“Dacă azi oamenii nu mai ştiu să vorbească, e pentru că nu mai ştiu să asculte.Nu foloseşte la nimic să vorbeşti bine: trebuie să vorbeşti repede, pentru a ajunge să termini înainte de a cădea răspunsul celuilalt; de fapt nu ajungi niciodată.
Poţi să spui orice, oricum – e inutil: eşti imediat întrerupt.
Conversaţia e un fel de foarfece, fiecare taie scurt vorba vecinului ”(Jules Renard, Jurnal,1893)
"Un ascultător bun nu numai că este popular pretutindeni, dar, după o vreme, şi ştie câte ceva." (Wilson Mizner)
Henry David Thoureau marturisea :"cel mai mare compliment care mi-a fost facut vreodata a fost cand cineva mi-a cerut parerea si mi-a ascultat cu atentie raspunsul".
'o ora de conversatie valoreaza mai mult decat cincizeci de scrisori' (Madame de Sevigne)
A fi capabil să îţi asculţi interlocutorul este o artă pe care destul de puţini o posedă. Printre gafe cele mai întâlnite în ascultare se numără întreruperea interlocutorului. Este cel mai nesuferit obicei în ceea ce priveşte ascultarea. Cei obişnuiţi să întrerupă îşi petrec timpul nu ascultând ceea ce li se spune, ci formulându-şi propriul răspuns. Interesaţi fiind doar de ideile lor, ei nu dau prea mare atenţie cuvintelor celorlalţi, ci aşteaptă un moment propice când să poată interveni cu un „O, asta nu-i nimic. Să vezi ce mi s-a întâmplat mie!" gestul denotă prin excelenţă o proastă creştere şi o desconsideraţie a partenerului. Atunci când întrerupi pe cineva, nu faci altceva decât să calci peste ideile acelei persoane şi lucrul acesta este la fel de nepoliticos, şi, uneori, la fel de dureros, ca şi când ai călca acea persoană pe picioare.
