Eşti un ciudat ?.. ar fi bine să fi

Un adevărat credincios este o ciudăţenie. El are o dragoste supremă pentru Cineva pe care niciodată nu l-a văzut; îi vorbeşte cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu-l poate vedea; el se aşteaptă să meargă în ceruri pe baza meritelor Altcuiva; se goleşte singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; recunoaşte că a greşit pentru a putea fi socotit drept; se coboară pentru a fi ridicat; este cel mai puternic atunci când este cel mai slab; este cel mai bogat când este cel mai sărac, cel mai fericit când îi merge cel mai rău. El moare pentru a putea trăi; pierde pentru a putea câştiga; dăruieşte altora pentru a păstra pentru el. Vede nevăzutul; aude neauzitul şi cunoaşte necunoscutul. A.W.Tozer - definiţia credinciosului

Fiecare om este ceea ce admiră în taină. Dacă aş putea afla ce admiri, aş şti ceea ce eşti, fiindcă oamenii sunt ceea ce gândesc când sunt liberi să se gândească la ce vor. A.W.Tozer

Nu pot să-I aduc lui Dumnezeu o închinare care să-i fie întru totul plăcută dacă ştiu că adăpostesc în viaţa mea lucruri pa care El le dezaprobă. Nu pot să mă închin cu adevărat şi bucuros lui Dumnezeu duminică, dacă nu mă închin şi luni. A.W.Tozer

Diferenţa dintre ciudat şi normal

4 ciudati relevanti
Andrei-Alex-Mihai-Andrei

O limită între termenul de ciudat şi cel de normal nu se poate stabili, cu toate acestea alegem în cunoştinţă de cauză aproape mereu.

Tendinţa majorităţii este de a nu ieşi cumva din limita normalului, el este acceptat în mod tacit, nu este judecat pentru că a devenit deja obicei. Asta mai mult din frica de a nu greşi sau de a nu fi judecat greşit dar şi din teorii verificate deja. Tot ceea ce este nou, diferit de aşteptările sau obiceiurile sănătoase va fi considerat ciudat, nelalocul lui. Ordinea a fost deja stabilită?

Nu poţi veni cu o dezordine cu aer de geniu şi să pretinzi că nu eşti înţeles până nu eşti argument în sine pentru alegerea făcută. Asta sună prea pompos, cu alte cuvinte, dacă atunci când ieşi din normal spre altceva şi nu ai un motiv pentru care faci asta, eşti ciudat. Oamenii caută explicaţii printre motivele lor, nu sunt empatici în astfel de situaţii. De fapt, cum se nasc aceste categorii? Ce înseamnă să fii ciudat?

DEX vine (chemat) şi spune aşa: CIUDÁT, -Ă, ciudaţi, -te, adj. Care iese din comun, care şochează (prin aspect, manifestări, evoluţie etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat“.

În concluzie tendinţa spre ciudat este una către creaţie pentru a deveni minune. Totuşi, de ce privim cu ochi suspicioşi tot ceea ce este ciudat şi nu putem accepta? Doar pentru că nu suntem obişnuiţi, nu am mai văzut, nu ne place să schimbăm ceva? Pe ce criterii se pun aceste etichete?

Spunem deseori: “mi se pare ciudat”, “mă simt ciudat”, “ce situaţie ciudată”, “X se poartă ciudat”. Mai toate au un sens negativ dar dacă privim în esenţă, numitorul comun pentru aceste expresii este de fapt noul. Dacă ceva este banal, nici măcar nu mai iese în evidenţă.

În tabăra adeversă, mulţi îşi iau singuri eticheta de oameni ciudaţi, trăiesc în lumea lor şi se simt bine în acea libertate. A fi constrâns de normalul altora în detrimentul propriilor trăiri este probabil frustrant. Pe cine/ce numim ciudat şi ce ne face să ştim cu siguranţă că ne aflăm într-una din extremele fericite?