
psalmul 20:7
Unii se bizuiesc pe carăle lor, alţii pe caii lor;
dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.
Sing, choirs of an-gels, sing in ex-ul-ta-tion,
O Sing, all ye cit-i-zens of hea-ven a-bove!
Glo-ry to God - in - the - high--est:
O come, let us a-dore Him; O come, let us a-dore Him;
O come, let us a-dore Him, - Christ - the Lord.
Yea, Lord, we greet Thee, born this hap-py morn-ing,
Je-sus, to Thee be all - glo--ry giv'n.
Word of the Fa-ther now in flesh ap-pear--ing:
O come, let us a-dore Him; O come, let us a-dore Him;
O come, let us a-dore Him, - Christ - the Lord.
Poet drag , caruia ii port si eu numele, Ioan Alexandru s-a nascut in 25 decembrie 1941. d. 16 sept .2000 - anul in care a murit si tata. la orele de limba romana din liceu eram fascinat de poezia lui spirituala.
Merita sa cititi ceva poezii de el.
Cinsti-ti pe inaintasii vostrii..
Urmati -le exemplul.
Cititi vietile sfintilor.
Flamanziti dupa trairea eroilor.
Documentati va dupa viata martirilor.
si citeste poezie crestina....
SI veti trai alaturi de ISUS o viata sfanta si curata.
Fi ti binecuvantati .
alex
"Cel mai nefăţarnic om pe care l-am văzut în viaţa mea a fost tot Ioan Alexandru. Vorbeam despre ediţia de la Timişoara, a doua şi ultima, a Primului Festival Naţional de Poezie Creştină, din 1992. Eram secretarul de redacţie al revistei creştine care iniţia festivalul, omul cu idea, dar şi cu munca, fusesem pionul principal cu ocazia organizării lui cu un an înainte, când fusese o mare reuşită, dar dispreţuit şi sacrificat ca orice pion. Aşa că am încercat să mă implic mai puţin, la a doua ediţie.
Dar… îmi amintesc momentul când Ioan Alexandru a încercat să vorbească, undeva într-o sală din Timişoara. Sală aproape goală… După două sau trei cuvinte, poetul a căzut în genunchi, şi-a ridicat mâinile spre cer şi a strigat: “Doamne, iartă-mă! Nu pot!” Probabil că nu era obişnuit să vorbească sălilor goale. Manifestarea a continuat, trecând peste acest moment… Dar atunci, în clipa aceea, am intrat în panică. Am resimţit panica lui… sau aşa mi-am închipuit. Am încercat să salvez momentul, apalaudând. Pentru mine era o pornire sinceră, chiar credeam că aşa îl voi ajuta să iasă din ceea ce, îmi închipuiam eu, era culmea penibilului… Şi probabil că şi altora, odată ce şi alţii mi-au urmat gestul. Aşa că vă puteţi închipui cât penibil a căzut pe noi, când el a strigat îndurerat: “Asta mai lipsea!” Apoi s-a retras. Nefăţărnicia acestui om şi patetismul sincer al trăirii sale întrecea orice categorie a ridicolului. Era “nebun pentru Hristos” aşa cum ar trebui să fim toţi. Şi învăţam aşa o lecţie extraordinară…"

Nu era iarnă, nu era nici o iarnă…
Poate doar oamenii reci
albeau privirile lor către tine.
Se făceau ţurţuri mari privirile lor
îndreptate spre tine.
Nici nu ştiam ce să-ţi spun mai întîi:
Înfruntă-le cu dogoarea inimii tale, topeşte-le.
Însă tu scriai un poem pe un peron.
Aşa, ca şi cum şi-ar scoate călătorul biletul,
tu ţi-l compuneai pe al tău.
Se făcea că era cam seară
şi că, de fapt, ajunsesem undeva.
„Să ne oprim” ai spus
dezlegînd mîinile într-o rugăciune,
„eu nu merg mai departe,
lumea e grea şi literele au obosit.”
Lumina seca împrejur, seca de locomotive gara,
clipele secau în ceasornicul orb.
Îmi aminteam aplauzele tăcerii
şi vedeam îngeri dîndu-ţi ocol.
Nu era iarnă, nu era nici o iarnă.
Intrai şi ieşeai din casa pîinii trebăluind.
Acolo îţi ţineai cuvintele.
Dar asta nu se vedea prea bine,
că era fum în gară, era lume, nimeni nu stătea
să-ţi controleze biletul, luau cîte un coltuc şi plecau
cu rugăciunile tale zumzăind în jurul lor
ca un roi de albine.
Te aştepta o aşteptare scurtă şi avea aripi
şi se făcea din ce în ce mai cuminte vuietul orei.
Se adîncea un ocean sub tălpile tale,
cu multe propoziţii. Unele ca nişte condori,
altele ca pescăruşii. Veneau după dragostea ta.
Cine a spus că erai într-o gară?
„Cîţi sîntem?” ai întrebat.
„Păi, tu, el, el şi…Eu!” ţi s-a răspuns. „E bine!”
Era seară, zi de zi, ceas de ceas, era seară.
„Eu, seara, mă rog!” Şi pe peron a început să ningă.
Nu, nu era iarnă. Nu era nici o iarnă.






• Mosul locuieste la Polul Nord ... ISUS este pretutindeni
• Mosul calatoreste intr-o sanie ... ISUS calareste pe vant si umbla pe ape.
• Mosul vine odata pe an ... ISUS este un ajutor prezent intotdeauna.
• Mosul iti umple ciorapii cu bunatati ... ISUS are grija de toate nevoile tale.
• Mosul vine pe cos neinvitat ... ISUS sta la usa si bate, si apoi intra in inima ta cand il inviti( este politicos si se prezinta ).
• Trebuie sa stai la coada sa-l vezi pe Mos ... Lui ISUS trebuie doar sa-i pomenesti Numele si deja e langa tine.
• Mosul vine noaptea (timpul intunericului) ... timpul Lui ISUS e ziua.
• Mosul te rasplateste dupa comportament si unor micuti le spune „mai bine ai fi cuminte” … ISUS rasplateste in baza a ceea ce il lasi pe El sa faca prin Credinta.
• Mosul te lasa sa stai pe genunchiul lui ... ISUS te lasa sa te odihnesti in bratele Lui.
• Mosul nu-ti stie numele, si tot ce el iti poate spune este „Hei, micuto, cum te cheama?” ... ISUS a stiut numele noastre inainte sa le stim chiar noi.
• Isus nu-ti stie doar numele, El iti stie si adresa.
• El stie si trecutul si viitorul. El stie si cate fire de par avem in cap.
• Mosul are un burtoi ca un bol plin de jeleuri... ISUS are o inima plina de dragoste.
• Tot ce Mosul ofera este HO HO HO ... ISUS ofera sanatate, ajutor si speranta.
• Mosul iti spune „nu mai plange” ... ISUS spune: „arunca ingrijorarile tale asupra mea si voi purta Eu de grija.”
• Ajutoarele Mosului fac jucarii ... ISUS creaza o viata noua, vindeca inimi ranite, repara case distruse si ridica „vile”
• Mosul te poate distra ... ISUS iti da bucurie, care este taria ta.
• In timp ce Mosul iti pune darurile sub pom... ISUS a devenit darul nostru si a murit pe un lemn (dintr-un pom)
Este evident ca nu se poate face comparatie. Avem nevoie sa ne amintim Cine este personajul principal al Craciunului. Avem nevoie sa-L punem pe Hristos inapoi in Craciun.
Da, ISUS este mai bun, mai bun chiar ca Mos Craciun.

| A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti… a fost odata, in vremuri deloc indepartate, intr-un satuc mic-mic, o famile de tarani care avea doi copii. Tatal nu credea in Dumnezeu, si nu ezita sa spuna si altora ce simtea el in legatura cu religia si sarbatorile crestine, cum ar fi Craciunul. ![]() Sotia lui credea insa, si ea si-a crescut copiii astfel incat sa aiba credinta in Dumnezeu si in Isus, in ciuda comentariilor lui negative, prin care se impotrivea la orice. Intr-un ajun al Craciunului incarcat de zapada, sotia si-a luat copiii la o slujba crestina in satul in care locuiau. L-a invitat si pe el, dar a refuzat: |
___________________________
“Prostii, daca ar exista intr-adevar Dumnezeu iar Isus ar fi fiul Sau, de ce l-ar fi trimis El pe pamant cu chip de om? Daca e atotputernic, de ce sa se coboare El pana la nivelul nostru? Nu pot sa cred asa ceva, n-are nici un inteles!”
Asa ca ea si copiii au plecat, iar el a ramas acasa.![]() N-a trecut mult si vantul a inceput sa bata mai tare, viscolind zapada. In timp ce barbatul se uita afara pe fereastra, tot ce vedea era o furtuna de zapada. S-a asezat sa se odihneasca inainte de a aprinde focul pentru a incalzi casa peste noapte. |
___________________________
Si chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi inca unul. S-a uitat afara, dar nu a putut sa vada prin viscol mai mult de cateva urme pe zapada. Cand vantul s-a mai linistit, el a mers afara sa vada ce anume a lovit fereastra. Pe campul de langa casa a vazut un stol de gaste salbatice.
| Se parea ca ele zburau spre tarile calde pentru perioada de iarna cand au fost prinse de viscol si nu au mai putut inainta. Pasarile s-au pierdut si au esuat la ferma lui, fara mancare si fara adapost. Isi miscau aripile si zburau in jurul terenului in cercuri mici, orbite si fara nici un scop. Cateva din ele se pare ca s-au izbit de geam. Taranul, om cu inima calda, iubitoare, s-a gandit ca le-ar putea adaposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau sa mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
|
„Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele sa stea. Este calduroasa si sigura, ar putea sa-si petreaca noaptea aici si sa astepte sfarsitul furtunii.”
Asa ca a mers pana la ferma si a deschis larg usile, apoi a asteptat, sperand ca ele vor observa ferma deschisa si vor intra. Gastele dadeau insa din aripi invartindu-se fara nici un scop si se parea ca nu au observat ferma si nici ca si-au dat seama ce ar insemna aceasta pentru ele.![]() Barbatul a incercat sa le atraga atentia, dar tot ce a reusit a fost doar sa le sperie, si ele s-au mutat mai departe. Taranul a intrat in casa si a iesit apoi cu o bucata de paine, a rupt-o si a facut o dara de firimituri care sa le conduca spre ferma. Dar ele tot nu au inteles. S-a dus in spatele lor si a incercat sa le indrepte spre ferma, dar ele s-au speriat si mai tare. S-au raspandit in toate directiile, numai spre ferma nu. |
„De ce nu ma urmeaza?! Nu pot sa vada ca acesta este singurul loc unde ele ar putea supravietui furtunii?”
Tot gandindu-se la asta si-a dat seama ca ele pur si simplu nu vor urma un om.
„Doar daca as fi unul de-al lor as putea sa le salvez!”, a spus el tare.
| Atunci i-a venit ideea. A intrat in ferma, a scos una din propriile lui gaste si a purtat-o in bratele sale pana a ajuns in spatele stolului de gaste salbatice. Apoi i-a dat drumul. Gasca lui a zburat printre celelalte direct spre ferma si, una cate una, celelalte gaste au urmat-o spre acel loc sigur. Barbatul a ramas tacut pentru un moment in timp ce cuvintele pe care le-a spus cu cateva minute mai devreme i-au revenit in minte: „Doar daca as fi unul de-al lor, atunci le-as putea salva!”
Apoi s-a gandit la ceea ce i-a spus sotiei mai devreme: „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atat pe Sine ca sa vina pe pamant si sa traiasca in trup de om?” |
| Dintr-o data, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a facut Dumnezeu. Noi am fost ca si gastele – orbi, pierduti, disperati. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau ca sa ne arate calea si sa ne salveze. „Aceasta este adevarata insemnatate a Craciunului!”
Privirile i s-au luminat cand a inteles. In timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit linistit contempland acest minunat gand. Ani de indoiala si necredinta au disparut ca si furtuna trecatoare. A ingenunchiat in zapada si a rostit prima rugaciune din viata lui: „Multumesc, Doamne, ca ai luat chip de om si ai venit sa ma scoti din furtuna!” |
| Sarbatori fericite!!! Farmecul zilelor de Craciun sa te insufleteasca Bucura-te de adevarata semnificatie a acestei sarbatori alaturi de toti cei pe care ii iubesti!
Sursa: www.damaideparte.ro |