luni, 8 decembrie 2014

Banii amplifica ceea ce se afla in inima ta




Fara indoiala ca ati auzit multe povesti despre oameni care se imbogatesc peste noapte castigand la loterie sau mostenind o avere mare, doar pentru a o risipi, starea lor ajungand astfel mult mai rea decat inainte. Dar exista si o multime de povesti despre persoane care au ajuns de la saracie la bogatie, averea nou gasita dovedindu-se a fi o adevarata binecuvantare pentru cel care o primeste, ca si pentru cei din jurul lui. Care este deosebirea? De ce unii oameni descopera nefericire in bogatie, iar altii, binecuvantare?

Pentru a afla adevarata cauza pentru care se intampla lucrul acesta, trebuie sa intelegem natura banilor. Majoritatea oamenilor cred ca banii sunt doar un instrument. Altii cred ca ei sunt calea spre fericire. Dar banii sunt mult mai mult decat atat. Banii sunt pur si simplu un amplificator. Dar daca sunt un amplificator, ce amplifica ei? Tot ce este in inima ta!

Cu alte cuvinte, daca inima ta este pizmasa, asa cum citim in Proverbe 28:22 («Un om pizmas se grabeste sa se imbogateasca si nu stie ca lipsa va veni peste el»), banii nu fac altceva decat ca inima ta sa fie si mai pizmasa. Si, conform acestui verset, rezultatul e ca este foarte probabil sa pierzi bogatiile pe care le gasesti.

Daca inima ta este lacoma, banii nu vor face altceva decat sa-ti mareasca lacomia. Daca inima ta este mandra, banii iti vor mari aroganta. Daca inima ta este fricoasa, mai multi bani te vor face las. Si daca inima ta este plina de iubire de sine, mai multi bani te vor face si mai egoist. Si toate aceste trasaturi de caracter duc in cele din urma la saracie, daca nu financiara, atunci morala si spirituala.

Pe de alta parte, daca inima ta este umila, mai multi bani te vor face mai umil. Daca inima ta este darnica, mai multi bani te vor face un datator si mai bun. Si daca inima ta cauta voia lui Dumnezeu, atunci mai multi bani vor deveni o arma si mai puternica pentru imparatia Sa.

Unii s-ar putea sa sustina ca bogatia strica o inima curata. in situatiile in care are loc lucrul acesta, banii nu fac altceva decat sa arate cum este ea cu adevarat.Ceea ce parea sa fie o inima sincera este inca plina de intuneric. Si uneori Dumnezeu se va folosi de bani pentru a testa puritatea unei inimi, asa cum a facut si in cazul lui Solomon.
de Ionica Raceala


luni, 27 octombrie 2014

Ce se intampla cand iti distrugi influenta?



La influenta poti trece integritate, autoritate.
Valoarea unei bune influente este invatata inca din Vechiul Testament.
Eclesiast 7:1"Mai mult face un nume bun decat untdelemnul mirositor, si ziua mortii,decat ziua nasterii" si
Proverbe 22:1 " Un nume bun este mai de dorit decat o bogatie mare si a fi iubit pretuieste mai mult decat argintul si aurul.

1. Cand iti pierzi influenta devi inconsecvent in ceea ce faci. Cei din jurul tau incep sa observe usor contradictiile si paradoxurile trairilor si vorbelor tale, ca una spui si alta faci.
Proverbe 26:7" Cum sunt picioarele ologului, asa este si o vorba inteleapta in gura unor nebuni".

2.Cand iti ruinezi influenta atunci ea nu mai este buna la nimic.
Luca 14:34"Sarea este buna, dar daca sarea isi pierde gustul ei,prin ce i se va da inapoi gustul acesta?".

3.Cand iti distrugi influenta dusmanii tai sunt justificati sa te barfeasca si sa te faca de rusine.
1 Petru 3:15-16

4.Cand iti distrugi influenta- Dumnezeu este blasfemiat,vorbit de rau, dezonorat
1 Timotei 6:1

5.Cand iti pierzi influenta devi o persoana nevrednica de incredere
- pe care nu se mai poate baza nimeni

Cum raspund oamenii fata de o persoana care isi pierde influenta?
- Nu mai au incredere in cuvintele lui, iar o astfel de persoana nu mai are nimic de aratat/spus.

-oamenii nu il mai asculta a doua oara
-nu-i mai cer sa faca o sarcina a doua oara
-nu ii mai incredinteaza nimic
-nu ii mai ofera responsabilitate
-nu mai sunt influentati de ei


luni, 20 octombrie 2014

D'ale politicii (2) Falimentul prezicerilor politice

http://www.bankslyon.co.uk/blog/rolex-icons-winston-churchill

                         Credit photo: Banks Lyon
"Politica este abilitatea de a ghici (prezice) ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare şi anul viitor. Şi de a avea capacitatea, după aceea, de-a explica de ce nimic din toate acestea nu s-a întâmplat." (Winston Churchill)

D'ale politicii (1) -Promisiunile desarte




 "Politicienii sunt la fel peste tot. Ei promit că vor construi un pod, deşi nu există niciun râu." în "Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale" (25 februarie 1956) [Nikita Hruşciov]

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Detronarea Capului lui Christos- Semnele initiale ale Apostaziei



In trupul lui Isus Christos- (Biserica sa) cei neregenerati de Duhul lui Dumnezeu il vor inlatura pe capul Christos si se vor incorona ei cu autoritate si influenta peste comunitati,congregatii,grupuri de credinciosi.

Astfel au schimbat conducerea biblica si divina cu niste capete umane.

De ce suntem atat de ineficienti in a duce Evanghelia celor din jur?
Facem toate lucrurile motivati de capu' nostru si nu mai urmam calauzirea demna de incredere a lui Isus Christos,  nu mai implinim Voia lui din Scriptura, si  ne impotmolim ,ne ratacim urmand un lider uman,mic si limitat.

Care este pozitia ta fata de Capul Christos?
Intelept este sa ne asezam sub Domnia si Autoritatea Sa.

duminică, 12 octombrie 2014

Care sunet te atrage mai mult?


Un indian american se plimba, impreuna cu prietenul sau, prin centrul New York-ului. Era ora amiezii, iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data, indianul a spus:
– Am auzit un greiere.
– N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul lui.
– Sunt sigur: am auzit un greiere! a insistat indianul.
– Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul
Indianul a ascultat cu atentie un moment, dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci.
A cautat imprejur, sub ramuri si a gasitmicul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.
– E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
– Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce vrei sa asculti cu ele.
– Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!
– Depinde de ceea ce este important pentru tine – a venit imediat raspunsul.
Da-mi voie sa-ti arat.
A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.
– Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

marți, 7 octombrie 2014

Auto-confruntare



                                                "Uneori bătălia se dă cu tine însuţi"
                                                                   Oscar Wilde

joi, 2 octombrie 2014

De cat pamant are nevoie un om?

                                                           credit photo: Lev Tolstoy

Lev Tolstoi a scris o scurtã nuvelã în care este vorba despre un tãran ,,Pahom, care, la un moment dat, declarã:„Dacã as avea foarte mult pãmânt, nu mi-ar fi fricã nici de diavol “.
Dupa aceasta Pahom, mujic rus, ar fi auzit că prin Siberia un mare proprietar de terenuri vinde oricât pământ poate cuprinde cineva cu pasul într-o zi, dus-întors, pe o mie de ruble. Ispitindu-l vânzarea, s-a dus la proprietarul de pământ şi i-a spus că vrea şi el să cumpere. Proprietarul i-a zis: Iată, suntem la acest hotar. Va trebui să mergi de aici drept înainte, şi atât cât vei cuprinde cu piciorul, va fi al tău. Cu o singură condiţie, să fii înapoi tot în acest punct, înainte de apusul soarelui. Cât de mult pământ vei cuprinde, tot va fi al tău. Dar dacă nu ajungi aici înainte de apusul soarelui, vei pierde mia de ruble.
Iar omul a pornit să-şi cucerească pământul. Şi a mers, şi a mers, şi a mers. Se uita şi la soare, se uita şi la pământul din faţă. Îşi tot zicea mereu în sinea lui: am timp să mă întorc şi înapoi, dar trebuie să înconjur cât mai mult pământ. Şi a mers până când şi-a dat seama că, dacă mai înaintează, nu are timp să se întoarcă la locul stabilit. A plecat spre întâlnirea cu boierul, dar soarele începuse să scapete. Se apropia de asfinţit, dar Pahomie era încă departe de hotar.
În sfârşit, cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, alergând cu sufletul la gură, gata să piardă şi pământul, dar şi mia de ruble, a reuşit să facă ultimul pas şi, întinzând mâna, a ajuns la locul de unde pornise, bucuros în inima lui că reuşise să cucerească o atât de mare întindere de pământ. Dar în clipa în care a atins piciorul proprietarului de pământ, i-a stat şi inima şi a murit pe loc. Atunci, boierul le-a spus slujitorilor săi: „Săpaţi-i o groapă de doi metri lungime şi un metru lăţime, fiindcă doar de atât pământ are nevoie un om şi nu de atâta cât cu lăcomie a venit el să cuprindă!“ (Preluare din volumul „Tâlcuri noi la texte vechi“, mitropolit Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei Eparhiale Sibiu, 1989)

Sursa :Ziarul Lumina


vineri, 9 mai 2014

Contra Mundum

“Whenever you find yourself on the side of the majority, it is time to pause and reflect.” (Mark Twain)

duminică, 6 aprilie 2014

Legalismul ucide (1)- sau proasta si incompleta intelegere a Harului



Asez aici cateva ganduri avute la studiul cu tinerii Betel Sibiu din 27.03.2014


LEGALISMUL UCIDE 

Dacă ai fost scăpat din lanţurile unei religii fără viaţă şi fără putere esti liber să nu te mai concentrezi asupra propriilor performanţe. Legalismul este mai dur ca o închisoare fizică- Este o închisoare în care bucuria este răpită, credinţa este uneori ucisă iar speranţa deseori distrusă.

Când totul este centrat pe om, cel care este preocupat de propria persoana va impune altora performanţele sale religioase, dar asta duce direct la un legalism orb sau la un elitism rasist.

Dar cel care trăieşte sub har, cucerit de dragostea lui Dumnezeu şi conştient de puterea lui Dumnezeu ce îl susţine va incuraja sufletele să işi dorească o relaţie mai profundă cu Cuvântul lui Dumnezeu şi nu vor mai ţine cont de sfaturile, codurile şi regulamentele umane. 

Ce face omul in plus fata de Evanghelie se numeşte "cîrpăceala oamenilor".

Este o prostie colosală să planezi asupra sufletelor pe care le “slujeşti” o presiune psihologică, un sentiment de ruşine şi vinovăţie. Cred că prin aceste mijloace sunt mai uşor de controlat masele .

Aud des cum unii sunt păcăliţi să creadă că dacă vor urma în viaţă un traseu, o reţetaă miraculoasă, o direcţie spirituală oferită de aceşti mici guru-automesianici, dacă vor aplica orientarea indicată de ei, dacă vor fi cuminţei şi nu vor deranja pe nimeni, dacă vor fi cuminţei şi işi vor achita toate indatoririle şi responsabilităţile religioase (A) Dumnezeu drăguţu’de El cu mare drag abia aşteaptă să toarne din Cer binecuvântările Sale (B) sau să le rezolve problemele financiare, să le repare vieţile, să le fixeze relaţiile, să le implinească şi fericească viaţa.

Si astfel oamenii trăiesc cu această presiune şi aşteptare irealistă,iraţională şi exagerată din partea lui Dumnezeu că dacă vor face (A) Dumnezeu în mod categoric (e obligat) va face (B).
Dumnezeu niciodată nu va fi obligat să actioneze conform activismului nostru religios. Pe Dumnezeu nu îl impresionează agitaţia noastră şi chinuiala noastră, dacă la bază sunt principii şi valori erodate, şubrete, împîmăntenite şi nu duhovniceşti, spirituale, evlavioase.

Da! Clar şi Absolut că Dumnezeu binecuvantează (1 Samuel 2:30) cinstea,integritatea, onoarea, virginitatea, caracterul şi curăţia..dar DACĂ motivaţia ta în toate acestea este doar ca să capeţi (B) : o soţie credincioasă şi fidelă, un loc de muncă onorabil şi bine remunerat, o poziţie în societate, o funcţie cu autoritate publică, un domeniu de slujire în Biserică, o maşină puternică, atunci iţi spun direct şi deschis că eşti pe o pistă falsă!

Dumnezeu onoreaza pe cel care îl onoreaza pe El, dar in termenii si conditiile Sale, nu în ceea ce impunem noi celor din jur, făcându-i să se simtă vinovaţi dacă au ratat o întâlnire cu El la Adunare, sau nu au oferit generos la ultima colectare de finanţe,(când nu dăruiesc cu suficient spirit de sacrificiu), când nu sunt indeajuns de activi în a mărturisi altora Evanghelia, cînd nu se roagă sau nu citesc Biblia destul. Toate acestea sunt bune, demonstrează autenticitatea converitirii tale, dar ai grijă DE CE FACI CEEA CE FACI?

Mereu am fost sceptic şi în dubii cu privire la modelele ce se perindă în faţa noastră cu formulele lor prestabilite de success, (*eu nu am facut asta în tinereţea mea, eu nu am atins, eu nu am gustat, eu nu am fost acolo, eu nu…eu nu, adică rămâi cu un EU GIGANTIC), un om care doar a abordat şi aplicat tehnica evitării păcatului.

Viata creştina  normală şi autentică nu este şi nici nu a fost vreodată un efort omenesc- de a asculta poruncile lui Dumnezeu din Scriptură. Cineva spunea că viaţa creştina este rezumată cât se poate de bine in cuvintele: "Străduieşte-te să împlineşti poruncile lui Dumnezeu ( un mod de gîndire liniar, reducţionist şi simplist de a vedea lucrurile).

Alt tînăr poate mărturisi “ Am senzaţia că nu mă ridic la înălţimea aşteptărilor pe care le are Dumnezeu de la mine”.

Este limpede că mulţi tineri azi trăiesc cu un anumit grad – sau sentiment de vinovăţie. Se străduiesc din greu, dar fără a se ridica la înălţimea aşteptărilor.
Domnul nostru si apostolul Pavel – au rezervat cele mai dure şi mai tăioase acuzaţii ipocriţilor care perpetuau şi proliferau nişte sisteme religioase legaliste.

IMPORTANT ÎN VIAŢĂ ESTE SĂ ÎI CHEMĂM PE OAMENI ŞI SĂ ÎI INDREPTAM SPRE CHRISTOS –nu spre regulile, standardele, programele sau performanţele noastre.

Unii oameni vin la biserică pentru că doresc să fie acolo dar alţii participa fiindcă au sentimentul că trebuie s-o facă. Altă persoană marturisea “Sunt motivat să îl slujesc pe Dumnezeu mai mult din pricina unui sentiment de vinovăţie şi obligaţie (unii îl slujesc pe Dumnezeu ca să işi inăbuşe sentimentul de vinovăţie) decît datorită bucuriei şi recunostinţei.

Aici putem trage o concluzie – fie oamenii il slujesc  pe Dumnezeu fiindcă  se simt legaţi de El prin simţul datoriei şi încearcă să îi câştige aprobarea.
Fie il slujesc pentru a mulţumi pe cineva din biserică ( un pastor, un prieten, un soţ sau alte persoane). In ambele cazuri motivaţia este greşită iar binecuvântarea lui Dumnezeu pierdută.

Câteodată vrem să arătăm oamenilor că ne descurcăm de minune.
Legalismul te va impinge să fi un performer spiritual- mereu să munceşti din greu pentru Dumnezeu!
Dictionaul Webster – oferă două definiţii legalismului:
1- Aderare strictă, deseori prea strictă şi literală la spusele legii
2- In teologie- doctrina – mântuirii prin fapte bune. (sau "plus"-  sau dar mai trebuie şi asta)
Legalismul inseamnă:
1.  Accentuarea literei mai degrabă decât a spiritului legii
2. Credinta in mântuire prin ascultarea de lege- mai degrabă decat prin harul lui Dumnezeu sau prin credinţă.
3. Evidenţierea exagerată a detaliilor legii- fără echilibrarea lor prin luarea în considerare a dreptăţii sau milei.

DEŞI LEGEA lui Dumnezeu este :sfântă, dreaptă şi bună- Romani 7:12- încercarea de a o respecta pentru a fi acceptat de Dumnezeu nu este nici sfântă, dreaptă sau bună.

DE CE? Pentru că Dumnezeu nu l-a creat pe om- şi nici nu a aşteptat vreodată de la el să păzească poruncile Lui prin PROPRIILE PUTERI şi nici nu a prevăzut aderarea strictă la lege drept calea spre a-l face pe om neprihănit.

-A ACCEPTA să ajungi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu pe baza performanţelor religioase este ca şi cum ai aştepta ca o oglindă să-ţi curete mizeria de pe faţă. Scopul oglinzii nu este de a de CURĂŢA ci de a-ţi arăta mizeria.

In acelasi fel “prin Lege vine cunostinta deplină a păcatului” – (rom3:20) insă nu şi puterea de a-l inlătura.

Acum- asemeni unui virus – care atacă un program de computer- LEGALISMUL- poate corupe chiar si cele mai nobile strădanii spirituale. PRODUCE CONFUZIE şi inclinaţie spre activism.

CHUCK SWINDOLL spune “Legalismul este o atitudine, o mentalitate bazata pe mândrie. (Aceasta mandrie duce si la un spirit de judecta, te compari cu altii).
Este conformarea obsesivă unui standard artificial, cu scopul inălţării propriei persoane
LEGALISMUL spune :O fac pe aceasta şi pe cealaltă- dar pe aceasta n-o fac şi astfel ii sunt plăcut lui Dumnezeu”.
O intrebare inţeleaptă care poţi să o adresezi unui legalist:
 ” Cum poţi fi vreodata sigur ca ai făcut destul”?

CU alte cuvinte credinta în “Isus plus orice altceva nu mai este credinţa in Isus”.
LEGALISMUL-creştin caută să ajungă, să câştige sau să păstreze acceptarea lui Dumnezeu ori sa realizeze creşterea spirituală prin respectarea unui cod sau standard de performanţă.

CARE ESTE REZULTATUL LEGALISMULUI?
Legalismul creştin –este un drum înfundat – care ne secătuieşte vitalitatea spirituală- ne fură bucuria, ne stinge pasiunea, pentru Dumnezeu şi care îi duce pe mulţi oameni la depresie.

CAPCANA PERFORMANTEI
De ce ni se pare ca nu ne putem ridica la inălţimea cerinţelor?
De ce mulţi tineri nu se simt “creştini prea buni”?
LEGALIŞTII pun căruţa înaintea cailor!
Sistemul lor de convingeri spune :”Dacă sunt un activist în domeniul spiritual- mă voi bucura de harul şi de binecuvântarea lui Dumnezeu”. Dar adevăratul crestin spune “Fiindcă Dumnezeu este plin de har, iar eu sunt deja acceptat in Christos, Dumnezeu mă va binecuvânta”.
Vedeti voi- Bunăvoinţa lui Dumnezeu nu poate fi cumpărată sau smulsă de la Dumnezeu ducând o viaţă disciplinată. (Deci atentie lupi de dupa tufisuri electronice)...sunt pentru discipline spirituale, dar ele nu iti garanteaza binecuvantarea).

EVREI 10:6- Nu mai este vorba de un efort exterior pentru a dobândi o relaţie corectă cu Dumnezeu, ci de o realitate launtrică a neprihănirii. Aceasta nu se obţine prin ceea ce facem noi- ci prin ceea ce El a facut deja in noi- in calitate de credincioşi in Isus Christos.

In Evanghelia vagabonzilor de Brenan Manning – “Spus pe şleau biserica Americană- de astăzi acceptă harul în teorie, dar îl neagă în practică. Credem, spunem noi- că structura fundamentală a realităţii este harul, nu faptele dar viaţa noastră ne dezminte credinţa. In general, Evanghelia Harului nu este nici proclamată, nici înţeleasă, nici trăită. Prea mulţi creştini trăiesc în casa fricii- şi nu în cea a iubirii”.

DAR CINE STABILESTE CÂT ESTE DESTUL?

Cînd oamenii dicteaza poporului lui Dumnezeu- fără Invatatura Scripturii cum să-şi trăiască viaţa acesta este control spiritual.
In general îi numesc oameni care construiesc GARDURI PESTE GARDURI.

Minciuna care alimentează flacăra acestui activism spune “ Am valoare doar atunci când muncesc din greu” – sau “iubirea lui Dumnezeu pentru mine depinde de performanţele mele”.
Acestor activişti le este greu să spună NU!

Să fim inţelesi legea lui Dumnezeu e buna, principiile şi valorile ce derivă din Cuvântul Său- toate acestea dau viaţă si nu il irită pe tânărul credincios....INSA acele porunci inventate de bibilica noastră intelectuală...ce mai mult sugrumă,sinucid,strangulează, subnutresc oamenii de Harul lui Dumnezeu şi nu au nici o utilitate veşnică.

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică