Maturitate spirituala- Duhul Sfant si duhul omului

Acum realizand ca Duhul Sfant locuieste in noi,trebuie sa observam exact unde locuieste El in templul uman. Prin acest fapt vom cunoaste mai bine cum opereaza El in noi:
" Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi". ( 1 Corinteni 3:16)
Apostolul Pavel ne face sa intelegem ca Duhul Sfant locuieste in noi, asa cum facea Dumnezeu in templul din vechime. Desi intregul Templu simbolizeaza locul prezentei Lui, totusi Sfanta Sfintelor era locul de resedinta al lui Dumnezeu. Locul Sfant sau Sfanta, impreuna cu Curtea dinafara, arata acele sfere ale activitatii divine care sunt in relatie directa cu prezenta lui Dumnezeu in Sfanta Sfintelor.
Cel ce locuieste si "locuinta" trebuie sa impartaseasca acelasi caracter. Nici sufletul si nici trupul nu sunt potrivite pentru Duhul Sfant ca locuinte, ci numai duhul omului. Duhul Sfant este un ziditor si un locuitor, EL construieste ca sa locuiasca si locuieste unde El insusi a construit.
Uleiul pentru ungere nu putea fi turnat pe un om obisnuit ( in original: nu putea fi turnat pe carne). Este sigur ca Duhul Sfant nu-si face locuinta in firea veche, pentru ca ea include tot ce omul a avut inainte de nasterea din nou. El nu poate locui nici macar in duhul unui om care nu s-a nascut din nou, nici in suflet, nici in trup.Asa cum sfantul ulei al ungerii nu este turnat pe carne, tot asa Duhul Sfant nu locuieste in nici o parte a carnii sau a firii. El nu are nici o conectie cu carnea, decat sa lupte impotriva ei:
" Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului, si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora" ( Galateni 5:17)
Este neaparata nevoie ca duhul omului sa fie regenerat, pentru ca Duhul Sfant sa poata locui in om.
De ce este asa de important ca sa intelegemca Duhul Sfant locuieste in cea mai adanca parte a omului, dincolo de simturi, ratiune sau vointa? Pentru ca daca copilul lui Dumnezeu nu intelege aceasta, el va cauta calauzire in sufletul sau.
Aceasta nu inseamna sa ne atintim privirile spre noi insine, in loc sa privim la Christos, ci inseamna sa credem ca Dumnezeu ne-a dat un duh nou si ca Duhul Sfant locuieste in acest duh nou, de unde ne calauzeste. Asa cum Dumnezeu locuia in Sfanta Sfintelor, dupa perdeaua dinlauntru, nevazut de cei din Sfanta si de cei din Curtea dinafara; tot asa Duhul Sfant locuieste in duhul omului nevazut si neinteles de suflet si de trup.

Viata spirituala ( reala, autentica) nu este descoperita in multimea (cunostintelor, inteligentei) gandurilor si inchipuirilor mintii, nici in potopul de emotii arzatoare ale senzatiilor sufletesti si nici in manifestarile si miscarile trupesti. Ci aceasta viata spirituala emaneaza din adancul omului cea mai intima si centrala parte a omului si anume duhul omului. Ca sa umblam calauziti de Duhul,este necesar sa intelegem miscarile Lui in aceasta arie atat de ascunsa si sa le urmam.

Numai ceea ce rezulta din actiunea Duhului Sfant in duhul nostru poate fi considerata experienta spirituala. De aceea a trai o viata spirituala, inseamna credinta.
" Insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu". (Romani 8:16)

Duhul omului este atelierul unde omul lucreaza impreuna cu Dumnezeu. Cum stim ca suntem copii ai lui Dumnezeu? Stim, pentru ca omul dinlauntru a fost trezit si Duhul Sfant locuieste in el! Si cei doi marturisesc impreuna ca suntem copii ai lui Dumnezeu.

Motivatia lui Isus e diferita de cea a liderilor de azi

Isus nu Si-a ales discipolii asa cum ar fi facut lumea. A ales oameni simpli cu defecte vizibile si i-a facut oameni extraordinari prin salasluirea Duhului Sfant.

Isus a fost un pescar de suflete.
Un sfert din discipolii lui Isus erau oameni simpli, pescari.
Acestia au fost Petru, Andrei, Iacov si Ioan.

Darurile zidirii

"Fiti buni unii cu altii"

Inchipuiti-va ca ati avea un copil caruia ii place sa se joace cu un catel favorit si ca intr-o buna zi, catelusul sare pe strada si este calcat de un camion. Imaginati-va baietelul stand langa trupul cainelui zdrobit si alaturi de el imaginati-vi-l pe soferul camionului, care a oprit masina sa vada ce s-a intamplat. Imaginati-va ca-l auziti pe sofer spunand: "Bine ca a fost doar cianele acesta nebun. Mi-era teama de altceva mai rau. Alta data sa-ti tii ciinele in curte." si tragand o injuratura a plecat mai departe cu camionul lui. In urma lui, copilul a ramas cu lacrimi in ochi. Langa catelul zdrobit s-a asezat intre timp si inimioara lui zdrobita.

In fata acestui tablou tragic se opreste inca un trecator. Este un om cu inima buna. El ridica trupul cainelui de pe carosabil si-l aseaza cu grija pe iarba. Desi, grabit, el gaseste suficient timp ca sa stea de vorba cu copilul si sa-i spuna citeva vorbe de mangaiere. Inainte de a pleca, intreaba: "Este tatal tau acasa?" Cuvintele lui au ceva din caldura unei mangaieri duioase.

Imaginati-va acum ca sunteti pe drum cu masina si v-a explodat un cauciuc. Din pacate nu aveti nici unul de rezerva. Din goana traficului, un alt sofer lasa geamul jos si va striga ironic: "Norocosule!". Un altul se opreste si se apropie spunand: "Va pot ajuta cu ceva?" Cuvintele celui dintai apasa cu nesimtire pe o rana deja facuta, in timp ce vorbele celui de al doilea sunt ca un balsam alinator.

De mult, un om a cazut intre talhari in timp ce calatorea intre doua orase. Talharii l-au batut bine si l-au jefuit de tot ce avea, lasandu-l aproape mort la marginea drumului. Fara ajutor, omul acesta ar fi murit. Mi-l imaginez cum statea asa, zdrobit in trup si in suflet si se intreba singur: "Mor sau vine cineva sa ma scape?" Mi-l imaginez auzind cu bucurie pasii cuiva care se apropia pe drum si parca simt ca tresare de bucurie distangind in silueta trecatorului persoana unui preot. Cu siguranta ca acest trimis al cerului ii va sari in ajutor, dar ... preotul a trecut speriat si grabit pe alaturi ... si omul nostru a mai primit in inima lui inca o rana ...

Dar stai! Se aud iarasi pasi ... Numai sa nu fie iarasi hotii! Nu-s ei, e un Levit! Omul acesta obisnuit cu slujirea la Templu se va grabi sa-l ajute! Vai, nu! Levitul si-a strans si el haina infiorat de grozava priveliste si s-a furisat pe drum mai departe. Imaginati-va cat de trist trebuie sa fi fost omul nostru vazand ca cei doi reprezentanti ai religiei l-au lasat sa moara si si-au vazut egoisti de drum.

Dupa un timp, un alt om s-a coborat pe acelasi drum. Era un Samaritean, unul dintr-aceia dispretuiti de evrei. Probabil ca nici prin cap nu-i va trece sa ajute un evreu aflat pe moarte. Dar nu! ... Iata cum acest Samaritean se opreste, se apleaca cu mila, il ridica pe cel cazut si-l aseaza pe asinul sau. Amandoi ajung la primul han, unde Samariteanul ii unge atent ranile si-l lasa hangiului spre ingrijire, promitand ca va suporta toate cheltuielile la intoarcere.

Toata credinta muribundului in bunatatea omeneasca, crunt zdruncinata de atitudinea Preotului si Levitului, a fost acum restaurata de fapta de omenie a Samariteanului milostiv. Rautatea, indiferenta, egoismul, cruzimea darama. Numai bunatatea zideste si vindeca ranile sufletului. Nu-i de mirare ca Biblia ne spune:

"Fiti buni unii cu altii" (Efes. 4:32).