată, încât aceştia se simţeau liberi să-L dojenească şi chiar să-I dea sfaturi (Matei 16:22, Marcu 4:38; 9:5).
Umilinţa Lui Isus o vedem şi în faptul că a căutat părtăşia cu ucenicii Săi, în rugăciune. În grădina Ghetsimani El a cerut lui Petru, Iacov şi Ioan să se roage cu El, pentru că sufletul Lui era „cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38). Isus a fost conştient de cumplita slăbiciune a trupului pe care-L primise; de aceea, El a căutat părtăşia lor în rugăciune.
Tocmai datorită faptului că noi nu suntem destul de sinceri în a recunoaşte lipsa noastră de însemnătate, manifestarea puterii lui Dumnezeu prin noi este limitată. Isus ne-a arătat calea umilinţei. Ea este calea prin care ne recunoaştem slăbiciunea trupului şi lipsa noastră de însemnătate ca fiinţe omeneşti.
Tocmai pentru că Isus S-a smerit, de aceea Dumnezeu L-a ridicat la cea mai înaltă poziţie din Univers (Filipeni 2:9). Aceia care merg cel mai departe pe calea smereniei vor sta împreună cu Isus în slavă, la dreapta şi la stânga Lui.
Pe toată durata vieţii Lui, Isus a continuat să Se coboare. Coborând din Cer, a continuat să meargă în jos, jos, jos tot timpul, până la cruce. Niciodată nu a luat-o în sens invers, căutând să meargă în sus.
Astăzi există numai două duhuri care lucrează pe Pământ. Unul, duhul lui Satan (Lucifer), îi zoreşte pe oameni să meargă în sus, fie în ierarhia lumii, fie în cea a creştinătăţii. Celălalt, Duhul lui Hristos, îi conduce pe oameni să meargă în jos, asemenea Stăpânului lor. La fel ca bobul de grâu, Isus S-a îndreptat în jos, şi toţi ucenicii Lui adevăraţi pot fi identificaţi inconfundabil prin această caracteristică.
Umilinţa lui Isus este văzută, în toată splendoarea ei, în moartea Lui. Nu a fost vreodată o judecată mai nedreaptă ca aceea prin care a trecut Isus.

Totuşi, El s-a supus în tăcere la răniri, insulte, nedreptăţi, înjosiri şi batjocuri. El nu i-a blestemat pe duşmanii Săi, nici nu i-a ameninţat cu răzbunare şi nici n-a chemat în ajutor pe îngerii Săi. El a renunţat la toate drepturile Lui de Fiu al lui Dumnezeu.

"Pumnul strâns” este un simbol specific rasei umane, semnificând, atât dorinţa acesteia de a ţine morţiş la propriile drepturi, puteri şi posesiuni, cât şi ameninţarea contraofensivei în cazul în care este atacată.Isus, însă, în loc să strângă pumnul, a deschis palmele Sale de bunăvoie pentru a fi străpunse de piroane pe cruce. Palmele Lui au fost deschise întotdeauna, dăruind, dăruind şi iarăşi dăruind. În final Şi-a dăruit propriaviaţă. Aceasta este umilinţă adevărată. Şi aceasta este adevărata “bărbăţie”, aşa cum Dumnezeu a intenţionat să fie.Ucenicul lui Isus, care vrea să manifeste natura divină,

trebuie să fie dispus să sufere nedreptatea fără să se plângă.

Biblia spune că: "Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui ... când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător" (1 Petru 2:20-23).Umilinţa lui Isus nu I-a permis să judece pe nimeni. Singur, Dumnezeu este Judecător al tuturor oamenilor; şi orice om care judecă pe altul, ocupă, prin aceasta, locul pe care singur Dumnezeu este autorizat să-l ocupe. Ca om pe pământ, Isus a spus, "Eu nu judec pe nimeni" (Ioan 8:15). El a încredinţat toată judecata Tatălui Său, iar noi vedem şi aici frumuseţea umilinţei Lui.Isus S-a supus, de bună voie, morţii umilitoare pe care Tatăl Său a hotărât-o pentru El. Dincolo de instrumentele umane care au plănuit şi executat crucificarea Lui, El a putut desluşi mâna Tatălui şi a băut de bunăvoie paharul pe care I "L-a dat Tatăl" (Ioan 18:11).

"S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce" (Filipeni 2:8).Acesta este adevăratul Isus al Scripturilor

Spre deosebire de evangheliştii moderni, El nu a fost onorat ca o celebritate sau ca un star de cinema. Din contră, El a fost dispreţuit şi respins de oameni; şi lumea din vremea Lui s-a debarasat de El, pironindu-l pe o cruce. Lumea de astăzi nu este diferită; şi ucenicul nu este mai presus decât Domnul lui. Un creştinism care este popular şi atrage onoarea lumii este o falsificare a adevăratei credinţe. Întreaga viaţă a lui Isus, de la naştere până la moarte, a demonstrat faptul că "ceea ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu." (Luca 16:15)."Învăţaţi de la Mine”, a spus Isus, „căci Eu sunt blând şi smerit cu inima" (Matei 11:29). Umilinţa a fost principalul lucru pe care Isus l-a cerut ucenicilor Săi, să-l înveţe de la El. Tot aceasta este ceea ce trebuie să învăţăm şi noi de la El."

Zac Poonen - predica" Ultimele zile"- Marea Amagire

Zac Poonen - Traind cum a trait Isus -1-

Zac Poonen - Traind cum a trait Isus -2-

Zac Poonen - Articole si carti

Se îndreaptă oare baptiştii romani catre o schismă?

Autor: Dănuţ Mănăstireanu
Cititi integral acest articol.

"[...]Lucrurile s-au schimbat însă treptat în ultimii cincisprezece ani. Motivul principal îl constituie dependenţa, mai ales financiară, a unei părţi a comunităţii baptiste, de cea mai mare şi mai bogată confesiune baptistă din lume, Convenţia Baptistă de Sud, din Statele Unite. Proiectele megalomanice ale unora dintre liderii baptişti români, care depăşesc cu mult posibilităţile financiare ale acestei comunităţi, i-au făcut pe aceştia să-şi „contextualizeze” conştiinţele şi să cânte după partituri care nu numai că erau scrise în alte părţi ale lumii, ci nu aveau nici o relevanţă pentru contextul în care baptiştii români erau chemaţi să-şi trăiască credinţa.

În Statele Unite, după o perioadă în care a fost dominată de o teologie înclinată spre liberalismul teologic, conducerea Convenţiei Baptiste de Sud a fost preluată, printr-o veritabilă lovitură de forţă, de un grup ultraconservator, ispitit nu de puţine ori de înclinaţii fundamentaliste. Acesta nu s-a mulţumit să controleze Convenţia Baptistă de Sud, ci, folosind aceleaşi strategii politice îndoielnice, a început să facă presiuni asupra Alianţei Mondiale Baptiste, organizaţia umbrelă a majorităţii baptiştilor din lume, s-o urmeze în opţiunile ei criptofundamentaliste. Atunci când aceste stratageme n-au fost încununate de succes, liderii Convenţiei Baptiste de Sud s-au retras din Alianţa Mondială Baptistă, declarând-o liberală (sounds familiar?) şi au declanşat o amplă campanie pentru atragerea, mai ales prin „argumente” financiare, a altor uniuni baptiste naţionale s-o urmeze, părăsind Alianţa Mondială Baptistă, pentru a forma alături de aceasta o alianţă baptistă paralelă, aşa-zis „conservatoare”. Aşa cum se întâmplă adesea, cei care strigă mai tare, au mai multe şanse de a câştiga, indiferent dacă au dreptate sau nu. Vorba lui Wurmbrand, vox populi, vox (derbe)dei.

Uniunii Baptiste din România, sub vechea conducere a acesteia, îi fusese prescrise rolul de cap de pod (sau, dacă vreţi, de berbec) în atragerea uniunilor baptiste din fostele state comuniste din Europa de est în această aventură schismatică. În acest scop, „complotiştii” Convenţiei Baptiste de Sud au şi iniţiat o întâlnire subversivă, în Polonia, în preajma ultimului mare congres al Alianţei Mondiale Baptiste, organizat în Marea Britanie.
....

Conferinţa Naţională a Uniunii Baptiste din România, care va avea loc la Lugoj, în zilele de 27 şi 28 martie 2009 poate fi hotărâtoare în privinţa păstrării, ori, dimpotrivă, a ruperii unităţii baptiştilor români. [...] "

Ce invatam din esecuri?

"Un adevar care trebuie strigat de pe acoperisuri intr-o lume crestina care nu intelege deloc conceptul de har, iar dragostea neconditionata "Domnul ma iubeste asa cum sunt, nu cum ar trebui sa fiu (folosit adesea de Brennan Manning si altii ca el) este un adevar absolut - desi mostenirea noastra ne face sa continuam ,Dar ne iubeste destul de mult ca sa nu ne lase asa cum suntem, ci sa ne transforme continuu. Cred ca avem nevoie de tot mai multe voci care sa vorbeasca despre aceste adevaruri uitate! "Nicu Gramesc

In urma cu doi ani la o conferinta cu pastorii ce a avut loc in Selimbar (SB), Nicu Gramesc din Suceava mi-a recomandat sa citesc cartile lui Brennan Manning. Vreau sa multumesc Domnului pentru acesti lideri spirituali autentici care stiu ce sa ofere, sa daruiasca sufletelor care il cauta pe Dumnezeu.

Am citit "Evanghelia Vagabonzilor" de Brennan Manning. Poate multi dintre voi ati citit-o. O recomand din toata inima.La un moment dat autorul vorbeste de faptul ca este important sa experimentam esecul. Eu m-am regasit in ceea ce spunea el, poate va ajuta si pe voi.

"Majoritatea dintre noi pierdem vremea, amanand lucruri pe care ar trebui sa le facem, pe care ne-ar placea sau pe care am vrea sa le facem, insa ne e teama. Ne e teama de esec. Nu ne place , ne ferim de el, il evitam din cauza dorintei excesive de a fi vazuti bine de catre ceilalti. Asa ca inventam mii de scuze geniale pentru a nu face nimic.(...)

Teama de esec se plateste cu varf si indesat. Orizontul personalitatii se ingusteaza progresiv, pana la dezinteresul fata de orice noua descoperire sau experienta. Pe masura ce imbatranim ne angajam doar in acele activitati pe care le stapanim. Nu exista crestere in Hristos Isus fara o oarecare dificultate si stangacie. Daca vrem sa crestem mereu, trebuie sa ne asumam pe mai departe riscul esecului. (...)

Crestinul capabil de profunzime este persoana care, esuand a invatat sa traiasca acceptandu-si esecul. Lumea asteapta de la retorica noastra ceea ce cauta omul lui Dumnezeu intr-un pastor- cineva destul de curajos pentru a fi diferit, destul de smerit pentru a face greseli, destul de salbatic pentru a fi ars in flacara iubirii, destul de real pentru a le arata celorlalti cat de falsi sunt."

Comanda cartea aici

Gand cutremurator

Este preferabil să ai mai puţini prieteni, dar buni, decât mai mulţi şi superficiali. Un oponent nobil va putea deveni un prieten adevărat, dar un prieten superficial va fi mereu o pierdere de timp şi energie.

Nu stim sa ne rugam

De multe ori răspunsurile la rugăciunile noastre sunt cele care produc multe dificultăţi în viaţa creştină. Ne rugăm pentru răbdare, şi Tatăl nostru trimite oameni solicitanţi în calea noastră pentru a ne testa la limită, „căci ... necazul aduce răbdare" (Romani 5:3).

Ne rugăm pentru un duh supus, şi Dumnezeu trimite din nou suferinţă, ca să învăţăm să fim ascultători în acelaşi fel în care Hristos „a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit" (Evrei 5:8).

Ne rugăm să fim altruişti, şi Dumnezeu ne dă ocazii să facem sacrificii punând pe primul loc nevoile altora şi punându-ne viaţa la dispoziţia altor credincioşi. Ne rugăm pentru putere şi smerenie, şi „un sol al Satanei" (2 Cor. 12:7) vine să ne chinuiască până cădem la pământ cerând să ne fie luat.

Ne rugăm Domnului, cum s-au rugat apostolii Lui, zicând: „Măreşte-ne credinţa!" (Luca 17:5). Atunci banii noştri parcă fac aripi şi zboară; copiii noştri se îmbolnăvesc grav; un angajat devine neglijent, încet şi risipitor; sau alte încercări noi se abat asupra noastră, solicitând mai multă credinţă decât am experimentat înainte.

Ne rugăm pentru o viaţă ca a lui Hristos care să arate smerenia unui miel. Atunci ni se cere să facem o lucrare umilă, sau suntem acuzaţi pe nedrept, fără a ni se da ocazia să ne explicăm, pentru că El „când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie" (Isaia 53:7).

Ne rugăm pentru blândeţe şi imediat înfruntăm o furtună de ispite de a fi aspri şi irascibili.

Ne rugăm pentru linişte, şi deodată fiecare nerv ne este stresat la maximum cu o tensiune imensă pentru a învăţa că atunci când El ne trimite pacea Sa, nimeni nu ne-o poate tulbura.

Ne rugăm pentru dragoste faţă de alţii, şi Dumnezeu ne trimite o suferinţă deosebită, aducând în calea noastră oameni greu de iubit şi care spun lucruri care ne calcă pe nervi şi ne sfâşie inima. El face aceasta pentru că „dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate ... nu se poartă necuviincios, ... nu se mânie ... acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată" (1 Cor. 13:4-5, 7-8).

Da, ne rugăm să fim ca Domnul Isus, şi răspunsul lui Dumnezeu este: „Iată, te-am pus în cuptor" (Isaia 48:10); „Îţi va suferi inima şi-ţi vor fi mâinile destul de tari?" (Ezechiel 22:14); „Puteţi voi să beţi paharul?" (Matei 20:22).Drumul spre pace şi victorie este să acceptăm orice situaţie şi orice încercare ca venind direct din mâna Tatălui nostru iubitor; să trăim „împreună [cu El] în locurile cereşti" (Efeseni 2:6), deasupra norilor, în prezenţa tronului Său; şi să privim în jos din glorie la împrejurările noastre ca fiind rânduite de Domnul cu dragoste.

M-am rugat pentru putere, şi apoi am pierdut pentru un timp

Orice simţ al apropierii, umane şi divine;

Dragostea pe care mă bazam s-a stins şi mi-a zdrobit inima,

Mâinile de care mă ţineam s-au desprins de ale mele;

Dar pe când mă clătinam, slăbit, tremurând şi singur,

Braţele veşnice le-au susţinut pe ale mele.

M-am rugat pentru lumină; soarele a dispărut după nori,

Luna s-a întunecat de ceaţa îndoielii,

Stelele cerului au fost înnegurate de temeri pământeşti,

Şi flacăra slabă a candelei mele s-a stins;

Dar cum stăteam în umbră, învăluit în noapte,

Faţa lui Hristos a transformat tot întunericul în lumină.

M-am rugat pentru pace, şi-am visat liniştea odihnitoare,

Un somn fără dureri, o pauză liniştită;

Deasupra capului meu cerul era înnegrit de furtună,

Şi asaltul furios al vrăjmaşilor mei creştea şi mai mult;

Dar când bătălia se dezlănţuia, şi vânturile sălbatice suflau,

Am auzit glasul Lui şi-am cunoscut pacea perfectă.

Îţi mulţumesc,Doamne, că Tu ai fost prea înţelept ca să iei în seamă

Rugăciunile mele slabe şi să răspunzi cum credeam eu,

De când aceste daruri scumpe bunătatea

Ta le-a oferitMi-au adus mai mult decât tot ce am cerut sau gândit;

Dătător de bunuri, aşa răspunde-mi la fiecare cerere,

În felul Tău de a da, mult mai bun decât al meu.

Annie Johnson Flint

Priviti tinta la Isus

Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Evrei 12:2.

Atunci când autorul Epistolei către Evrei ne îndeamnă să privim la Isus (Evrei 12,2), el foloseşte cuvântul grec "aforontes", care înseamnă să ne fixăm privirea asupra lui Cristos, fără să mai ţinem cont de nimic altceva dimprejurul nostru.

Cea mai bună metodă pentru a depăşi păcatul este să ne mutăm privirea de pe ceea ce ne ispiteşte şi să ne-o aţintim asupra lui Cristos prin rugăciune. "Cu ochii aţintiţi asupra lui Isus" (Evrei 12,2). Trebuie să nu ne concentrăm atenţia asupra obstacolelor pe care le întâlnim în viaţă. Cu cât privim mai mult la obstacole, cu atât ele ne ameţesc mai mult şi ne copleşesc. Doar atunci când Petru a privit spre obstacole, adică spre vânt şi spre valuri, doar atunci a început să se scufunde. Cât timp şi-a aţintit privirea asupra lui Cristos, el a umblat pe ape ca pe pământ. Cu cât este sarcina noastră mai dificilă, cu cât ispitele din jurul nostru sunt mai mari, cu atât mai important este să privim la Isus.

Cinci băieţi, care se jucau la ţară într-o zi de iarnă, s-au hotărât să vadă care dintre ei poate face cele mai drepte urme prin zăpadă. Băieţii îşi puneau cu grijă pe rând tălpile una în faţa celeilalte, cât mai drept posibil, dar ajungând la capătul drumul şi privind înapoi nu mică le-a fost dezamăgirea: în locul unei linii drepte era una şerpuindă. Unul dintre ei lăsase însă în urmă o linie dreaptă. Au sărit pe el să afle cum a reuşit.

"Nu m-am uitat la picioarele mele. Am ales un copac din faţă şi am mers direct spre el." Dacă dorim să lăsăm urme drepte în urma mersului nostru din fiecare zi, pentru ca alţii să vină după noi, trebuie să avem minţile centrate pe Cristos, nu pe noi. Trebuie să "alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Isus" (Evrei 12,1-2). Aşa după cum marinarii menţin cursul spre destinaţia lor privind la stele, aşa şi noi creştinii trebuie să menţinem cursul spre destinaţia noastră privind la Domnul Isus.

Să ne întoarcem pentru un moment la lecţia Evangheliei. Când Isus l-a văzut pe Petru scufundându-se, El "îndată" a întins mâna şi l-a prins. Nu l-a lăsat pe Petru să meargă la fund, ca să îl înveţe minte, ci l-a prins de îndată. Isus este acolo unde este nevoie de El. A fost şi va fi mereu acolo, până la sfârşitul timpurilor. El este ajutorul nostru mereu prezent. Alergând în cursa vieţii, să privim mereu la El cu credinţă.

Închei cu cuvintele lui Annie Johnson Flint:

"Nu mă uit înapoi; Dumnezeu cunoaşte eforturile nerodnice, orele pierdute, păcatele, regretele; i le las toate Lui, care milostiv iartă şi apoi uită. Nu mă uit înapoi; Dumnezeu vede întreg viitorul, drumul care, lung sau scurt, mă va conduce acasă, iar El va trece împreună cu mine prin orice încercare şi va duce pentru mine greutăţile care vor veni. Nu mă uit în jurul meu când teama mă asaltează, oricât de sălbatic ar fi tumultul al mărilor agitate ale pământului; oricât de întunecată ar fi lumea, plină de rele şi nenorociri. Nu privesc la ele; căci atunci m-aş simţi mizerabil; nu am în mine nimic în care să îmi pun încrederea, nimic nu e ferit de eşecuri şi lipsuri, şi de strădanii neputincioase care se prefac în praf. Ci privesc sus - la chipul lui Isus, pentru că acolo inima mea se poate odihni, temerile mele sunt potolite; şi acolo este bucurie, şi iubire, şi lumină în întuneric, şi pace perfectă, şi fiecare speranţă e împlinită."

Chibzuind asupra Harului

Astfel, Dumnezeu ne dă o măsură de har măsurată perfect pentru a împlini nevoile celor duhovniceşti. Pentru nevoi zilnice există har zilnic; pentru nevoie copleşitoare, har copleşitor. Harul lui Dumnezeu este dat în mod minunat, dar nu este risipit; dat liber, dar nu în mod prostesc; din plin dar nu orbeşte. John Blanchard

"El dă mai mult har când creşte-ncercarea;
El trimite mai mult har când creşte lucrarea;
La dureri adăugate El adaugă milă;
La încercări mărite, măreşte pacea Sa.
Când am risipit rezerva de rezistenţă,
Când puterea ne lasă la mijlocul zilei;
Când atingem sfârşitul resurselor strânse,
Dăruirea deplină a Tatălui abia-ncepe.
Iubirea Lui n-are limite, harul Său e fără măsură,
Puterea Lui nu are limite cunoscute omului;
Pentru că din bogăţiile infinite ale lui Isus,
El dă, şi dă, şi iarăşi ne dă."

Annie Johnson Flint

Indoiala vs. necredinta ...

Henry Drummond a spus despre indoiala urmatoarele: "Hristos a deosebit indoiala de necredinta. Indoiala spune, "Nu pot sa cred ". Pe cand necredinta spune, "Nu vreau sa cred ". Indoiala inseamna sinceritate, pe cand necredinta inseamna incapatanare".